Într-un excelent interviu dat lui Cristian Pătrăşconiu, în România literară din 20 martie 2020, intitulat ,,Scriitorii şi delaţiunile la Securitate”, doamna Germina Nagâţ de la CNSAS spune că nu are în minte niciun caz de scriitor care să fi refuzat în mod ferm să toarne la Securitate. Omiţând să-l citeze pe Paul Goma, care numai turnător nu a fost, înseamnă ori că d-na Nagâţ nu-l consideră scriitor, ori că-l consideră scriitor ,,antisemit’’, şi deci îl exclude din start.

După doar câteva zile, pe postul de televiziune Epoch Times Romania, în 29 martie 2020, când Paul Goma nici nu fusese încă incinerat, doamnele Nicoleta Savin şi Doina Jela, la emisiunea ,,Ora de veghe’’, îi aduceau un pios omagiu… acuzându-l de antisemitism!

Paul Goma a fost întreaga viaţă soţul unei doamne evreice şi tatăl unui fiu evreu, după legea mozaică. Ambii l-au iubit şi i-au fost sprijin de neclintit în viaţă, cu un devotament rar întâlnit, până-n ultima clipă. Dar cum poate oare un evreu iubi un antisemit feroce, care-i urăşte neamul?

Este cunoscut că de multe ori adevărul supără, deranjează. Paul Goma l-a rostit până la saţietate, făcându-şi astfel mulţi prieteni, dar şi mai mulţi duşmani. Aceştia l-au acuzat toată viaţa, cu o inspiraţie diabolică debordantă, de multe ori contrazicându-se. Din ,,jidan’’ şi ,,jidănit’’, Goma a sfârşit prin a deveni ,,antisemit’’.

Ei bine, eu unul nu am crezut niciodată în aceste acuzaţii, întrucât am primit la vremea respectivă, în 2004, de la scriitor, lucrarea sa intitulată Săptămâna roşie (Basarabia şi evreii), unde nu am găsit nicio urmă de antisemitism sau de negare a tragediei holocaustului.

Aici era vorba despre unii evrei bolşevici din Basarabia noastră românească, a anului 1940, cu mâinile pătate de sânge românesc şi care nu pot în niciun caz reprezenta poporul evreu în totalitatea sa. După cum, atunci când îi aminteşte pe criminalii comunişti români ne-evrei, care nici ei nu reprezintă, din fericire, întregul popor român, care nu este răspunzător de faptele şi fărădelegile lor, Paul Goma nu poate fi acuzat de atitudine antiromânească.

Experienţa vieţii m-a învăţat să nu generalizez, ci să-i apreciez pe oameni individual. Evreii nu sunt toţi răi sau toţi buni, întrucât niciun popor, oricare ar fi el, nu este o entitate omogenă şi orice pădure, oricât ar fi de frumoasă, are şi uscături.

Transmutarea sentimentelor pe care un ne-evreu le poate nutri la adresa unui evreu care l-a nedreptăţit, nu poate fi proiectată asupra întregului popor evreu, după cum nici recunoaşterea calităţilor morale ale unui evreu care a ajutat un ne-evreu nu se referă decât la persoana respectivă şi nu la întreg poporul evreu. Nu acuzând, pe drept, pe un evreu (sau pe unii evrei) devii antisemit, după cum nici lăudând, pe merit, pe alţii, nu-ţi conferă calitatea de filosemit.

Această judecată este la fel de superficială şi de simplistă ca şi în cazul în care ar fi vorba despre oricare alt popor. Un ne-evreu nu are dreptul să emită aprecieri şi judecăţi la adresa întregului popor evreu, ci poate doar aprecia sau acuza, în funcţie de circumstanţe, pe unul sau unii evrei. La fel, dacă un evreu a fost la rândul său nedreptăţit de un ne-evreu, el nu a fost nicidecum victima întregului popor din care persecutorul său făcea parte şi pe care el nu are dreptul moral de a-l acuza în ansamblu.

Dar cum evreii nu sunt singurii semiţi, neavând exclusivitatea acestei rase, acuzaţia de ,,antisemitism’’ nu apare formulată în perfectă claritate, deşi se poate bănui că textele critice scrise de Paul Goma nu se referă nici la arabi, sirieni sau etiopieni, cu atât mai puţin la fenicieni, arameeni, cananeeni, amoriţi ori akkadieni, pentru a nu-i enumera decât pe aceştia. Iar ca să ştim dacă textele respective pot fi sau nu pot fi considerate ,,antievreieşti’’, ar trebui cu siguranţă să ştim, înainte de a pronunţa verdicte implacabile, cine este şi cine nu este evreu.

Soljeniţân a încercat să lămurească această complicată controversă (Deux siècles ensemble, pag. 9-28, Ed. Fayard, 2003), afirmând că, asimilându-se altor popoare, evreii înşişi au ajuns să-şi pună această întrebare, fără a putea însă obţine decât răspunsuri diverse şi contradictorii. Nu vom insista aici asupra indicibilei tragedii a poporului evreu şi nici asupra forţei sale excepţionale de a supravieţui în diaspora şi de a renaşte după atâtea catastrofe distrugătoare. Nu este obiectul articolului nostru şi aceste lucruri sunt unanim recunoscute şi profund respectate de orice om integru, inclusiv de d-l Goma.

