Personalități de care ne-am despărțit în  2017

Și anul 2017 ne-a impus, din nefericire, despărțiri dureroase de mari oameni.

18 ianuarie – actorul Ion Besoiu (n. 1931)

Conform codului onoarei marinărești, „căpitanul” Ion Besoiu a părăsit ultimul goeleta Speranța.Prin plecarea actorului care l-a întruchipat pe căpitanul Anton Lupan în serialul TV „Toate pânzele sus!”, goeleta Speranța a devenit un vas-fantomă.

În anii ʼ40 ai veacului trecut, scriitorul Radu Tudoran (1910-1992) punea ban peste ban cu gândul să-și const ruiască o goeletă la bordul căreia să plece într-o călătorie în jurul lumii. Era visul lui. A venit apoi anul 1947 și, în loc să plece în călătoria visată, era cât pe-aici să plece la închisoare, dar a scăpat. Goeleta nu apucase s-o termine. Când i s-a îngăduit din nou să publice, Radu Tudoran a lansat, în 1954, romanul „Toate pânzele sus!”. Succesul la cititori a fost imens, și au urmat, în timp, opt reeditări. Partea cea mai frumoasă a poveștii este că, pentru Tudoran, „Toate pânzele sus!” a fost o carte ca o mare nesfârșită, pe care a scris-o nu pentru public, ci pentru corabia lui visată și neterminată: goeleta Speranța.

Pe la jumătatea anilor ʼ70 s-a luat decizia realizării unui serial TV pornind de la romanul „Toate pânzele sus!”, în regia lui Mircea Mureșan. Pentru filmări, autoritățile comuniste au decis să termine construcția goeletei lui Radu Tudoran și, astfel, Speranța a fost, în sfârșit, lansată la apă.

La bordul ei nu s-a aflat Radu Tudoran, cel care o visase și scrisese o carte pentru ea, ci un echipaj compus din personajele romanului său: Anton Lupan – Ion Besoiu, Gherasim – Ilarion Ciobanu, Ieremia – Sebastian Papaiani, Ismail – Jean Constantin.

Personajele din ficțiunea lui Tudoran sunt încă vii, în vreme ce actorii care le-au dat viață s-au dus, unul câte unul. Ultimul a plecat (cum se știe, codul de onoare al marinei o impune) „căpitanul” Ion Besoiu.

1 februarie – pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger (n. 1924)

Alma Redlinger a urmat Academia liberă de pictură – „Şcoala lui M.H. Maxy” (1940-1944), o academie de artă din Bucureşti și a absolvit în 1945 Academia liberă „Guguianu”, unde l-a avut profesor tot pe Max Hermann Maxy. Alma Redlinger a trăit şi a lucrat la Bucureşti. Artista a avut numeroase expoziții în România și pe plan internațional și a obținut multiple premii și distincții.

Max Hermann Maxy (1895-1971) a fost un membru marcant al avangardei româneşti, fondator al revistei de avangardă „Integral”. Maxy a iniţiat, în anul 1940, la Bucureşti, o şcoală particulară, numită Şcoala de Arte pentru Evrei, întrucât, în baza legilor antisemite, tinerii evrei nu mai aveau dreptul de a urma studii superioare în universităţile de stat.

9 februarie – regizorul Radu Gabrea (n. 1937)

Între 1974 și 1997 a locuit în Germania. După absolvirea liceului Spiru Haret, Radu Gabrea s-a înscris la Institutul de Construcții din București. În anul II a fost arestat timp de 9 luni și jumătate, deoarece un coleg îl invitase la o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria din 1956, manifestație care de altfel nu a mai avut loc. A fost arestat la 12 noiembrie 1956.

A fost judecat în lotul „Mitroi”, compus în cea mai mare parte din studenții de la Facultatea de Drept. Prin sentința Nr. 534 din 19 aprilie 1957 a Tribunalului Militar București a fost achitat, fiind eliberat la 28 mai 1957.

După eliberare, a fost readmis la Facultatea de Construcții, pe care a terminat-o cu diplomă de inginer construcții civile și industriale. A lucrat apoi doi ani pe șantier lângă Târgu Mureș înainte de a reveni la București în proiectare.

