Corespondență specială de la Belgrad.
Luni seară de la balconul Stari Dvor în sârbă sau Old Palace în engleză, Novak Djokovic, campionul olimpic de la Paris, a prezentat medalia de aur sârbilor.
Adunați în număr impresionant în Pioniskri Park să ia parte la ceremonia organizată de Comitetul Olimpic (pe când și la București o inițiativă pentru David Popovici?), în așteptarea orei 20.00, ora oficială de începere a festivităților, pe ecranul gigant rulau imagini video cu isprăvile sportivilor locali la Olimpiada 2024.
De menționat că publicul reacționa cel mai tare la mingea de meci a lui Novak contra lui Carlos Alcaraz.
Deși nu au fost puse mai prejos performanțele poloiștilor (a treia oară câștigători) și nici ale baschetbaliștilor (bronz), totuși se simțea cine e comandantul suprem al Serbiei.
Ori de câte ori apărea Djokovic în cadre, toată asistența aplauda puternic reproducând țipătul bucuriei din ziua victoriei și scandând numele la infinit. „Nole!, Nole!, Nole!,”, un adevărat hit al serii.
De altfel, la apariția sărbătoriților, Novak Djokovic s-a numărat printre primii care au intrat în clădirea pe care astăzi o folosesc ca birou primarul Belgradului și City Assembly. Primirea pe măsură. Minute în șir s-a strigat, desigur, „Nole, Nole, Nole! ”
Sus la balcon, modest și liniștit, și-a așteptat cu răbdare rândul. I-a aplaudat din culise pe toți medaliații Serbiei, s-a îmbrățișat și salutat cu cine îi venea în cale.
Pentru impactul scontat el a fost omagiat ultimul.
Ultimul a pășit în balcon și parcă viața și ziua și atmosfera și toate s-au schimbat. Ne-am înseninat, ne-am bucurat, ne-am împlinit, cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile și pe care l-a dat planeta aceasta pe care trăim, se afla în fața noastră, campion olimpic și cu medalia de aur la gât.
S-a intonat imnul național al Serbiei, Nole a ținut mâna la piept pe toată durata, nu a plâns, a fost cel mai fericit, a savurat teribil de dificila finală câștigată la Paris contra lui Alcaraz, a fost omul care și-a scris și și-a îndeplinit menirea în acest sport. Nu mai are nimic de demonstrat. De acum încolo va juca, cât va mai juca, pentru noi cei care îl iubim și cei care îl admirăm, pentru țoți fanii tenisului, pentru el și Tara și Stefan și Jelena, pentru tinerii care îl au exemplu și model, pentru spectacol, pentru magia pe care a dat-o pe dreptunghiul din arenă, fie că a fost pe suprafață rapidă sau zgură, fie că a fost pe iarbă sau ciment.
Sârbul de la Belgrad, Novak Djokovic, va rămâne pentru tenis ce a însemnat argentinianul de la Buenos Aires și Napoli pentru fotbal.
S-ar putea ca, pe viitor, cei care se vor iubi cu adevărat să devină părinți și să le dea numele copiilor lor Novak, Novak și iar Novak, în onoarea și în amintirea marelui și unicului jucător, la fel cum au făcut cei de la Napoli cu Maradona, când pe aproape toți copiii dintr-o clasă de școală născuți în 1986 îi chema Diego sau Dieguita.
Nole a dansat, a cântat alături de artiștii locali care au întreținut spectacolul și a rămas de fiecare dată, modest, în spate, a stat în umbra celorlalți. Numai atunci când a fost chemat la microfon și de public a venit în față. Le-a vorbit sârbilor, le-a mulțumit pentru anii grei în care a luptat cu toată planeta și a învins.
Personal simt o ușurare această medalie de aur și o revanșă față de marea decepție din Cupa Davis de anul trecut de la Malaga. Acum și eu sunt împlinit și pot să merg înainte alături de Novak Djokovic și de viitorul fotoreportajelor.
