Prezenţa la Tiraspol a recent-numitului ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, în sediul preşedinţiei Republicii Moldoveneşti Nistrene, m-a dus cu gândul la una dintre mişcările isteţe, pe plan diplomatic, ale lui Ceauşescu, din ultimii ani ai domniei sale. Cu toată izolarea care se căsca în jurul său şi, implicit, al ţării, cum nu ducea lipsă de agerimea nativă şi de rugina celui aproape un sfert de veac de când conducea destinele României, şi-a dat, cu greu, acordul pentru o întâlnire, la Arad, cu cel care îi luase locul lui János Kádár ca lider de partid al Ungariei.
Aşa se face că după o vizită de lucru în oraş, cu obişnuitele osanale şi scandări de genul „Ceauşescu-pace!“, punctate şi de pitoreasca lozincă „Ceauşescu-UTA!“ (căci era vorba, de fapt, de fabricile de materiale textile), dar mai ales de maliţioasele remarci conform cărora cei aduşi (cam cu forţa) să-l aduleze «nu prea aveau după ce bea apă!», în monumentala clădire a administraţiei judeţene şi municipale au avut loc convorbirile dintre delegaţiile română, condusă de Nicolae Ceauşescu, şi cea ungară, condusă de Károly Grósz (care deţinea funcţia de prim-ministru din 1987 şi fusese ales în fruntea PMSU în mai 1988). Data era 28 august 1988, o zi de duminică, iar negocieri directe ungaro-române tête-à-tête la nivelul cel mai înalt nu mai avuseseră loc din 1977, interval de timp ilustrativ pentru faptul că relaţiile politice dintre cele două ţări se deteriorau continuu.
Lăsând la o parte agenda întâlnirii, modul aproape ultimativ impus delegaţiei ungare, care s-a deplasat la Seghedin şi, apoi, la Arad, loc pe care-l alesese dintre cele trei propuneri făcute de partea română (Oradea, Arad sau Bucureşti), faptul că presa de la Budapesta, tot mai liberă, a calificat tratativele drept un eşec pentru Ungaria, ba chiar şi anecdotica întâlnire a coloanei de maşini a lui Ceauşescu (care nu o avea alături pe „sinistra sa soţie“) cu un grup de nuntaşi prin cartierul Gai, în faţa căruia s-ar fi oprit şi, în buna tradiţie a primilor săi ani ca secretar-general al PCR, le-ar fi oferit mirilor cadouri şi urări de bine (după mărturia celui ce i-a fost alături până spre ultimele clipe, Silviu Curticeanu, deşi poate nu umblau chiar cu un televizor color nou în portbagaj), ceea ce nu mi s-a putut estompa din memorie legat de acea reuniune de la Arad este că runda plenară a avut loc în sala adiacentă biroului prim-secretarului judeţean, în care, deasupra tuturora, trona clasicul portret al lui Ceauşescu din urmă cu ceva ani. N-ajungea ca Grósz, care avea un alt calibru faţă de foştii lideri unguri plasaţi în funcţii în umbra înăbuşirii de către sovietici a revoluţiei de la 1956, fiind un intelectual, un tehnocrat şi un exponent al noului curs spre democratizarea societăţii încununat în 1989, să se uite în faţa sa ca să îl vadă în carne şi oase pe Ceauşescu, dar dacă îşi ridica ochii în altă parte, avea ocazia să-i vadă zâmbetul şi de pe perete. Evident, nimeni n-a îndrăznit să-şi pună problema dacă tabloul acela trebuia sau nu dat jos pentru cele câteva ore ale tratativelor româno-ungare, în care, conform celor consemnate de istorici, liderul de la Bucureşti ar fi vorbit vreo două ore şi jumătate, iar cel de la Budapesta – circa 25 de minute.
Cât despre primirea ambasadorului SUA la Chişinău în salonul din preajma biroului lui Vadim Krasnoselski din clădirea preşedinţiei transnistrene, ce a avut loc pe 30 martie, se va fi ivit o situaţie similară celei de la Arad din august 1988, doar că, de această dată, stânjenitoare devenea prezenţa în încăpere a portretului ţarinei Ecaterina cea Mare a Rusiei, pentru că tricolorul rusesc (ce pavoazează mai toate sălile instituţiei) nu pare să fi fost prezent.
