O industrie cândva strălucitoare dispare de sub ochii noștri

România plănuiește construcția mai multor gazoducte precum BRUA, Tuzla-Podișorul, Onești-Ungheni, precum și interconectarea sistemelor de tranzit cu Sistemul Național de Transport dar și reabilitarea conductelor existente însă rând pe rând companiile românești de construcții și montaj conducte de gaze și echipamente aferente dispar sau sunt pe marginea prăpastiei, iar unii dintre proprietari sunt învinuiți de diverse matrapazlâcuri de către DNA. Este cazul companiilor Condmag, TIM Cluj, IMI Baia Mare, iar Inspet Ploiești, societate care se ține bine pe picioare, reușit să câștige două contracte importante în ultima perioadă, se va lovi de o refuzul mai multor mii de români care vor trezi cu buldozerele în curți pentru că pe acolo va trece conducta BRUA. În plus, operatorul național de transport gaze naturale, Transgaz, nu plătește decât la finalul lucrărilor, ceea ce poate crea probleme oricărui constructor.
„România până în urmă cu 4 ani era țara din Europa de Est, care deținea cele mai multe firme de construcții montaj conducte de gaze și echipamente aferente, având colective specializate în operații de construire a conductelor de gaze în regim de șantier și dotări corespunzătoare. Ridicarea și consolidarea unei firme de construcții montaj conducte competentă să execute lucrări de anvergură, cu echipamente care să funcționeze la presiuni riricate, necesită un număr mare de ani, importante resurse materiale, dar mai ales importante resurse umane care să fie capabile să deruleze activități la un nivel calitativ ridicat, și dispuse la desfășurarea unei activități în condiții extrem de dificile așa cum sunt condițiile de șantier. Munca de șantier este una grea, iar frigul, noroiul sau praful ii transforma pe acesti oameni în niște adevărați creatori. Nu găsești mulți să facă această meserie. Indiferent cât de mult te impinge nevoia de bani să ajungi pe șantier dacă nu ai ceva special nu vei rămâne acolo. Iar acolo în șantierele de construcții conducte de gaz și echipamente dacă nu ai oameni care să lucreze în orice condiții, dar nu oricum ci la un nivel ridicat de calitate, riscurile sunt inimaginabile. Oameni aceștia odată împrăștiați în ”7 zări”, descoperă că pentru aceeași bani pot să aibă și ei o viață normală: căldură, familie etc., și nu-I mai aduci înapoi pe șantier. Iar să-I aduci pe alți la un nivel calitativ similar șansele sunt mici”, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Cel mai răsunător eșec

Tribunalul Brașov a decis la finele anului trecut ca firma Condmag Brașov, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, prin intermediul Dafora Mediaș, să intre în faliment, după ce societatea s-a aflat în insolvență din vara lui 2015. La 30 septembrie 2017, conform termene.ro, datoriile către buget se ridică la 8,7 milioane lei. Condmag are o traditie de peste 50 de ani în construirea de conducte de petrol și gaze, inclusiv conducte magistrale de transport, construind mai mult de 90% din rețeaua de conducte magistrale de transport gaze naturale din România (aproximativ 12.000 kilometri). La momentul intrării în insolvenă, Condmag avea datorii totale de peste 100 milioane de lei, dintre care obligaţiile cu scadenţă mai mică de un an se ridicau la 74,8 milioane de lei. Condmag și firma mamă, Dafora, specializată în principa pe foraj, sunt “victimele” restrângerii drastice a investițiilor din domeniul explorărilor și exploatărilor de hidrocarburi, iar în ultimii ani acestea au strâns datorii și pierderi uriașe.

Cădere la Cluj

Trustul de Instalații Montaj și Construcții SA (TIM) Cluj-Napoca, firmă controlată de Agenor Gicu Gânscă și Mircea Irimuș, era una din companiile cu afaceri de peste 10 milioane de euro și cu sute de angajați. Din 2013, au început să își facă simțite afectele crizei economice, când s-au raportat pierderi de 8,74 milioane de lei. Doi ani mai târziu, TIM Cluj s-a cerut în insolvență după ce mai mulți creditori, precum ICPE Bistrița, Euro Trans Universal, Mecsom etc depuseseră cereri similare.

