Pictorul şi mecena

În colaborare cu „Muzeul Prado” din Madrid, „Dulwich Picture Gallery” din Londra propune o privire originală asupra unuia dintre maeştrii Secolului de Aur spaniol, Esteban Murillo.

Pentru prima dată sunt reunite aproape în totalitate operele executate pentrul mecena şi prietenul artistului, preotul Catedralei din Sevilla, Justino de Neve.

Studiul lor şi al bogatului fond Murillo al galeriei britanice aduce o contribuţie importantă la cunoaşterea operei lui Murillo, mai ales a celei târzii, după cum afirmă Xavier Bray, conservator la „Dulwich Picture Gallery” şi comisar al expoziţiei.

Expoziţia „Murillo şi Justino de Neve, artă şi prietenie”, ce va fi deschisă până în 19 mai, pune în lumină rolul jucat de canonicul Justino de Neve în comandarea câtorva dintre operele excepţionale ale lui Murillo (1617/1618 – 1682). Printre ele figurează trei din cele patru lunete executate pentru Biserica Santa Maria la Blanca din Sevilla: „Visul Patricianului”, căreia i s-a redat formatul original, „Imaculata Concepţiune a Venerabililor”, păstrată la Prado şi cunoscută sub numele „Imaculata Concepţiune Soult”, pentru că a fost luată de mareşalul lui Napoleon în 1810. Ea este prezentată acum în rama sa originală. Rămasă pe unul dintre altarele bisericii spitalului din Sevilla, cea de a treia este „Credinţa”.

Acestora li se adaugă în expoziţie alegoriile Primăverii, intitulată „Tânără cu flori”, cea a Verii, „Tânăr cu coş de fructe”, păstrate la „Dulwich Picture Galery”, respectiv, „National Galleries of Scotland”, şi o excepţională „Naştere”, pictată pe obsidian de Mexic, împrumutată de Muzeul de Artă din Houston.

Canonicul Neve, mecena şi colecţionar

Biserica triumfătoare

De origine flamandă, Justino de Neve (1625-1685) s-a născut la Sevilla. A devenit canonicul catedralei în 1658. Cultivat şi pasionat, i-a permis lui Murillo să obţină comenzi importante în anii 1660: decorul Bisericii Santa Maria Blanca (1664-1665), două decoruri pentru Catedrală (1667-1668) şi tabloul „Botezul lui Christos” (1667-1668), pentru partea superioară a altarului Sfântului Anton din capela consacrată acestuia. Lucrarea a fost deplasată pentru prima oară, curăţată şi restaurată pentru această expoziţie.

În plus, Justino de Neve a comandat diverse opere pentru Spitalul Venerabililor Sacerdoţi. A achiziţionat şi opere pentru propria sa colecţie. Poseda 18 lucrări de Murillo, printre care, miniaturi şi piese pictate pe obsidian de Mexic, care demonstrează rolul important pe care Sevilla l-a jucat în importurile din Lumea Nouă.

„Naşterea”, pe obsidian, împrumutată rareori din cauza fragilităţii ei, este unul dintre centrele de interes al expoziţiei. Murillo a folosit vinele lăptoase ale pietrei pentru a scălda în lumină figurile lui Christ, a lui Iosif şi a Mariei. Negrul profund şi luciul pietrei conferă operei o intensitate dramatică. În 1665, ca semn al prieteniei lor, Murillo a pictat portretul canonicului, care se află la „National Gallery” din Londra, cu inscripţia ”obsequium desiderio pingebat” (pictat din dorinţa de a-l dărui). De asemenea, pictorul l-a numit pe Justino de Neve executorul său testamentar.

Decorurile Bisericii Santa Maria la Blanca

Portretul lui Justino de Neve

Comanda de la „Santa Maria la Blanca” a fost una dintre cele mai importante oferite lui Murillo. Veche moschee, apoi sinagogă transformată în biserică la expulzarea evreilor din Sevilla, în 1391, ea a început să fie renovată de Neve în 1662. Ca şi vechea bazilică Santa Maria Maggiore din Roma, biserica i-a fost dedicată Sfintei Maria ad Nives (Sfânta Maria a Zăpezilor), o aluzie la puritatea virginală a Mariei şi o referinţă binevenită la numele canonicului.