În imaginile oficiale date publicităţii acum, nu apar în cadru nici steguleţele înfipte alăturat – ale SUA şi RMN, în cazul de faţă – aşa cum se întâmplă, mai de fiecare dată, când un ambasador străin acreditat la Chişinău face o vizită de lucru la Tiraspol, ca sarcină din partea OSCE sau a statului respectiv, în încercarea de a debloca procesul de pace de pe Nistru. Oricum, dacă nu i s-au oferit privirii în sediul prezidenţial, ambasadorul Kent D. Logsdon, care afirmase, acum zece zile, că nu există vreun indiciu conform căruia Rep. Moldova va fi atacată de ruşi, a avut ocazia să contemple steagurile înfrăţite ale Republicii Moldoveneşti Nistrene şi ale Federaţiei Ruse mai peste tot prin capitala transnistreană, fapt ce subliniază pregnant realitatea că teritoriul respectiv se bucură, deja, de un „statut special“ din partea Rusiei.
In aceeaşi zi de 30 martie, preşedintele Krasnoselski s-a întreţinut, prin video chat, fiind asistat şi de responsabilul aşa-zisului „Minister de Externe al RMN“, Vitali Ignatiev, şi cu ambasadorul Marii Britanii la Chişinău, Steven Fisher, cu care se întâlnise personal la 7 februarie. Din nou, multe acuze la adresa Chişinăului şi angajamentul de a continua negocierile în imposibilul format „5+2“, care ar trebui să aducă la masa tratativelor reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei pentru rezolvarea… diferendului transnistrean. Prin vocea Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Externelor, la 17 martie, de la Moscova s-a transmis foarte clar că perspectiva retragerii militarilor ruşi de pe malurile Nistrului (ei nu controlează doar depozitul de muniţii de la Kolbasna, dar sunt prezenţi şi dincoace de fluviu, ca avanpost la poduri) e foarte îndepărtată fiind, totodată, condiţionată de soluţionarea politică a conflictului (şi, implicit, de chestiunea statutului).
Nu ştim ce statut special ar putea avea în Franţa o zonă de vreo 28 de sate (câte sunt în Găgăuzia!), deşi bretonii şi corsicanii nu au avut, timp de secole, vreun oarecare tip de autonomie culturală. La fel, după secole de evoluţie, în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, s-a ajuns nu prea uşor la expresia consacrată – ″the four nations of the UK″, care, în ciuda tendinţelor independentiste din Scoţia, este rezultatul unui proces de ″devolving″ democratic, fără nici o ingerinţă din afară, cu atât mai mult din partea Rusiei. In privinţa Americii, nu-mi aduc aminte de vreun statut special, cu excepţia celui ce a fost impus, în rezervaţii şi în condiţii care lasă deschis argumentul, ca şi angajamentul, unor reparaţii istorice de genul BLM, populaţiilor native. Acolo, nu există favoruri deosebite acordate vreunei minorităţi lingvistice. Faptul că poţi vorbi, practic, spaniola pe toată Coasta de Est şi în Sud-Vest fără nici cel mai mic impediment, în relaţii pur comerciale, ca şi în majoritatea cazurilor de interacţiune cu autorităţile, nu face diferenţa între a fi cetăţean şi a nu fi cetăţean american, între a avea sau nu (şi de a-ţi exercita, eventual doar printr-o adresă de corespondenţă) dreptul de a vota în alegerea instituţiilor politice ale ţării. Sorbii (sau venzii) din fosta RDG nu au şi nu au avut vreun statut special, cu toate că hărţile din trenuri, din primii ani de după reunificarea Germaniei, menţionau numele aşezărilor lor şi în limba lor slavă, favor abandonat în prezent. Dimpotrivă, ei nici nu aparţin unei singure unităţi administrative, aşa cum ar impune regulile la nivel european pentru protecţia minorităţilor etnice.
În RMN, aşa cum se înfăţişează această entitate cvasistatală astăzi, adică inclusiv Tighina şi cele câteva localităţi de pe malul drept al Nistrului, există o majoritate relativă de ruşi, dar ca şi în cazul moldovenilor din urmă cu treizeci şi ceva de ani (când reprezentau spre 40% din populaţie), ei ajung minoritari în faţa combinaţiei de moldoveni şi ucraineni luaţi împreună. Din punct de vedere lingvistic, limba rusă e precumpănitoare în faţa românei, care, fiind şi scrisă cu caractere chirilice în mai toate instituţiile de învăţământ locale, are statutul unei limbi inferioare, rezervată exclusiv băştinaşilor în comunicarea în gospodărie şi în comunităţile lor rurale. Deci, referitor la lingua franca din Transnistria, nimeni nu pune la îndoială faptul că rusa este aceasta, ca şi în manifestările culturale ori în administraţie şi în sfera mecanismelor economice. In consecinţă, statutul special solicitat de Tiraspol şi oferit cu atâta generozitate de Occidentul ce pare şocat de putinism nu are nici conotaţii sociale şi nici legate de libertatea de exprimare în vreo limbă anume, ci politice. Iar acesta se traduce într-un viitor aranjament constituţional al Rep.Moldova care să-i asigure Tiraspolului, dacă nu o federalizare inegală şi asimetrică, cel puţin acele prerogative care să-i permită blocarea iniţiativelor de politică externă pentru care Chişinăul nu ar primi încuviinţarea Moscovei. Nici măcar nu e vorba de unirea cu România, căci perspectiva acesteia se pierde în negura timpurilor pe care le trăim.
