SF Politic – O să-i văluresc pe toți, unul nu scapă!

Macron, Firea, Jurcan, CTP, Drulă, Crețu, Iliescu, Mitrea, Stolo, Turcan, Coldea, Brucan, Cioran, Liiceanu, Patapievici, Dinescu, Puric, Pipera, Simion, Ciuvică, Stănescu, Breban, Manolescu, Trump, Superman, Ivan Turbincă, Putin, Zelensky, Pol Pot, Mao, Confucius, Dalai Lama, Santana, Șoșoacă, Udrea, Oprea, Ghiță, Ponta, Ciucă, Iohannis, Ciolacu, Becali, Bebe de la Arsenal, vatmanul Gore, Temistocle Popa, Paulian Ionescu, Marius, Marga, Funar, UDMR, FC, PSD, PNL, Geoană, Ursula, Gorbaciov, Hungar Secret Services, STASI, KGB, Prunariu, Mironov, Birlic, Arghezi, Goma, Regele Mihai, AUR, UNPR, APR, PIN, PNG, PNȚCD, SPP, SRI, SIE, DST, Bombelo, Marcus, Gramsci, Troțky, Stalin, Forbes, Soroș, Friedman, Cărtărescu, Pleșu, Hăulică, Bremen, Brandenburg, Attila, Sartre, Camus, Wirginia, Amalia, Bertha, oho, toți, la rând sau peste rând, unul nu scapă, pe toți îi văluresc, Pacepa, Geta Trotineta, Tito, Caragiu, Einstein, Fermi, Ford, Dalida, Meghan Trainor, Eminem, oho, de-a valma, unul nu scapă, promit, o să-i văluresc pe toți! Și să vezi ce mai zicea el, în Piața Chibrit, pe toți îi aburea! Cum stăteau aşa de vorbă, el, bufnilul vălurit cu nu știu ce agenți secreți de pe planeta marte, privirea i-a căzut, pe unul din degetele sale lipite de halbă. Parcă nu era al lui. Toma, zarzavagiul, îi povestea despre influenţele pe care le au ultrasunetele asupra legumelor. Nu-l asculta. Pentru o clipă i se păruse că degetul lui nu mai era al lui. Îl înfiora acest lucru. Degetul era sidefiu. Făcea duş. Se auzea muzică din vecini. Săpunul mirosea a măr. Şi pielea lui era lucitoare şi netedă. Urcându-se pe schelă, privirea îi căzu pe toate cele cinci degete de la mâna stingă, le privi mirat. Parcă nu erau ale lui. Degetele erau sidefii. Soarele ruginise în toamnă. Cerul era de un albastru metalic. Aerul era limpede. Nimic din toate aceste lucruri n-ar fi putut da acea culoare înnebunitoare degetelor sale. Să ameţească, să se prăbuşească de emoţie. Făcea duş. Apa curgea valuri, valuri, îi înţepa pielea sidefie. La sfârșitul lui octombrie trupul îi devenise mat. Uneori rămânea cu privirea aţintită în gol. Îl scormonea un gând straniu. Poate că nu era al lui. Anume că, neghiobia poate distruge odată şi pentru totdeauna pielea universului. Prin piele înţelegea acea suprafaţă ce desparte înăuntrul unor lucruri de înăuntrul altora. Femeia cu care trăia de mai bine de doi ani se împopoţona cu tot felul de culori. Ochii erau de un verde aprins. Pleoapele mov, obrajii aurii. El râdea în hohote. Ea însă îi spunea de fiecare dată că e lipsit de simţul esteticului. Iar, pe deasupra, Toma, zarzavagiul, avea întreg pieptul tatuat. Cum să-i mai respire acel firav înveliş cu care se lăuda tuturor? Am o piele rară ! M-am născut cu ea tatuată. Cercul acela, din dreptul sternului, e de fapt ochiul unei libelule! Dar acum totul se sfârșise! Stătea în faţa oglinzii şi-şi privea pielea mată. Nu se mai gândea la cunoscuţii săi. Nici la gândul acela straniu care fără îndoială nu-i aparţinea. Nu se dusese la lucru. Uitase de schele. De găleţi. De cancioc. De salopeta lui plină de var. Stătea în faţa oglinzii şi încerca să-şi aducă aminte când fusese neghiob. Sau extravagant. Sau orice altceva din cauza căruia pielea lui lucitoare şi netedă se îmbolnăvise de calcio vecchio. Asta e construcția! Asta e povestea vălurită a constructorilor, oricare ar fi ei pe lumea asta! Uite, ăștia dse la noi, da, tocmai ei, văluriți de valurile stelare, ceva de speriat! ntâi au lărgit canalul. Așa le-a venit. S-au adunat cu mic cu mare din Balta Albă, din Ferentari, din Cotroceni, de pe Magheru și de pe Calea Moșilor, din Gara de Nord. Erau așa de inimoși că m-am speriat. Sigur că mi-am făcut de lucru printre ei. I-am întrebat ce și cum, mai ales dacă nu le este frică. Nu le era, de ce să le fie? Jandarmii stăteau așa, pe margine, la fel polițiștii de la Circulație, de la Interne, și tipii ăia fioroși de la Poliția Militară. NATO a fost informat, vezi bine. Moscova stătea cu ochii pe noi. America, la fel. Am luat și eu un târnăcop și am început să sap voinicește. Tata a lucrat așa la Canal, prin 56’. La fel unchiul Nicu, vecinul Popovici și pictorul de peste drum, Lambru. Primarul Capitalei a chemat presa, partidele politice, niște rude de-ale lui din Ankara, niște mardeiași. Nu i-a mers. Juma’ de țară s-a strîns în București să sape la Canalul Dâmbovița-Dunăre-Marea Neagră. Au venit și niște poeți și niște chitariști, un bard popular, un antrenor de fotbal, un cavalerist, un actor de teatru să facă niște chestii pe-acolo. Unii s-au pozat cu smartfonul. S-au holbat la noi niște sateliți, Președintele României a vrut să strângă niște capital electoral, s-a pozat și el cu o lopată, au răsărit nu știu de unde niște școlari și niște chelnerițe, un romancier, un pompier, un pierde-vară. Ne-am hotărât să inaugurăm canalul cât mai repede, să urce vapoarele de pe Oceanul Atlantic până la Casa Poporului și până la Unirea, colț cu Hanul lui Manuc. Au tras la mal niște crucișătoare americane, un pachebot olandez, o caravelă englezească. Ne-am trezit pe cap și cu un submarin nuclear rusesc, cu niște veliere din China, cu o gondolă din Veneția și cu un pescador din Brazilia. Pe urmă, mai toată suflarea românească a șters-o într-o croazieră în Pacific. Așa că la alegerile prezidențiale au venit să voteze cinci milioane de franțuji, trei milioane de greci, patru milioane de poloni, șase milioane de spanioli, zece milioane de americani, unsprezece milioane de mexicani și încă vreo….

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.