Murillo a fost însărcinat să picteze două mari lunete sub dom, care să comemoreze fondarea bazilicii romane, şi alte două, mai mici, în partea de jos, celebrând „Imaculata Concepţiune” şi „Sfânta Împărtăşanie”. Ele au fost luate de francezi în 1810. Dacă cele două mai mari au fost în final restituite Spaniei, reprezentarea „Credinţei” (sau Biserica triumfătoare) şi „Imaculata Concepţiune” se află acum una în Buscot Park, în colecţia Faringdon, cealaltă, la Luvru. Curăţarea lor recentă a relevat stăpânirea subtilă a luminii şi uimitoarea fluiditate a tuşei lui Murillo.

Dând unei jumătăţi a celebrei galerii construite de arhitectul John Soanes, aspectul unei nave ce conduce la un impresionant altar, comisarul expoziţiei a conceput un spaţiu ideal şi a creat atmosfera adecvată pentru contemplarea capodoperelor comandate lui Murillo de canonicul Justino de Neve pentru această biserică. Reunirea acestor piese formează partea cea mai impresionantă a expoziţiei Pentru a evoca plasarea iniţială a lunetelor în nava Bisericii Santa Maria la Blanca, ele au fost expuse în celebra anfiladă „Sir John Soane”, rezervată în mod obişnuit colecţiilor permanente de la „Dulwich Picture Gallery”. Panotate la înălţime, plasate în nişe fictive, ele arată toată ingeniozitatea compoziţiilor lui Murillo, care a ştiut să dispună figurile pentru ca ele să răspundă arcurilor arhitecturii. La locul de onoare, la extremitatea anfiladei, jucând rolul de panou central al altarului, „Imaculata Concepţiune a Venerabililor” încoronează această reconstituire.

Vara şi Primăvara, două panouri care îşi fac pandant

Feciora cu Pruncul împărţind pâine preoţilor

Justino de Neve a fost fără îndoială primul posesor al celebrei „Tinere cu flori”. Printre numeroasele picturi religioase repertoriate în inventarul din 1685, făcut după moartea lui, figurau o „Primăvară” şi o „Vară”. Reprezentările anotimpurilor din colecţia lui Neve au fost considerate mult timp pierdute. La reapariţia „Tânărului cu coşul cu fructe”, în 1999, când a fost achiziţionat de „Scotish National Gallery” de la cel de al cincilea conte de Normanton, s-a pus întrebarea dacă este vorba despre o reprezentare a Verii din cauza spicului de ovăz de la turban şi a fructelor şi legumelor din coş şi dacă, în acest caz, „Tânăra” de la „Dulwich Picture Gallery” nu este o alegorie a Primăverii. Cele două opere sunt expuse împreună într-o sală dedicată colecţiei particulare a lui Neve. Reunite astfel, devin evidente corespondenţele vizuale, cum ar fi turbanele albe împodobite cu spicul de ovăz pentru Vară şi cu trandafiri pentru Primăvară. Totuşi, prin stilul lor, operele nu par să fi fost executate în aceeaşi perioadă. Vara este pictată cu tuşe mai dense, ce amintesc stilul lui Murillo de la sfârşitul anilor 1650. El oferă astfel efecte tonale întunecate, ce amintesc primele compoziţii ale artistului. „Tânăra cu flori”, în schimb, este pictată într-o manieră mai relaxată şi mai intuitivă, mai ales în drapaje şi în carnaţie. Eclerajul este mai difuz, mai ales pe figură, încadrându-se în perioada 1665-1670.

Radiografia a relevat o imagine uimitoare sub stratul pictural care ar putea confirma această datare. Când tabloul este înclinat la orizontală, cu capul tinerei către stânga, este vizibilă partea inferioară a unei „Divine Concepţiuni”. O semilună apare sub şal şi se prelungeşte până sub urechea stângă. Partea de jos a mantiei albe a Fecioarei, cu genunchiul drept îndoit, se vede sub semilună. La dreapta, deasupra norilor, doi îngeri se privesc, ţinând atributele Fecioarei, o frunză şi trandafiri. În extremitatea stângă, abia vizibilă între urechea fetei şi trandafirul turbanului, apare un înger cu un buchet de crini în braţe. În mod curios, trei îngeri identici figurează în partea inferioară a celebrei „Imaculate Concepţiuni” de la Escurial.

