La 31 august s-a tras linie peste termenul PNRR. România a bifat investiții de miliarde, clădiri noi, platforme digitale și, pe alocuri, inaugurări prinse chiar la limită.
A doua zi a început însă o etapă ceva mai complicată. Funcționarea.
PNRR-ul, programul care trebuia să aducă României peste 20 de miliarde de euro din fondurile europene disponibile după renegociere, s-a încheiat cu câteva inaugurări „la mustață”.
Și, în unele cazuri, cu obiective care mai au de așteptat până să poată fi folosite de oamenii pentru care au fost construite.
PNRR cu panglică tăiată, oficialități şi fotografii
„PNRR nu a distrus România. A finanțat modernizarea ei”, a scris recent, pe Facebook, ministrul interimar al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru.
În mandatul său, în 2025, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost renegociat masiv cu Comisia Europeană. Proiectele care nu mai aveau șanse să fie terminate până la 31 august 2026 au fost eliminate şi / sau mutate către alte programe europene.
Cele păstrate trebuiau să ajungă la finish. Unele au ajuns. Cel puțin până la panglică…
Ionică Smarandache și România modernizată cu banii din PNRR
Ionică Smarandache este un personaj fictiv. Ghinioanele lui administrative – parte a unui scenariu imaginar – au, în schimb, repere cât se poate de reale.
Să presupunem că Ionică s-a mutat de curând la Cluj împreună cu soția și cei doi copii. A fost cooptat într-un proiect pentru următorii trei ani, pe un salariu suficient de bun cât să-i acopere chiria și un trai decent într-un oraș despre care auzise multe: cost ridicat al vieţii, dar și universități, spitale, școli, cultură.
Și, desigur, vibe.
La scurt timp după mutare, Ionică află că, pe 1 septembrie — la o zi după încheierea PNRR — a fost lansată platforma eSănătateamea.
Ar trebui să permită accesul la istoricul medical, încărcarea biletelor de trimitere și programarea online.
Platforma, operată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a costat circa 100 de milioane de euro, o parte din bani fiind asigurați prin PNRR.
Ionică are nevoie de o programare la Neurochirurgie.

Pare momentul perfect pentru ca România digitală să intre în scenă.
Intră pe platformă. Pentru început, are nevoie de un cont RoeID, aplicația guvernamentală de identitate digitală.
O descarcă. Încearcă să se autentifice. Sistemul se blochează.
Jurnaliștii Cotidianul.ro au întâmpinat astfel de probleme chiar în ziua lansării. Oricum, confirmarea identității poate dura, din motive de siguranță, între 24 și 72 de ore.
Ionică citește mai departe.
Află că platforma a fost finalizată la nivelul de bază în termenul PNRR, dar că funcționalitățile vor fi introduse etapizat. Inclusiv programările online.
Cu alte cuvinte, platforma de programări există. Programările vor veni și ele.
Spitalul inaugurat. Pacienții, mai târziu
Nu-i nimic, își spune Ionică.
Se va programa direct la noul centru de Neurochirurgie din Cluj.
Cu câteva zile înainte, pe 30 august, fusese inaugurat, cu tăiere de panglică și oficialități centrale și locale, un centru ultramodern de Neurochirurgie, parte a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Se numește Centrul de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară din Cluj.
Investiția depășește 45 de milioane de euro, grosul finanțării provenind din PNRR.
Ionică are bilet de trimitere și caută exact ceea ce promite noul centru: neurochirurgie performantă, aparatură de ultimă generație și specialiști de top.
Mai mult, inaugurarea a fost una pe măsura investiției.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, președintele Senatului, primarul și președintele Consiliului Județean au tăiat panglica. La eveniment a fost prezent și premierul interimar Ilie Bolojan.

Amfitrion a fost medicul Ștefan Florian, unul dintre neurochirurgii reputați ai țării.
Spitalul are 80 de paturi, șase săli de operație neurochirurgicală și aparatură de ultimă generație.
Doar că mai are nevoie de puțin timp până să primească pacienți.
Dotarea nu este încă finalizată şi recepţionată, iar schema de personal nu este încă stabilită definitiv. Ar trebui inclusiv suplimentată.
Potrivit declarațiilor făcute la inaugurare, primii pacienți ar putea fi primiți în octombrie-noiembrie sau, oricum, până la finalul anului.
Ionică se uită la biletul de trimitere.
Se uită la calendar. Biletul are trei luni valabilitate. În principiu, are timp.
În practică, România modernizată îl pune să mai aștepte.
Sigur, poate merge la actualul sediu al clinicii de Neurochirurgie. Medicii sunt aceiași.
Dar noul spital tocmai fusese inaugurat… Și, după panglică, ar fi fost frumos să poată intra și un pacient.

Un alt spital gata. Teoretic…
Poate ceilalți membri ai familiei vor avea mai mult noroc.
La aproximativ 100 de kilometri distanță, la Târgu Mureș, chiar în ultima zi a PNRR, a fost recepționat public Centrul de Chirurgie Cardiovasculară al Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant.

