Scrutin prezidențial în Rusia

O nouă farsă a țarului Putin

Comisia electorală centrală rusă i-a legat mâinile lui Navalny, interzicându-i să participe la prezidenţiale din martie 2018

Viitoarele alegeri pentru fucţia de președinte al Federației Ruse, din 18 martie 2018, se anunță la fel de interesante și imprevizibile ca și lectura unei cărți de telefoane. De 18 ani la timona Kremlinului, țarul rus Vladimir Putin a declarat că va merge independent la alegeri și, potrivit observatorilor politici, nimeni și nimic nu-l împiedică în următorii șase ani să ocupe în continuare fotoliul de președinte al Rusiei.

În pofida relațiilor tot mai proaste cu Occidentul și a economiei în picaj, președintele rus Vladimir Putin totuși se bucură de cea mai mare popularitate printre cetățenii Rusiei.

O simplă formalitate

Sociologii ruși ai Centrului de cercetări Romir, reprezentant exclusiv al Gallup International în Federația Rusă, au efectuat recent un sondaj pentru a afla în ce măsură președintele Putin ar avea rival, în cazul în care ar mai candida și la un al patrulea mandat. Potrivit studiului, ceilalți candidați ar acumula, împreună, maximum 25% din sufragii, ceea ce transformă viitorul scrutin prezidențial într-o simplă formalitate, în tradiționala metodă rusă de a păstra puterea și de a eluda transferul democratic al puterii în stat.

Printre contracandidații lui Putin, al căror rol se rezumă, în fond, la a da legitimitate farsei prezidențiale ruse, cele mai multe voturi – 8% – se presupune că ar acumula Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, al doilea partid înregistrat în Uniunea Sovietică, și, de aceea, considerat primul partid oficial de opoziție. Calitatea acestei formațiuni, cea de aliat de nădejde al Kremlinului, a fost demonstrată însă de-a lungul anilor, prin intervențiile șovine, imperialiste ale liderilor săi, care și-au câștigat, astfel, titlul neoficial de portavoce a conducerii Federației Ruse. Jirinovski este cunoscut și prin faptul că a acceptat fără rezerve ocuparea Crimeei, afirmând că „noi Crimeea nu am luat-o de la nimeni, ci a revenit la structura Rusiei“.

Alexei Navalny

Contracandidat „rezolvat“ prin eliminare

Pe locul secund în cursa prezidențială se situează reprezentantul Partidului Comunist al Federației Ruse, cu 7%, urmat de liderul opoziției, Alexei Navalny, cu trei la sută din preferințele alegătorilor, dar care tocmai a fost eliminat din joc. Astfel, Comisia electorală centrală din Rusia a decis, înainte de Revelion, prin vot, ca liderului opoziției, Alexei Navalny, să i se interzică să participe la alegerile prezidențiale de anul viitor, pe motiv că acesta are o condamnare penală. Comisia a insistat că această condamnare cu suspendare îl face ineligibil pentru scrutinul din martie, chiar dacă el spune că a fost condamnat politic. Navalny, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut de trei ori anul trecut și pus sub acuzare pentru organizarea, în mod repetat, de mitinguri și manifestații publice.

Hop și colaboratorii lui Dodon

Potrivit Romir, Alexei Navalny este succedat de Ksenia Sobchak, dar și de liderii formațiunilor „Spravedlivaia Rossia“, Serghei Mironov, și „Yabloko“, Grigori Iavlinski, fiecare cu un potențial de circa 2% din sufragii. Este de remarcat faptul că „Spravedlivaia Rossia“ este primul partid din Rusia care a semnat, în iunie 2014, un acord de cooperare cu Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, în perioada aflării președintelui pro-Kremlin Igor Dodon la conducerea formaţiunii.

