Orchestra Simfonică alături de violonistul Alexandru Tomescu

Filarmonica de Stat „Transilvania” îi invită pe melomani la Concertul Simfonic, susţinut de Orchestra Simfonică, alături de solistul la vioară ALEXANDRU TOMESCU, sub bagheta dirijorului Horváth József.

În concert vor fi prezentate lucrări ale compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven şi Alexander Glazunov.

         

            Dirijorul Horváth József a studiat dirijat cor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, cu Florentin Mihăescu, Cornel Groza şi Gheorghe Victor Dumănescu. În anul 2001, a absolvit, în cadrul aceleiaşi instituţii, a doua specializare, dirijat orchestră, sub îndrumarea lui Petre Sbârcea.

După terminarea studiilor, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Christfried Brödel, János Fürst, George Pehlivanian, Ghennady Rojdestvensky şi Kurt Masur. Evoluţia profesională i-a fost influenţată în mod semnificativ şi prin participarea sistematică la repetiţiile şi concertele maeştrilor Claudio Abbado, Rudolf Barshai, Sir Colin Davis, Adam Fischer, Gianluigi Gelmetti, Valery Gergiev, Philippe Herreweghe, Leonard Slatkin, Pinchas Steinberg, Jesús López-Cobos şi Georges Prêtre.

Începând din luna octombrie 1999, este dirijor al Operei Maghiare şi din noiembrie 2006 al Operei Naţionale Române din Cluj. Ca dirijor invitat a condus Orchestrele Filarmonicilor din Arad, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş, Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, Opera Naţională din Bucureşti, Corul Radiodifuziunii din Budapesta şi Orchestra Simfonică RTVE din Madrid.

Este fondator şi Director Artistic al Orchestrei CLASSICA dinCluj-Napoca, prin care doreşte sa promoveze tinerii muzicieni din Transilvania.

            După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris,Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru Tomescu a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private.

A înţeles că neconvenţionalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovaţie, este cheia pentru a atinge publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruină, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat în vederea adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz.

 Este printre primii artişti, care şi-au făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.