O mostră de ambiguitate ”constructivă” din partea NATO

Alianţa Nord-Atlantică trebuie să aibă o abordare mai extinsă la nivel mondial, în contextul ameninţărilor reprezentate de ţări precum China, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat grupului media RedaktionsNetzwerk Deutschland (RND), trasmite Mediafax.

„Atlanticul rămâne crucial pentru noi, suntem o alianţă regională. De altfel, se întâmplă multe lucruri aici, în ultimii ani am înregistrat cele mai intense activităţi ale submarinelor ruse din istorie în zona de nord a Oceanului Atlantic”, a declarat Jens Stoltenberg în interviu acordat RND.

„În privinţa atitudinii NATO faţă de China, trebuie să facem distincţia între prezenţă militară şi iniţiative politice. Eu sunt favorabil unei noi abordări politice inteligente: o Alianţă Nord-Atlantică cu acţiuni mai extinse la nivel mondial. Acest lucru nu înseamnă că navele NATO trebuie să schimbe cursul spre Marea Chinei de Sud. Trebuie să facem distincţia între o prezenţă globală şi o abordare globală. Actualele provocări, precum terorismul, nu se opresc la graniţe. De aceea suntem prezenţi în Afganistan şi oferim susţinere Irakului. Observăm o prezenţă din ce în ce mai intensă a Chinei în spaţiul cibernetic”, a adăugat Jens Stoltenberg.

Secretarul general NATO a atras atenţia că echilibrul de forţe la nivel mondial se modifică.

„Echilibrul de forţe la nivel global se schimbă, iar noi trebuie să menţinem avansul tehnologic. Toate aceste elemente evidenţiază că trebuie să colaborăm mai mult cu parteneri precum Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Japonia”, a argumentat secretarul general NATO.

Jens Stoltenberg a criticat abordarea Administraţiei de la Beijing faţă de Hong Kong. „China demonstrează că nu împărtăşeşte valorile noastre. În democraţiile occidentale, noi respectăm drepturile fundamentale, libertatea de exprimare, puterea statului se bazează pe respectarea drepturilor. Legea privind siguranţa naţională din China ignoră aceste valori”, a subliniat Stoltenberg.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Vrajeala de doi bani, ce sa arunce pe piata daca deja sunt facute cartile? Vom trai si vom vedea dupa 2021-2022.

  2. Papagalu’ asta de Stoltenberg e mai papagal chiar si decit papagalul de dinainte (tot un mincator de heringi, dar numele imi scapa) ! Mai rau de atit nu se poate decit doar, sa zicem, daca in locul sau e numit Basescu sau Constantinescu, aia sigur fie si numai prin idioteniile debitate ar declansa un conflict atomic ! (de fapt nici cu Geoana nu mi-e rusine, norocul nostru e ca deocamdata face pe „secretara”, serveste cafele !) … Cit despre NATO, ce sa mai zicem ? Probabil ca in curind va deveni WPTO (West Pacific Treaty Organization), cam cum era bancul din anii ’80, : „Cu cine se invecineaza URSS ? Raspuns : Cu cine vrea !”

  3. Adevărate sunt vorbele tale doar majoritatea nu conștientizează ce se întâmplă de fapt

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.