
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale, actul normativ urmând să se întoarcă la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Senat.
S-au înregistrat 196 voturi „pentru”, 32 „contra” şi 14 abţineri.
„Precizăm că amendamentele admise în timpul dezbaterilor generează deosebiri majore de conţinut juridic şi existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, a proiectului de lege faţă de forma adoptată de Senat, precum şi faptul că devin aplicabile dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţia României. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 116 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Legea se întoarce la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă”, se precizează în raportul comisiilor de specialitate.
„Actul normativ are în vedere calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii”, se mai precizează în documentul citat.
Proiectul nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată la pensii pe bază de contributivitate până în 2043, a precizat preşedintele comisiei, Adrian Solomon (PSD).
Actul normativ se referă la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic şi altele.
Potrivit proiectului, în cazul magistraţilor se modifică baza de calcul a pensiilor, aceştia putând beneficia de o pensie de serviciu doar dacă au o vechime în specialitate de minim 25 de ani, iar pensia va fi calculată ca procent de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent corespunzătoare perioadei de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eşalonării prevăzută în anexele din lege, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu, dar cu condiţia ca pensia netă să nu fie mai mare decât 100% din media veniturilor nete aferente bazei de calcul.
Astfel, proiectul prevede că „judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică(…), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare conform unei eşalonări prevăzute în anexa nr. 4, şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent, din ultimele luni consecutive de activitate, stabilite conform eşalonării prevăzute în anexa nr.3”.
În acelaşi timp, proiectul prevede menţinerea aceleiaşi baze de calcul a pensiilor magistraţilor pentru o perioadă de 5 ani, ca urmare a nevoilor din sistem.
Astfel, actul normativ prevede că „pentru pensiile de serviciu stabilite până la data de 31 decembrie 2028, baza de calcul folosită este media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent dintr-un număr de luni consecutive stabilit conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3 din ultimii 10 ani de activitate, realizată înainte de data pensionării, în funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, precum şi în calitate de personal de specialitate juridică”.
„Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în aceste funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent din ultimele luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, corespunzătoare perioadei de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr.3, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei nu poate fi mai mare decât 100% din media veniturilor nete aferente bazei de calcul”, mai prevede proiectul.
Referitor la pensiile militarilor, proiectul prevede că vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 65 de ani, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare conform eşalonărilor din anexele nr.1 şi nr. 2 la prezenta lege.
De asemenea, şi pentru pensiile militare de stat se prevede „o perioadă de graţie” până în 2030, a explicat Solomon.
„Pentru pensiile militare de stat stabilite până la data de 1 ianuarie 2030, baza de calcul folosită este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază, la alegerea persoanelor dintr-un număr de luni consecutive, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, după caz, actualizate cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie la data deschiderii drepturilor de pensie”, mai prevede proiectul.
La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul, actualizate cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie.
De asemenea, proiectul mai prevede că membrii Corpului diplomatic şi consular al României cu o vechime de cel puţin 25 ani în Ministerul Afacerilor Externe, precum şi personalul încadrat pe funcţii de execuţie specifice de consilier relaţii, referent relaţii, cancelarist relaţii şi curier relaţii pot beneficia, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, de pensie de serviciu.
„Pensia de serviciu reprezintă 65% din media salariilor de bază brute lunare în lei corespunzătoare încadrării în funcţia de execuţie deţinută în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, şi a tuturor indemnizaţiilor şi sporurilor permanente, stabilite în favoarea beneficiarului pentru ultimele luni de activitate în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, înainte de data pensionării, conform eşalonării prevăzute în anexa nr.1, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu”, mai prevede proiectul. Atingerea vechimii de 25 de ani se va realiza eşalonat, conform anexei nr.2″, mai prevede actul normativ.
„La împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, funcţionarii publici parlamentari care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele luni înainte de data pensionării, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile corespunzătoare funcţiei deţinute sau funcţiei asimilate, după caz, din ultimele luni anterioare datei pensionării, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu”, mai prevede proiectul.
Funcţionarii publici parlamentari care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de sistemul public de pensii, din care cel puţin 20 ani în structurile Parlamentului, pot solicita pensionarea cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare. În acest caz, cuantumul pensiei de serviciu se stabileşte prin diminuarea acestuia cu 0,10% din baza de calcul pentru fiecare lună cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.
Totodată, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care cumulează două sau mai multe pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru dreptul cel mai avantajos.
Proiectul mai prevede impozitarea cu 15% a pensiilor care nu sunt bazate pe contributivitate şi dacă depăşesc salariul mediu net.
