Noul cod silvic, contestat de Agent Green. ”Atentat brutal la siguranţa naţională!”

Noul Cod silvic reprezintă un atentat brutal la siguranţa naţională, pune în pericol pe absolut toţi cetăţenii ţării şi le compromite definitiv drepturi constituţionale cheie, susţine organizaţia Agent Green, într-un comunicat transmis vineri.

„Discutăm despre un veritabil atentat asupra pădurii României care este deja destructurată, degradată şi vulnerabilizată de exploatările abuzive şi masive din ultimii 20 de ani. Pădurea şi-a pierdut deja rezilienţa în faţa schimbărilor climatice deşi ar trebui să fie principalul scut pentru le atenua. Codul silvic aprobat de guvern pune în pericol pe absolut toţi cetăţenii ţării şi le compromite definitiv drepturi constituţionale cheie. Este totodată o mişcare profund anti-europeană în favoarea unor interese private vremelnice”, a declarat Gabriel Păun, preşedintele Agent Green, potrivit documentului citat.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei de protecţia mediului, măsurile propuse în noul Cod silvic vor transforma pădurile native ale României în plantaţii similare celor din agricultură iar principala funcţie a pădurii ar urma să devină cea de producţie de lemn.

Totodată, alte funcţii cheie precum cea socială, scut climatic, biodiversitate, recreere, protecţia infrastructurii (drumuri, căi feroviare, linii electrice, lacuri de acumulare etc), protecţia surselor de apă vor fi diminuate covârşitor.

Organizaţia avertizează, de asemenea, că 838.000 de hectare cu păduri (aproximativ suprafaţa cumulată a Capitalei şi a judeţului Cluj) care nu sunt incluse în fondul forestier naţional vor putea fi defrişate (tăiate definitiv), reglementarea acestora fiind relaxată de noul cod.

Ei acuză şi faptul că documentul adoptat joi de Guvern permite noi retrocedări ilegale masive din fondul forestier proprietate publică care au fost dintotdeauna ale statului, fragmentează fondul forestier naţional şi creează cadrul pentru înmulţirea construcţiilor şi amenajărilor legale şi ilegale în cuprinsul fondului forestier naţional.

Agent Green şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de o serie de permisiuni acordate potrivit noului Cod silvic, precum exploatarea peste volumul de lemn aprobat într-un deceniu, continuarea anumitor lucrări în baza unui amenajament silvic expirat, tipuri agresive de tăieri (progresive şi rase) în lipsa amenajamentului pe proprietăţile de pădure mai mici de 10 ha şi tăieri rase pe suprafeţe mai mari de 3 ha în anumite situaţii pentru care se acordă un termen mai mare de 2 ani pentru reîmpădurire.

Potrivit sursei citate, noul cod silvic nu va produce mult aşteptata reformă profundă a sectorului silvic şi va genera un conflict de interese şi abuz în condiţiile în care personalul ocoalelor silvice care aparţin de societăţi comerciale private este împuternicit să efectueze acţiuni de control, să constate contravenţii şi infracţiuni silvice, să oprească şi să legitimeze persoane şi să aplice sancţiuni. Organizaţia atrage atenţia că toate aceste competenţe se suprapun cu cele acordate Gărzilor forestiere.

Potrivit sursei citate, Romsilva rămâne în continuare compania hibrid favorizată să deţină supremaţia (monopolul) pentru piaţa produselor şi serviciilor specifice FFN, administrarea celor mai importante 22 arii naturale protejate (12 parcuri naţionale şi 10 naturale), sectorul de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor.

Totodată, organizaţia menţionează că prin noul Cod silvic nu se reglementează o nouă structură independentă de Ministerul Mediului care să se ocupe exclusiv de comercializarea produselor pădurii, accesul public în pădure rămâne la mila administratorilor şi a proprietarilor iar decizia transparentizării amenajamentelor silvice este lăsată la discreţia Ministerului Mediului deşi Agent Green a câştigat definitiv procesul cu această instituţie a statului prin care instanţa a obligat-o să publice toate amenajamentele silvice din toate pădurile României (inclusiv hărţile şi descrierile parcelare).

Pe de altă parte, organizaţia aminteşte şi singurele aspecte parţial pozitive pe care le-a observat în noul Cod silvic şi anume compensaţii pentru proprietarii privaţi de păduri care optează pentru moduri de administrare mai protective, înăsprirea unor pedepse şi adăugarea unor infracţiuni silvice noi menite să combată unele metode moderne de furt şi interzicerea tăierilor rase în ariile naturale protejate.

În aceste condiţii, Agent Green solicită preşedintelui României să medieze între Executiv, Legislativ şi societatea civilă în favoarea unui nou Cod silvic prin care pădurea să poată exercita pe termen lung toate funcţiile sale şi să devină scut principal pentru atenuarea schimbărilor climatice.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, proiectul de lege care reglementează noul Cod silvic.

Potrivit documentului, tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafaţa de pădure a ţării, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, la finalul şedinţei Executivului.

