PIETRELE (14)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.

X

Spre deosebire de Stein ai lui, oameni cu o pronunțată dorință de ordine, Jager întâlni în drum spre casă un om care lua lucrurile mult mai ușor — ca să folosesc o expresie curentă, dar în cazul nostru total inadecvată —, un om al cărui destin și a cărui filosofie afirmau fără putință de tăgadă că lucrurile nu se rezolvă definitiv niciodată, că nu fac decât să se lase amânate — intenționat sau nu —, că evenimentele și mai ales așa-numitele probleme din viața indivizilor se nasc aparent din senin și uneori nu se rezolvă practic nici după moartea lor. De aceea, acest om, căpitanul Mărginean, căci despre el este vorba, nici nu mai încerca să-și pună în regulă viața atât de dezordonată, singurul lucru la care încerca să nu renunțe erau cele câteva plăceri pe care și. le permitea și pe care se străduia să le păstreze în sine, și nu alterate de scopuri adiacente, scopuri care, de atâtea ori, înghit adevăratele puncte de pornire. Nu trebuie să-și imagineze cineva că Mărginean ar fi avut o mulțime de plăceri. Da de unde! Plăcerile sale se reduceau la trei- patru: noaptea să joace cărți și să nu se întoarcă niciodată acasă cu mai mulți bani decât cu câți a pornit în buzunare atunci când s-a așezat la masa de joc, ziua să se plimbe două-trei ore, indiferent de vreme, să mănânce bine, să aibă parte de femeile care-i plăceau (să aibă parte de ele și atât) și… și cam atât. Dar în primul rând să nu permită nimănui să-și bage nasul în treburile sale. Într-o zi, contrar obiceiului său. El fiind cunoscut ca un om deosebit de tăcut, îi mărturisi acest program avocatului, și Jager îi răspunse că plăcerile oricui, chiar și cele ale unui om atât de declarat independent cum se considera căpitanul, sunt totuși condiționate: de exemplu, dacă Mărginean n-ar fi avut bani, nu și-ar fi putut permite să-i piardă, disprețuind un eventual câștig. „Dacă n-aș avea bani, n-aș mai juca“, răspunse simplu Mărginean.

Poate tocmai fiindcă era în privința aceasta atât de deosebit de concetățenii săi, nerăbdători și avizi de situații sigure, dacă s-ar fi putut chiar veșnice, căpitanul Mărginean devenise pe nesimțite singurul confident al avocatului, care avea nevoie de cineva rece și impasibil, în fața căruia să discearnă încurcatele ițe de interese în care, datorită meseriei și a firii sale, era atât de amestecat:

—        Uite ce e, dragule, îi spuse avocatul când îl întâlni, vino să mănânci la mine. Dacă crezi totuși că atmosfera de la popotă este mai plăcută, o să mă îmbrac și eu în uniformă și o să-i dau și nevesti-mii straie de plutonier… Nu, ar fi prea mult, cel mult de caporal.

(Era un lucru cu totul neobișnuit. Nu se invită la Lugoj cineva în felul acesta la masă. Un prânz cu oaspeți era ceva ce se anunța cu săptămâni înainte, prânzul fiind un fel de raport de companie la care stăpânul casei verifica buna desfășurare a treburilor gospodăriei și ale efectivului ei și, după cum se știe, rufele se spală de obicei în familie… Și pe urmă nici nu se punea problema…)

—        Ce-ți veni?! îl întrebă căpitanul, și exclamația sa nu era decât expresia unui om sincer, dar totuși om de lume, ofițer.

—        Dracu știe ce-mi veni! Hai să mănânci la mine!

—        Dar doamna…

—        Dă-o-ncolo!

În biroul lui Jager era o dezordine înfiorătoare: sub un uriaș crucifix plin de praf erau stivuite zeci de prelungitoare de țigări de foi din celuloid terminate în trunchiuri de pene de gâscă, alături gulere și manșete aruncate peste tot, mucuri de luminări și rămășițe de creioane, ziare și reviste adunate sau mai bine zis azvârlite la întâmplare de ani de zile, fărâmituri de pâine și alte resturi de mâncare, dosare, cărți, hârțoage care nu mai puteau primi nici un fel de nume, obiecte vestimentare…

—        Ești un om fericit, spuse gazda, în timp ce căuta pahare curate într-un dulap. Tu n-ai nici un fel de probleme! Uite ce mă așteaptă pe mine! Făcu un gest spre un vraf de dosare pe care trona o farfurie cu câteva felii de dovleac copt.