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a precizat, după adoptarea proiectului, că actul normativ „va merge la Senat pentru adoptarea articolelor pentru care Senatul este for decizional”.
…noua ne-ati crescut varsta de pensionare de la 62 la 65 si stagiul complet de la 25 la 35 noaptea, ca hotii, pe baza falsului robertei anastase…ei de ce au grafic?…pana in 2042?…lor le calculati pensiile nesimtite adaugand si sporurile, la contribuabili, nu!…dar de ce nu? ca le-ati impozitat!…lor nu le calculati pensiile la fel ca pentru muritorii de rand, pe baza salariului mediu brut pe economie falsificat de ins pt a nu da cele cuvenite truditorilor dupa o viata de munca!…de ce nu?…sper ca, in 2024 sa nu mai prindeti nici macar un loc in parlament, nici macar cel de portar!…
Caragiale: …”sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic…” ! Traim din plin in epoca Caragiale! Unde esti , nene Iancule , sa te tavalesti de ras si sa iei premiul Nobel pentru literatura? Ai material…potop!
„Crește TVA-ul la alimente ! Ce legătură are asta cu *specialii ?”
E simplu, daca dispar reclamantii, dispare problema. Altfel, legal nu poate disparea nicio pensie, orice instanta din RO reda dreptul si sumele oprite. E rau sa ai 14 carate, doar, si minte cat Maciuca.
Problema e rezolvată ! Crește TVA-ul la alimente ! Ce legătură are asta cu *specialii ? Vedeți că ^e bani ? În plus să vă învățați minte *țopârlanilor să nu mai bateți *câmpii , că acu dăm jos din pod , Sfânta Constituțiune ! (Cum bine zice sclavul @Esop p-aci : *NEMULȚUMITULUI I SE IA DARUL^)
UE a condiționat acordarea transei din PNRR, de desființarea tuturor pensiilor și salariilor speciale de la noi insa Iohanis și acoliții sai din PNL, inclusiv aliatii sai , nu vor sa desfiinteze aceste pensii și salarii speciale pentru ca beneficiarii acestora l-au avertizat ca vor scoate dosarele penale ascunse în sertare !!! Desființarea pensiilor și salariilor speciale este ușor de făcut prin adoptarea și aplicarea Legii unice de pensii (263/2010 modif. prin Lg. 127/2019) ce are la baza principiul contributivitatii, pentru toate categoriile profesionale, aceasta cu voința și participarea efectiva a președintelui tarii, guvernului și parlamentului !!!! Aceiași procedura trebuie și la desființarea salariilor speciale, adoptând Legea unica de salarizare pentru toate categoriile profesionale ce sa aibă la baza competenta, calificarea, volumul dificultatea0 și responsabilitatea muncii, care vor diferenția nivelul salariilor și ulterior al pensiilor !!!
Pungași până la capăt.Speranța altor pungași mai mici care îi votează.Ce spuneam despre politică? Murika pleacă la război ca să-și umple pungașii lor teșchereaua(si o fac la greu), pungașii din Oihrropa occidentală scot paraii din migrație și distrugerea mediului și rețelelor de energie cu”soluțiile la schimbările climatice” o gogoriță tâmpă în care”cred” înfocații ei pungași mai mici, activiști fără job, asistații.Esticii au modelul african de manglă, Ce ziceațj de politică?
Imi cer scuze pentru generalizare.
Nu sunt toti mancatori filosovietici de pensii speciale.
Mai sunt si ruscistii utili.
Apreciez onestitatea.
Si sarac si putinist?!
Membru PCR?
Domnule…JOS PALARIA.
Doar Putin mai poate curăța Colonia Marginală Eșuată de această Caracatiță a SPECIALILOR.
La prima adiere a Crivățului, vor fugi ca șobolanii spre vilele lor din străinătate și conturile de prin Cayman Islands…
@ gelu 08:57
Exact INVERS, EPOLET diversionist !
România a fost transformată în Colonie Eșuată a Li?icilor DemonRați Belicoși, nu a Rușilor. „Scutul” de la Deveselu sau baza de la MK sunt populate de Armata Roșie ?
Și cine butonează Colonia Eșuată ?
Nu cumva chiar Caracatița masono-securice, adică beneficiarii de pensii SPECIALE și salarii NESIMȚITE ??
Nu sunt comentatori la articolul asta. Majoritatea de pe siteul Cotidianului halesc pensii speciale de la gura contributivilor si slavesc Putin si neamul lui.
Aia e democratia care le place.