Ministrul Mediului a făcut referire la cele mai importante prevederi ale noului cod silvic. Astfel, acesta permite statului român să intervină şi să împădurească acolo unde terenurile au fost despădurite şi abandonate de către proprietari.

Totodată, documentul oferă dreptul proprietarilor de pădure privaţi sau de stat la soluţii alternative de pază: structuri specializate, pază în regim propriu, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege.

De asemenea, se suspendă dreptul de acces în sistemul informatic SUMAL2 ori de câte ori există situaţii legate de furtul de masă lemnoasă. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

9 Comentarii

  1. Absurditate de romanistan.. Adică nu ai aer nu ai parcuri , nu plantezi un pom,, dar in fiecare primăvară cu mare sîrg se ”cosmetizează” puținii pomi rămași.. Adică li se indepărtează coroana, frunzele, exact filtrul care purifică și dă oxigen pe lîngă umbră sau un confort in verile toride. Deci unde este puținul creier al unui edil , care in ciuda protestelor cetățenești trimite aastfel de ”ingrijitori de zone verzi” care distrug și calcă totul sub roțile macaralei,.Cetățeanul nu contează. Important e jaful materialului lemnos colectat,. Căci cosmetizatul de anul trecut acu e stîlp de luat..

  2. Agentul verde și rromul din vârf sunt xumva supuși austrieci? Sau ai lui Sorosh? Ca austriecii au tăiat și au tăiat vreo 30 de ani iar Agentul verde a tăcut mâlc! Acum, ca la comandă, ii aducă guițul. Zat!

  3. Codul silvic: coada toporului poporului, generator de codoi.

  4. Cine a distrus simtul civic al romanilor? Cine le-a distrus vointa de a-si cere drepturile,cine il umileste zilnic,cine îi minte si le promite? Cine le înabusa si le altereaza protestele? RASPUNS: BOR,SECURITATEA SI GUVERNUL.Cine sprijina aceste institutii parazite? Pai tot romanii.PRIN VOT SI PRIN PURTAREA DE SLUGI BETIVE,DE CARE NU SE VOR DESPARTI IN VECI.

  5. CE USOR e sa fii Neocomunist,SA SPUI CA ESTI IMPOTRIVA DEFRISARILOR SI IN SCHIMB SA FACI SI SA VOTEZI LEGI PENTRU A DISTRUGE PADURILE si NATURA Prin JEFUIREA LEMNULUI DIN ROMANIA PRIN FIRME STRAINE si in acelasi timp sa ingradesti oamenilor dreptul sa aibe sobe pe lemn Ca legile UE le interzic.Trebuie sa INCEPEM SA APARAM padurea FOLOSIND TOPOARELE pentru DEFRISAREA CLASEI politice NEOCOMUNISTE

  6. 3miliarde de euro,atit ar trebui ca fiecare proprietar de padure din romania sa primeasca cite 1000euro la hectar anual.banii vor proveni din certif.carbon,de la poluatori.poluezi,platesti.in trecut bucurestiul era padure.ati defrisat o sa va faceti blocuri,v ati pus asfalt,sint 10000000vehicule in romania si nimeni nu plateste.ati inebunit?cerem stb transport gratuit in bucuresti.cine circula in bucuresti cu masina lui,taxa 20lei pe zi.din acesti bani se plateste transportul stb gratis in bucuresti.animalele din padure,logic,sint ale proprietarului de padure.gratuitatea pazei padurii,la nivel de romania ar fi 200000000 euro.lucratori forestieri platiti de stat,ai statului,ar insemna la nivel de tara 100mil e pe an.facind asa,asigurind anual o suma pentru proprietarul de padure,facind paza gratuita,lucratorii care taie lemne fiind ai statului si supravegheati de stat nu bagabonti de pe drumuri care au drujbe insa,animalele dindu li se proprietarului de padure(acum vinatorii le vineaza,altii le maninca cu toate ca ele cresc pe propr.noastra) va merita sa ai padure,omul isi va ingriji padurea cind stie ca,statul il respecta.ladurarii prinsi la furat:trimisi in china defibitiv.hai sa facem romania o tara fara hoti.mai ramine cineva?o populam cu agricani.in ghana,congo sint oameni mai buni ca romanii.

  7. Citat, tradus online și puțin adaptat: Nu este prea binecunoscut faptul că un teren cu iarbă face oxigen într-un ritm mult mai mare decât un teren la fel de mare cu copaci. Un acru de pădure facece suficient oxigen pentru 8, 18 oameni. Același acru acoperit de iarbă facece suficient pentru 70 de oameni. gata

  8. Padurile Romaniei=jaful jafurilor ! Se putea intampla asa ceva fara acordul, tacit, sau nu, a autorutatilor statului ? Eu zic ca nu era posibil! Nu stiu , dar poate acest COD, prevede, ca acel care are aprobat sa taie un copac , sa rasadeasca pe cheltuiala lui, 3 puieti din aceias specie ! Dar.. nu cred ! Asa ca …tot inainte la jefuirea padurilor ! Cui ii pasa?

  9. PDSR si UDMR,artizanii distrugerilor de paduri. Dar ei trambitau la antene cum ca strainii. Mama voastra de hotomani.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.