Poate fi războiul cu Iranul o soluție?

Săptămâna trecută, fostul premier israelian Naftali Bennett scria pe platforma X că ”Iranul este o caracatiță”. ”E vremea ca SUA și aliații lor să lovească în capul ei, la Teheran, și să dea jos regimul”.

În aceeași zi, John Bolton, fost consilier de securitate al președintelui Donald Trump, publica un editorial în cotidianul britanic Telegraph: ”Este limpede de ani de zile că îndepărtarea mulahilor și înlocuirea lor cu o forma de guvernare care să aibă sprijinul cetățenilor iranieni sunt condiții cruciale pentru a reduce din insecuritatea din întregul Orient Mijlociu”. ”În loc să facă presiuni asupra Israelului pentru pauze, armistiții și încetări ale focului, Washingtonul și Londra ar trebui să ajute Ierusalimul să-și atingă obiectivul legitim de a elimina Hamas ca forță militară și politică. Este modalitatea sigură pentru a-i convinge pe ayatollahi că pariul lor nu a mers și că sfârșitul lor poate fi aproape”, a mai scris Bolton.

La finalul anului trecut, senatorul american Lindsey Graham cerea administrației Biden să distrugă bazele militare iraniene și instalațiile petroliere, ca ripostă la susținerea pe care Iranul o oferă organizației Ansar Allah din Yemen, cea care impune o blocadă la intrarea în Marea Rosie navelor cargo care au legătură cu Israelul.

Pe acest fond au avut loc atentatele din Iran de miercuri, soldate cu circa o suta de morți, cel mai sângeros atac din istoria țării, după cum scrie presa iraniană de stat. S-a întâmplat la ceremonia de comemorare a generalului Qasem Soleimani, fostul sef al Forțelor Quds ale Gardienilor Revoluției, asasinat într-o lovitură cu drone de către CIA.

Președintele iranian Ebrahim Raisi a declarat că ”atacatorii și criminalii care au fost implicați în atacul terorist vor fi identificați în curând și pedepsiți pentru crimele lor”. Președintele nu a sugerat că în spatele atacului ar fi o țară anume. Însă unii înalți oficiali iranieni au arătat cu degetul către SUA și Israel.

Asta a făcut ca administrația Biden să respingă repede asemenea acuzații și să distanțeze și Israelul de măcelul din Iran. SUA nu au niciun motiv să creadă că Israelul este implicat în explozia din Iran, a spus Matthew Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, adăugând că ”SUA nu au fost implicate în niciun fel și orice sugestie în acest sens este ridicolă”.

Oficialii de la Washington au avut grijă să distanțeze de acest atac sângeros și gruparea iraniană Mujahedin-e-Khalq, un fel de conducere iraniană în exil care speră să preia puterea cu susținere americană și pe care Washingtonul o protejează în Albania, țară membră NATO, unde a construit un adevărat stat în stat.

Atunci cine? La Washington, scrie The Guardian, oficialii preferă să facă aluzii la organizația teroristă Stat Islamic sau la un grup sunnit afiliat. Asemenea organizații ar fi putut organiza atacul din Iran, sugerează Statele Unite. Statul Islamic/ISIS//ISIL/Califatul Islamic (și multe alte acronime și denumiri) este fie justificarea intervențiilor SUA, fie țapul ispășitor pentru multe complicații si esecuri ame„ricane in Orientul Mijlociu. Iar nu puține studii concluzionează că această organizație care a ajuns la un moment dat să controleze bună parte din Siria și Irak este, cel puțin indirect, creația intervențiilor militare americane în Irak, o organizație teroristă desprinsă din Al Qaeda și care i-a primit în rândurile sale pe membrii așa-zisei Armate Siriene Libere (lăudată în presa vestică de mainstream pentru ”moderație” și pentru că lupta împotriva regimului Assad din Siria, dar care s-a dovedit un cuib al jihadiștilor). Iar liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost eliberat de SUA din inchisoarea Camp Bucca, în 2004.