O investiție de peste 150 de milioane de euro, dintre care aproape 100 de milioane asigurate prin program.
Noua clădire are peste 200 de paturi, în 90 de saloane, patru săli de operație, dintre care una hibridă, trei săli de angiografie și două de electrofiziologie.
Băiatul mai mic al lui Ionică are șase ani și fusese suspectat, cu ceva timp în urmă, de o posibilă afecțiune cardiacă. Trăieşte normal, însă părinții ar vrea să elimine definitiv orice suspiciune, apelând la cei mai buni specialiști și la aparatură de top.
Noul centru are inclusiv cardiologie pediatrică. Adică exact ce trebuie.
Se adresează nu doar orașului, ci întregii regiuni și chiar țării.
Doar că, din nou, apare o mică problemă.
Spitalul este gata. Dar încă nu funcționează.
Primii pacienți sunt așteptați la începutul anului viitor.
PNRR-ul s-a terminat pe 31 august. Pacienții încep să intre din ianuarie.
Între timp, clădirea poate fi admirată, LIPITĂ de impunătorul sediu al spitalului judeţean şi al IBCVT.
Liceul perfect pentru copilul care nu poate încă să învețe acolo
Viața într-un oraș nou nu înseamnă doar spitale. Băiatul cel mare al lui Ionică începe liceul.
A reușit să-l înscrie la unul cu renume, însă apare o perspectivă și mai bună: un liceu nou, aproape de casă, în cartierul Borhanci.
O școală modernă. Laboratoare noi. Sală multifuncțională. Cantină. 12 săli de clasă. Locuri pentru până la 360 de elevi.



Doar o singură problemă… elevii vor trebui să mai aștepte.
Tot în ultima zi a PNRR, primarul Emil Boc, alături de prefecta județului și șefa Inspectoratului Școlar Județean, au inaugurat liceul și sala de sport din hubul educațional Borhanci.

Investiția în liceu și sala se sport au costat circa 8,4 milioane de euro, cei mai mulți bani provenind din PNRR. Doar că liceul ar urma să funcționeze efectiv abia din anul școlar 2027-2028.
Mai trebuie autorizații. Mai trebuie schema de personal.
Ca liceu teoretic independent, ar avea nevoie de minimum 500 de elevi. Dacă va fi cuplat juridic cu școala primară și gimnazială, aflate și ele în curs de edificare în același hub, problema se va rezolva. La un moment dat…
Ionică renunță la ideea transferului. Noul liceu este aproape de casă. Doar că, deocamdată, copilul nu poate învăța în el.
Muzeul unde exponatele sunt, pentru moment, doar proiecții
După spitale care așteaptă pacienți și școli care așteaptă elevi, Ionică decide că măcar în weekend trebuie să-i ofere soției o ieșire.
Au apărut destule perspective dezumflate într-o singură săptămână.
Așa că aleg cel mai nou muzeu din Transilvania și din țară, primul construit de la zero în România după 1989: Galeria Istorică a Transilvaniei, cunoscută sub numele MuTRA.

Este în Florești, comuna lipită de Cluj, devenită celebră atât pentru dimensiunile la care a ajuns — circa 60.000 de locuitori —, cât și pentru haosul urbanistic.
Noul muzeu, structură a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, a fost deschis pe 30 august, în prezența ministrului interimar al Culturii, Demeter András.
Investiția a avut un buget de aproape 30 de milioane de euro, peste jumătate din bani provenind din PNRR.
Ionică și soția sunt programați pentru o vizită. Accesul este gratuit, dar, deocamdată, se face doar pe bază de programare şi doar în weekend.
Ajung la fața locului.
Încearcă să ignore șantierul încă în desfășurare, în mijlocul căruia tronează impunătoarea clădire modernă, care pare gata.
Intră în muzeu. Și caută exponatele. Degeaba.
Sala mare în care ar trebui să fie prezentate găzduiește, deocamdată, proiecții pe ecrane de mari dimensiuni, cu imagini ale pieselor și figurilor istorice corelate cu patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Plus panouri despre povestea construcției muzeului.
Exponatele adevărate mai au de așteptat.
Este nevoie, mai întâi, de stabilizarea microclimatului. În prima etapă, peste câteva luni, va fi adus patrimoniul muzeului în spațiile de depozitare ultramoderne.
Expoziția centrală, permanentă, ar putea fi gata cel mai devreme peste aproximativ un an.
Ionică și soția nu pleacă totuși cu mâna goală.
Există un panou foto cu inteligență artificială care îi poate transpune în orice epocă istorică doresc.

Se fotografiază. El devine cavaler. Ea, domniță. Și pleacă acasă; până când România modernizată prin PNRR va reuși să treacă și la următoarea etapă.
Cea în care spitalele primesc pacienți, liceele primesc elevi, muzeele primesc exponate, iar platformele de programări permit, efectiv, programări.
Panglicile, între timp, au fost deja tăiate. La termen.
Banii se primesc doar daca termini lucrarea, așa că s-au tăiat panglica.
Cate clădiri nu sunt goale și instituții ale statului plătesc chirie în locații private
banii s-au incasat de catre cine trebuie? Atunci este minunat!
Ce dovada mai vreti ca romanul nu e capabil de nimic? Dupa 35 de ani de democratie, am involuat economic, educational, moral. Parlamentarii, ministrii, bugetarii de lux, sunt dovada ca natia nu poate genera oameni competenti.
Bani aruncați pe fereastra pentru propășirea primarilor!