Nu s-a păstrat niciun contract pentru acest tablou, ceea ce nu permite datarea cu precizie, dar el prezintă caracteristicile creaţiei lui Murillo de la mijlocul anilor 1660.

Primăvara

Dacă idenificarea Verii este convingătoare, cea a Primăverii rămâne incertă. Trandafirii sunt trandafiri de Damasc, care înfloresc la sfârşitul primăverii sau la începutul verii şi, din nou, toamna. Modelul care priveşte direct către spectator, cu un surâs uşor, este o fată foarte tânără, cu obrajii roz, cu ochi căprui şi păr închis la culoare. Sub rochia cu mâneci, probabil iniţial de un roşu-cărămiziu mai profund, ea poartă o cămaşă albă sub un pieptar galben. Şalul, despre care ai putea crede că este de provenienţă mexicană sau maură, se apropie prin culorile şi motivele sale de cele ţesute în ţinuturile înalte ale Peru-ului, importate la Sevilla direct de la Lima.

Identitatea tinerei a făcut obiectul multor discuţii începând din secolul al XVIII-lea. Ea fost numită tânără ţigancă, tânără ţărancă andaluză care vinde flori în piaţa din Sevilla şi chiar curtezană. Pare plauzibil ca Murillo să fi vrut ca modelul lui să pozeze în Flora, aşa cum Rembrandt a făcut cu soţia sa Saskia. O altă posibilitate este ca pictorul să-şi fi ales propria fiică, Francisca Maria (1655-1710), drept model. El era foarte apropiat de copii săi aşa cum mărturiseşte o caldă inscripţie în limba latină din cartuşul „Autoportretului” lui. Când soţia lui a murit în 1663, ea l-a lăsat cu trei băieţi şi o fată, în vârstă de 17, 9, 7 şi 3 ani. Dacă „Tânăra cu flori” a fost pictată între 1665 şi 1670, Francisca avea atunci între 11 şi 14 ani, vârsta modelului reprezentat în pictură. Se ştie de altfel că Francisca s-a călugărit în 1671, după un noviciat început în 1669, şi a primit numele Francisca Maria de Santa Rosa, purtat de o soră dominicană din Lima, beatificată în 1667 şi canoninzată în 1671. Prima sfântă din Lumea Nouă, Santa Rosa a devenit extrem de populară şi Murillo a fost unul dintre primii pictori din Sevilla care au prezentat-o în tablourile lor, dintre care două destinate mânăstirii Madre de Dios, în care s-a călugărit Francisca.

Tânărul cu coş cu fructe, personificarea Verii

Este deci tentant să vezi în „Tânăra cu flori” un portret al fiicei pictorului, florile fiind simbolul numelui său de călugăriţă şi al unui ordin religios drag artistului. Aceasta rămâne însă o ipoteză, dar există şi un alt aspect care permite afirmarea legăturilor familiei Neve cu dominicanii şi cu Sfânta Rosa. Nepoatele lui Neve, Francisca Paula de Neve şi Sebastiana de Neve, erau călugăriţe în aceeaşi mânăstire. Sebastiana era celebră în Sevilla pentru că se credea că a vindecat în mod miraculos o criză de apoplexie, invocând-o pe Santa Rosa din Lima. Dacă „Tânăra cu flori” a făcut într-adevăr parte din colecţia Neve, trandafirii ar putea avea semnificaţii multiple atât pentru artist, cât şi pentru colecţionar, prin aluziile religioase şi familiale, tot aşa cum tabloul ar putea fi o alegorie a Primăverii, totul combinat într-o singură pictură.

Operele lui Murillo de la „Dulwich Picture Gallery”

Botezul lui Christos

Pentru a oferi un pandant expoziţiei despre Murillo şi Justino de Neve, „Dulwich Picture Gallery” prezintă şi operele lui Murillo din colecţia sa, una dintre cele mai importante din Marea Britanie, cu 13 lucrări donate de fondatorii muzeului, Noel Desenfans (1744-1807) şi Francis Bourgeois (1753-1811). Este vorba nu numai despre opere religioase cu Fecioara şi Pruncul, ci şi de descrieri realiste ale micilor cerşetori. Deşi n-au fost primii care au colecţionat Murillo, Desenfans şi Bourgeois erau negustori de artă şi colecţionari care au jucat un rol important în formarea gustului publicului britanic pentru acest artist. Vizitatorii epocii victoriene care mergeau la „Dulwich” erau animaţi de sentimentalismul religios al „Feciorei Rozariului” şi fascinaţi de realismul dickensian al micilor ceşetori sau al „Tinerei cu flori”. Murillo îi făcea fericiţi şi pe copiatori, aşa încât criticul de artă John Ruskin (1819-1900) a făcut un comentariu ironic: „N-am fost niciodată la «Dulwich Picture Gallery» în ultimii 14 ani fără să văd cel puţin trei copişti în faţa lui Murillo. N-am văzut niciunul în faţa lui Veronese”.

