Noaptea bisericii – corespondență de la Praga

corespondență de la Praga, de la Gabriel S.Jivănescu 

Vineri seara, 12 iunie, a avut loc, la Praga, ediţia din acest an a manifestării numite „Noaptea bisericilor“. Totul a pornit spontan, în 2009, în numai câteva localităţi – capitala, plus unele din regiunea centrală a Cehiei. După un an, evenimentul s-a instituţionalizat, 68 de biserici fiind deschise special în acest scop. Apoi, uşor, uşor, s-a extins în toată ţara, astfel încât în acest an s-a ajuns la peste o mie. Numărul lăcaşurilor de cult incluse s-a mărit an de an, cu excepţia verii din 2017.
Şi numărul vizitatorilor a crescut constant: în Praga şi în regiunea adiacentă – de la circa 50 de mii, în 2010, la 140 de mii acum un an, când aceştia au fost aşteptaţi în 353 de lăcaşuri de cult. De câţiva ani, biserica ortodoxă a comunităţii româneşti, la care mai bine de jumătate dintre cei care participă la serviciul divin, duminică de duminică, sunt basarabeni, s-a integrat „nopţii bisericilor“. E vorba de o seară, căci la ora 23, când se încheie manifestarea, lumina crepusculară încă mai e prezentă.
Vechea biserică i-a fost atribuită Mitropoliei Ţinuturilor Cehe şi Slovaciei (unul dintre puţinele organisme rămase comune ca o amintire a fostei Cehoslovacii), fiind proprietatea primăriei. Provenind dintr-o comună din Rutenia Subcarpatică (ce include şi nordul Maramureşului, de peste Tisa), această clădire e ea însăşi o plăcută aducere aminte a vremurilor când Republica Cehoslovacă şi Regatul României se învecinau, erau aliate şi prietene, ajunseseră la eliminarea reciprocă a vizelor pentru călătoriile turistice (din 1937), fiind demontată din acea mare localitate de rusini şi dăruită capitalei ţării (în 1929), ca un monument de arhitectură în lemn. A fost amplasată într-un mare parc, nu departe de Hrad, şi a stat mult timp nefolosită ca biserică. Odată alocată parohiei ortodoxe române, şi-a reluat strălucirea unui lăcaş de cult, fiind, cel mai adesea, neîncăpătoare în timpul slujbelor. Duminica, şi celelalte biserici ortodoxe din Praga, unde se predică în rusă sau în ucraineană, sunt arhipline.

Fiind relativ izolată de bisericile din centru, situate la două-trei minute una de alta, biserica românească (cu hramul iniţial de Sf.Arh.Mihail, căruia i-a fost adăugat Sf. Ştefan cel Mare şi Sfânt) e şi greu de găsit. Într-o astfel de seară a uşilor deschise, în care fiecare ar vrea să intre în cât mai multe lăcaşuri cu putinţă, nu poţi să o incluzi într-un grup cu alte biserici de vizitat, nefiind prea multe în zonă. Aşa că, în 2020, în jur de 200 de persoane au venit să vadă biserica din parcul Kinský.

Având în vedere condiţiile din acest an şi, în primul rând, absenţa turiştilor străini, nu s-a putut înregistra afluenţa din anii precedenţi. Dintr-o broşură publicată de Arhiepiscopia romano-catolică de Praga, reiese că, în 2018 şi 2019, pe primele locuri în privinţa numărului de vizitatori s-au situat două biserici din apropierea Podului Carol, pe cele două maluri: a Sf.Francisc din Assisi (6.000 de intrări, în 2018), respectiv a Sf.Tomaš (6.890 – în 2019), unde, în hruba locală, se poate bea o bere neagră minunată, produsă chiar acolo, în urmă cu un deceniu, dar, acum, adusă de la 40 km de Praga, dintr-un sat.