Orice reglemetare a diferendului transnistrean care va fi o sugrumare a cursului firesc de integrare europeană şi de afirmare a identităţii moldo-române, ce e rodul luptei de eliberare naţională şi de reîntregire începute prin 1987/88 şi, extrem de important, al rezistenţei pasive de mai devreme, nu ar fi decât o negare a acestora!
La ce ne putem aştepta de la uneltele Kremlinului de la Tiraspol odată ce s-au pronunţat deschis, pe 5 martie curent, împotriva cererii adresate de Rep.Moldova de a se alătura Uniunii Europene, solicitând în schimb, printr-un comunicat de presă, recunoaşterea independenţei Pridnestroviei pe baza rezultatelor discutabile ale referendumului din septembrie 2006 (ce a confirmat şi dorinţa localnicilor de a se uni cu Rusia). Poate de aici a reieşit şi cererea preşedintelui Zelenski, formulată în cadrul rundelor de negociere a încetării conflictului din Est, pentru ca Rusia să nu se opună aderării rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană (de ce nu? şi la spaţiul Schengen, aşa, din prima).
Acum câteva săptămâni, când secretarul de Stat al SUA s-a aflat în misiunea sa de încurajare în capitala Rep. Moldova şi relatările de presă au insistat asupra cerinţei de a se acorda un statut special neprecizat Transnistriei, am crezut că nu am înţeles bine. Desigur, Occidentul are banii şi instrumentele politico-militare de a impune Basarabiei să fie de acord cu un asemenea statut, dar nu are dreptul moral de a face acest lucru, atâta vreme cât nu a luptat, în 1992, pe malurile Nistrului, aşa cum au făcut-o românii. Singură, Rusia ar avea un oarecare drept, acela al cuceritorului, statornicit prin păcile succesive încheiate cu Imperiul Otoman la 1792/93 şi 1812, apoi prin anexiunea din 1940 (reluată în 1944 şi confirmată prin tratatul din 10 februarie 1947), dar pentru asta ar trebui să mai invadeze o dată teritoriul dintre Nistru şi Prut, ceea ce, din punct de vedere militar, nu poate genera o împotrivire de amploarea celei cu care se confruntă „operaţiunea militară specială“ din Ucraina. Printr-o nouă cucerire, sau prin ameninţarea cu invazia, Rusia va putea impune Rep. Moldova orice statut va considera de cuviinţă pentru zona transnistreană, iar Chişinăul, cu resurse militare nule în comparaţie cu Kievul, va trebui să îl accepte.
Pentru cine analizează evoluţia pe teren a agresiunii ruse împotriva poporului frate ucrainean şi care, fără îndoială, va rămâne consemnată în istorie drept „Războiul de Independenţă al Ucrainei“, devine evident că nu mai există, practic, nici o parte din teritoriul ucrainean pe care trupele Rusiei să mai poată fi întâmpinate cu flori sau cu pâine şi sare, odată ce se vor securiza cele două republici separatiste din Donbas (DNR şi LNR) extinse spre vest până la limitele regiunilor administrative Doneţk şi, respectiv, Luhansk. Pentru toată aventura asta ucraineană a armatelor ruseşti, în care până şi un oraş de talia Mariupolului, unde, vorba unui responsabil apropiat al primarului Boicenko, 95% din populaţie folosea cu predilecţie limba rusă, a trebuit să fie adus la stadiul de ruine (indiferent de cine au fost apărătorii săi), şi pe care rangul de oraş-erou conferit recent de preşedintele Zelenski nu-l prea poate consola pentru imensele pierderi umane şi materiale suferite, chiar şi Odesa (unde, şi acolo, spre două treimi, dacă nu trei sferturi, din populaţie vorbesc, preferenţial, ruseşte) nu mai poate fi considerată un ţel de război în sine, ci, eventual, doar încercuirea sa.