„Fecioara Rozariului”, „Tânăra cu flori”, „Invitaţie la joc” şi „Trei băieţi” sunt recunoscute ca unele dintre cele mai bune compoziţii ale artistului, spre deosebire de alte nouă lucrări de la „Dulwich”, considerate până acum drept opere de atelier sau aparţinând unor urmaşi ai lui Murillo şi ţinute în depozit. Expoziţia a permis reexaminarea ansamblului colecţiei şi noile date au demonstrat că „Adoraţia Magilor” este un ulei autograf pentru un mare altar păstrat astăzi la Muzeul de Artă din Toledo şi că „Imaculata Concepţiune” a fost probabil pictată de Murillo şi discipolii săi.

După doi ani de restaurare, graţie unei donaţii generoase a Băncii Americii şi a „Merrill Lynch Art Conservation Project”, „Invitaţie la joc” şi „Trei Băieţi”şi-au regăsit prospeţimea şi dinamismul conferite de Murillo. Analiza pigmenţilor a arătat că Murillo n-a pictat cele două tablouri în aceeaşi perioadă, ci la o diferenţă de 5, chiar 10 ani. În „Invitaţie”, cel mai vechi dintre ele, fiecare figură este clar definită, arătând că artistul a avut o idee clară despre modul de tratare a subiectului. În schimb, în „Trei Băieţi”, pictorul şi-a schimbat părerea în timpul lucrului, fapt destul de ciudat, dat fiind că îşi desena înainte compoziţiile. Schimbările arată însă viziunea lui asupra sărăciei. El a considrerat expresia iniţială a unuia dintre băieţi prea brutală şi a decis s-o îmblânzească. Dacă reprezentarea sărăciei rămâne marca lui, temperamentul de artist şi simţul compoziţional au acţionat ca nişte filtre, în ciuda picioarelor murdare personajele nefiind totuşi portrete realiste ale vagabonzilor din Sevilla.

Pe urmele lui Murillo la Sevilla

Micul cerşetor

Murillo a trăit şi a lucrat întreaga viaţă în oraşul andaluz, cel de al doilea centru artistic al Secolului de Aur spaniol. A cunoscut un imens succes graţie picturilor sale religioase şi scenelor de gen. Plimbându-te pe străduţele înguste din Bario de Santa Cruz, care mărginesc grădinile Alcazarului, îţi poţi imagina viaţa artistului într-o Sevilla prosperă, cu legături în Lumea Nouă. Murillo locuia în vechiul cartier al oraşului şi făcea parte din parohia bisericii Santa Cruz, distrusă de armata lui Napoleon şi reconstruită în altă parte. Poate fi văzută şi acum casa în care a locuit pictorul, pe strada Santa Teresa. Vizitării excepţionalei colecţii a Muzeului de Artă i se adaugă cele ale bisericilor oraşului, pentru a descoperi opera maestrului şcolii sevillane.

„Catedrala”, monument-far al oraşului, ale cărei dimensiuni depăşesc toate celelalte catedrale gotice din lume, a fost construit în secolul al XV-lea. El a luat locul unei vechi moschei almohade, ce avea alături un superb minaret, transformat apoi în campanilă. Simbol al victoriei creştine asupra Islamului, catedrala adăposteşte, între altele, mormântul lui Ferdinand al III-lea, regele Castiliei, cel care a recucerit Sevilla în 1248, şi numeroase tezaure artistice ce dovedesc bogăţia bisericii. Reputaţia lui Murillo era deja stabilită când Justino de Neve y Chavez, al cărui mormânt se găseşte şi el în catedrală, i-a comandat, în 1656, marele altar al „Sfântului Anton de Padova şi Christ Copil”, aflat într-o capelă dedicată sfântului. Printre alte capodopere ale lui Murillo, trebuie citat şi decorul uimitoarei cupole eliptice din sala capitulară. Murillo a pictat acolo opt portrete în tondo ale sfinţilor sevillani, în jurul unei superbe „Imaculate Concepţiuni”.

