O decizie în favoarea Rusiei fără precedent în ultimii 20 de ani

Rusia a câștigat bătălia pentru cele 50 de miliarde de dolari pe care, în 2014, Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga (CPA) a decis că statul rus trebuie să-i plătească foștilor acționari ai companiei Yukos.

Tribunalul districtual Haga a decis pe 20 aprilie că CPA nu avea juridicție în acest dosar. CPA a interpretat în mod greșit un tratat pe care Rusia l-a semnat, dar pe care nu l-a ratificat. Foștii acționari de la Yukos au anunțat că vor ataca această decizie. Compensațiile de 50 de miliarde de dolari ar fi fost cele mai mari din istorie.

După această decizie, Rusia poate cere ridicarea sechestrului asupra mai multor active care i-au fost blocate în contul compensațiilor de 50 de miliarde de dolari, în special în Franța și în Belgia. Companiile de stat din Rusia au avut active sechestrate la cererea GML Ltd., o companie înființată de patru foști acționari ai Yukos.

”Este o victorie a statului de drept și justiția a avut câștig de cauză. Este pentru prima dată în 20 de ani când un tribunal a invalidat o decizie de arbitraj”, a spus Andrei Kondakov, director general al Centrului Internațional pentru Protecție Legală, cel care a coordonat echipa de avocați ai Rusiei.

”Acum, companiile ruse care operează în străinatate se vor simți mai bine”, a spus pentru Bloomberg Evgheni Mincenko, șeful Insitutului Internațional pentru Expertiză Politică de la Moscova. ”Este imbunătățită și imaginea generală a Rusiei peste hotare”.

Compamnia Yukos a fost demantelată dupa ce Mihail Hodorkovki, fondatorul ei, a fost acuzat de fraudă fiscală în valoare de miliarde de dolari. Hodorkovski a fost condamnat la 10 ani de închisoare și a fost eliberat în decembrie 2013, în urma unui decret al lui Vladimir Putin. Acum Hodorkovski se află în străinătate și face campanie pentru înlăturarea lui Putin. Potrivit BBC, Hodorkovski dorește să obțină azil politic în Marea Britanie. Activele Yukos au fost preluate de compania de stat Rosneft, condusă de KGB-istul Igor Secin.

După această victorie în justiție, Kremlinul este pregătit pentru alte bătălii. ”Știm că nu acesta este deznodământul”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin. ”Vorbim despre un proces. Nu vreau să-l politizez”.

Cazul Yukos ese un exemplu de război informațional împotriva Rusiei, susține procurorul Alexander Bastrikin, șeful Comitetului de Investigații din Rusia. ”Verdictul va restrânge mișcarea din Rusia care cere respingerea dreptului internațional, pentru că se pare că aceasta legislație poate să aducă și beneficii. În același timp, acest verdict poate modifica și imaginea unui Occident ostil”, spune Gleb Pavlovski, fost consilier politic al lui Putin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.