O analogie perfect la îndemână din punct de vedere militar se referă la perioada de timp scursă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru ca Armata Roşie să ajungă de la Mariupol la Odesa. Cu tot sprijinul fenomenal în echipamente de distrugere şi al celui logistic oferite de Statele Unite, a fost nevoie de mai bine de jumătate de an pentru a fi înfrântă rezistenţa înverşunată a trupelor germane (asistate punctual de cele române, concentrate, în acel timp, mai mult în Crimeea). Mariupolul a fost eliberat la 10 septembrie 1943, iar Odesa abia pe 10 aprilie 1944. De aceea, dacă actualul carnagiu nu va fi stopat prin glasul raţiunii, singura portiţă de scăpare cu laurii unei aparente victorii pentru armatele Rusiei devine defilarea prin Tiraspol, rămas singurul loc din Europa unde acestea ar mai putea avea parte de o primire triumfală.
De aceea, a propovădui un „statut special“ al Transnistriei în acest moment nu ajută nici cauza ucrainenilor, ce luptă pentru ca ceva similar să nu se materializeze în regiunea Donbas, şi nici pe cea a românilor basarabeni, pentru simplul motiv că, aritmetic, eventualele voturi ale transnistrenilor adăugate celor ale moldovenilor de dincoace de Nistru care şi-au făcut din lozinca „Împreună cu Rusia“ sloganul lor electoral ar inversa actualul curs proeuropean. Desigur, ca de atâtea ori în politică, insistenţele Occidentului pot să fie doar nişte fraze de complezenţă. Dar evocarea repetată a acestora combinată cu lamentările Tiraspolului, cum că reglementarea conflictului se obstrucţionează de la Chişinău, poate genera o percepţie de genul celei legate de implementarea acordurilor „Minsk-2“ referitoare la Donbas, în care punctul de vedere rusesc se bucura de o largă audienţă, indiferent dacă adevărul e, ca în mai toate cazurile, pe undeva spre mijloc.
Mai mult, după cum reiese din comunicatele administraţiei transnistrene, liderii de la Tiraspol acuză Chişinăul şi de şicanarea proceselor economice de pe malul stâng al Nistrului. Dacă e cineva căruia cei din Transnistria ar avea de ce să i se plângă, invocând complicaţiile traficului transfrontalier de mărfuri şi materiale, evidente în cazul combinatului siderurgic de la Râbniţa, şi ale celor legate de plăcuţele auto, atunci n-au decât să se ducă în Piaţa Roşie şi să facă acest lucru la mormântul lui Stalin, întrucât el e cel ce a girat, la 1940, trasarea acestor frontiere imposibile, lăsând Transnistria fără un minimal acces măcar la limanul Nistrului. Cât despre partenerii comerciali ai acesteia, drumul european al Rep. Moldova nu va afecta economia Transnistriei, ci dimpotrivă, odată ce România a devenit, de ceva timp, principala piaţă de desfacere a produselor locale, o va impulsiona.
Omenirea a ajuns în pragul WW III pentru nişte graniţe aiuritoare trasate de unii funcţionari din Kremlin în anumite momente de drept al forţei. Oare pot fi acestea considerate expresia forţei dreptului şi li se pot aplica standardele internaţionale aşa cum s-au încetăţenit acestea într-o lume clădită pe tratate, cum ar fi un Versailles sau un Trianon, vis-à-vis de deciziile unor ″aparatciki″ devenite izvor de drept? Este aplicabilă marota integrităţii teritoriale în spaţiul ex-sovietic sau, vorba lui Putin, dintr-unul dintre articolele sale discutabile, republicile care vor să fie (mai) libere nu pot pleca cu ceea ce au primit de la URSS? Ce argumente ar putea avea politicienii Vestului ca să vină la Chişinău şi să recomande un statut special pentru zona transnistreană şi fără a oferi detalii? Este modelul moldovenesc al Găgăuziei, în care oamenii nu vor să audă de limba română, de România şi de paşapoartele româneşti (la care ar avea dreptul), aplicabil şi Transnistriei? Pentru cei tentaţi să invoce argumentul imposibilităţii unor modificări de graniţe în Europa, trei cuvinte sunt suficiente: acel ″Good Friday Agreement″ referitor la Irlanda de Nord şi mijloacele paşnice avute în vedere!