Până în prezent, recordul de vizitatori a rămas cel înregistrat, în anul 2017, la biserica dedicată Sf.Ignaţiu din partea aceea a centrului numită Oraşul Nou (7.124 de intrări), atât de goală de astă dată, când cei mai mulţi s-au îndreptat spre coada de jumătate de oră pentru a intra în catedrala Sf.Vit din Hrad, în ale cărei cripte este înmormântat şi Sigismund Báthory, principe al Ardealului, aliat şi, mai apoi, opozant al lui Mihai Viteazul, căruia i-a supravieţuit doisprezece ani.
In multe dintre bisericile romano-catolice, s-au celebrat mise, după care prezenţa s-a diluat. Raportarea numărului de vizitatori este o chestiune de care se ocupă nişte voluntari, ajungându-se ca, într-unul din rapoartele din anul 2019, să se consemneze oarecum maliţios că au mai fost şi „zece câini, trei pisici, doi papagali şi o broască ţestoasă“…Oricât de tendenţios ar suna această constatare, să te duci cu căţelul la biserică reflectă o anume stare de spirit. De aceea, organizatorii au avut în vedere şi deschiderea acestor lăcaşuri de cult nu numai ca monumente arhitecturale ori istorice, doar puţine oferind circuitele turistice clasice, ci ca organisme vibrante ale relaţiei cu divinitatea.
Cehia este una dintre ţările Europei în care proporţia locuitorilor care nu practică un anume cult religios este foarte mare, spre 80%, majoritatea poziţionându-se la acea limită fluidă dintre necredinţă şi ateism. Faţă de recensământul precedent (din 2001), la cel din 2011, numărul credincioşilor (creştini) a crescut cu 1%. Cu influxul sutelor de mii de ucraineni ortodocşi şi greco-catolici practicanţi din ultimii ani, probabil că acest procentaj va tinde spre un sfert din numărulu total al locuitorilor, la recensământul de anul viitor. Şi asta în condiţiile în care, în Polonia vecină, poţi vedea oameni îngenuncheaţi pe trotuare în faţa bisericlor neîncăpătoare, în anumite momente ale liturghiei.
Totuşi, cehii nu duc lipsă de sfinţi protectori: numai printre grupurile statuare de pe Podul Carol sunt două dedicate lor. Unul este al Sf.Sf.Chiril şi Metodiu (al căror discipol a fost Sf.Prokop) binecuvântând trei personaje ce întruchipează Boemia, Moravia şi tânăra Slovacie, plasat în locul unde podul a fost rupt de apele ieşite din matcă în 1890, şi înlocuind statuia mai veche a Sf.Ignaţiu de Loyola (ajunsă într-un lapidarium, după ce a fost recuperată din albia Vltavei). Al doilea grup îi cuprinde pe sfinţii Vaclav (întemeietor al statului), Norbert (din spaţiul germanic) şi pe Sigismund (din Burgundia).
Explicaţia indiferenţei faţă de religia creştină constă în caracterul rebel al naţiunii, care a văzut în contrareforma susţinută de curtea habsburgică şi exprimată în zecile de biserici şi complexe monahale baroce, ce fac mândria turistică a Pragăi în ultimul secol, doar un instrument al subjugării înclinaţiei locale spre Reformă. Expresia iniţială a acestui spirit ceh a fost personalitatea lui Jan Hus, ars pe rug la 1415. Insăşi capela unde a predicat a fost cu greu recuperată la începutul secolului XX din condiţia de grajd şi hambar, în care ajunsese spre sfârşitul regimului austriac. Două crâncene războaie religioase au marcat secolele XV (husiţii), respectiv XVII, iar atunci când suedezii aliaţi şi protestanţi s-au văzut nevoiţi să se retragă la finele Războiului de Treizeci de Ani, vechiul regat al Boemiei a rămas pentru încă mai bine de două secole şi jumătate sub habsburgi. In memoria alungării suedezilor, la 1650, în Piaţa Mare a Oraşului Vechi a fost instalată o coloană mariană, având în vârf statuia Sf.Fecioare. In cele mai multe cazuri, un astfel de monument era dedicat stingerii unei molime, în special a vreunei epidemii de ciumă, de unde şi numele în franceză de colonne de la peste.

Numai că, la 3 noiembrie 1918, la cinci zile de la proclamarea independenţei faţă de Austria, pe baza unui zvon, mulţimea pragheză exaltată şi-a manifestat sentimentele prorepublicane şi antihabsburgice demolând stâlpul din centrul oraşului (ca şi, în altă piaţă, statuia mareşalului de origine boemiană Radetzky, cel ce înăbuşise în sânge revoluţia italiană de la 1848).
In piaţa cea mare fusese amplasat, cu scurt timp înainte de 1918, un complex monumental dedicat lui Jan Hus, ziua arderii sale pe rug devenind, ulterior, sărbătoare publică. După o sută de ani, realitatea a devenit din nou complexă, centrul pieţei revenind la înfăţişarea din anii 1915-1918. Pe lângă procesul iniţiat în Biserica Catolică în vederea sanctificării eroului naţional ceh, au fost încununate de succes eforturile, desfăşurate inclusiv în diaspora din America, în vederea reconstruirii coloanei mariane. Nu a fost un proces simplu, dovadă şi faptul că a durat un secol. Nu mai departe de ianuarie a.c., lucrările fiind programate să înceapă în februarie, consiliul local municipal s-a văzut pus în situaţia de a reconfirma reconstrucţia. Printre cei care s-au opus a fost însuşi primarul capitalei, Zdeněk Hřib, din partea „Piraţilor“, partidul din Cehia ce domină grupul contestatar din Parlamentul European. Poate fără să-i treacă prin gând că reapariţia acestui monument în centrul oraşului ar putea fi, vreodată, asociată cu lupta, aparent victorioasă, în acest început de vară, cu o molimă – COVID-19.
Şi astfel, la 4 iunie, statuia Sf.Fecioare Maria a fost, în sfârşit, amplasată în vârful coloanei. Intrucât doar puţine fragmente au putut fi recuperate din cea sfărâmată în noiembrie 1918, este vorba de o lucrare sculpturală nouă, ce reflectă fidel originalul, coexistând în aceeaşi piaţă, la nici o sută de metri una de alta, cu cea a celui ars pe rug acum peste şase secole.
Totul le lipseşte cehilor în vederea aderenţei la un cult religios, mai puţin clădirile. Nu e nevoie să construiască biserici noi. Pe urmele soldaţilor români ajunşi până la Most, în nordul Cehiei, şi în memoria lor, în acel oraş în care nouă biserici au fost demolate, în perioada comunistă, pentru a face loc exploatărilor la suprafaţă de cărbuni, a fost asamblată o nouă biserică de lemn, adusă din România. Din cauza unor neglijenţe multiple şi din comoditate, turla acesteia a fost lăsată să se prăbuşească, spre a zace în nepăsare.
„Noaptea bisericilor“ din Praga rămâne un simplu eveniment cu conotaţii turistice, între două halbe de bere, evocând, mai degrabă, epitaful prinţesei Elisabeth Bibesco (născută Asquith, fiică a prim-ministrului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei din anii 1908-1916), ce reia, pe mormântul ei uitat din România, unul dintre versurile sale. Aparenţa eliberării spiritului pe care numai întunericul o poate oferi e exprimată literal astfel : „Sufletul meu a ales libertatea nopţii…“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.