Probleme cu DNA la Baia Mare

Întreprinderea Montaj Instalații Baia Mare, controlată de Alexandru Pârjol, a cerut anul trecut insolvența pe motiv că a fost afectată de criza economică. „În motivarea cererii se arată că obiectul principal de activitate al debitoarei este activităţi de construcţii civile şi industriale. Ulterior înfiinţării firmei, afacerea s-a dezvoltat de la an la an, însă în ultima perioadă, probabil şi din cauza crizei economico-financiare mondiale şi implicit naţionale, în domeniul construcţiilor s-a regăsit un declin major. S-a constatat că în patrimoniul acesteia există un dezechilibru financiar bazat pe lipsa de lichidităţi. Având în vedere insuficienţa fondurilor băneşti disponibile în patrimoniul societăţii, se precizează că nu se vor putea plăti datoriile exigibile către creditori. În această situaţie, se consideră că singura şansă de redresare a societăţii ar fi reorganizarea activităţii pe baza unui plan, în cadrul procedurii insolvenţei”, se arată în sentința judecatorului sindic din 14 noimbrie 2017. Societatea are un număr de 111 angajaţi, iar datoriile pe termen scurt ale societăţii care depăşesc 60 de zile de la scadentă se ridică la data de 31.10.2017 la suma totală de 36.973.304,87 lei. Datoriile pe termen scurt se structurează astfel: ponderea cea mai mare a datoriilor este către bănci, acestea ridicându-se la data de 31.10.2017 la suma de 25.536.641,87 lei: datoriile salariale se ridică la suma de 220.000 lei la data de 31.10.2017; datoriile către bugetul de stat ale societăţii se ridicau la data de 31.11.2017 la suma de 1.177.905 lei iar datoriile către furnizori sunt în sumă de 10.038.758 lei, reprezentând facturi neachitate. Proprietarul IMI Baia Mare, Alexandru Pârjol, a fost trimis în judecată de DNA fiind învinuit de complicitate la folosirea documentelor ori declarațiilor false pentru obținerea de fonduri din bugetul UE. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut fraude în timpul derulării proiectului de alimentare cu apă potabila a localității Rozavlea, finanțat din bugetul Comunitatilor Europene cu 1.416.640,28 lei, adică aproximativ 349.787,72 euro.

INSPET respiră

În urmă cu câțiva ani, Consiliul Concurenței a amendat patru comapanii cu o amendă în valoare totală de 25.464.865 lei (aproximativ 5,6 milioane euro) pentru trucarea a două licitații organizate de Transgaz. Printe acestea s-au aflat Condmag și INSPET Ploiești. Situația Condmag am vazut-o mai sus. În schimb, INSPET a câștigat două contracte de la Transgaz, în asociere cu alte companii, pentru construcția a două loturi din conducta BRUA (gazoduct care va aduce gazul caspic în centrul Europei, pe linia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria). În total, cele două loturi (primul, de 180 de km, care afectează județele Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Olt și Vâlcea, iar al doilea, de 140 de km., județele Vâlcea, Gorj și Hunedoara) costă peste o jumătate de miliard de lei. Deocamdată pare un succes însă problemele pot apărea în viitorul apropiat. „Legea BRUA, care dă dreptul de a intra cu buldozerul în curțile oamenilor fără să-i anunțe, nu cred că va fi primită foarte bine de 18.000 de familii. Având în vedere că Transgaz nu plătește decât la finalizarea fazelor convenite, s-ar putea să o trecem și pe aceasta (INSPET, n.r.) în rândul celor în insolvență”, a declarat pentru Cotidianul un bun cunoscător al pieței de gaze din România, care a dorită să își păstreze anonimatul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

10 Comentarii

  1. In oraș dacă vrei sa te racordezi la rețeaua de gaz trebuie sa faci extinderea pe banii tai ca apoi ea sa intre in proprietatea companiei de gaz. Hoție pe fata. Cărăm lemne la etaj pentru avem companii care nu vor sa facă extinderea rețelei. In același timp extindem rețeau de gaz ca sa dam ungurilor gaze. Asta in condițiile in care avem la conducere un partid asa zis social. Rușine PSD.

    • Ce treabă are pesedeul cu distribuitorii de gaze? Înțelegeam dacă te ofticai că mustăciosul are parte de cărniță tânără!
      Am vrut capitalism, capitalism avem! Ne iese și pe nas și prin toți porii!

    • Romania nu decide nimic, totul este decis pentru noi in afara tarii si implementat sub adevarata conducere a tarii care este SRI-DNA-Ambasadele.