S-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția regie de film.

Radu Gabrea a debutat în 1969 cu filmul de lung metraj „Prea mic pentru un război atât de mare”. Filmul, realizat după un scenariu de D.R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno, în 1970.

În 1970, anul în care a stat timp de 6 luni la Paris, a realizat primul serial de televiziune din România: „Urmărirea”.

Următorul său film, „Dincolo de nisipuri”, realizat în 1973, a fost oprit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. În urma conflictului respectiv, precum și a intervențiilor cenzurii, Radu Gabrea a emigrat în Germania, țara de origine a mamei sale.

În 1997, Radu Gabrea a fost numit președinte al Oficiului Național al Cinematografiei, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1999.

14 martie – cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete (n. 1957)

„Păcat, prea devreme s-a dus. Era o persoană foarte agreabilă, contemporană cu moda cântecului de astăzi. Cu multe şlagăre, pe gusturile tuturor ascultătorilor şi telespectatorilor. Era o femeie foarte frumoasă, a fost una dintre cele mai frumoase artiste. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace şi să-i fie ţârâna uşoară. O regretăm foarte mult”, a spus cântărețul Gheorghe Turda

Ileana Ciuculete a înregistrat mai bine de 400 de melodii proprii şi peste 24 de albume. În 2005, Ileana Ciuculete a fost răsplătită cu Discul de Aur pentru vânzarea a 40.000 de exemplare ale albumului „Ciorbă de curcan”. A fost solistă a diverselor ansambluri folclorice, printre care Ansamblul „Nicolae Bălcescu” din Craiova, Ansamblul folcloric „Căluşul” din Scorniceşti şi Ansamblul „Danubius” din Drobeta Turnu-Severin.

27 martie – pictorul şi profesorul universitar Marin Gherasim (n.1937)

Marin Gherasim s-a născut la Rădăuți, a absolvit Institutul de Artă „Nicolae Grigorescu” din București promoția 1962.

„Încă de la debutul oficial, expoziția anuală de stat, în 1963, a atras atenția prin raționalitatea energică a imaginii plastice apoi, după o perioadă evolutivă pe linia tradițională, s-a îndreaptat spre exploatarea virtualităților expresive ale unor modalități artistice moderne, asimilabile, la început, suprarealismului și apoi artei abstracte tinzând la realizarea unei sinteze care, printr-o imagine de tip montaj, să se constituie într-o metaforă, a contradicțiilor și sciziunilor civilizației…” (O. Barbosa – „Dicționarul artiștilor români contemporani”, 1976).

16 aprilie – romancierul George Bălăiță (n. 1935)

După absolvirea liceului în oraşul natal (Bacău), George Bălăiță s-a înscris în 1953 la Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti, de unde s-a retras după doi ani. A urmat, la fără frecvenţă, Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi, secţia limba şi literatura română (absolvită în 1967). După ce a practicat mai multe meserii (desenator, profesor, metodist, tehnician), a devenit redactor, din 1964, apoi redactor-şef al revistei literare băcăuane „Ateneu”.

A fost secretar al Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, din 1979; bursier al Universităţii din Iowa City (SUA, 1980), în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional; director al Editurii „Cartea Românească” (1981-1990); director al Fondului Literar. A lucrat, din 1989, la Fundaţia Culturală Română, înfiinţând şi conducând (1991-1997) revista „Arc (litere & arte)”, cu suplimentul „Creanga de aur”, în limbi de largă circulaţie; a fost membru în consiliul redacţional al revistei „Lettre internationale”, director al „Copyro” – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.

A debutat în presă, în 1958, cu un reportaj într-un ziar din Bacău, apoi cu proză în revista „Luceafărul” (1960), cu povestiri şi nuvele (1964). Debutul său editorial l-a reprezentat volumul de schiţe şi povestiri „Călătoria” (1965).

S-a impus în literatura română cu romanul „Lumea în două zile” (ediţii succesive: 1975, 1985, 1993, 1998), care s-a bucurat, chiar din anul apariţiei sale, de un mare interes din partea cititorilor şi de un răsunător succes de critică.