Fostul premier israelian Bennett și John Bolton au dreptate când afirmă că Iranul este în spatele multor tensiuni din Orientul Mijlociu. Iranul nu a ascuns că îi susține pe hutiții din Yemen care au blocat comerțul prin Marea Roșie și au făcut să eșueze misiunea aliată Prosperity Guardian condusă de SUA. Iranul nu ascunde că finanțează și înarmează milițiile șiite din Irak și că domină viața politică din Irak. Până la urmă, aceasta este o mare victorie strategică a Teheranului după aproape un deceniu de dominație militară americană în Irak. Însă un război împotriva Iranului este o soluție pentru a face regiunea mai sigură, așa cum sugerează neoconservatorul John Bolton?

Avem de-a face cu o escaladă în regiune. Marți, o lovitură cu drone a Israelului a dus la moartea unui înalt lider al Hamas, în Liban. Asta poate sugera că războiul din Gaza se extinde. A urmat atacul terorist din Iran. Se adaugă cele este 20 de atacuri cu drone și rachete ale hutiților din Yemen asupra navelor din Marea Roșie. Apoi, bazele militare americane din Irak si Siria au fost atacate de peste o sută de ori de către milițiile șiite, începând din luna octombrie 2023. Toate evenimentele au legătură cu situația din Gaza, iar liderul grupului Kataib Sayyid al-Shuhada din Irak (o miliție șiită susținută de Iran care este acuzată de atacuri asupra militarilor SUA) a declarat că atacurile nu vor înceta până ce nu va înceta focul în Gaza. Această atitudine se poate observa în întreaga lume islamică și ar exista și fără susținerea Iranului. Ce aduce regimul de la Teheran în plus ține de echipamente militare și informații.

Un război împotriva Iranului ar putea, cel mult, să elimine această susținere militară, însă sentimentul dominant în lumea islamică ar rămâne același. Iar războiul mai poate duce și la consecințe nedorite și necalculate, așa cum s-a întâmplat în cazul războaielor din Afganistan sau Irak.

Rareori se menționează că succesorul actualului regim de la Teheran va fi o formă de autocrație militară. Până la urmă, acesta a fost mediul din are a apărut șahul Reza Pahlavi, în urmă cu o sută de ani, când a înlăturat dinastia Qajar. În eșaloanele inferioare ale Gardienilor Revoluției există suficiente personaje care se vor remarca în timpul unui război precum cel din Irak. Nu există nicio garanție că un Iran post-teocratic, condus de militari și de ultranaționaliști, va fi mai stabil, mai prieten cu vecinii decât este acum”, arată un articol publicat de UnHerd.

Consecințele unui război care nu-și atinge obiectivele în Iran pot fi grave: țara are suprafața Franței, Germaniei și Ucrainei luate împreună, își poate hrăni populația de 90 de milioane și este obișnuită cu autarhia economică, după aproape două decenii de sancțiuni. Iranul produce mai mult oțel decât orice stat din UE, cu excepția Germaniei. Iranul are hidrocarburi din abundență (iar vânzarea lor în Rusia a redus mult din eficacitatea sancțiunilor americane) și are un complex militaro-industrial impresionant. Dronele iraniene sunt considerate la fel de bune ca dronele turcești Bayraktar și se spune că Iranul a dezvoltat și o rachetă hipersonică. În plus, Forțele Quds ale Gardienilor Revoluției sunt unele dintre cele mai temute servicii care acționează în străinătate.

Apoi, riposta pe care Iranul o poate da prin interpușii săi poate aduce un dezastru. O blocadă a Strâmtorii Hormuz, o componentă centrala a doctrinei iraniene de apărare, ar duce la creșterea prețului energiei. Poate că pentru America aceasta nu este ceva grav, pentru că a devenit exportator net de hidrocarburi. Nici potențialele milioane de refugiați de război din Irak nu sunt motiv de îngrijorare pentru America, pentru că puțini vor lua calea Americii, traversând Atlanticul. Prin urmare, este de înțeles de John Bolton cheamă la război. Înconjurată de două oceane, America nu vede prea multe motive de îngrijorare.

Pentru Washington, un posibil război cu Iranul poate aduce doar probleme legate de costurile foarte mari și numărul mare de morți în rândul militarilor americani. Însă pentru Europa ar fi un uriaș dezastru. Și, având în vedere deciziile majore de politică externă luate de SUA în ultimele decenii, se pare că intrăm într-o zona foarte periculoasă.”