Deşi nu sunt istoric, am avut ocazia să stau de vorbă, în cadrul unor reuniuni diverse, cu mai mulţi istorici şi politologi din Rusia şi din spaţiul ex-sovietic. Pe toţi i-am întrebat dacă au cunoştinţă de semnarea, prin 1990 sau 1991, a unui moratoriu privind îngheţarea oricăror dispute teritoriale între cele cincisprezece republici unionale pe termen de 70 de ani, întrucât o astfel de ştire a circulat în spaţiul public şi, desigur, nu am inventat-o eu. Răspunsul a fost, invariabil, negativ, nimănui nespunându-i nimic o astfel de informaţie. Şi astfel, ceea ce a constituit, în perioada imperiului sovietic, doar o delimitare administrativă internă, de multe ori arbitrară, s-a perpetuat în germeni ai situaţiilor conflictuale de după prăbuşirea URSS.
Ilustrativ pentru graniţele stabilite RSS Moldoveneşti în 1940 şi moştenite de statul actual este faptul că frontiera moldo-ucraineană are 1.222 de kilometri, dintre care circa 450 km aparţin sectorului transnistrean. [După expresia lui Ceauşescu – „prin abstract“, dacă mâine Republica Moldova s-ar uni cu România, lungimea frontierei comune româno-ucrainene ar ajunge la 1.835 de kilometri.] O aberaţie din punct de vedere geografic! La fel cum e şi RMN, cu tablourile ei şi cu o parte din statuile ei, din punct de vedere politic… Cam ce merite au avut ţarina Ecaterina II sau Lenin în istoria românilor?
D-le Gabriel Jivanescu, cam lung si plictisitor articolul, asa ca nu am cutezat sa-mi solicit sanatatea sa-l citesc, mai ales ca d-ta inca de la inceput ai dat-o in bara sustinand ca Ceausescu si oaspetele ar fi trecut prin cartierul Gai din Arad.Asta spune tot despre credibilitatea a ceeace doresti sa sustii in articol.
Jivanescu bate campii. Nu merita pierdut timpul cu acest „articol”.
Domnilor de la Cotidianul, va urmaresc cu drag si speranta de mult timp, dar, ca trebuia sa existe un dar, căutați jurnalisti care sa se exprime mai clar si mai concis! Articole fluviu din care nimeni nu înțelege mare lucru mai gasiti din pacate la dl Marga si din cand in cand la dl. Cristoiu. Un jurnal de actualitati cred ca trebuie sa promoveze articole cat mai clare si pe întelesul majoritatii.
aproape pusesem botul! am citit pana la „agerimea nativă ” si acolo s-a rupt vraja LOL ! Auzi tu la ei scarbosenia aia antineuronala tortionar comunistoida si „agerimea nativa” ajunge ba baieti nu mai tin miturile astea!
Din tot articolul am intelkes un lucru – americanii si supusii lor servitori, englezii, incearca sa tulbure apele si in Republica Moldova. Cu Maia Sandu ca presedinte nici nu e greu. Oare americanii ii vor determina pe moldoveni sa porneasca un razboi cu transnistreenii, care automat va implica fortele stationate in Transnistria? De la Maia Sandu ma astept la orice prostie. Maia Sandu in noiembrie 2021 mai avea incredere de numai 30%, iar in ianuarie deja a scazut la 24%.
jivanescule , adorator de ceasca , daca era atit de istet si mare cunascator , de ce poporul traia cum traia de pe urma mega intelepciunii titanului analfabet ?
Un lucru devine clar și in acest loc. Americanul instigă și amenință.. Este clar că de fapt in ukraina este un război ruso-american, iar cei care sunt la mijloc sunt proștii care mor și fac jocurile americanului.
transnistia este o asezare ruseasca in care fiecare lucuitor este de fapt un soldat rus…Modelul acestor baze militare avansate a fost dezvoltat pe vremea imparatesei Ecaterinei pentru a crea avanposturi inaintate.
restul sint povesti si bla bla bla
Cand aud de „statut special” si de „zona cum e republica moldova plus transnistria” ma apuca toti nervii. Cum poti tu sa spui ca au statut special sau zona tampon, sau cum le spune moldovei ca stat daca bugetul altiu statul se goleste ca pomana direct la bugetul moldovei? Zilele astea am vazut tiruri carand masini noi spre republica moldova, am vazut in perioada refugiatilor masini noi si tari, toate scumpe cu inscriptia modova venind in Romania. Nu ma refer la ucrainieni! Cum pastele masii au masini puternice si importa masini daca bugetu republicii moldova este gol si traiesc din donatii si ajutoare financiare=pomeni de la Romanica? La fel si transnistria, e zona tampon dar bugetul lor e aprovizionat doar de rusica! Occidentul se minte singur cum se mint si caposii europeni cand e vorba de republica moldova!
