Parlamentarii le-au făcut grefierilor pensii de serviciu

Grefierii şi celelalte categorii de personal cu funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare în cuantum de 80% din media indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 luni consecutive de activitate, prevede un amendament la proiectul iniţiat de Guvern, care vizează statutul categoriilor profesionale menţionate, adoptat luni de Senat, în calitate de for decizional, cu 76 de voturi „pentru”, 26 „contra” şi trei abţineri.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Potrivit senatorului PNL Cristian Ţâgârlaş şi senatoarei PSD Laura Mihaela Moagher, prin acest amendament nu va fi creată o nouă categorie de pensie specială.

„Proiectul de act normativ nu creează categorii noi de pensii speciale sau noi beneficiari ai acestui drept, respectând astfel obligaţiile asumate de România prin PNRR. Astfel, în ceea ce îi priveşte pe grefieri şi celelalte categorii de personal cu funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, beneficiari ai pensiei de serviciu, textele de lege referitoare la acordarea acestui drept sunt în acord cu cele reţinute de Curtea Constituţională, dar şi cu obligaţiile asumate de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (Jalonul 215 din PNRR prevede că nu va fi creată nicio nouă categorie de pensie specială)”, motivează iniţiatorii amendamentului.

Conform unui alt amendament admis, de pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare, şi personalul cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală.

O altă modificare la proiectul de act normativ prevede că „poate fi numită în funcţia de grefier judiciar persoana care îndeplineşte, pe lângă condiţiile prevăzute de lege, şi următoarele condiţii: are o vechime de cel puţin trei ani în funcţia de grefier de şedinţă, de grefier principal sau de grefier cu studii superioare juridice, indiferent de instanţă sau parchet”.

Proiectul privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

19 Comentarii

  1. In curând numărul beneficiarilor de pensii speciale îl va depăși pe cel al pensionarilor nespeciali.

  2. DA NU VĂ AGITAȚI -TRĂIȚI CÎT DE BINE PE DATORIE–DATORIE LA DATORIE-Ș.A.Ș M.D!!!- ÎN 10-15 ANI LUMEA SE GATĂ-DUPĂ PRINCIPIUL :„ O PUȘCĂ APĂRUTĂ ÎN PRIMUL ACT ÎN ACTUL URMĂTOR OMOARĂ UN EROIN ORI O EROINĂ”-„PUȘTILE MODERNE -OMOARĂ O LUME”!-CĂ DORĂ LABORATOARELE„STATELOR BELICOASE” NU LUCRĂ DEGEABA!

  3. E bine. Tocmai strigă, se vede în pustiu sau la inconștienți, domnul Eugen Rădulescu (BNR) “Eu nu mă pot abține să spun că avem problema colosală a pensiilor speciale, care este o problemă înspăimântătoare!!! Acum avem 200.000 de oameni care ies la pensie între 45-50 de ani, 200.000! În 10 ani vom avea 300.000. Cât o să putem supraviețui cu așa ceva?”

  4. Grefierii duc greul. Slugoii parlamentari trebuiau sa taie pensiile nesimtite ale trantorilor tupeisti de judecatori iar diferenta sa o dea grefierilor. Aia merita pensii mai mari ca ale puturosilor care dorm cu c___l pe dosarele amaratilor.

  5. Uăi jigodiilor, pregătițâ-vă-ț că vinim dupe vuoi!

  6. În România doar fraierii au pensii pe contributivitate,restul au pensii speciale.Ce mizerie a ajuns țara asta cu iubiții ei conducători !

