Pentru Europa, războiul se duce la Washington și Ierusalim

Nu războiul din Iran este cel mai important pentru Europa, și mai cu seamă pentru aliații europeni mai mici ai Statelor Unite. Aici, cele mai importante sunt războaiele politice din Statele Unite și Israel, cele care se desfășoară în paralel cu bombardamentele din Iran și cele care au dus la acest conflict cu ayatollahii.

JD Vance, redus la tăcere

Vicepreședintele JD Vance este oficialul american care a criticat Europa în cei mai duri termeni, mai dur decât președintele Donald Trump. Făcând asta, JD Vance a minimalizat ceea ce în Europa Centrală și de Est este percepută drept cea mai mare amenințare la adresa securității – Rusia. Este reprezentantul aripii neintervenționiste din politica americană. ”Interesul nostru este să nu intrăm în război cu Iranul. Ar fi o mare irosire a resurselor. Ar fi foarte costisitor pentru țara noastră”, spunea Vance într-un interviu din 2024, cu puțin timp înainte de alegerile care l-au adus la putere.

Însă acum, la nici un an și jumătate de la acel moment, JD Vance stă în camera de criză de la Washington, la conducerea unui război despre care spunea că nu este în interesul americanilor și care este susținut de doar 21% dintre americani, potrivit unui sondaj Ipsos. Americanii au votat pentru ceea ce părea să fie cea mai izolaționistă echipă pentru Casa Albă, dar sunt conduși acum ca și cum în fruntea țării s-ar afla fostul senator John McCain, fostul consilier de securitate John Bolton și alte figuri emblematice ale neoconservatorismului și războaielor fără sfârșit ale Americii. Pentru Europa speriată de Rusia, aceasta nu este o ușurare, însă cu siguranță nu este o veste proastă. America războinică nu a dispărut.

Echipa Bush a războiului fără sfârșit încă deține controlul

Atacarea Iranului pentru schimbarea regimului arată că Partidul Republican este dominat în continuarea de vechea gardă. Strategia Națională de Securitate a Statelor Unite, ca și Strategia de Apărare reflectă, într-adevăr, viziunea retragerii americane din Europa și prioritizarea confruntării cu China. Însă aceasta este viziunea intelectualilor tineri din cercurile republicane, în frunte cu Elbridge Colby, eminența cenușie a Departamentului Apărării. Însă ceea ce se întâmplă în Iran arată că vechea gardă încă deține controlul. Iranul încă este văzut în cercurile puterii de la Washington la fel ca în 1979 (la momentul crizei ostaticilor americani) și în 1983 (la momentul atacului asupra trupelor SUA din Beirut). Acesta poate fi un argument că aceeași putere de la Washington privește Rusia ca pe un dușman și nu ca pe un partener de negociere cu care să împartă Europa în sfere de influență.

Războiul din Iran arată că anti-europeanul JD Vance nu are influență și că în spatele ”ereziei” conduse de Donald Trump, sforile sunt trase pe mai departe de neoconservatorii erei Bush, cei care au insistat pentru aderarea Ucrainei la NATO și care, acum, sunt cel mai aproape de viziunea europeană a continuării războiului până la o ”pace justă”.

Războiul lobby-ului israelian

Dar poate cea mai importantă pentru partidele tradiționale europene care vor să se mențină la putere și pentru eurocrații de la Bruxelles este evoluția războiului din Iran, atât pe teren, cât și în culisele de la Washington. În Congresul SUA va începe o dezbatere pentru o rezoluție care să reinstituie primatul legislativului american în materie de război și pace. Hotărâtoare vor fi argumentele cu care administrația Trump va veni în favoarea intervenției în Iran. Dar foarte important va fi lobby-ul israelian din Statele Unite.

În a doua zi a războiului din Iran, senatorul democrat Chris Van Hollen a vorbit la conferința J Street. J Street este un grup de lobby israelian care sprijină politici îmbrățișate în special de stânga din Israel, cu tentă pro-palestiniană și în favoarea unui stat palestinian viabil. Este un grup de lobby opus puternicului AIPAC (American Israel Public Affairs Committee), mult mai aproape de politica actuala guvernului Netanyahu. ”Nu trebuie să trimitem americani într-un război pentru ambițiile politice ale premierului Netanyahu și ale prințului moștenitor saudit”, a spus senatorul Van Hollen.

Președintele Trump a pus în pericol viețile americanilor și a provocat pierderea de vieți americane dând cu zarul. Mor americani și trebuie să fie tras la răspundere pentru voturile pe care le-a primit și pentru războaiele pe care le-a provocat”. Reacția mult mai puternicului AIPAC a venit imediat: ”A pune la îndoială patriotismul americanilor este profund nedemocratic Membrii AIPAC sunt soldați, veterani, profesori și milioane de alți cetățeni americani”.

Războiul poate îngropa Partidul Republican

Cu cât va fi mai lungă rezistența iraniană, cu atât vor scădea șansele Partidului Republican la alegerile din luna noiembrie. Pe fondul unor sondaje deja defavorabile, aceasta ar putea duce la un Congres care să aducă politica SUA mai aproape de parametrii anteriori în relația cu Europa. La fel, șansele unei candidaturi JD Vance al prezidențialele din 2028 scad și ele. În plus, actualul vicepreședinte nu a fost și nu este în grațiile lobby-ului israelian din SUA.