19 aprilie – scriitorul Oliver Lustig (n. 1926)

Oliver Lustig a fost un supraviețuitor al lagarului de exterminare Auschwitz, autorul mai multor cărți despre Holocaust și despre perioada celui de-al doilea război mondial.

Lustig avut parte de soarta evreilor din Transilvania de Nord aflați sub administrația regimului Ungariei horthyste, ghetoizați apoi deportați în lagărele de concentrare naziste cu scopul final al exterminării.

La 3 mai 1944, Lustig a fost închis, împreună cu părinții și cei șase frați ai săi, în ghetoul din Cluj (fosta fabrică de cărămidă), de unde a fost deportat, la 15 iunie, în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. La Birkenau (4 km de Auschwitz; unde se făceau selecțiile în vederea gazării și, respectiv, a trimiterii în lagărul de muncă de la Auschwitz) și-a pierdut mama și trei dintre frați, tatăl murind câteva luni mai târziu la Mauthausen.

După trei luni, Oliver Lustig a fost transferat în lagărul de la Kaufering 4 (toamna 1944), de unde a fost eliberat de armata americană. Împreună cu el, din cei nouă membri ai familiei sale (părinții și șapte copii), au supraviețuit Holocaustului o soră și doi frați.

Lustig a publicat ulterior o serie de cărți, dintre care 12 pe tema Holocaustului, traduse în limbile germană, maghiară, italiană, portugheză și engleză.

14 mai – actrița Tatiana Iekel (n. 1932)

Actriţa Tatiana Iekel a fost prima soţie a lui Florin Piersic şi mama lui Florin Piersic Jr.

Tatiana Iekel s-a născut la Iaşi și a fost repartizată la Teatrul Mic imediat cum a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. Aici a jucat fără întrerupere, până la vârsta pensionării.

„Să joc teatru a fost bucuria mea cea mai mare! Este ca o patimă fără sfârşit … Teatrul Mic.” – mărturisea actrița în volumul „Teatrul Mic. 50 de ani”, Bucureşti, 2013

11 iunie – percuţionistul Corneliu Stroe (n. 1949)

Corneliu Stroe a fost, între 1981-2005, membru al duoului „Creative” împreună cu Harry Tavitian, cu care a participat la multe festivaluri de jazz din România.

De-a lungul anilor, a colaborat cu mulți artiști consacrați din muzica românească: Ovidiu Lipan, Vasile Șeicaru, Direcția 5, Pasărea Colibri, Night Loosers, Jonny Răducanu, Alexandru Andrieș.

Corneliu Stroe a fost și profesor de istorie, el participând la săpăturile arheologice de la termele romane, fiind printre cei care au scos la suprafață ruinele vechiului Tomis.

10 iulie – scriitorul Augustin Buzura (n. 1938)

Augustin Buzura s-a născut în comuna Berința din județul Maramureș. A urmat liceul la Baia Mare și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca, cu specializare în psihiatrie.

Augustin Buzura a lansat săptămânalul cultural „Cultura” – Fundația Culturală Română în decembrie 2005, la aproape un an după ce a părăsit conducerea Institutului Cultural Român (ICR). Augustin Buzura a condus ICR până la începutul lui 2005, când locul său a fost luat de Horia-Roman Patapievici.

Pe vremea când Augustin Buzura era președinte al ICR, Institutul a publicat o revistă tot cu denumirea „Cultura”.

30 iulie – cântăreaţa Marina Scupra (n. 1967)

Marina Scupra a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București între 1980-1983. În 1983 a debutat la Festivalul de la Mamaia, unde a obţinut Trofeul Tinereţii, în anul următor câştigând concursul. Marina Scupra a cântat în spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București, în ultima perioadă fiind profesoară de canto – muzică ușoară.

19 august – scriitorul Mircea Țuglea (n. 1974)

Scriitorul Mircea Ţuglea a murit înecat, în zona plajei Modern din Constanța.

Mircea Ţuglea s-a născut la Tecuci, a absolvit în 1992 Liceul George Călinescu din Constanţa, iar apoi a urmat cursurile Universităţii Ovidius. În 1996 a debutat cu volumul „Proezia”. La data decesului, Mircea Ţuglea era asistent universitar doctor la Universitatea Ovidius şi lector de limba română la Universitatea Angel Kanchev din Silistra, Bulgaria, dar şi redactor şef al revistei „Tomis”.

