O carte rară: Legiuirea lui Caragea în limba greacă

Nomothesia Karatza publicată în 1818 la Viena reprezintă ediția în limba greacă a Legiuirii lui Caragea, codul de legi redactat la porunca domnitorului Țării Românești, Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818), tipărit și în ediție românească în același an. Este o carte rară și prețioasă care constituie o importantă sursă documentară pentru istoria dreptului românesc.

Motivele întocmirii unei noi pravile sunt expuse în hrisovul reprodus la începutul Legiuirii. În preambulul actului, domnul arată că la judecata „pricinilor” (cauzelor) se foloseau concomitent trei feluri de norme: dreptul bizantin („pravilele împărătești”), vechile cutume autohtone („obiceiul pământului”) și Condica lui Alexandru Ipsilanti publicată în 1780 („Pravilniciasca Condică”). Acestea cuprindeau multe dispoziții contradictorii, care se anulau reciproc și lăsau cale liberă abuzurilor: „Și astfel (spune domnul), rătăcind în trei sisteme de legi (…), drepturile tuturor membrilor statului (…) erau mereu (…) călcate după voința celor puternici sau a sofiștilor vicleni, cari în aceiași pricină propuneau în mod arbitrar să se aplice uneori obiceiul, alteori condica țărei și alteori pravilele împărătești. Deci noi, voiind să facem să înceteze aceste procedări neregulate în împărțirea Dreptăței (…), am formulat aceste legi domnești ale noastre cât s-a putut cu mai bună rânduială și mai simplu, spre a fi foarte ușor de înțeles chiar de oamenii lipsiți cu totul de învățătură”.

Pentru alcătuirea noii legiuiri, Ioan Caragea a ales „doi boieri cu ştiinţă şi praxis la ale pravilelor”, pe Nestor Predescu Craiovescu, fost mare clucer şi pe Athanasie Christopol, mare logofăt „al străinilor pricini” (însărcinat cu judecarea cazurilor în care erau implicați străinii). Aceştia au întocmit două versiuni, în românește și în grecește. Proiectele, finalizate la sfârșitul lunii septembrie 1816, au fost verificate personal („theoretisite”) de către domn. Apoi, la 2 octombrie 1816, Caragea vodă a dispus ca autorii să lucreze împreună cu stolnicii Ioniţă Bălăceanu şi Constantin Bălăceanu la revizuirea textului, adăugând sau modificând acolo unde era nevoie. Pe măsură ce se lucra, textul era trimis domnului pentru verificare. Întocmirea pravilei s-a încheiat în februarie 1817, iar domnul a trimis-o spre analiză și dezbatere Divanului, alcătuit din marii boieri și înalții ierarhi ai țării, care au avizat-o prin anaforaua din 9 iunie 1818 și au considerat-o bună de tipar: „nefiind împotrivitoare celor vechi, urmate până acum”.

Pentru a face cunoscută opera sa legislativă și în Occident, Ioan Caragea a hotărât ca versiunea în limba greacă să fie publicată la Viena, în Tipografia lui Johannes Bartholomäus Zweck. Ea a ieșit de sub tipar înaintea celei românești, probabil pe la sfârșitul lunii iulie 1818, pentru că în august exemplarele au început să fie distribuite judecătorilor din țară. Imprimarea ediției în limba română a fost încredințată de către domn Tipografiei medicului Constantin Caracaș și asociaților săi, Răducanu Clinceanu şi Dumitrache Topliceanu, înființată în noiembrie 1817, cu privilegiu domnesc. Pentru că atelierul lor nu era încă în funcțiune, proprietarii au apelat la Tipografia lui Francisc Schöbeln din Brașov, trecând însă pe pagina de titlu că Legiuirea în limba română ar fi apărut la București, la Tipografia privilegiată.

Față de ediția românească, Legiuirea în limba greacă are la început un Cuvânt către cititori și un imn închinat domnitorului Ioan Caragea, atribuite lui Athanasie Christopol (1772-1847). Dincolo de competențele sale în materie de drept, Christopol (născut în orașul Kastoria, din vestul Macedoniei) era și un cunoscut scriitor de limbă greacă, poemele sale aducându-i în epocă renumele de „Noul Anacreon”. Figură marcantă a literaturii grecești, creația sa lirică a influențat poeții români din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Diferențe sunt și în ceea ce privește ilustrația. Pe pagina de titlu a ediției grecești este reprodus sigiliul mare domnesc al lui Caragea, care în ediția românească este amplasat pe pagina de titlu verso. El cuprinde în centru stema Țării Românești, iar în bordură stemele celor 17 județe ale țării. Totodată, numai în ediția grecească apare portretul lui Ioan Caragea, însoțit de stema personală și de patru versuri din Hesiod. Pecetea cuprinde corbul cu crucea în cioc din stema țării, flancat de ambele părți de câte un licorn cu capul contrunat. Licornul este un animal himeric, care făcea parte din însemnele heraldice ale familiei Caragea. Pasărea este surmontată de o coroană, care are în stânga-dreapta însemnele puterii domnești (sabia și sceptrul).

Cu toate limitele ei, Legiuirea lui Caragea a reprezentat un progres față de situația anterioară. S-au păstrat unele articole din vechile pravile, altele au fost modificate, dar s-au adăugat și prevederi noi, sub influența codului civil francez (1804) şi austriac (1811). Ea cuprinde șase părți, referitoare la drept civil și comercial, drept penal și drept procedural. A fost aplicată în Țara Românească începând cu 1 septembrie 1818 și a rămas în vigoare până în 1865.

Surse imagini Biblioteca MMB:

Pagina de titlu a Legiuirii lui Caragea (Viena, 1818)

Portretul lui Ioan Gheorghe Caragea (gravură de Blasius Höfel din Viena, realizată în 1818)

Daniela Lupu, Muzeul Municipiului București

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.