Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a declarat că are mandat din partea Executivului pentru a (…)
Toate știrile
16% impozitare a celor cu venituri peste președintele României și deja gemete și vaiete în România.
Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a precizat, vineri, într-un comunicat postat în social media, că (…)
Autorităţile instalate acolo de Moscova au anunţat vineri că şapte persoane au fost ucise şi 10 rănite în loviturile forţelor Kievului asupra Doneţkului.
Consiliul Uniunii Europene, ce reuneşte statele membre ale UE, a aprobat vineri prelungirea cu un an, până în (…)
Republica Moldova „este un stat care încearcă cu orice preţ să devină neprietenoasă faţă de noi”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a graţiat joi, invocând vizita pe care Papa Francisc urma să o înceapă vineri în ţara sa, şapte persoane condamnate pentru terorism şi alte (…)
‘Scrisoare avertisment” premierului Nicolae Ciucă, ca un „ultim demers” de a determina Guvernul să organizeze alegeri locale în 57 de localităţi unde…
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat vineri Rusia să despăgubească Georgia cu circa (…)
Victor Ciutacu, moderatorul emisiunii, a declarat: Protest fără precedent în această seară la România Tv.
Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a lansat un atac la (…)
Gradul de alfabetizare pentru elevii români cu vârsta între 6-14 ani este scăzut, 42% dintre elevi plasându-se în zona ”nefuncţional”
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de (…)
Toate marile rețele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui, ca urmare a discuțiilor inițiate de Consiliul Concurenței
Profesorul de economie Mircea Coşea a declarat că în momentul de faţă în România nu există acţiune clară, precisă, a celor care ne guvernează
O navă rusească specializată în operaţiuni submarine a fost reperată lângă conductele Nord Stream în Marea Baltică cu câteva zile înainte de exploziile misterioase
O singură explicație există pentru acest mister al avionului prezidențial care revine și revine
În largul oraşului Dnipro din centrul ţării o rachetă a lovit o casă şi un copil şi o tânără au fost ucişi, a declarat primarul Boris Filatov
Prima dobândă, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic, Prima dobândă, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic
Potrivit preşedintelui Federaţiei, Silviu Vexler, distincţia a fost conferită „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia
OMV Petrom a anunțat azi, în Raportul privind datele financiare pe primul trimestrul 2023, că în perioada ianuarie-martie consumul național de gaze naturale a
Donald Trump nu a avut cuvinte suficient de dure pentru a denunţa bilanţul succesorului său: o ţară cufundata în violenţă şi criminalitate, zdrobită de inflaţie
Cele două elicoptere Apache AH-64 „s-au prăbuşit în apropiere de Healy, în timp ce se întorceau de la un zbor de antrenament
Kievul a estimat la începutul lunii aprilie că peste 16.000 de copii ucraineni au fost „răpiţi” şi duşi în Rusia
Donald Trump nu mă crede când îi spun că eu manevrez de ani și întreaga politică românească în scopuri secrete, bineînțeles
Fostul deputat era dat în urmărire internaţională de autorităţile române, după ce a fugit din țară pentru a scăpa de o condamnare