Imagini de o tristețe copleșitoare au fost surprinse recent în estuarul Leschenault din Australia, acolo unde o mamă delfin refuză să se despartă de trupul neînsuflețit al puiului ei. Cazul emoționant atrage atenția cercetătorilor asupra inteligenței emoționale și a legăturilor materne extrem de profunde pe care le dezvoltă aceste mamifere marine.
O dramă surprinsă în estuarul Leschenault
Femela delfin, cunoscută de biologii marini sub numele de Fraggle, trece printr-o adevărată dramă. Mamiferul a fost observat în timp ce își plânge puiul mort, purtându-l cu grijă la suprafața apei. Puiul avea doar două săptămâni, iar specialiștii se așteptau din păcate la acest deznodământ tragic, după ce îi observaseră recent o rată respiratorie anormal de mare. Ceea ce face ca povestea să fie cu atât mai tristă este faptul că Fraggle a pierdut ultimii săi patru pui, șansele de supraviețuire în sezonul rece fiind extrem de reduse în această regiune, scrie geographemarineresearch.com
Ritualul de doliu și solidaritatea grupului
Timp de mai multe zile, mama îndurerată își va purta puiul lipsit de viață, refuzând să se despartă de el. În mod emoționant, alți delfini din estuar, dar și exemplare venite din ocean, i s-au alăturat în acest proces de doliu. Această prezență masivă demonstrează legăturile sociale extrem de puternice din cadrul grupului și solidaritatea de care aceste mamifere sunt capabile în momentele de pierdere.
Comportamentul epimeletic la delfini
Comportamentul lui Fraggle nu este unul singular, ci face parte dintr-un fenomen bine documentat de biologia marină, cunoscut sub denumirea de comportament epimeletic (sau de îngrijire a unui individ decedat ori rănit). Studiile de specialitate, pe care le vom prezenta mai jos, arată că femelele delfin dezvoltă legături materne profund ancorate și posedă o inteligență emoțională rară în lumea animală. Ele sunt capabile să resimtă stresul, trauma și doliul. Atunci când un pui moare, mamele îl mențin adesea la suprafață pentru a-l ajuta, într-un efort iluzoriu, să respire. Acest gest sfâșietor se prelungește adesea până la epuizarea fizică totală a femelei, moment în care instinctul de supraviețuire o obligă să abandoneze trupul pentru a se hrăni.
Societățile matriarhale și inteligența emoțională
Dincolo de instinctul matern copleșitor, societățile de delfini sunt profund matriarhale și bazate pe o colaborare strânsă. Femelele se ajută reciproc în creșterea puilor, practicând un fel de parenting comunitar (allomothering), în care mamele cu experiență le ghidează pe cele tinere. Relațiile dintre femelele aceluiași grup pot dura o viață întreagă, iar empatia lor iese la iveală cu precădere în situații de vulnerabilitate extremă. Sprijinul pe care Fraggle îl primește acum din partea celorlalți membri ai familiei sale extinse este o dovadă incontestabilă a complexității lor emoționale și a modului fascinant în care aceste mamifere aleg să își aline suferința.
Vezi această postare pe Instagram
Doliul matern în lumea apelor
Acest comportament de îngrijire îndreptat către un individ din grup decedat sau aflat în suferință a fost documentat la cel puțin 21 de specii de cetacee. Societățile de delfini sunt extrem de gregare, iar reacțiile lor la moarte reflectă niște legături sociale profund ancorate, la fel cum se întâmplă și la alte mamifere complexe, precum girafele, elefanții sau cimpanzeii.
Cinci zile de tăcere și devotament în Galicia
O dovadă recentă a acestui devotament matern absolut vine de pe coasta Galiciei, în nord-vestul Spaniei. Cercetătorii au monitorizat o femelă din specia delfinului lui Risso, care și-a purtat puiul nou-născut mort timp de cel puțin cinci zile consecutive, parcurgând zeci de kilometri.

Observațiile specialiștilor au scos la iveală detalii impresionante despre acest ritual de doliu:
-
Femela a menținut în permanență contactul fizic sau a stat la o distanță mai mică de o jumătate de metru de trupul puiului.
-
Aceasta a fost văzută ridicând corpul din apă cu ajutorul pepenelui (organul din frunte) pentru a-l feri de bărcile cu motor aflate în zonă.
-
Pe parcursul monitorizării acustice, cercetătorii au constatat o tăcere absolută; femela nu a emis niciun sunet de comunicare sau de ecolocație, tăcerea reflectând probabil conștientizarea faptului că puiul nu mai poate răspunde.
Un cost uriaș pentru supraviețuire
Dincolo de durerea pierderii, susținerea unui pui mort presupune eforturi extreme. Înotul alături de un cadavru reprezintă un cost energetic considerabil pentru femelă. În perioada de doliu, mama din Galicia a efectuat doar scufundări superficiale și scurte, petrecând foarte mult timp plutind la suprafață, fără să se hrănească deloc. De asemenea, acest comportament îi crește nivelul de stres și o expune riscului de prădare.
Biologii subliniază că aceste animale cu creiere mari au o conștientizare acută a morții. Totuși, la un moment dat, schimbările hormonale declanșate de încetarea lactației, combinate cu epuizarea fizică, forțează mamele îndurerate să își abandoneze puii și să se reintegreze în grup pentru a putea supraviețui.