Articolul ne arata timid ura Blestematzilor Anglo-Saxoni din SUA fatza de Romani numitzi de ei „inferiori” de „rasa Latina” shi destinatzi exterminarii cum au fost deja exterminatzi Mohicanii. Cica in SUA potzi vorbi limba Spaniola daca o cunoshti caci nu exista nici o scoala in limba Spaniola nici macar in New Mexico. Actritza Eva de Longoria povesteshte cum a invatzat limba Spaniola in familie caci scoala a absolvit-o in limba Engleza caci scoli in limba Spaniola nu exista in Texas. Tot ea a spus ca Blestematzii Anglo-Saxoni din Texas au obligat-o sa-shi schimbe numele in Eva Longoria din Eva de Longoria. Longoria este o localitate din Spania de unde stramoshii ei au emigrat in Texas pe atunci parte a Mexicului. Cand cautzi servici in SUA patronul itzi spune uneori chiar in limba Spaniola: Te angajez doar temporar pana gasesc un Anglo-fon care sa-tzi ia locul.
Să punem punctul pe i ! Rusia actuală este in buna măsură opera plina de lașitate, egoism , lipsa de viziune și chiar prostie a Occidentului.
Germania,SUA sunt împotriva întregirii Românie. E un joc in favoarea Rusiei?
Occidentul nu a acționat de-a lungul timpului pentru retragerea armatei rusești din Transnistria .
Konisberg transformat sub nepăsarea Occidentului in Kaliningrad si epurarea etnicilor germani de acolo.
RUSIA si-a înfipt un pumnal in Europa prin construirea in Kaliningrad a unei puternice baze militare dotată si cu armament nuclear.
Oile grase si proaste.
De ani de zile, oficialii ruşi consideră „nazist” pe oricine se împotriveşte obiectivelor Rusiei, fie că vorbim de Polonia, statele baltice, Bulgaria, Cehia, Canada sau UE. Preşedintele Zelenski este evreu şi are trei unchi care au murit în Holocaust, iar la alegerile din 2019, extrema dreaptă nu a obţinut nici măcar un loc în Parlamentul Ucrainei, arată site-ul EU vs Disinfo.
Punctajul stabilit periodic de entitatile subversive ruse este preluat si rotogolit cu agresivitate de filosovieticii romani, in general beneficiari de pensii speciale, cu un trecut strans legat de partidul comunist si structurile sustinatoare.
Toate la limita incadrarii in articolele legale incriminatoare.
E evident ca Transnistria, la fel si Kaliningrad-ul, sint niste aberatii teritoriale si „statale” (??) ramase de la niste „tratate” post-conflict extrem de prost incheiate. Mai devreme sau mai tirziu aceste probleme trebuiesc abordate si rectificate (schimburi de teritorii, deplasari masive de populatii in zonele respective ? …), cu eforturi imense, e adevarat, de bunavointa si financiar/materiale. Dar, ce cite ori privesc harta cu amplasarea Transnistriei, o tara-enclava intre la fel de fantomatica „Rep. Moldova” si nu mai putin alcatuita din cirpaceli luate de la altii Ucraina, imi pun intrebarea cum de zeci de ani s-a reusit aprovizionarea armatei ruse aflata pe teritoriul Transnistriei (mai ales cu echipament militar) ?! PE UNDE ? …
Autorul intreaba ce a facut Lenin pentru Romania ? A facut multe si bune. Rusii au murit ca sa fie Romania Independenta. Rusii au luptat alaturi de romani si la Marasesti..
Dar intreb si eu, ce a facut Romania pentru Rusia? Raspuns. Nimic, doar tradare!!!…Revenind la Lenin. Basarabia era gubernie. Lenin a facut – o Republica autonoma…Mai mult, Lenin era gata sa ii acorde si Independenta dupa principiul autodeterminarii…Dar ghiolbanii de la Bucuresti au trimis armata la 1918 sa ocupe Basarabia….Lenin voia de la Romania doar negociere si tratat de prietenie, adica Romania sa nu admita baze militare contra Rusiei….Ghiolbanul roman arogant se credea tare si a refuzat. De aceea Rusia ne a confiscat Tezaurul. Ni -l returneaza daca Romania recunoaste agresiunea de la 1918.
