„Nu vom ține doliu că PSD ne-a dat afară de la guvernare”

„Începe o săptămână grea pentru alianţa USL, dat fiind termenul pe care cei doi copreşedinţi şi l-au acordat. Dar eu nu fac parte din corul celor care plâng pe umărul PNL. Aşa cum sunt convinsă că, în cazul în care USL devine istorie, PNL se va simți în opoziție ca peștele în apă, nu vom ține perioadă de doliu și nici parastase pentru că PSD ne-a dat afară de la guvernare.

La situaţia de astăzi s-a ajuns prin acţiuni susţinute şi intenţionate – dezideratul PNL de a avea o justiţie independentă, în sensul ca tot ceea ce era de scos de sub influenţa politică a lui Traian Băsescu, să nu fie pus sub influenţa altora, a fost spulberat prin controversatul “Pact de coabitare”, când șefia Parchetelor a făcut obiectul unui târg politic, la care eu personal, PNL și societatea civilă am protestat serios și public. Atitudinea PSD în privința legii referitoare la amnistie și grațiere, felul în care a încercat forțarea adoptării proiectului minier de la Roșia Montană, tergiversările în adoptarea măsurilor liberale precum scăderea CAS și neimpozitarea profitului reinvestit, luarea unor decizii importante fără o minimală consultare cu PNL, toate acestea sunt gesturi politice care au dus mai întâi la pierderea încrederii în USL și, mai apoi, la adevărate blocaje, pentru ca acum să ținem USL într-un fir de ață.

De ce insistă atât de tare PNL cu Klaus Iohannis? Pentru că întotdeauna, în structura guvernelor post – revoluționare, funcțiile de vicepremier nu au fost unele de expertiză, ci de înaltă reprezentare politică. Mai mult, atribuțiile vicepremierilor sunt trasate de primul-ministru, iar aceștia au functii de coordonare. Expertiza tehnica vine de la ministri si aparatul de experți din ministere. PNL dorește ca filonul liberal să fie reprezentat cu mai multă forță in exercițiul guvernamental, cu toată responsabilitatea pe care acest gest o implică. În consecință, și-a desemnat în funcția de vicepremier prim-vicepreședintele partidului, al doilea om pe linie ierarhică în materie de reprezentare și decizie în partid.

Legat de posibilele colaborări din opoziţie, nu vom accepta nicio târguială pentru o construcție în care să pună PDL sau altă formațiune vreo condiție. Putem colabora în Parlament pe chestiuni de principiu. Iar cei care au inventat conceptul de reevaluare, ar trebui să știe că liberalii nu se dau în vânt după astfel de gesturi politice. Iar PDL nu a fost votat de electorat nici măcar cât să aibă suficiente voturi să sancționeze un guvern prin moțiune de cenzură”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.