Jurnalista Ksenia Sobchak, desemnată candidat de către formaţiunea Iniţiativa Civilă, este fiica lui Anatoly Sobchak, primarul Sankt Petersburgului între 1991 și 1996. Vladimir Putin l-a considerat pe Anatoly Sobchak unul dintre mentorii săi, actualul președintele al Rusiei fiind viceprimarul Sankt Petersburgului în mandatul lui Anatoly Sobchak, care a fugit din Rusia în 1996, după ce a devenit protagonistul unor investigații penale. Fostul primar al Sankt Petersburgului, orașul de baștină al lui Putin, s-a întors în Rusia în 1999, după ce liderul de la Kremlin a ocupat fotoliul de premier, murind însă peste un an, în martie 2000. În ultima perioadă, mass-media din Rusia au scris în repetate rânduri că Vladimir Putin o va folosi pe Ksenia Sobchak pe post de candidatură-paravan, pentru a întreține aparențele unui proces electoral democratic.

Pe acest fundal, se atestă faptul că cetățenii ruși manifestă cel mai mic interes față de alegerile șefului statului în istoria contemporană a Federației Ruse. Potrivit directorului Institutului de sondare a opiniei publice Levada Center, cu baza la Moscova, Lev Gudkov, explicația fenomenului rezidă în lipsa oricărei intrigi, rezultatele scrutinului prezidențial fiind extrem de previzibile. O altă cauză, afirmă sociologul Gudkov, ține de volatilizarea avântului patriotic de la ocuparea Peninsulei Crimeea, dar și de starea de oboseală și insatisfacție ce a cuprins societatea rusă, din cauza confruntării cu Occidentul și a scăderii drastice a veniturilor.

Cu toate acestea, sondajele arată că președintele Vladimir Putin este pe cale să fie reales, cu 75% din sufragii, ceea ce înseamnă că va rămâne la putere până în 2024. În aceste condiții, Vladimir Putin, care dorește să obțină un al patrulea mandat în urma alegerilor prezidențiale din martie 2018, și-a depus, pe 27 decembrie 2017, dosarul de candidatură la Comisia electorală centrală a Federației Ruse, exact în ziua apariției în New York Times a unui articol semnat de Secretarul Departamentului de Stat al SUA, Rex Tillerson. În ultima decadă a anului 2017, s-a intensificat semnificativ comunicarea șefilor Externelor de la Moscova și Washington, pe fondul problemelor legate de evenimentele din Coreea de Nord, Siria etc. Astfel, Serghei Lavrov i-a transmis lui Rex Tillerson că „retorica agresivă“ a SUA faţă de Coreea de Nord este inacceptabilă și că Rusia este pregătită să devină mediator în eventualitatea unor tratative între Coreea de Nord şi SUA cu privire la reducerea tensiunilor, dacă ambele ţări sunt de acord ca Moscova să-şi asume acest rol.

Abordând întregul catalog de probleme, Rex Tillerson îi răspunde reprezentantului Kremlinului, în articolul din New York Times, că Statele Unite ale Americii vor colabora cu Rusia în aspectele în care interesele țărilor coincid. În același timp, s-a punctat că, până la soluționarea problemei Ucrainei, nu este posibilă normalizarea relațiilor dintre ambele țări, iar acest fapt este imposibil sub actuala conducere a Federației Ruse. Punct și de la capăt.