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 24

57 de Comentarii

  1. Nu mai se vindeca americani,vor numai razboaie.Scarboasa natie.

  2. cîti musulmani sînt în america ? cel putin 20 milioane….se vor activa în caz de razboi ? poate doar o parte….si america va avea razboi acasa….

  3. Parcă Nostradamus zicea că se va uni Iranul cu Rusia și va distruge orașul nou! Mai avem Putin! Stați pe aproape!

  4. Războiul niciodată nu este o soluție..Oamenii inteligenți găsesc rezolvare la orice problemă..Atentatele recente categoric sunt opera lui bibi.. E stilul și mentalitatea caracteristică..Iar cel care scoate sabia, de sabie va pieri,. Cu siguranță..

  5. Presupusele declarații făcute de Ahmadinejad care cer ca Israelul să fie „șters de pe hartă” s-au dovedit a fi false. (Vezi: The Guardian ) Acest lucru este bine cunoscut deja, deși nu pare să deranjeze imbecilii propagandiștii de război. Dacă Iranul este un opresor, asta nu s-ar reflecta în legislatura anti-evreiască, în apeluri la pogromuri etc.? Dovezile despre viața evreiască în Iran, din diverse surse, inclusiv evreiești și americane, sunt revelatoare. De exemplu: În timp ce comunitățile evreiești din Siria, Irak, Yemen, Egipt, Maroc și Algeria aproape au dispărut, Iranul găzduiește 25.000 – pana la 35.000 – evrei. Comunitatea evreiască din Iran este cea mai mare din Orientul Mijlociu, în afara Israelului. Comunitatea lor are rădăcini mult mai puternice în Iran decât alte comunități evreiești din Orientul Mijlociu, care au fost practic eradicate de imigrația masivă în Israel din anii 1940 și 1950. Estera, regina evreiască biblică care și-a salvat poporul de persecuție în secolul al V-lea î.Hr., este înmormântată la Hamadan, în vestul Iranului. Mormântul profetului Daniel se află în sud-vestul Iranului. Conducerea iraniană pare să tragă o linie clară între ideologia extremistă sionista și iudaism. Într-un mesaj de Crăciun adresat poporului Marii Britanii, difuzat de Channel 4, Ahmadinejad și-a început discursul cu următoarele rânduri: „La aniversarea nașterii lui Isus, Fiul Mariei, Cuvântul lui Dumnezeu, Mesagerul milei, am aș dori să-i felicite pe adepții credințelor avraamice, în special pe adepții lui Isus Hristos și pe poporul Marii Britanii”. Ipocrizia este clară. Propaganda belicoasa răspândita de cele mai extremiste facțiuni din cadrul instituțiilor americane și israeliene face apel la razboi fara sfarsit.

  6. Firati ai dracului toti astia care va ieste capul numai la razboi ! Ce m-as bucura daca s-ar gasii cineva sa va linisteasca si sa va scoata din cap razboiul !

  7. „…administrația Biden să respingă repede asemenea acuzații și să distanțeze și Israelul de măcelul din Iran.”
    Și conductele Nord Stream au fost distruse de niște Români cu un yaht !
    Care apoi au aruncat în aer și barajul de pe Nipru.
    măRog…😜
    [°°°RumBurKaK-trolaK UrKaK-RumBurKak°°°]

  8. Dar despre o PACE DE VREO SUTA de ani când se poate discuta? Sănătatea și pacea sunt cele mai de preț atribute ale unei vieți omenești. Nu am văzut pe nimeni discutând despre aceste lucruri. Din câte se spune Iranul deține arme nucleare cum vreți voi sa învingeți o asemenea țară? Luminează-ne DOAMNE mintea și inima.

  9. atat timp ‘Cât ..corecte sunt jocurile de noroc practicate online’categoric nu,pe cine prostesti???Sta foamea in gat…

  10. Marchievici, chiar crezi ca ne pacalesti infatisand din nou declaratii americane pe care le-ai mai speculat, pentru ca imediat sa
    prezinti ATENTATUL TERORIST IRANIAN dedicat unui monstru bolsevico-islamist, insinuand inestetic ca autorii sunt aceiasi?

    Cum, de data asta nu mai e o INSCENARE iraniana, precum prin citate din tertzi ai acuzat Israelul pt 7 octombrie? Nu mai e vorba
    acum de CRAMPONAREA DE PUTERE? Nu au loc alegeri si TERORISTII sunt ingoziti de MANIA POPULARA? NU pica bine PROPAGANDA MARXIST/
    BOLSEVICA ANTIAMERICANA si ANTISEMITA?

