Paradisul 

Politica românească evoluează redundant, schimbându-și doar formele, însă și acelea au ajuns în criză de reprezentare.

Guvernul Orban, probabil un tampon între reformă și reformularea vechiului status, se aliniază nu doar din teama demiterii. Angajarea răspunderii în chestiunea pensiilor speciale arată doar simpla evitare a uneia dintre consecințele colapsului financiar: propaganda electorală negativă. Aceasta nu poate fi contracarată nici prin conservarea unor drepturi nelegitime pentru unii, cu atât mai mult cu cât arhitectura anexării statului român unor grave puneri în paranteze a legalității a ajuns un mod de funcționare. Guvernul Orban nu doar că preia un întreg bagaj toxic al degradării, ci caută să îi găsească formule noi, adaptate.

Bunăoară, Secretariatul General al Guvernului, răspunzând unor petiții privind reclamarea unor grave încălcări ale legii, face trimiteri directe la totalitarism. Sondarea unei atari situații nu doar că privește penal persoanele din aparatul guvernamental, însă arată mentalitatea și regulile pe care se întemeiază. Guvernul lui Ludovic Orban nu este decât o catastrofă pe capul românilor, neexistând nici o probă că un program coerent, reformist, ar fi pus în practică.

Administrarea banilor publici spre interese private nu mai poate continua în România. Conturarea unor grupuri mafiote în absorbția fondurilor publice nu mai este o supoziție a presei, constituie o realitate dovedită juridic, probant. În acest fenomen par a fi implicate instituții precum Guvernul și Președinția. Delapidarea bugetului statului a ajuns o virtute, grupuri infracționale instalate în instituții încercând să plaseze chestiunea spre evaziunea fiscală. Desigur, evaziunea fiscală este un capitol separat. In cazul României, principala disfuncționalitate este aceea privind încălcarea legalității de către instituțiile statului. Scoaterea din circuit a grupurilor de criminalitate economică ajunse în structurile statului este o urgență prioritară.

Când Secretariatul General al Guvernului încearcă să cauționeze fapte de o gravitate extremă, este limpede că forța judiciară principală, trebuie poziționată spre instituțiile publice, pentru că marele rău se ascunde acolo.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Stiu ca sunt banat, dar iar un articol scris aiuristic. Din primul paragraf pare ca e o critica la adresa guvern presedint pnl. Dupa aia hop si fraza „Delapidarea bugetului statului a ajuns o virtute, grupuri infracționale instalate în instituții încercând să plaseze chestiunea spre evaziunea fiscală”. Din asta eu inteleg ca grupuri infractionale se lupta ca delapidarea bugetului statului sa fie consemnata ca evaziune fiscala si deci fac ce trebuie atragand atentia organelor penale. Un soi de „baba tanara”.

    Dupa aia … chiar nu inteleg ce e cu Secretariatul guvernului. 1. A raspuns unor petiti. 2 In raspuns a facut trimitere directa la totalitarism. Asa si? Poate ne dati stirea completa ca sa intelegem si noi ce e rau in asta!!! Si fi-miu invata la istorie de regimuri totalitare, dar asta nu il face pe profesorul de istorie ca „încearcă să cauționeze fapte de o gravitate extremă”. Decat daca blugii rupti si telefoanele la scoala sunt asa ceva… Deci, poate, in loc de trimiteri la stiu eu ce … ne povestiti si noua cu subiect si predicat ce s-a intamplat!

    Cred ca niste virgule, puncte, timpi ai verbelor in particular si in general mai multe revizii si rafinari nu ar strica. Imi pare rau, d-le Vieru dar articolul e plin de lozinci (nu zic ca nu ati avea dreptate), dar as prefera sa trageti aceste concluzii pe baza unor relatari complete si nu doar „las ca stim noi”. Dumneavoastra scrieti direct concluzii si nu prezentati sau macar ne spuneti de unde luam expunerea. Pe langa lipsa de coeziune textului.

  2. Ai dreptate! Îți dai seama unde erau nemții dacă-l aveau premier pe Ludovic și președinte pe Werner? Cred ca ăia ne invidiază crâncen!

  3. Un talmes-balmes analitic si o spune cineva care intr-o perioada savura atat verbul, cat si ideile autorului! Sincope, volte si alunecari sisifice! Asa se intampla cand vezi doar „mafii” si „mafioti” ignorand sistemul care i-a creat. E suficienta de multe ori folosirea unei singure notiuni ca sa-ti dai seama ce are cineva in vedere, in acest caz pe langa „mafie”/”mafioti”
    vorbindu-se de „totalitarism” si nu la COMUNISM si SECURITATEA…mafiote!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.