Cum se reflectă politica de la Moscova în viitorul Republicii Moldova

În condițiile în care Vladimir Putin vrea să bată recordurile de aflare la cârma statului rus, este evident că politicile promovate de către Rusia nu vor suferi modificări importante. În perspectivă imediată, este așteptată perpetuarea antagonizării Est-Vest, dar și, tradițional, implicarea brutală a Kremlinului în viața țărilor nu doar ex-sovietice, ci din tot spațiul de influență al defunctei URSS. Pentru Republica Moldova, care nicidecum nu reușește să se desprindă radical de fosta metropolă, asta înseamnă că adepții vectorului european se vor confrunta cu exaltarea din exterior a spiritelor revanșarde, pe segmentul de cetățeni rusofoni, dar și cu provocări nedisimulate, la Nistru, din partea autorităților separatiste de la Tiraspol. Pe plan intern, este cert faptul că Rusia va încerca să influențeze în favoarea sa rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova, din toamna care vine. Cu acest scop evident, președintele pro-Kremlin, Igor Dodon, instalat în funcție prin contribuția decisivă a președintelui Partidului Democrat din Moldova, oligarhul Vlad Plahotniuc, a efectuat într-un an șapte vizite la Moscova. În 2018, așadar, Republica Moldova urmează să înfrunte un nou grav pericol la adresa integrării europene, în condițiile în care Kremlinul își va stabili verticala puterii, iar dușmanii interni vor mimetiza și își vor diversifica armele din dotare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

24 de Comentarii

  1. Draga R.C., unde ati gasit Calul Balan asta? Sau este Marchievici in haine noi, dar tot cu naravurile vechi? Daca nu puteti furniza informatii de politica externa la modul obiectiv si impartial (v. Moldova, Rusia, Siria, etc.; la celalalt pol: SUA, UE), schimbati rubrica de Externe cu una de mondenitati, de exemplu, la concurenta cu Click, Libertatea, Cancan & co. Sau ati ajuns si dvs. in situatia in care banii vin indiferent de ce publicati, iar cititorii n-au decat sa se duca naibii. Si e vorba de cititori fideli si informati, care vor si ei un ziar adevarat, nu propaganda subventionata din bani obscuri, dar din surse cunoscute de toata lumea. Spuneti-mi sincer, mai am dreptul sa sper?

    • Nu mai dreptul sa speri ca deja esti pierdut in cazarmile lui Putin. Ia-o si Ileana cu tine ca ii place sa bata cimpii.

  2. Pai la 7% pentru nepotul asta al lui Soros, de-i zice Navalny (hai, cu mare ingaduinta si cu o marja de eroare in sondaje de 3%, maximum la 10% !), la ce „rezultat-miracol” va asteptati, prostovanilor ? Hai, mai bine vedeti-va de treaba si ocupati-va de „revolutia portocalie” pe care tocmai o incercati in Iran (pina nu va taie ayatolahii si Garzile Revolutiei momitele !)

  3. Bălan Prostovan pescuit tot pe Maidan . Bați câmpii măi neică , du-te la altă masă , aici iei pâinea de la gura marchieviciului . Falimentul chiar și pe online vă paște cu asemenea panseuri a la soroș !

  4. Care „economie în picaj”? Cine este autorul incompetent care scrie despre Rusia? Știe să răspundă cât a fost creșterea economică (deci pozitivă) a Rusiei în 2017? Cam 2%.
    Măcar autorul spune că Navalnii are 3%.

    • Nea Cristi, ai fost in Rusia cumva sa simti cresterea aia economica de care scrii? Sau ai scris ca sa te afli in treaba? Uite Stelu spre exemplu poate sa iti dea un bilet sa te duci acolo. Nu platesti nimic. Ti-l cumpara el ca e bogat.

  5. Ati afumat stupul cu rusnaci,acum sa te tii bazait!Pana hat,dincolo de Tiraspol….

    • La ce prostii debitezi pe aici (platite in noua moneda, „soros-ul”), mai bine iti luai pseudonimul „si, se pute” ! Stai putin, sa vezi cind, in urma „afumarii” stupului cu iranieni de catre stapinii tai bezmetici, o sa platesti litrul de benzina la pompa 10 lei ! Parca vad cum iti alimentezi Dacia „papuc” de „burjui capitalist” cu pipeta !

  6. Câinele moare de drum lung, iar Bălan de grija rușilor. Nu-i așa că ar fi bine să se întoarcă în Rusia vreu Elțîn și să on predea lui Tramp? Că noi nu mai putem de grija rușilor, doar am rezolvat totul cu Palton Vodă! Cumpărăm tinichele la greu și facem bugetul după ce scădem costul rablelor, astfel încât rămâne de rușine ministrul care voia măriri de salarii și pensii.