18 octombrie – actriţa Olga Tudorache (1929)

Actrița Olga Tudorache s-a născut la Oituz (județul Bacău). A absolvit Institutul de Teatru în anul 1951, clasa Moni Ghelerter şi Marioara Voiculescu, cu rolul Veta din spectacolul cu piesa „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale.

A jucat în zeci de filme și a construit, pe scenă, personaje memorabile în peste 50 de piese, sub bagheta celor mai importanți regizori români.

La fel de lungă este și lista distincțiilor pe care le-a primit pentru activitatea sa în teatru, în cinematografie și ca profesor universitar. În anul 2000, Președintele României i-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer. În 2006 a primit din partea preşedintelui României Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar în 2012, la finalul spectacolului „Portretul Doamnei T”, Casa Regală a României i-a acordat distincția „Nihil Sine Deo”.

La 1 aprilie 2012, actriței i s-a făcut rău pe când se afla pe scena Teatrului Metropolis, jucând în piesa „Pește cu mazăre” – spectacolul a fost întrerupt și Olga Tudorache a fost dusă de urgență la Spitalul Elias, unde medicii au diagnosticat un accident vascular cerebral (AVC) tranzitoriu.

În 9 octombrie, Olga Tudorache a suferit un nou AVC și a fost internată de urgență la Spitalul Elias iar de joi, 12 octombrie, starea sa de sănătate s-a înrăutățit și actrița a fost transferată la secția de Terapie Intensivă a aceluiași spital.

Extrem de rezervată în a da interviuri, extrem de discretă cu viața sa personală și profesională, Olga Tudorache a făcut, cu câțiva ani în urmă, o mărturisire de credință ziarului Metropolis:

„Actorul trebuie să joace! Actoria este o muncă de disciplină. Ca milităria. Trebuie să fii în stare să faci un lucru în momentul în care ţi se cere, nu când ai chef. Acum! Se simte bine, nu se simte bine, actorul trebuie să joace.

«Nu mă simt bine» nu există pentru un actor, decât dacă este în spital. Dar dacă este pe scenă, trebuie să joace. Deci el trebuie să-şi disciplineze organismul, să-l obişnuiască să-l asculte. Sigur, nu e uşor, dar fără asta nu se poate…”

26 octombrie – Nicolae Tomaziu (n. 1916)

Nicolae Tomaziu, ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Morţii şi cel mai bătrân deţinut politic din România, a murit la vârsta de 101 ani.

Nicolae Tomaziu s-a născut în satul Păltiniş din Botoşani. Avea deja patru fraţi şi surori, iar mama sa, bolnavă de tifos, a murit a doua zi după naştere. Şi el a contractat boala şi nimeni nu i-a dat şanse de supravieţuire. A fost însă un luptător din primele minute de viaţă.

„Imediat după ce m-am născut, o femeie din sat m-a acoperit cu zăpadă şi apoi m-a învelit în covoare. Când m-a scos de acolo, eram roşu ca racul, dar am scăpat. Acum, tehnica este recunoscută peste tot în lume şi se numeşte Kneipp. M-am născut în război şi nu erau de niciunele. M-a alăptat o femeie din sat. Acum, dacă privesc în urmă la viaţa mea, mai bine ar fi trăit mama în locul meu, că mai avea copii de care să aibă grijă. Eu tinereţea mi-am pierdut-o pe front şi în lagăre de exterminare.” a povestit Nicolae Tomaziu interviu

30 octombrie – regizorul Mircea Drăgan (n. 1932)

Regizorul Mircea Drăgan s-a născut la Gura Ocniţei (jud. Dâmbovița) și a absolvit secţia de Regie a IATC în anul 1955, ca şef de promoţie. A semnat regia a peste 22 de lungmetraje şi a scris peste 10 scenarii.

Ca regizor, s-a remarcat şi prin adaptabilitatea sa la genuri foarte diferite: comedie, film istoric, film de acţiune etc.

