2017

BNR a cheltuit 750 milioane € din rezerva valutară

Banca Naţională a României a cheltuit, anul trecut, circa 750 milioane de euro din rezerva valutară. În aceste condiţii, în momentul de faţă avem 33,494 miliarde euro, faţă de 34.242 miliarde euro, la începutul anului trecut.  O bună parte din bani s-a dus pentru menţinerea cursului de schimb. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.612 miliarde de euro. Rezerva de aur a României este peste cea a statelor din regiune. Astfel, rezerva de aur a bancii centrale a Bulgariei este de 39,8 tone, iar cea din Polonia – de 103 tone. Asta în condiţiile în care Polonia are o populaţie de două ori mai mare decât cea a României.

Legat de acest aspect, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atras atenţia anul trecut că  rezerva internaţională a României nu trebuie să crească. Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei a explicat si de ce o parte din rezerva internaţională este ţinută în afara ţării. „Se poate verifica existenţa acesteia în orice clipă pe plan internaţional”. Altfel, nu ar avea „nicio valoare”, a mai susţinut guvernatorul. „Multă lume consideră că e ceva necurat aici, de ce BNR ţine aurul la Londra. Păi, aurul este parte din rezerva noastră internaţionala. (…) Nu e rezerva internă. Toata rezerva internaţionala a unei ţări se ţine în exterior, că de-aia se numeşte rezervă internaţională. Dacă am ţine banii în ţară, nu ar avea absolut nicio valoare. Nu ar asigura stabilitatea. Îi ţinem în conturi în străinătate. Aşa se ţine”, a declarat guvernatorul BNR.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. „rezerva internaţională a României nu trebuie să crească”ca se supara ,stie gubernatorul cine!Sa fim modesti si anonimi,ca daca ai prea mult,se lacomesc altii….

  2. Pai, ca sa fie completa, stirea ar trebui sa contina si precizarea: „Romania detine rezerva internationala de aur a ________* ca asa se tine.”
    —-
    *) aici trebuie sa completeze Isacrescu.

    • Romania nu mai are rezerva de aur inca de la venirea lui Basescu presedinte. Dar piratul a ascuns adevarul sub pres cu complicitate internationala.

  3. Pai, ca sa fie completa, stirea ar trebui sa contina si precizarea: „Romania detine rezerva internationala de aur a ________*, ca asa se tine.”
    —-
    *) aici trebuie sa completeze Isac-rescu.

  4. Le-au transferat in contul lui Mazare in Madagascar. Nu e gluma, e noul paradis fiscal pentru borfasii de la PSD. Mazare deschide doar partia.

  5. sa ne spuna isarescu, daca nu am avea acel aur de afara atunci am mai avea rezerva internatinola? probabil ca nu. deci ce e mai important aurul sau locul in care se tine? care-i diferenta intre rezerva internationala si cea nationala? ce aduce rezerva internationala si ce aduce cea nationala? daca ambele aduc acelasi lucru inseamna ca tinerea in extern a aurului este de fapt un business nedeclarat al unui grup de persoane cu putere de decizie. asa inseamna ca isarescu a acceptat sa puna la bataie aurul romanesc ca subiect de business privat al unor alti indivizi care controleaza, probabil, bancie nationale. oare nu ar trebui facuta lumina aici si clarificate lucrurile?

  6. Cata, multumesc ca ai subliniat. Intradevar daca logica incepe cu „se tine in afara pentru ca se numeste rezerva internationala” pe langa credibilitate se pierde si decenta.
    Puterea este centralizata si nici macar nu sunt oameni cu simtul realitatii actuale. Adevarul crunt e ca, oamenii astia au mai multa putere ca generatia actuala.
    Cei care au trecut de intrebare trebuie sa o semnaleze si somnorosilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.