Nu am fost fotograf de tenis dintotdeauna, îmi plăcea numai fotbalul, dar iernile din România fiind lungi și grele, mă tot uitam pe Eurosport la Australian Open și pentru că nu-i plăceam pe Federer și Nadal, m-am îndrăgostit de Nole, pentru că el reușea când și când să-i mai bată.
Atunci mi-am spus: „Eu trebuie să-l întâlnesc într-o zi pe omul acesta”.
Și l-am văzut cu ochii mei pentru întâia oară la Londra, în anul 2016, la O2 Arena. Mi-am cumpărat bilet și am stat pe un scaun în tribună ca spectator. Restul e istorie.
Acest articol este susținut de brandul românesc de sucuri bio Melissimo.
VIDEO
A golden homecoming. KOD KUĆE JE NAJLEPŠE 🇷🇸❤️🥇 pic.twitter.com/8KPvRbcDT4
— Novak Djokovic (@DjokerNole) August 12, 2024
Novak Djokovic’s parents proudly watching on as their son gets celebrated. 🥹❤️pic.twitter.com/N5JKVcNWMg
— Danny 🐊 (@DjokovicFan_) August 12, 2024
Novak Djokovic arriving in Serbia with his Gold Medal.
One of the proudest moments of his life.
He’s waited so long for this.
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) August 12, 2024
Serbia are brate tari cum spune un cantec si la propriu barbati, sange in vine zona a fost traca si in mod pasnic s-au inteles cu slavii aparuti in Istorie prin sec.VI. In WW2 au avut o puternica rezistenta alaturi de Tito, limba este sarbo-croata, dar pt CA CAtolicismul si-a bagat coada acum un popor are doua natiuni, doua scrieri doua credinte, dar aceeasi limba…
Noi nu avem decat imnul prin care proslavim pe Traian ajutat de Bicilis sa dupa in robie pe dacii din Apuseni/minele de aur, fericiti ca le-au fost ucisi sau dusi in robie fii, iar copiii mici le-au murit in minele de aur.
Asta este ceea ce Grupul de la Cluj/Astra/Sibiu, etc. propaga de la Diploma Leopoldina prin care s-au unit cu Roma fraticidului dintre Remus si Romulus si pe care ne-au implementat-o in multe orase Lupoaica din lupanar care-i hraneste pe cei doi frati.
Fara Mircea, Stefan, Tepes, Mihai, Brancoveanu, Eminescu si Cuza, jelindu-l doar pe Avram iancu cel care in final s-a inteles cu imparatul…Pt ca asa ne-au impus aia din Ardeal complexati ca ungurii pot, iar ei daca „muntii nostri aur poarta/noi cersim din poarta in poarta” vor fi respectati.
Alezandru Macedon/neamul nostru impiedicat de graul Baraganului, nu s-a luptat cu getii. In schimb Clujul se lupta si duce Romania in gropa cu…lui…Poate intr-o zi va afla ca atat Cluj cat si Napoca au radacini indo-europene in sanscrita si limba stramosilor nostri numita azi romana.
romanii din tarile vecine sa se mai numeasca romani sau vlahi? Toate tarile Ungaria, Ukraina, Serbia si Bulgaria arata ca pot sa poarte cu mandrie in lume drapelul tarii si ca in afara de niste…la porti imparatesi noi nu avem nimic si incet ne stingem fortati sa ne negam stramosii pt ca am putea deranja straini care ne vor uitati.
o cenzurati atunci nu-i corect sa va numiti romani spuneti-va oricum, dar nu romani, ziaristi ce va trageti din Bicilis cel ce l-a dus la Sarmisegetuza pe Traian pt aurul pe care spera sa-l capate…atata aveti atata puteti…si un stindard al medicinei de la Pantelimon si din toate spitalele unde Covid a ”lucrat” eficient…
Bravo! Cel mai bun!
A dat o palmă peste bot celor cu serul experimental