Iosif şi fraţii săi

După o campanie de restaurări, întreruptă din lipsă de bani, mica biserică barocă, „Santa Maria la Blanca”, una dintre cele mai populare ale oraşului, este remarcabilă prin decorul abundent cu muluri în stuc, dar şi prin istoria ei. Ea a păstrat în faţadă aspectul medieval şi la interior vechiul decor azuleros. Administrată direct de catedrală, a fost reconstruită între 1606 şi 1667/1674. Operele care o decorează, comandate de Neve şi luate de mareşalul Soult, au fost înlocuite cu copii.

Neve a fost implicat şi în dezvoltarea instituţiilor caritabile, foarte numeroase în Sevilla, şi a fondat „Spitalul Venerabililor Sacerdoţi” pentru vechii preoţi în 1673. În spatele frumoasei faţade bicolore, spitalul a păstrat arhitectura originală şi adăposteşte acum Fundaţia „Focus-Abengoa”, care organizează expoziţii şi concerte, precum şi un centru de cercetări consacrat lui Velasquez. Există, de asemenea, acolo o biserică barocă, acoperită în întegime de o decoraţie în trompe-l’oeil. Mai multe opere majore, astăzi dispersate, provin din ea, cum ar fi „Fecioara cu Pruncul oferind pâine preoţilor”, care se afla în refectoriu, „Portretul lui Don Justino de Neve”, pe care Murillo i l-a oferit prietenului său, sau un „Sfântul Petru în penitenţă”. Acesta se afla într-un impozant altar din lemn, atribuit lui Bernardo Simon de Pineda. Piesa cea mai importantă era fără îndoială frumoasa „Imaculata Concepţiune a Venerabilor”, achiziţionată de spital după moartea lui Neve şi aflată astăzi la Prado.

„Spitalul Santa Maria Caridad” este încă activ. Murillo a devenit membru al acestei instituţii dedicate bolnavilor în 1665, după moartea soţiei sale. El a creat pentru spital una dintre ultimele sale comenzi importante. Majoritatea celor zece tablouri păstrate astăzi acolo sunt copii, exceptând „Sfânta Elisabeta îngrijindu-i pe râioşi”. Această operă concentrează întreaga artă a lui Murillo aflată la apogeu, în tratarea delicată a cerşetorilor, compoziţia graţioasă şi jocul reflexelor luminoase. Această serie de tablouri i-a fost comandată de fondatorul spitalului, Miguel Manara, care, pentru a realiza altarul principal, s-a adresat şi altor trei artişti importanţi: Pineda, sculptorul Pedro Roldan şi pictorul Juan Valdes Leal pentru decor şi policromie.

Muzeul de Artă

Bunavestire

Instalat într-o veche mânăstire, muzeul şi-a deschis porţile în 1835, după confiscarea bunurilor Bisericii de către Statul spaniol. Nucleul bogatei colecţii era iniţial format din opere din mânăstiri şi biserici. Cele ale lui Murillo formează un ansamblu excepţional pentru aprecierea artei baroce. Seria cea mai completă de tablouri ale lui provine de la Mânăstirea Capucinilor, printre care şi „Sfânta Juste şi Sfânta Rufina”, două surori martire din secolul al III-lea, patroanele Sevillei. Acest magistral tablou evocă popularitatea cultului lor în secolul al XVII-lea şi face pandant celui cu „Sfântul Bonaventure şi Sfântul Leandru”. O monumentală „Imaculata Concepţiune”, numită „Colosala”, fusese realizată înainte pentru altarul principal din Mânăstiea Franciscanilor. O altă sală a muzeului dezvăluie încă patru picturi, datate 1644, create pentru Mânăstirea San Augustin. Operele maestrului sunt confruntate cu cele ale discipolilor săi, cum ar fi Esteban Marquez.

Expoziţia de la „Dulwich Gallery” oferă publicului şi chiar istoricului de artă posibilitatea de a redescoperi rolul important şi calitatea operei lui Murillo pe care gustul secolului al XX-lea le-au ocultat, după cum remarcă şi criticul Véronique Gerard-Powell.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.