Asa cum ne-a obisnuit dl. Jivanescu a perseverat cu un articol interesant. Aflam astfel ca occidentalii sunt alaturi de rusi in a insista pentru un statut special pentru Transnistria. F. Interesant. Mai bine ar da direct Transnistria(dupa un transfer al populatiei romanesti)Ucrainei, bineinteles fara Bender. Sa se spele ei cu ea pe cap ! Oricum este de reflectat fiind, deci, 4 variante pe masa. Una, ramanerea la situatia actuala; a doua, renuntarea la Transnistria; a treia, statut special pentru Transnistria (dupa ce preda Benderul) si a patra(cea mai dificila mai ales datorita impotrivirii occidentului stimulat de Germania, Austria, Ungaria), unirea cu Romania ! Probabil cea mai buna ar fi o combinatie intre varianta 3 si 2 respectiv un prim pas statut special fara Bender bineinteles si pasul doi renuntarea la Transnistria in favoarea Ucrainei in schimbul iesirii la Limanul Nistrului.
Asa cum ne-a obisnuit dl. Jivanescu a perseverat cu un articol interesant. Aflam astfel ca occidentalii sunt alaturi de rusi in a insista pentru un statut special pentru Transnistria. F. Interesant. Mai bine ar da direct Transnistria(dupa un transfer al populatiei romanesti)Ucrainei, bineinteles fara Bender si contra unei iesiri la Limanul Nistrului… Sa se spele ei cu ea pe cap ! Oricum este de reflectat fiind, deci, 4 variante pe masa. Una, ramanerea la situatia actuala; a doua, renuntarea la Transnistria; a treia, statut special pentru Transnistria (dupa ce preda Benderul) si a patra(cea mai dificila mai ales datorita impotrivirii occidentului stimulat de Germania, Austria, Ungaria), unirea cu Romania ! Probabil cea mai buna ar fi o combinatie intre varianta 3 si 2 respectiv un prim pas statut special fara Bender bineinteles si pasul doi renuntarea la Transnistria in favoarea Ucrainei in schimbul iesirii la Limanul Nistrului.
Referitor la referirile dlui Jivanescu la Nicolae Ceausescu uitati-va(circula pe net) sau cititi „Epitaful lui Petre Tutea” ! Hai, oleaca mai culti copii !
Omul are sarcina.Sa nu te increzi in politia ruseasca nici cand te cumpara.Unde a pus rusul piciorul acola ramane.Ieri ,astazi,maine,politica lor externa va avea un singur scop:de a spolia,anexa,cuceri,intodeauna in felul de a fi al leului,rozand si rontaind in felul sobolanilor.Mai avem si alte tari darnice.
„dacă mâine Republica Moldova s-ar uni cu România, lungimea frontierei comune româno-ucrainene ar ajunge la 1.835 de kilometri. O aberaţie din punct de vedere geografic! „atunci de ce ai mai scris articolul asta daca consideri unirea cu Rep Moldova ciat si granitele „o aberatie”?
I n plus statutul special”de care te plingi,dle Jivanescu este clar-la masa asa ziselor trative stau america,m britanie, ucraiana, Rusia ,Chisinaul si niciodata Romania -de ce ? De ce stam incremeniti ca insectele in insectar?Pt ca nu avem diplomatie,nu facem nehgocieri,NU EXISTAM ! Calca pe noi cine vrea si cine nu vrea, le-am dat dimpotriva teritorii la 1997 ca asa a is Nato ,prin Roman,Severin<constantinescu -cine sunt astia? Trecatori distrugind destienle Romaniei ca sunt slugileNATO.Mameluca Maia Sandu e impiedicata sa intre in UE de Tiraspol? Foarte bine, Rep Moldova trup din trupul Romaniei sa zaca pe maini straine,ca asa vo trepadusii ,inclusiv niste gagauzi bulgari care refuza limba romana!Poate Limba romana ii refuza pe ei!
„Unde a pus rusul piciorul acola ramane” !! … Rusia (ma rog, prin defuncta URSS) nu mai e in Romania (stat agresor, orice am spune si orice motive am invoca pentru iunie 1941) de mai bine de 60 de ani. Iar in alte tari foste membre ale Tratatului de la Varsovia de alti 30 de ani si mai bine ! In schimb, ai auzit de baza americana de la Ramstein ? Dar de cea de la Guantanamo ? Dar de cele din Japonia ? Dar de celelalte vreo 800 raspindite cam pe tot globul ? … Ce mama dracu’, n-ai alta treaba simbata seara decit sa scrii prostii pe „Cotidianul” ?
nea autorul de cand esti adle matale frate cu poporul ucrainean, poate esti frate cu acest saltimbanc zelenski , sluga kazarilor americani , cel care a desfiintat toate dreprurile romanilor din teritoriile romanesti furate de bolsevici si date fratilor lor ucraineni , acelasi zelenski, vedeta tv, care sacrifica poporul ucrainean, nu-i pasa nici de miile de morti, nici de milioanele de ucraineni plecati in bejenie si nici de orasele si satele distruse, pentru interesele sale si ale co etnicilor lui kazari din america.Cat despre americani ei traiesc din razboaiele pe care le provoaca direct sau indirect cum este cazul acum in Ucraina .
