Germania O nouă taxă în facturile la gaze ale tuturor consumatorilor

Guvernul german vrea să introducă o nouă taxă în facturile la gaze ale tuturor consumatorilor, în ideea de a-i ajuta furnizorii de gaze să facă faţă creşterii rapide a preţurilor la importuri, conform unei propuneri consultate de Reuters.

Propunerea ar urma să fie adoptată de parlament pe 8 iulie, potrivit unor surse din industria de gaze precum şi din interiorul guvernului de la Berlin.

Un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Economiei a refuzat să comenteze aceste informaţii dar a spus că Ministerul evaluează în mod constant instrumentele existente precum şi dacă este nevoie de suplimentarea lor.

Germania se străduieşte să pună la punct un mecanism de urgenţă înaintea datei de 11 iulie, când este programată o perioadă de zece zile de lucrări de mentenanţă la gazoductul Nord Stream 1, ceea ce înseamnă că livrările de gaze ruseşti prin această conductă vor fi oprite complet. Experţii avertizează că perioada de întrerupere a livrărilor ar putea fi prelungită, ceea ce ar agrava problemele în aprovizionarea cu gaze şi ar împinge şi mai sus preţurile.

Costurile suplimentare care vor apărea pentru a înlocui gazele din Rusia vor fi împărţite între toţi consumatorii, în cadrul unei proceduri transparente şi non-discriminatorii via Trading Hub Europe, o organizaţie a operatorilor de reţele de gazoducte.

Noua taxă va face gazele mai scumpe pentru toată lumea, în loc ca povara să cadă doar pe anumite gospodării în funcţie de cine este furnizorul lor de gaze.

Dacă Parlamentul de la Berlin va aproba planul, executivul ar putea introduce taxa în locul unei clauze generale de ajustare a preţurilor care ar permite furnizorilor să transfere ei înşişi majorările de preţuri pe seama clienţilor.

Experţii susţin că o clauză de ajustare a preţurilor ar fi una incorectă şi contestabilă în justiţie. Această clauză spune că doar costurile rezonabile pot fi transferate pe seama clienţilor, ceea ce lasă deschisă calea pentru multe interpretări, susţine avocatul Peter Rosin. Potrivit acestuia, este discutabil dacă contractele care promit consumatorilor preţuri fixe ar putea fi revocate.

Noua taxă din factura la gaze va fi bazată pe modelul suprataxei EEG din factura de energie electrică, care timp de mai mulţi ani a fost utilizată pentru susţinerea producţiei de energie regenerabilă. În plus, guvernul de la Berlin va putea declanşa şi o clauză generală de ajustare a preţurilor, în situaţia în care există o „perturbare semnificativă” la importurile de gaze.

Diminuarea livrărilor de gaze ruseşti obligă companiile de utilităţi din întreaga Europă să cumpere gaze naturale la preţuri mai mari. Joi, grupul german de utilităţi Uniper a anunţat că poartă discuţii cu privire la o posibilă salvare de către guvernul de la Berlin şi de asemenea şi-a retras prognozele pentru 2022 din cauza restricţiilor la livrările de gaze adoptate de grupul rus Gazprom.

Experţii din industria energetică estimează că importatorii de gaze ar putea avea nevoie de aproximativ un miliard de euro pe săptămână pentru a acoperi costurile suplimentare create de majorarea preţurilor, o sumă pe care taxa propusă ar putea să o finanţeze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. 1. Ce treaba are societatile private cu bugetul statului indiferent care ar fi statul?
    2. De ce sa obligi consumatorul la o taxa care sa mentina societatea privata pe piata?
    3. Fiecare societate se infiinteaza si rezista daca organigrama este corect intemeiata conform legislatiei in vigoare, daca nu rezista, dispare natural exact cum a aparut! In tarile civilizate real, orice firma infiintata isi asuma si eroarea, adica falimentul! Tara respectiva care isi respecta cetatenii si legislatia, nu obliga cetatenii consumatori sa mentina pe piata o firma sau societate sortita esecurilor! Ce-ar fi ca oricare guvern al oricarei tari, sa oblige cetatenii sa mentina pe piata crasmele, barurile, cluburile de pacanele, farmaciile, cluburile de sex, videochat si prostitutie? Este exact aceeasi magarie aruncata pe spatele consumatorilor saraciti de preturi ca asa vrea guvernul tarii!

  2. Analiștii de la JP Morgan Chase, una dintre cele mai mari bănci din SUA, spun că prețul petrolului ar putea crește la 380 de dolari pe baril dacă Rusia reduce semnificativ producția de petrol ca răspuns la sancțiunile occidentale, relatează Bloomberg.

    Se observă că urmare a scăderii aprovizionării zilnice cu petrol rusesc cu 3 milioane de barili pe zi, costul unui baril de combustibil la Bursa de la Londra va ajunge la 190 de dolari. În cel mai rău scenariu, se așteaptă ca Rusia să reducă livrările cu 5 milioane de barili pe zi.

    În acest scenariu, prețul petrolului ar putea ajunge la 380 de dolari pe baril. Analiștii băncii cred că partea rusă ar putea face un astfel de pas dacă SUA și Uniunea Europeană limitează prețurile petrolului său.

    JP Morgan Chase notează că Rusia, spre deosebire de alte țări, își poate permite astfel de măsuri.

  3. Lumea asa zisa libera a inceput sa inventeze curbe de sacrificiu pe spinarea cetatenilor,gen carburanti,energie si gaze scumpe pentru a finanta gaura neagra Ucraina.Culmea e ca majoritatea e de acord cu asta, ba mai mult unii mai fac si donatii din proprie initiativa.Felicitari!Propasirea popoarelor Occidentului e asigurata mai ales in toamna cand vor fi inchisi in custile numite case si vor fi si foarte multumiti pentru asta.Bineinteles nimeni nu se cutremura vazand ca lumea civilizata a ajuns o turma de oi.

  4. Buna masura. Propunem instituirea si in romania a unei astfel de taxe prin care poporul prin sacrificiul facut garanteaza profiturile OMV, EON… etc.

  5. Mda, am spus-o de mult. Tarile bogate ale UE nu vor tolera ca tarile mai sarace dar mai destepte s-o duca mai bine ca STAPANII!
    Se pare ca UE (Manfred Weber) planuieste utilizarea la comun a gazelor tarilor membre. Adica romaniei i se iau gazele, la fel si ale Ungariei care are contract cu rusii, ca sa alimenteze la comun tarile oocidentale care impun sanctiunui rusilor si asa raman fara gaze. Si cf. presei straine se pare ca si pretul se doreste unic, la nivelul celui din Germania ptr ca Germania sa-si pastreze competivitatea de si ea renunta la energia rusa. In viziunea lui Weber e urat de ex ca Ungaria sa aiba petrol si gaz rusesc ieftin si ca urmare cetateanul ungur sa plateasca mult mai putin ptr intretinere la fel ca si industria ungara…
    romania aici nu conteaza, nu mai conteaza de loc, statutul de colonie ne asigura privilegiul de-a alimenta imperiul si de a consuma ce produce scump imperiul.

    Va place la ce se ajunge?!

  6. O veste excelenta. Sa speram ca bunicile din doiciland n-au uitat cum se croseteaza un pulover mai gros. S-ar putea sa fie util la iarna!

  7. Raportate la veniturile nemtilor, cheltuielile cu gazale, curentul sau carburantii, sunt egale cu zero. Ma intreb ce gandesc guvernantii nostri il legatura cu raportul salariu-preturi( costuri, cheltuiele) din Romania.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.