Parlamentul de la Chişinău va fi dizolvat „un pic” după 16 iunie

Puterea şi opoziţia din Republica Moldova nu se pot pune de acord asupra datei anticipatelor şi a procedurii de alegere a preşedintelui şi se leagă de formulările vagi ale Constituţiei. În râsetele colegilor, viceministrul Justiţiei a explicat că parlamentul va fi dizolvat într-un termen optim.

„Următoarea dizolvare a Parlamentului va avea loc într-un termen rezonabil, după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.” Aceasta este data stabilită de guvernul de la Chişinău pentru dizolvarea legislativului şi organizarea alegerilor anticipate. „Ce înseamnă termen rezonabil? Dacă facem aici un exerciţiu veţi vedea câtă «rezonabilitate» şi «diferenţă de rezonabilitate» avem cu toţii”, a spus premierul Vlad Filat, adăugând, în cele din urmă, că rezonabil înseamnă „un pic”.

Aşadar, Parlamentul va fi dizolvat „un pic” după data de 16 iunie, când se împlineşte un an de la ultima sa dizolvare. „Termen rezonabil înseamnă termen optim”, a mai încercat să explice viceministrul Justiţiei de la Chişinău, în timp ce colegii săi din guvern au izbucnit în râs, relatează Ştirea Zilei.

Precizarea a fost făcută la cererea Curţii Constituţionale, care dorea înlăturarea lacunelor din capitolul referitor la alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Constituţia prevede dizolvarea Parlamentului „după” împlinirea unui an de la ultima dizolvare, fără a preciza însă un termen concret.

Pentru ca actuala criză politică să nu se repete este necesară modificarea procedurii de alegere a preşedintelui. Alianţa de la guvernare şi comuniştii au propus propriile versiuni. Alianţa doreşte modificarea Constituţiei pentru alegerea şefului statului prin vot direct, în timp ce comuniştii optează pentru un sistem cu trei tururi de scrutin în parlament. Ambele variante au primit avizul Curţii Constituţionale. Liderul comunist Vladimir Voronin s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, cărora le-a spus că varianta alianţei „doar va îngreuna procedura de alegere a şefului statului” şi că numeroasele interpretări şi argumentări date de actuala putere este o strategie pentru prelungirea şederii în „fotoliile moi”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.