23 noiembrie – actrița Stela Popescu (n. 1935)

Actrița Stela Popescu s-a născut la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia, într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care mărturisea că o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei a fost deportat în Siberia, iar mama s-a refugiat, împreună cu fiica, în România, la Brașov.

Stela Popescu a fost căsătorită cu regizorul Dan Puican, de care a divorţat după opt ani. S-a recăsătorit apoi cu Puiu (Mihai) Maximilian (decedat în 1998), despre care spunea că a fost sufletul ei pereche.

27 noiembrie – actrița Cristina Stamate (n. 1946)

La nicio zi distanță de la despărțirea definitivă de Stela Popescu, înmormântată pe 26 noiembrie la cimitirul mănăstirii Cernica, s-a stins din viață, la 71 de ani, și actrița Cristina Stamate.

Cu câțiva ani în urmă, mai precis în 2009, Cristina Stamate a publicat volumul autobiografic „Femeia Hopa-Mitică. Povești din lumea care mă-nconjoară”. Acum, dispariția Stelei Popescu a „prefațat” plecarea Cristinei Stamate, la fel și cum și cartea celei din urmă a fost prefațată, la propriu de această dată, de colega ei de scenă.

Stela Popescu, în prefața volumului „Femeia Hopa-Mitică. Povești din lumea care mă-nconjoară”:

„Te iubesc, Cristina!…”

Din nefericire, de pe fața României, la doar câteva zile distanță, s-a șters un zâmbet după altul… Poate că ar trebui să luăm aminte la cuvintele rostite de Alexandru Arșinel la înmormântarea Stelei Popescu: „Să facem ce ne-a îndemnat o viață întreagă, să zâmbim. Și să începem de acum.”

Și poate că ăsta este visul de pe urmă al unui actor de comedie: să fie condus către dincolo nu cu lacrima, ci cu un zâmbet.

Așa cum spunea, la bătrânețe, și uriașul actor Arthur Stanley Jefferson, cunoscut sub numele de scenă de Stan Laurel (1890-1965): „Dacă vă prind că o să plângeți la înmormântarea mea, să știți că n-o să mai stau niciodată de vorbă cu voi!”

5 decembrie – Regele Mihai I (n. 1921)

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regențe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice și să plece în exil.

Regele Mihai I, care împlinise 96 de ani la 25 octombrie, s-a stins din viață la locuința sa din Aubonne (Elveţia).

Regele Mihai I rămăsese singurul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

La începutul anilor ʼ90, Regele a fost demonizat de birourile de propagandă ale celor „emanați” de evenimentele din 1989: vezi episodul sinistru al urmăririi de pe autostradă și al expulzării din țară sub amenințarea armelor, vezi și imundul articol publicat de cotidianul „Adevărul”: „Fir-ai al naibii, Majestate!”

În 1992 i s-a permis să-și viziteze țara cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Vizita a avut loc în perioada 25-27 aprilie, iar sosirea Regelui la București a scos în stradă mai mulți oameni decât în oricare alt prilej din istoria României.

Speriați de uriașul val de simpatie cu care a fost întâmpinat Regele, puterea de atunci i-a interzis acestuia accesul în țară pentru încă cinci ani.

Abia în 2001, Familia Regală și-a stabilit reședința în țară, la Palatul Elisabeta.

Regele Mihai a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma la Londra, în 1947, când a participat la căsătoria principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I şi pricipesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit, astfel, regina Ana, s-au căsătorit pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. Căsătoria lor a durat până la decesul Reginei, în 2016.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

9 decembrie – poetul și traducătorul Radu Cârneci (1928)

Licenţiat al Facultăţii de Silvicultură din Braşov și al Academiei de Studii Psihologice și Sociale din București, poetul a înfiinţat, în 1964, la Bacău, revista de cultură „Ateneu” (serie nouă), pe care a condus-o până în 1972. A fost secretar al Uniunii Scriitorilor, între anii 1972 şi 1976, apoi şef al secţiei de literatură şi artă la revista Contemporanul (1976 – 1990). În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista „Neamul Românesc”, o publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. De asemenea, a înfiinţat şi a condus Editura Orion (1991 – 2008).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.