—        Ce? Parcă nu-ți place să-ți bagi nasul în hârțoage…

—        Ba-mi place!

—        Atunci ești și tu un om fericit.

Avocatul îl privi lung, apoi după ce ciocniră îl apucă iar dorul să „filosofeze“.

—        Nu înțeleg cum de nu ești tu obligat să-ți vâri nasul în dosare, iar eu să mă duc la cazarmă. De obicei, lucrurile se potrivesc invers dorinței oamenilor.

—        Da, așa cred mulți. Ca să aibă o justificare infailibilă pentru că nu-s capabili să facă nici un lucru care să-i satisfacă.

—        Dacă te-ai fi născut fiu de sclav tot așa ai vorbi? Tot numai ceea ce ți-ar place ai face? Nu zic că o să participăm la un festin, dar aburii care se simt până aici sunt parcă totuși mai ademenitori decât… decât dacă, să spunem, ai fi obligat acuma să stai în ploaie și să spargi pietre.

—        Nu fizic e important ce faci, ci spiritual.

—        Nu, zău?! Was du nicht sagst!

—        Și pe urmă nici eu nu fac numai ce-mi place.

—        Așa, așa! Zi mai departe că începi să mai vii de acasă!

—        Alții se nasc sclavi în familii de bogătași!

—        Degeaba, caro amico, mai bine ai spune „pas“. Nu m-ai convins deloc!

—        Nici nu vreau să te conving!

Jager îl privi ironic. Era ultimul om care ar fi putut pricepe că poți avea o dorință mai scumpă ca aceea de a convinge într-o discuție de orice fel că tu ești cel care are dreptate.

—        Nici nu m-ai convins!

—        Filosofezi prea mult! Problemele sunt mult mai simple.

Jager continuă să-l privească uimit.

—        Lucrurile sunt foarte complicate. Tăcu, dar Mărginean nu avea obiceiul să contrazică decât atunci când n-avea încotro. Deocamdată se mulțumea să-și soarbă lichiorul dulce-amărui din pahar. Nu-s simple deloc! se încăpățână avocatul puțin furios că celălalt nu-i opune nici o părere, de parcă nici nu l-ar asculta. Dacă ar fi atât de simple, mi-ai putea povesti de ce-și bat acuma capul Raica și Stein să mă convingă zilnic să-i susțin în parlament pentru nu știu ce proiect fantast, de ce se judecă Lazăr cu Vancu și așa mai departe. Sau poți să-mi explici tu toate astea?

—        Ce să-ți explic?

—        Mein lieber, nici n-ai fost atent la ce ți-am spus?!

—        Am fost atent. Lucrurile sunt așa cum sunt. Iar noi la fel. De vină-s vremurile. Ce vrei? Suntem doar copiii lor. De ce să ne schimbăm dacă prin felul nostru de a fi ne-am adaptat atât de bine? Lucrurile devin complicate abia când te întrebi de ce-s așa. Dar nu-ți cere nimeni să pui prea multe întrebări…

—        Și tu chiar crezi, dragule, că te-ai adaptat?

–           Lumea asta a noastră e ca un poligon cu toate laturile convulsionate. Noi stăm în această cochilie plină de gâtuituri și îndoituri și ne mlădiem tot corpul după ea. Din când în când nu ne contorsionăm chiar perfect și atunci ne zgâriem dc câte un perete și ne doare. Aș fi curios ce s-ar întâmpla dacă am rezista mai mult la această durere: ce s-ar rupe mai întâi, cochilia sau corpul nostru? Dar pentru mine o strădanie ca asta nu mai are rost…

—        Dacă te-aș crede ar trebui să rămân cu impresia că tu nu faci decât lucruri care au rost. Dar de ce nu joci și cărți pentru ca să… Altădată Jager se dădea în vânt după discuții de acest soi. Ce poate fi mai plăcut? Acum avea impresia că Mărginean își cam bate joc de el. Spune-mi ce știi despre Lazăr!

—        Păi, prea multe…

Dar veni servitoarea să-i anunțe că masa e servită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.