Netanyahu, un partener strategic incomod

Evoluțiile politice din Israel nu sunt lipsite de importanță pentru aliații mai mici ai Americii în Europa. Parteneriatele strategice cu Statele Unite sunt, de regulă, completate și întărite de parteneriate strategice în umbră cu Israelul. Or, aceste parteneriate nu funcționează tocmai bine pentru unele guverne europene.

Amichai Chikli este ministru al Diasporei și Antisemitismului în guvernele Netanyahu de mai bine de trei ani. În noiembrie 2024, a fost mediatizată o convorbire telefonică între el și prezidențiabilul român Călin Georgescu. Ministrul antisemitismului din Israel a ajuns să fie acuzat că face campanie in favoarea unui candidat român de extremă dreapta. Poziția României a fost indignarea ambasadorului în Israel, Radu Ioanid. Amichai Chikli a avut aceeași abordare și în Spania, Suedia, Franta – a invitat liderii partidelor de extrema dreapta din aceste țări la evenimente în Israel. Este de prisos să mai amintim de relația apropiata dintre guvernul Viktor Orban si Benjamin Netanyahu. Premierul Ungariei l-a primit pe Netanyahu la Budapesta în aprilie 2025, după ce Tribunalul Penal Internațional emisese mandat de arestare pe numele lui.

Strategia guvernului Netanyahu este limpede. Războiul din Gaza l-a făcut incomod pentru guvernele europene (in special in Spania). În acest context, a căutat alternativa – împrietenirea cu dușmanii dușmanului perceput. Guvernul Netanyahu a acționat în oglindă cu guvernul Trump în relația cu partenerii săi din Europa, cultivând populismul. A fost o evoluție negativă pentru partidele tradiționale din Europa și încă o intrare pierdută în cercurile noii puteri de la Washington. Însă lucrurile se pot schimba odată cu puterea din Israel. Alegerile vor avea loc cu o lună înainte de cele din Statele Unite. Din nou, evoluția războiului din Iran poate fi decisivă.

Posibilă alianță anti-Netanyahu pentru alegerile din octombrie

În luna ianuarie, partidele de centru-dreapta și centru-stânga din Israel au semnalat ca vor crea o mare alianță pentru a lupta împotriva partidului Likud, al lui Netanyahu. Împreună cu forțele arabe, care au semnalat, de asemenea, că vor reînființa alianța Lista Arabă, ar putea avea șansa de a veni la putere. Fostul șef de stat major Benny Gantz a fost o carte perdantă în politica. Rotativa la conducerea  guvernului cu Benjamin Netanyahu nu a reușit. Partidul Alb-Albastru al lui Gantz, un succesor ideologic al Kadima din anii 2000, cu Ariel Sharon în frunte, s-a dovedit un proiect falimentar. Acum, o disidență din acest partid și cu foștii premieri Naftali Bennett și Yair Lapid urmăresc să candideze împreună în octombrie 2026. Până la urmă chiar Likud a fost creat în același fel – a început ca o alianță a dreptei gândită de Ariel Sharon pentru a opri hegemonia Partidului Laburist, în 1973.

Războiul l-a ținut pe Netanyahu la putere

Din ianuarie și până în octombrie 2023, Israelul a fost cuprins de proteste pro si contra unei profunde reforme a justiției promovată de Benjamin Netanyahu. Miza era și este mai mare decât dosarele de corupție în care este inculpat premierul. Se urmărea o influență politică mai mare în numirea judecătorilor de la instanța supremă și, mai ales, dreptul Knessetului de a anula hotărârile Curții printr-o majoritate simplă. Țara era profund scindată, protestau împotriva guvernului și 10.000 de rezerviști. Aproape întreaga conducere a serviciilor secrete era împotriva reformei. La fel și ziarele importante din SUA. Se cocea o criza constituțională într-o țară fără constituție scrisă. Totul a încetat la momentul atacului Hamas în Gaza, în octombrie 2023.

De atunci, Israelul este în război. Gaza, operațiuni în Cisiordania, ocuparea unei zone tampon în Siria, în sudul Libanului, atacuri în Yemen, decapitări ale Hezbollah, Hamas, bombardament în Qatar, războiul de 12 zile din Iran. Escalada a început după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Războaiele au ținut coaliția Likud-extrema dreaptă în ultimii ani. Pacea pare mai periculoasă acum pentru guvernul Netanyahu, pentru că va însemna reluarea proceselor de corupție și ancheta vizând atacul Hamas și luarea de ostatici, în 2023. Golda Meir a fost anchetată pentru nepregătirea țării în războiul de Yom Kipur, în 1973. A demisionat și nu a reușit să mai formeze o coaliție după alegeri.

Orice comunicat și poziție a guvernelor aliate SUA din Europa Est este concepută cu un ochi îndreptat spre Casa Albă, sondajele și lobbyul din SUA și cu celălalt spre evoluțiile din Israel. Condamnarea represiunii din Iran, pe de o parte, și apelul la respectarea dreptului internațional și chemarea la negocieri, pe de altă parte sunt mesajele standard. Ele sunt apoi acordate fin cu evoluțiile care interesează cu adevărat – cele din SUA și Israel.