E … Jivanescule de unde este citatul asta : „Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l” ?
Cam asta trebuia facut cu Transnistria „da? pai baieti in stnaga Nistrilui siuneti endependenti, spalatpva-ti pe cap si nu ne mai plictisiti!”
Stoium stiu pare dur dar …. Tansnistria a fots cadoul otravit a Supremului Viclean..
A da.. Si sefii vistri trbeuau sa inteleaga ca si ptyr sefi Ropmania reunofocata ar fi ogerot mai multe … oprtinitati
@Groza Mircea: De, ma rog tie, Romania a fost stat agresor? Nu e vina Americii ca Rusia nu e la fel de atractiva.
Nu Rushii ci chiar Evreii l-au considerat nazist pe U-Krainianul Ivan Demianiuk shi l-au shi judecat in Israel. Daca nu-tzi place ce spun Rushii potzi decide singur cum sa-i numeshti pe caci U-Krainieni care defileaza azi cu portretele lui Demianiuk, Bandera shi altzii insotzite de multe zvastici shi saluturi naziste. Rushii au doar filme cu ce se intampla in U-Kraina shi te las pe tine sa denumeshti cum vrei tu activitatea U-Krainienilor care defileaza cu portretele lui Bandera, Demianiuk shi cu zvasticile la vedere. O femee U-Krainiana spunea la TV in SUA: Citesc „Mein Kampf” shi ma pregatesc sa apar Kievul de Rushi. Arata reporterului shi cartea respectiva ca sa intzelegi shi tu care erau ideile ei.
Sa traga unii nu conteaza de unde din Ucraina sau Transnistria o singura lovitura gresita este destul si aia 1500 de pacificatori nu mai ce pazi. Nu mai are nici cine pazi 20.000 de tone munitii. Pacificatorii s-au evaporat.
Atentzie!!! R.Moldova, poate aborda serios shi in interesul moldovenilor=romanilor soarta Bassarabiei shi a Bucovinei furate de bolshevici. Pot propune lui Zelensky (care eronat shi tendetzios invita pe ei sa atace Transnistria), sa preia el Transnistria (cu mari depozite de arme shi munitzie!!!) la schimb cu teritoriile furate. Asta ar fi o lovitura nu numai de imagine, dar shi o infringere militara a rushilor, ca prim pas de excludere a Rusiei din zona. Se va dovedi ca Rushii sunt propagandishtii pe aceasta problema, in ciuda acuzatziilor aduse Ukrainei ca detzin teritorii straine. Daca se va face pace, Rusia ca deobicei va shantaja cu aceasta problema inghetzata. Ukraina are nevoie in situatzia lor critica shi de vecini adevaratzi prieteni, care pot fi romanii, shi care au capacitatea de a dori shi ei o pace sincera cu ei, macar din acelashi motiv al pericolului rusesc. Trebuie incercata aceasta actziune diplomatica din partea R.Moldovei, care sigur va avea shi sprijin extern precum SUA, ce pot chiar coordona actziunea. R.Moldova este singura tzara din zona de conflict ca sa clarifice macar securitatea lor, shi in acelashi timp securitatea flancului estic al NATO. Deci, d-l Preshedinte Johannis poate discuta shi cu Preshedintele SUA in acest, care va fi aplaudat shi ca un fauritor de pace. Este o actziune, care ar aduce shi un premiu Nobel, shi de ce nu prevenii WW3. Daca ar fi fost Regele Mihai, sigur ar fi gindit la fel. Diplomatzia noastra are destula traditzie in a dori pacea in lume shi nu razboaie. O zi buna shi Nihil Sine Deo. Con P.S. Daca Ukrainienii o lalaie, mai ales ca in razboi numai cel care actzioneaza rapid poate invinge, atunci vor avea cum a mai fost in WW1, iluzia, ca sunt o tzara pe harta. Rusia este prea mare ca sa fie invinsa militar, shi trebuie mai mult shi cu credintza adevarata de creshtin ca sa actzioneze. Numai Alo!geniile nu rezolva conflictele inghetzate de semenii lor!!!