  7. Ce „farsa”, de unde pâna unde? mai si potoliti-va! Putin e-un lider mondial, Navalnâi, un impostor. La 80-85% de popularitate, cât are Putin în Rusia, alegerile numai „o farsa” nu-s. Nu mai va faceti de râs cu (are dreptate mamid)… Calu’ Balan.

    • @Ileana: si Ceausescu era tot lider mondial,nu ca Putin Mondialu,dar destul de aproape…si a racit de la niste gloante..

    • Imi vine a rade,”lider mondial”…Pai,daca ne uitam cate bogatii are Rusia si le impartim pe cap de locuitor nu exista tara mai bogata si in urma conduceiri unui asa „lider” rusii de rand au mai mici venituri ca noi,nu mai vorbim de statele bogate,dar fara nici un fel de resurse naturale

  8. „ceilalți candidați ar acumula, împreună, maximum 25% din sufragii, ceea ce transformă viitorul scrutin prezidențial într-o simplă formalitate, în tradiționala metodă rusă de a păstra puterea și de a eluda transferul democratic al puterii în stat”. Conform filialei Gallup, adica cel mai prestigios institut de sondare a opiniei publice, din intreaga lume. Cam cat de dus cu zambila poti fi daca scrii asa ceva? Adica realitatea e ca in Rusia oamenii il vor si il voteaza pe Putin in proportie de 75%, dar tot el e vinovat ca „eludeaza transferul democratic al puterii”! Dupa mintea autorului textuletului de mai sus, se pare ca Putin trebuie sa plece, pur si simplu, doar ca sa dea satisfactie adversarilor statului rus, pe care l-a scos din mocirla si jaful epocii Eltin, cand occidentul a dat masura intregii sale capacitati de a face praf orice tara suficient de stupida ca sa-i creada promisiunile.

  9. Nenea Calu’ Bălan se dovedeste din primele articole, din pacate, o biată mîrțoagă …

  10. Bravo Balane sau cine esti, ptr. analiza aprofundata si completa a viitoarelor alegeri „tariste”.Scanteia romaneasca sau Pravda sovietica te mintea mai frumos si mai credibil,dai in bara pe aici si te faci de ras,nu toata lumea este din localitatea unde sa rasturnat un car cu boi.

  11. Pentru toti credulii, spalatii pe creier, oengistii, #kkturi etc: cine crede ca Rusia va mai ajunge vreodata pe mana unui blogger ca Navalnii sau alte creaturi $oro$iste se insala. Cine crede ca poti lasa arsenalul nuclear, bogatiile nemasurate, cercetarea stiintifica pe mana unor terchea berchea? Faptul ca nu se inghesuie nimeni sa candideze si faptul ca sunt impuse din afara personaje de carton explica clar faptul ca Rusia este o natiune unita in jurul unui conducator patriot.

  12. Plină România de urmașii lui Ana Pauker și Ion Iliescu, de ar fi posibil să fiți trimiși, toți laolaltă, prin Sahalin, unde rușii ne-au măcelărit buneii, să vă ”iubească” Putin de să vă iasă pe ochi !!!

  13. Jenant articol ca sa fiu mai blanda. Unde gasiti voi asemenea „ziaristi” ce le dati voie sa scrie pe un ziar ce are o oarecare tinuta si cititori foarte elevati si bine informati din mai multe surse. O fi plecat Domnul Nistorescu in concediu si de redactarea ziarului se ocupa portarul Balan. Eu cred ca acest articol este un atentat la inteligenta cititorilor. Toata planeta stie si recunoaste ca Putin este un adevarat om de stat, ca nu are (inca) rival si poate castiga cu cel putin 80% si daca ar candida toate „elitele” sorosiste si Cia-iste gen Navalny. Sobolanii lui Obama ramasi la Departamentul de Stat, ambasadorii UE si tefelistii nu protesteaza ca Navalny este penal? Sfanta ipocrizie neo-marxista!

