Reprimarea mişcării de protest împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad s-a soldat, potrivit ONU, cu moartea a peste 2.900 de persoane, începând cu 15 martie în Siria, unde alte 12 persoane au fost ucise joi în confruntările dintre soldaţi şi protestatari, informează AFP.
‘Potrivit listei detaliate pe care o deţinem cu numele persoanelor ucise, numărul total al celor care şi-au pierdut viaţa de la începerea manifestaţiilor de protest în Siria depăşeşte 2.900’, a declarat un purtător de cuvânt al ONU, Rupert Colville.
Acesta a avertizat că această cifră riscă să crească, dat fiind că numărul persoanelor date dispărute ‘este mult mai mare’.
Observatorul sirian pentru drepturile omului /OSDH/ a făcut cunoscut la rândul său că 12 persoane au fost ucise joi în nord-vestul ţării, în timpul unor ciocniri violente între soldaţi şi manifestanţi.
‘Şapte soldaţi şi cinci civili au fost ucişi în confruntări din sate situate la vest de Jabal al-Zaouiya’, în guvernoratul Idleb, în apropiere de graniţa cu Turcia, a informat OSDH, adăugând că zeci de alte persoane au fost rănite.
Militari şi forţe de securitate, însoţite de tancuri, au luat cu asalt sate din această regiune, potrivit sursei citate. Forţele siriene au efectuat de asemenea percheziţii în regiunile Deir Ezzor şi Abu Kamal, în estul ţării, arestând 29 de persoane. AGERPRES