OMV, patronul Petrom, amenință că dă statul român în judecată

Compania austriacă OMV, care deține 51% din capitalul OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră autohtonă, amenință că dă statul român în judecată din pricina unor creanțe neplătite. Această informație apare în prospectul pentru oferta publică secundară prin care Fondul Proprietatea va ceda până la 6,4% din titlurile OMV Petrom.

“În conformitate cu Contractul de Privatizare, OMV Aktiengesellschaft (“OMV”) este îndreptățit să solicite Statului Român rambursarea, sub condiția îndeplinirii anumitor cerințe pentru costurile de dezafectare și de mediu efectuate de noi pentru restaurarea și curățarea zonelor în care s-au desfășurat activități înaintea momentului privatizării Societăţii care a avut loc în 2004. La data de 30 iunie 2016, valoarea netă actualizată a creanței asupra statului român pentru costurile estimate de dezafectare și de mediu a fost în sumă de 2.616 mil. RON, deoarece vizează activități specifice care s-au desfășurat înaintea privatizării. Mai mult, în aprilie 2016, OMV a trimis statului român o notificare cu privire la anumite creanțe neplătite de către statul român în legătură cu anumite obligații de dezafectare a unor sonde și de refacere a mediului în valoare de aproximativ 153 mil. RON”, se spune în document.

Începând cu data trimiterii respectivei notificări, conform Contractului de Privatizare, OMV și Statul Român au la dispoziție 180 de zile pentru a rezolva în mod amiabil neînțelegerea, susțin reprezentanții OMV. “Dacă înțelegerea amiabilă nu se realizează, OMV ar putea iniția proceduri arbitrale împotriva Statului Român, în conformitate cu regulile ICC Paris, Franța. Nerespectarea obligațiilor de plată de către Statul Român ar avea un efect negativ semnificativ asupra activității noastre, rezultatelor operaționale și situației financiare. În plus, aceste proceduri ar putea da naștere unor conflicte între OMV și Statul Român în calitatea sa de unul dintre cei mai importanți acționari, ceea ce ar putea ar avea un impact asupra abilității noastre de adopta acțiuni corporative care necesită aprobarea acționarilor”, se mai arată în prospect.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4589 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.