Desigur, puradeii lor isi risca privirea cu ochiul maro, mergand la studii si dezmat in occidentul decadent.
Exact ca adulatorii rusi ai criminalului moscovit.
S-a votat planul cincinal de prostit proştii! În 2028 se mai votează încă unul. În 2033 încă unul. În 2038 încă unul. Şi în 2043 nu va mai fi nevoie, că rromânika va fi un deşert în care doar gândacii şi pensionarii speciali vor mai supravieţui.
Ma mir ca nu le-au crescut !! Atat s-au opintit ba chiar s-au luptat cu toate forurile internationale ca sa nu le desfiinteze ci numai sa le ajusteze pe ici pe colo da’ sa zica ca le desfiinteaza ca nu pot spune dacat ca: Domnu’ este un mincinos ordinar.
IOAN LOGHIN
Sat Farau jud.Alba
102 ani
Veteran de razboi
A ajuns pe jos pana in Caucazi
1.400 lei pensie
200 lei indemnizatie veteran de razboi
R U S I N E pentru toti decidentii politici din aceasta tara !
Iar unui alt cetatean roman, ii acorda o pensie de ( ATENTIE ) 50.359 lei/ luna
pensie platita in integritate de la Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat ,
( ATENTIE ) CONTRIBUTIE – 0 lei.
Adica nu a dat un leu de a lungul vietii pentru a fi indreptatit sa ia o asemenea fabuloasa pensie.
Iar unui alt……special SPORURI ( lunar) de 9.207 lei ( presedintele I.C.C.J. )
Au doar calitatea de a fi MAGISTRATI.
Pe contributivitate pensia ar fi undeva la …..5.000 lei
DOAR ATAT !
Si, mai au nesimtirea sa spuna ca …..sunt condamnati la moarte daca li se iau pensiile speciale.
Dar, milioanele de pensionari pe contributivitate , oare, nu sunt si ei condamnati cu pensiile de mizerie de 1000 sau 2000 lei , si nu au asigurat nici macar un minim de trai decent .
Iar despre parlamentari ……ciocul mic !
Marea lor majoritate au intrat in politica sa se…..pricopseasca ! ( ca sa fiu elegant )
Au curajul cel de mai sus sa se uite in ochii veteranului de 102 ani si sa i spuna ca pensia lor de peste 10.000 euro este legala si in conformitate cu Constitutia Romaniei, art.16, CETATENII SUNT EGALI IN FATA LEGII SI A AUTORITATILOR PUBLICE, FARA PRIVILEGII SI FARA DISCRIMINARI!
Inca o data R U S I N E !
‘ Hocus pocus ‘, legea se va întoarce la Senat !
Pensia specială nu este un drept câștigat ci un furt comis pentru care statul ar trebui să se îndrepte asupra celui
vinovat pentru recuperarea pagubei respective. CCR-ul nu are niciun drept să declare neconstituțională Legea respectivă
pentru că este în conflict de interese.
„Na-ti-o frinta ca ti-am dres-o”!Sau vorba lui Bula : „a ocolit, a ocolit si tot acolo m-a lovit „!Deh ca la mafioti . OMERTA.
Ce mișto, ce mișto! Anul ăsta iau sigur pensia specială, poate și anul viitor, măcar până termin ratele la vilă!
Cu Ciolacu PSD s-au lamurit toti romanii in slujba cui sunt. Dar care este pozitia lui Georgel Aur?
exact!
-pentru ca pana la expirarea celor 5 ani
sa se Decida ca neconstitutionala,
dintr-un motiv sau altul.
Justitia ca si Educatia e MUCI
discutzia „pa bani” e lipsita de interes public
altul decat divertisment vulgar.
PSD si PNL, cu ceea ce faceti la ordinul mUE, v-ati semnat sfirsitul !!!
Veti pierde MILIOANE DE VOTURI IN FAVOAREA AUR .
Cale de intoarcere nu mai exista pentru voi.
Evident ca nu se reduce nicio pensie speciala pentru ca de ele beneficiaza pilonii „democratiei” : judecatori si procurori mana in mana cu serviciile secrete plus militarii mai ales cei de la sri si interne. Probabil ca se vor reduce la personalul aeronautic pentru ca ei nu sunt cu zanganitul catuselor. In rest vrajeala pentru aceiasi fraieri care l-au votat pe Petrov pe neamtul care ne-a bagat in Schengen doar asa pe cale orala si pe USR-isti.
Ce va zic de ani de zile?!
Numai povesti de luat pastile.
Contributivii-s daci liberi,
Pacaliti si luati de gusteri.