  7. @ 21 20- pentru mine magistratul e DOAR JUDECĂTORUL care a ,, dormit” 25 de ani pe dosare , așa la vreo 50 000 ,,pă ” carieră, care a adus la bugetul consolidat vreo 50 de MILIOANE de EURO ( cel puțin) din taxele de timbru ( știi matale alea despre care nimeni nu spune că aduc la bugetul de stat vreo 7-8 MILIARDE de EURO ANUAL) și nu ăla ASIMILAT MAGISTRATULUI ( jurist coconsult, avocăcat, coco(parai)nsilier ju(pu)ri(li)dic, angajat la mj(sper că nu te surprind aici ) , primar de 4 ani cu vechime (ahahaha) juridică, moftangiu mai știu eu pe unde ( ministrul justiției, notar miliardar da ce să vezi a echivalat vechimea etc , etc, o țară de asimilați magistraților) și aici o să supăr o CASTĂ întreagă chiar procurorii tăi mult iubiți și împingătorii de cărucioare cu munți de dosare căci nu-i așa grefierii duc TOT greul? După umila mea părere nu mai mult de 800 -900 de JUDECĂTORI cu peste 20 de ani vechime ( de scaun cum se spune, nu șefime, CSM, INM, inspecție , asimilați, din ministere și alte făcături ) ar avea PENSIE DE SERVICIU ,restul? Niște atârnători care ,, sug sângele poporului ” abuziv și nemeritat ! La mai mare pensie , împingător de cărucior plin cu dosare !

  8. da,da:
    -la fel ca DATA TRECUTA,
    pe 12.12.2019 era un fel de greva!

  9. @pix, ” În România doar fraierii au pensii pe contributivitate, ”
    -fraierii si smecherii, „contributivitatea” oricum e pt. toti la fel,
    multi mananca si „contribuie” DE FURAT.

    -era o inginera:
    desena niste schitze cat sa fure Primaru,
    aia nu faura?
    oamenii Primarului au pus sute de semne de circulatie aiurea,
    Politia a dat amenzi,au pus saci de gunoi peste semne,vantul a luat sacii:
    aia nu au furat?

    https://trenduri.blogspot.com/2023/12/micul-secret-al-marelui-reset-2.html

  10. @ Ce bă au militarizt justiția să le dea pensii de serviciu și la grefieri și magistrați, ?

  11. & ”Promovează” ăștia la parlament alegeri de ”juntă militară”, între Geoană de la NATO și Ciucă de la MAPN , ?

  12. tov-antzii anului 2024 pe model iliescian: sistemul de IN-justitie il santajeaza pentru salarii nesimtite, iar grefierii devin „speciali”, aparatul bugetofag continua sa angajeze masiv taietori de frunze pe scaune…nu pot sa cred ca nu vedeti si voi ce se intampla. sclavii bigetofagi pe cine credeti ca vor vota pentru perpetuarea „beneficiilor”?

  13. @ Pensiile de serviciu au fost folosite inițial pentru plata militarilor în rezervă, chiar și la români, ?

  14. @marin, pe cine credeti ca vor vota pentru perpetuarea „beneficiilor”?
    -pe ORICINE,
    gloata e iresponsabila!
    (ai o putere
    din cand in cand
    o exerciti,votezi fara a putea fi tras nimeni la raspundere,
    pare mishto,nu?
    de ce nu baga „democratie” si in corporatii,a?)

  15. @ ,,”Militează” ăștia pentru Ciucă, Geoană,
    Să le dea funcții pe la garnizoană,
    Să le aducă bani și pensii de ”plocoană”,
    ”Că sunt independenți la garnizoană” !”
    ‘ ?

  16. @maxtor Contributivitatea nu-i la fel pentru toți,sau te faci că plouă fiind din sistem .Pentru un inginer de exemplu cu cu 40 ani vechime,i se calculeaza la virgula pentru cei 40 ani numarul de puncte,iar pentru justitie pensia e 80 % din brut,explică mi si mie cume contributivitatea la fel ????? Primul avand pensia de 4-5 mii lei iar justitiarul 4-5 mii de EUROOOO !!!!!! Asta pentru justitiar la 45-50 ani vârstă .În locul tău mi-ar fi rușine să comentez ,doar așa ca să te afli în treabă,treaba mare bineînțeles…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.