Mai interesante mi s-au părut, din cauză că sunt puţin cunoscute, criteriile apartenenţei evreieşti şi Soljeniţân are meritul de a cita o multitudine de autori evrei cunoscuţi, care s-au pronunţat asupra acestui subiect. Spicuim printre aceştia, alegând câteva opinii semnificative despre cine este şi cine nu este, până la urmă, evreu:

Arthur Koestler susţine că apartenenţa iudaică nu este tributară limbii sau culturii ebraice (mulţi evrei din diaspora ignorându-le), ci doar religiei. Alexander Koutcherski întăreşte această opinie, susţinând că în afara modului de viaţă religios nici nu se poate vorbi de vreo apartenenţă iudaică.

Dan Levine însă, pretinde contrariul şi anume că evreii religioşi nu pot avea exclusivitatea iudaităţii, întrucât şi aceştia, dar şi cei nereligioşi, au valori comune, o istorie comună sau trăsături comune ale personalităţii.

În 1958, relatează Soljeniţân, Curtea supremă a Israelului a decis, în cadrul unui proces, că un evreu convertit la altă religie va rămâne în continuare evreu, chiar dacă acesta nu se mai consideră ca atare, întrucât, pentru un evreu, convertirea la o altă religie este prin definiţie imposibilă. Însă nu toţi evreii sunt religioşi, unii cred fără a practica, iar alţii sunt atei convinşi, precum Freud, ceea ce este dreptul lor. Evreii ortodocşi nu constituie decât o mică parte a poporului evreu, subliniază I. Libler. Iar Sthurman recunoaşte că astăzi, din păcate, evreii din lumea întreagă au încetat a mai avea o religie comună unică, o cultură seculară unică sau o ideologie comună.

Cât despre Iuri Karabtchievski, acesta se indigna remarcând numele lui Boris Pasternak pe listele de evrei ruşi alcătuite de evreii din afara Rusiei, întrucât era ştiut că Pasternak nu s-a considerat niciodată evreu, refuzând orice asociere cu comunitatea evreiască din Rusia, care îl contraria. Ba chiar, la un moment dat, Pasternak a compus nişte poeme religioase creştine.

Enciclopedia evreiască rusă (1994) explică în alt fel apartenenţa iudaică a unei persoane, precizând că doar faptul de a avea ambii părinţi evrei (ori măcar doar unul dintre ei, oricare ar fi acela) o poate conferi, în timp ce confesiunea religioasă nu prezintă importanţă. Pentru Amos Oz însă, evreul care nu-şi recunoaşte nicio legătură cu lumea evreiască (cazul lui Pasternak) nu poate fi considerat evreu împotriva voinţei sale. Iar R. Nudelman, adept al neamestecului evreilor în viaţa politică a popoarelor printre care aceştia au fost nevoiţi să trăiască, susţine că această imixiune nu poate fi nicicum benefică, nici popoarelor respective şi nici evreilor înşişi.

Amintim în final pe Sonia Margolina, care afirma, referitor la teroarea perioadei sovietice, că nu se poate vorbi numai de evrei buni şi pioşi, ci, din păcate, şi de bestii fără nicio conştiinţă. Şi că aceste ruşinoase pagini din istoria evreilor au fost sistematic şi cu bună ştiinţă ocultate de aceştia în conştiinţa lor colectivă.

Paul Goma, ucis de coronavirus

Nu le-a putut oculta însă Paul Goma, revoltat de tragicul adevăr al acelei perioade, mai precis de abuzurile şi crimele săvârşite de unii evrei bolşevici în Basarabia sa natală, în Basarabia noastră, între 28 iunie şi 3 iulie 1940. ,,Unii evrei’’, subliniază d-l Goma, pentru care un evreu nu este considerat ticălos pentru că este evreu, ci pentru că aşa s-a născut sau a devenit, sau pentru că aşa a decis el să fie, ceea ce constituie doar o opţiune individuală, care nu se poate nicidecum extinde asupra întregii comunităţi, pentru a căpăta caracter rasist. Există şi buni şi răi la toate popoarele şi dacă un singur evreu a fost persecutat sau omorât din cauză că era evreu este la fel de abominabil ca şi în cazul în care un ne-evreu a avut de suferit sau a fost omorât pentru că nu era evreu. Acesta durerosul mesaj al nu mai puţin îndureratului autor basarabean.

Cred că detractorii săi, decât să-l ponegrească astăzi, ar face mai bine să-l aşeze mâine în panteonul patrioţilor basarabeni, alături de mareşalul Alexandru Averescu, Ion Buzdugan, Vasile Gafencu, mitropolitul Gurie Grosu, Pantelimon Halippa, Eudoxiu Hurmuzachi, Ion Inculeţ, Constantin Stere şi alţii, unde cred că şi-ar avea un loc binemeritat.

Radu Negrescu-Suţu, Paris

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.