Primele 10 cele mai profitabile companii ale lumii au realizat în prima jumătate
Toate știrile
Atitudinea lui Ludovic Orban față de mai mulți colegi de partid de-ai săi nu îi lasă deloc rece pe majoritatea liberalilor care ocupă funcții publice.
Armata siriană a anunțat, sâmbătă, că a preluat controlul asupra zonei
Germania va depune toate eforturile pentru a pune capăt conflictului din Siria
Senatorul PNL Ioan Chirteș, membru în Comisia de Control al SRI, a declarat,
Pentru a prepara găină în stil irlandez, pentru 6 persoane aveţi nevoie de următoarele ingrediente
Au primit interdicție de a intra pe stadioane timp de un an 25 de suporterice, iar alți 32
Este foarte ușor să te entuziasmezi atunci când cartea pe care o citești îți oferă, la fiecare rând, câte o gură de aer proaspăt dintr-o lume care ți se pare familiară
La Târgul Internațional de Carte de la Londra, în perioada 10-12 aprilie, România a participat pentru cea de-a unsprezecea oară
Zeci de mii de oameni au protestat, sâmbătă, pe străzile din Budapesta
RADET, cea mai mare regie de termoficare din țară, va porni, prin lege, mai devreme căldura pentru bucureștenii arondați sistemului centralizat.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineața
Mai multe explozii au avut loc sâmbătă seară la o bază iraniană din nordul Siriei,
Prima repriză a partidei dintre CSA Steaua și Academia Rapid a fost
Deţinutul Felegyhazi Șandor, în vârstă de 32 de ani, care a părăsit, vineri,
Membrii Consiliului de Securitate al ONU au votat împotriva adoptării
SCM Craiova a reușit o mare performanță și va juca în finala Cupei EHF
Mai puțin vizibilul război comercial dintre SUA și China schimbă fundamental fața lumii.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, că atacul cu rachete al SUA
Șoferul bănuit că a lovit cu mașina o fetiță de 9 ani, care traversa
Uniunea Europeană sprijină toate eforturile care au ca obiectiv
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a declarat, sâmbătă
Rusia a propus Consiliului de Securitate al ONU o rezoluție prin care cere
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, sâmbătă, că Guvernul
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a salutat, sâmbătă,
Deși săraci, trăind din pensii mizere, care nu le ajung de la o zi la alta, lipsiți de multe ori de putere și sprijin, bătrânii sunt astăzi ținte sigure pentru persoane violente