
Alt capitol la care stăm prost. Piața auto din Europa a revenit pe creștere în luna mai, după contracția din aprilie, însă România este țara unde înmatriculările de autoturisme au înregistrat cea mai puternică scădere în ritm anual din Europa, indică datele publicate miercuri de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Asociația, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 1,11 milioane autoturisme au fost înmatriculate în luna mai 2025 în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în creștere cu 1,9% comparativ cu aceeași lună din 2024. Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 1,6% în ritm anual, până la 926.582 de autoturisme.
În schimb, piața auto din România a înregistrat o contracție de 32,7% în ritm anual, în condițiile în care luna trecută au fost înmatriculate 10.521 autoturisme, comparativ cu 15.643 autoturisme în luna mai a anului trecut.
În ceea ce privește marile piețe din UE, înmatriculările de autoturisme au crescut în Spania și Germania, cu 18,6%, respectiv 1,2%, dar au scăzut în Franța și Italia, cu 12,3%, respectiv 0,1%.
Potrivit ACEA, 58,9% din autoturismele noi înmatriculate în luna mai 2025 în Uniunea Europeană au fost vehicule electrice, categorie care include atât automobilele pe baterie, cele de tip plug-in hybrid și vehiculele hibride. Comparativ, în luna mai a anului trecut ponderea vehiculelor electrice a fost de 48,9%.
În rândul principalilor constructori auto generaliști, o creștere semnificativă, de 4,6%, a înmatriculărilor a fost înregistrată în luna mai de grupul francez Renault, care a înmatriculat 111.395 de autoturisme în Europa. Performanțele grupului Renault se datorează în special mărcii Dacia, în cazul căreia înmatriculările au crescut cu 13,2% în ritm anual, până la 49.415 unități. În primele cinci luni ale anului, în Europa au fost înmatriculate 249.593 de autoturisme Dacia, în creștere cu 1,8% în ritm anual, cota de piață a mărcii Dacia ajungând la 4,5%.
… iar buzunarele românilor sunt … ‘pe jumătate goale’.
Ha, ha! Daț’ mașini dizăl la uamini, sorosâștilor! ‘Ra-ț’ ai dreaqu!
Cum isi inchipuie niste inchipuiti piata auto a celei mai sarace tari din UE ?
Lasă bă că aveți destule! Practic, banul public se cheltuie pentru casarea gunoiului adus din alte țări. Gata bă, e o hotărâre dreaptă. Sau ar putea fi limitat, îți dau rabla numai pt achiziția automobilelor produse în țară, respectiv la Dacia și la Ford Craiova.
Cât despre parcări, primarii „întreprinzători” au suprataxat marginile drumului bătând câmpii despre „amenajarea parcărilor supraetajate” pe care nu le-a mai văzut nimeni vreodată.Și nici banii.
Două mașini/familie nu cred căar fi ceva anormal.Problema este că mașinile, eventual electrice”de oraș” de calibrul”Smart” sunt inaccesibile iar lăudarosii se înghesuie cu camioanele lor afumătoare și inutile pe șosele și prin parcări.O masină și de”afară” adică de drumuri lungi și două de cumpărături și 2-4 locuri sunt suficiente pentru o familie, pentru navete scurte și dus copilul la școală.În plus, multe slujbe se pot muta acasă, la fel și școala.Nu oamenii sunt problema, ci politica.
Europa cocoșeaza cu taxe oamenii”de jos” oameni care, oricum, fac deja eforturi mari pentru a cumpăra o masină nouă.
Păi, dacă ne uităm la cum arată traficul, deja au toți românii câte 2-3 autovehicule…
Unde dracul să te plimbi cu mașina în românia…că ai și șosele și autostrăzi…😂😂😂
Explicația e simplă- oprirea programului Rabla.
Nu-i problema , compensam cu masoni / infractori .