Piperea: O mare parte din dosarele de abuz în serviciu se vor închide

Avocatul Gheorge Piperea consideră, referindu-se la decizia Curții de Apel Alba Iulia care a anulat o pedeapsă pentru abuz în serviciu, că o mare parte din dosarele care privesc această infracțiune, nesoluționate încă, se vor închide pentru dezincriminare, inclusiv cele de la DNA.

„Ia să vedem ce ne spune nouă Curtea de apel Alba Iulia: abuzul în serviciu a fost dezincriminat prin efectul neimplementării în 45 de zile de la publicare a deciziei CCR nr.405/2016. Pentru (fostul) condamnat, treaba stă așa: fiind achitat, nu numai că scapă de pușcărie, dar și de pedeapsa complementară a interzicerii de a fi ales în autoritățile publice și în alte functii publice; mai mult, omul va putea cere despăgubiri pentru că a stat în pușcărie pe nedrept din aprilie 2016 până acum; despăgubirile, desigur, le vom suporta noi, că magistrații, nu. Doar au imunitate.
Pentru sistemul judiciar, consecințele sunt drastice. În baza deciziei nr. 405/2016 a CCR, abuzul în serviciu este, cel puțin în varianta soluționată de C ap Alba Iulia, dezincriminat tacit. Toti cei condamnați în baza acestui text declarat neconstituțional urmează să fie achitați. Tuturor li se vor putea acorda despăgubiri pentru pușcărie injustă. Tot noi le vom suporta, desigur. Nu și magistrații. Doar ei au imunitate, nu? O mare parte din dosarele de abuz în serviciu, nesoluționate încă, se vor închide pentru dezincriminare. Inclusiv cele de la DNA. Atât de multe dosare se vor închide încât, probabil, un sfert din volumul de activitate a DNA va dispărea.
Abrogata oug 13/2017 re-incrimina abuzul în serviciu.
DNA putea continua să își construiască mitul in baza acelei atât de blamate oug 13/2017. Doar că principalul oponent al oug 13/2017 a fost chiar DNA. Opoziția contra acestei reglementări (o reglementare greșită, făcuta pe picior, grăbită, artificială, cum vreți să îi ziceți) a fost foarte eficientă. Oug 13 a fost abrogata de oug 14. Mai toată lumea s-a dus după fentă, crezând că oug 13/2017 legalizează furtul (??!) când, în realitate, zisa reglementare dădea impresia că dez-incriminează abuzul în serviciu. Și, de fapt, dez-incriminarea era ceva ce deja se întâmplase, din august 2016. Acum e nevoie de o reincriminare a abuzului în serviciu. Doar că cei cu dosare soluționate deja sau cu dosare pe rol, pentru fapte de genul celei pentru care fusese condamnat cel de la Alba Iulia, vor fi achitați. Toți. Indiferent de legea nouă, se aplică legea penală mai favorabilă. Ia vedeți acum cam cine poate profita de această situație. Cine are o condamnare pentru abuz și încă un dosar, tot pentru abuz. Și vedeți cine și cum subminează, de fapt, statul de drept prin incompetență și exces de zel”, a scris Piperea pe Facebook.

Decizia de la Alba Iulia

Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestația la executare depusă de fostul secretar al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara Dan Daniel, condamnat definitiv anul trecut la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, instanța apreciind că fapta acestuia este dezincriminată.

Dan Daniel a făcut contestație la executare ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, pronunțată ulterior condamnării lui. Tribunalul Hunedoara i-a respins contestația, care i-a fost admisă însă de către CA Alba Iulia.

Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, luni, pentru Agerpres, că instanța a apreciat că fapta acestuia este dezincriminată și a dispus întreruperea executării pedepsei. Acestuia i s-a înlăturat inclusiv pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării unei funcții publice. Motivarea hotărârii va fi făcută publică odată ce aceasta va fi redactată, a menționat Muntean.

„Admite contestația formulată de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr.154/16.11.2016 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o desființează în totalitate și, procedând la soluționarea cauzei: În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. constată dezincriminată fapta prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr.3230/97/2015 prin sentința penală nr.133/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunțată de
Curtea de Apel Alba Iulia”, se arată în minuta hotărârii.

În consecință, instanța a dispus „încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat (…), aplicate prin sentința penală nr.133/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia”.

În aprilie 2016, CA Alba Iulia a respins ca nefondate apelurile declarate de fostul secretar al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara Dan Daniel și de fostul director interimar al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului (DGASPC) Monica Georgescu, condamnați în primă instanță la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de abuz în serviciu. De asemenea, CA Alba Iulia a respins și apelurile altor doi funcționari din cadrul CJ Hunedoara, implicați în același dosar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.