  14. @Si, se puede : Nu fi Obama („yes, we can”), fiindca-i un agresor, un criminal de razboi. Si privindu-l pe Ceausescu, lumea-l regreta acuma. Si te mai rog sa nu fi vulgar („Putin Mondialu”), ca singur îti dai minusuri. N-ai sisteme de referinta, n-ai repere. Ceausescu trebuia sa moara-n ’89, a fost naiv si n-a vazut complotul de la usa, trebuia sa moara, fiindca România nu mai avea datorii, recesiunea trecuse, si tipul ameninta „ordinea mondiala”, nu-i asa, fara el, nu „cadea” nici „comunismul”, si cu el, nici datorii de 100 de miliarde, ca astazi, ale României, nici pierderea suveranitatii teritoriale (România-i actualmente o tara ocupata), si nici a independentei nationale (tara nu mai are industrie, economie). Asa ca de-aia trebuia sa moara, ca jaful actual sa fie maxim, si saracia sa se-ntoarca la galop. Stim lectia. Nu te speria, ca la 2% crestere economica-n Rusia, Putin creeaza locuri de munca si clasa de mijloc se reface (fiindca disparuse, la vremea lui Ieltzâin, când Rusia era si ea s-ajunga-n situatia României de-acuma). Stii ce-s alea „fake news”? de ce speculezi luându-le ca reper?

  15. I’mi pare rau ca vin vulgar aici, dar Editat domnilor si inca cu polonicul mare; I’i lasati pe cei de la Salubritate fara obiect de lucru. Tarul tot tar ramane iar Istoria cea obiectiva i’l va declara cel mai mare om de stat din ultima suta de ani. Asa ca (vorba amerlocilor) „su-ck it up”.

  16. Propaganda proamericana desantzata! Daca ar fi macar inteligenta, treaca-mearga….dar asa? Daca sondajul reprzentantului Galup arata clar preferintele populatiei – atunci unde e „farsa”?!!! Daca acest Buratino Navalnii intruneste 3% din preferintele populatiei – cum poate fi numit „rivalulul” lui Putin? Sau ati aderat peu a peu la doctrina licuriceasca, pusa in practica in Romania si nu numai, conform careia alesii poporului nu au nicio importanta in fata unor bagatori de dejte in nas aflati in gratiile licruricesti???? Erati candva o publicatie serioasa. Acu vad ca…

  17. Bun sau rau pana la urma Putin e pentru Rusia.
    Alegerea e urmatoarea: Ce preferati, un Putin sau o marioneta a lui Soros?

  18. Balul vampirilor rusnaci,dezlantuiti pe Cotidianul!Si cat de putin a fost ca sa explodati:))))Boje Moi ,unde esti sa iti vezi amicii?

  19. Cu minciuna si betia s-a facut mare Rusia ! Vad ca rusnacii au dat in fandaxie ! Pai aveti tot dreptul ! Si daca cercetam ce zice WIKIPEDIA , ia uitati ce s-a intamplat cu economia Rusiei sub conducerea ,, marelui ” Putin ! Rusia ocupa in clasamentul dupa PIB , locul 14 ! Dupa Italia (8) si Spania (12) ! Rusia a cazut in 7 ani de pe locul 7 pe locul 14 ! Si iata care a fost evolutia PIB in 2015 si 2016 ! In 2015: – 2,8% , iar in 2016: -0,2% ! Nu , PIB-ul Rusiei nu a scazut , a avut numai ,, o crestere negativa ” ! Si cine a fost la conducerea Rusiei in acesti ani ? Soros ? Asteptam cu interes ce s-a intamplat cu PIB-ul Rusiei in 2017 !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.