  2. Pana acum 4 ani mergea bine. Apoi a venit Kovesi. Sa fie o coincidenta? A se vedea legaturile de famiglie cu industria gazului, dosarele conexe…

  3. Domnule Matei in primul rand felicitari pentru articolele despre economie. Sunteti singurul de la Cotidianul care nu ati picat in imaginara lupta cu imaginarul stat paralele si va ocupati de problemele reale si acute ale Romaniei si romanilor. Nu stiam ca BRUA va trece pe sub casele romanilor din judetele ciumei rosii. Daca eram ingrijorat ca aceasta conducta va pradui Romania de gaz, acum stiu ca PSD i-a mintit pe unguri cum ii mint si pe romani. De abia astept sa vad ce se va alege de PSD cand va trimite buldozerele in curtea oltenilor.

    • Ce s-a ales si de Ponta cand a trimis „organili” sa-i bata pe cei de la Pungesti (Vaslui). Ce-i drept, nici cu Petre Roman – „mormanul de fiare vechi” al politicii romanesti !-, nici cu Tariceanu (cel cu Sterling (parca asa se chema firma care a primit concesiune imediat ce s-a recuperat o parte din platoul Insulei Serpilor?). Iata ca, nici acum, capitalistii facuti prin spaga nu se lasa mai prejos – DAM TOT – ieftin !, apoi CUMPARAM MULT – scump ! Cum naiba sa prosperi !?

  4. Tov. Matei, nu mai plange pe ruinele ” ctitoriilor ” postdecembriste, ca nu merita. Toate au fost infiintate de baieti cu grade mari, care au jefuit vechile intreprinderi si care au stors cat s-a putut din ele. INSPET e intesata de securisti, organizati in stil mafiot, la fel ca vestitul CONPET.

  5. Gasim si aici ispravile Operatorului Național de Transport gaze naturale, Transgaz care va plati lucrarile pt. conducta doar la sfarsit ceea ce va atarge falimentul multor societati-constructori sau a trucat 2 licitatii .Acest Transgaz se afla sub protectia lui kovesi deoarece acolo este sfantul sau frate si Transgaz isi permite orice.
    Intrucat sunt blocat la comentarii de IR,RC si alte „initiale”imi permit sa redau aici un comentariu la „replica”Transgaz din art.”explicatie gaziera”-
    Transgaz invoca Regulamentul (UE) 312/2014,prostindu-ne in fata ,adica specialistii sai decid cum sa echilibreze „o zi gaziera” ,incalcand Ordinul ANRE nr. 160/2015, in urma neaplicarii caruia a primit reclamatii de la operatori ai sistemelor adiacente, utilizatori ai reţelei, furnizori, mari consumatori –cu privire la neasigurarea condiţiilor tehnice de transmitere a informaţiilor necesare pentru buna derulare a procedurilor de nominalizare şi renominalizare prevăzute de Codul reţelei. De asemenea, s-a mai reclamat că Transgaz nu pune la dispoziţia utilizatorilor reţelei informaţiile necesare acestora pentru echilibrarea propriilor portofolii, respectiv comunică informaţii eronate referitoare la dezechilibrele zilnice calculate, ca urmare a nerespectării algoritmilor de calcul prevăzuţi în Ord. 160/2015”.
    In urma discutiilor cu ANRE, Transgaz a RECUNOSCUT ca ii lipsește capacitatea de implementare imediată și de determinare a unor dezechilibre zilnice corecte și auditabile deoarece „nu poate fi prelucrat manual, la acest moment, volumul mare de date, până la punerea în funcțiune a unei platforme IT pe deplin funcțională, susțin reprezentanții companiei” SI A CERUT PASUIRE DE LA ANRE.
    DIN REPLICA DE MAI SUS se deduce ca TRANSGAZ „lucreaza direct cu UE”-probabil si cu VICTOR ORBAN- SARIND PESTE ANRE de unde se deduce ca face ce vrea !DLE STERIAN+CLICA_DEMISIA!

  6. – intre timp crima organizata esedalde l-a iertat penegoita de datorii la bugetul de stat milioane de euro

  7. Extinderea retelei nationale de transport gaze este absolut necesara deoarece utilizarea lemnului de foc nu mai este o solutie la scara mare. Daca s-ar realiza aceasta extindere consumul intern ar creste la circa 13 – 14 miliarde mc gaze pe an si prin urmare nu am avea ce exporta prin BRUA. Asadar draga PSD construieste BRUA pentru austrieci si unguri fiind puternic motivata si justificata hotia ta de lipsa consumului intern!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.