Numărul de persoane testate în România

In cursul zilei de 16 mai 2020, în România s-a efectuat testul cu № 300.000 legat de noul coronavirus, ceea ce înseamnă că în ultimele două săptămâni s-au procesat, în medie, peste 8 mii de teste zilnic. Datele comunicate oficial pentru uzul public continuă să fie neclare în privinţa naturii acestora, neprecizând dacă sunt avute în vedere persoane testate, dacă sunt teste RT-PCR de evidemţiere a infectării cu virusul SARS-CoV-2, sau teste de identificare a anticorpilor bolii COVID-19.

Cum nu e singura ţară în care se raportează la grămadă, această chestiune pare colaterală, ca şi lipsa unor informaţii cu privire la distribuţia pe judeţe. In Marea Britanie, Danemarca şi Serbia, comunicatele au în vedere persoanele testate. Dacă se poate alcătui un clasament la nivelul Uniunii Europene referitor la numărul de teste la suta de mii de locuitori, în acest moment, România şi Polonia ar împărţi poziţiile 22-23 (deci, nu ultimele), cu peste 1.500 teste / 100.000 loc.

Pentru a estima numărul real al persoanelor testate în cazul României, admiţând că în comunicatele oficiale nu sunt incluse şi testele incorect procesate, cele eronate, ca şi cele neconcludente, se poate face o analogie cu situaţia din Polonia. Acolo, informările Ministerului Sănătăţii de la Varşovia precizează, în plus, şi numărul de persoane testate. Raportul dintre numărul de teste din Polonia şi cel din România (în după-amiaza zilei de 16 mai: 601.394 / 303.734) este aproape identic cu cel al populaţiilor celor două ţări, cu deosebirea că la ei s-au procesat peste 25 mii de teste în ultima zi. La aceeaşi dată, în Polonia, fuseseră testate 549.792 de persoane, în timp ce suma persoanelor vindecate era de 7.175. Dacă diferenţa dintre numărul de teste efectuate şi suma persoanelor testate, adică 51.602 teste s-ar raporta la cei vindecaţi ar rezulta 7 teste aferente unei astfel de persoane, ceea ce pare exagerat.

Aplicând o corecţie, se poate admite ipoteza că fiecărui vindecat de boală i s-au făcut 4 teste, adică 28.700 de teste în total, iar diferenţa de 22.902 teste trebuie alocată celor 542. 617 persoane rămase după eliminarea din calcul a celor vindecaţi (dar nu şi a celor decedaţi). Rezultă un raport de 94,75% între numărul acestor persoane testate şi suma testelor efectuate asupra lor.

In cazul României, fiind declarate vindecate 9.574 de persoane şi aproximând că li s-au făcut 38.296 de teste, cele 265.438 de teste rămase ponderate cu coeficientul de 94,75%, reiese că au fost testate circa 250.000 de persoane. Adică 1,25% din populaţia ţării. Spre comparaţie, acest procentaj atinge valoarea de 7,7 – în cazul Danemarcei, respectiv 2,5 – în cazul Serbiei.

De câteva zile, site-ul Worldometer a adăugat datelor care reflectă evoluţia pandemiei şi numărul estimat al populaţiei fiecărui stat (sau teritoriu afiliat OMS), ca bază a calculului numărului de teste efectuate în acestea la un milion de locuitori. Oarecum impropriu (pentru primele trei, care au sub un milion de suflete), Islanda rămâne pe locul 1, înregistrând peste 166 de mii de teste la un milion de oameni, urmată de Malta cu 112 mii, Luxemburg şi Lituania – sub 100 de mii. Pentru România, populaţia la care se face raportarea este de 19.252.967 de locuitori, estimare ce nu ţine, însă, cont de cei rămaşi în ţară dintre cei aproape 1,3 milioane reveniţi de la începutul epidemiei în Europa.

G.S.Jivănescu 16 mai 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Nu exista in Romania niciun specialist care sa poata debita orice opinie referitoare la whatever referitor la virus. Ne uitam la Italia, unde au venit specialisti din toata lumea si care nu au putut face nimic.

  2. Cestia cu in ultimile 2 sapatamani s-au facut cate 8000 de teste pe zi este cireasa de pe totul de bataie de joc .
    In cele 300000 de teste efectuate multe teste s-au facut de cate 2-3 ori pentru aceeasi persoana :la depistare si cel putin un test care sa confirme vindecarea ,daca reluam caculul vedem ca nu s-au facut nici macar teste la 1% din populatie !!!!!!!.Jivanescule te informezi si apoi scrii !,or daca asa ti s-a comandat asta-i alta treaba si tine de manipularea romanilor fraieri.

  3. Stati linistiti la locurile voastre! Klaus se da cu bicicleta la mandra-n deal/vale(in functie de socri/zestre)! Succesuri diasporeni care va vanturati la sparanghelul/mosii&babele din vest prin vama Nadlac! Daca erati investitori adevarati si nu ciorditori, mergeati cu avionul la super-class! Violeta cu flacara violet in piept (Petrov) a plecat la lupta cea mare cu Angela/stapanii de sclavi! O sa se intoarca cu coada intre picioare si o sa spuna ca, disciplina germana e la maxim si ca povestea cu sclavii e o poveste de adormit copii rromani si cei care comenteaza n-au muncit niciodata in viata lor! Huuo „marele” PNL! La groapa de gunoi, posedatilor liberali , inclusiv cu dansatoarea in piruiete din-prejurul Tomitanului!

  4. avem de-a face cu un numerus klausus, aşa că orice asemănare cu realitatea este exclusă…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.