Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, marți dimineață, că se va deplasa în Serbia unde va discuta cu omologul său sârb despre extrădarea fostului deputat

Dodon: „Reţineţi că această acţiune ostilă este întreprinsă în aşteptarea vizitei mele programate la Moscova, la invitaţia Preşedintelui Vladimir Putin

Polonia este criticată, dar, până acum, nesancționată de UE pentru reformarea justiției. De ce dorește guvernul de la Varșovia să reformeze justiția?

UPDATE: Rectorul UMF, Ioanel Sinescu, precizează că în cadrul Universităţii a fost declanşată o anchetă internă pentru a se stabili persoanele care au permis realizarea videoclipului în interiorul bibliotecii. „UMF Carol Davila, acea instituție de prestigiu care produce medici, a permis filmarea unui videoclip al unei manele chiar în incinta facultății. În acea bibliotecă am […]

Alături de ceapă, usturoiul este folosit atât în bucătărie, cât și la prepararea remediilor naturiste de peste 5.000 de ani. De la răceală la boli ale ficatului, multe afecțiuni pot fi ameliorate cu leacuri străvechi preparate din usturoi. Tratează răceala E sezonul răcelilor, iar usturoiul este un adevărat medicament pentru tratarea lor. Amestecă, într-un vas, […]

Deși au trecut două săptămâni de când o femeie a murit cu zile din cauza lipsei de imunoglobuline, ministrul Sănătății tot nu a reușit să rezolve problemele tuturor pacienților care au nevoie de acest tratament. În țară au intrat 900 de doze de imunoglobulină, dar nu toți bolnavii pot beneficia de ele. La o săptămână […]

Comisia pentru legile Justiţiei a adoptat, luni, un amendament la proiectul ce modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţior care prevede că preşedintele poate refuza, motivat, o singură dată, numirea şefilor de parchete, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului. Textul amendamentului adoptat este următorul: „Preşedintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcţiile de […]