  11. „@Dan Doran spune:
    30 DEC. 2023 LA 16:55
    Sa-ti spun 🤔 pentru ce l-a schimbat ?

    – Pentru ca CHINA se pregateste sa intre in razboi alaturi de … IRAN ! 🤐🤐🤐 … curand ! 😐

    (‘ntelegi ? 🙁 )
    IQ=?
    😉”

    UN ADMIRAL ca nou si surprinzator-schimbat MINISTRUL APARARII in CHINA ! 😉
    IRAN + CHINA + … 🥲🥲🥲🤦‍♂️
    (nu cred ca yankeii si iudeii vor risca atat de muuuult desi … stiind ca sigur „NINGE PE FED!” ii cred in stare ! = Un fel de dupa noi „democratii” …POTOPUL ! USA n-a crezut niciodata in DUMNEZEUL desenat chior, c-un ochi doar, pe banii lor 🙁 )

    S H A L O M ! ❤️❤️❤️

  12. Oficial, America este acum falimentară: financiar, economic, politic și moral. Agresiunea criminală împotriva Iranului este doar una dintre multele părți ale unui puzzle care se adaugă la o imagine clară și grotească a ceea ce reprezintă acum SUA în lume. Un catel din poala zio-nistilor fascisti Ehud Barak, Shimon Peres și Benjamin Netanyahu care trag Statele Unite în război cu Iranul în numele țării lor. Acești 3 oameni sunt planificatori la nivel de arhitectură ai înșelăciunii teroriste din 9/11 septembrie; Invaziile și ocupațiile americane ale Afganistanului și Irakului sunt doar o parte „Războiului împotriva terorii”, o strategie de război sionistă propusa de Benjamin Netanyahu încă din anii 1980 în cărți, discursuri și articole. În cele din urmă, este o luptă pentru monopolul nuclear israelian din regiune. Asemenea unui joc de șah în care Iranul este ținta finală, prima mișcare a planului de război sionist a fost aducerea forțelor americane în Afganistan la est și apoi în Irak la vest. Prezența militară masivă a SUA în Golful Persic înseamnă că Iranul este înconjurat pe trei părți. Războiul SUA împotriva Iranului este jocul final al minților psihopate din spatele 9/11.

    — Chiar crezi că criminalii sunt oameni deștepți și buni, Thrasymachus?
    „Da, dacă criminalitatea lor este capabilă să se manifeste într-o formă perfectă și sunt capabili să domine țări și națiuni”.
    – Republica lui Platon, ca. 380 î.Hr.

  13. „24. Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel!
    25. De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său! El întinde mâna Sa spre el, îl loveşte şi munţii se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă
    26. Şi va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului. Iată-l că se zoreşte şi vine.”
    ________________________________
    CHINA -> „Şi va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului. Iată-l că se zoreşte şi vine.”
    a mai fost odata in BIBLIE scrie si despre salutul roman al lui HITLER: cu mana mereu intinsa !
    „Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă”
    ___________
    😎😎😎Toate usor de gasit la Isaia capitolul 5 BIBLIA ORTHODOXA !😎😎😎

    Mi-er teama ca totul sa NU DEGENEREZE ATOMIC
    la Isaia 5:30 scrie si asta :
    (descrierea TALMUDICA a unui RAZBOI ATOMIC !)
    30. În vremea aceea fi-va împotriva lui un vuiet ca vuietul mării. Toţi vor arunca privirea spre pământ şi iată: întuneric şi strâmtorare; lumina se va întuneca întocmai ca o noapte, fără să se mai ivească zorile!

    IUDEII au fost mereu in istoria biblica , unii extrem de correcti si altii desi evrei-originali doar inchinatori „VITELULUI DE AUR !”

    😀 😀 😀

    [PS: Daca Byby poate da fragmente din TALMUD … de ce n-as putea ca egalul uman, al lui … da si eu ? 😉 ]

  14. bolton este un criminal agent al israelului la fel ca toti neoconii majoritatea lo0r fiind de fapt jidani….creierul americii…tradatori…cia si mossad au sprijinit imediat dupa criza suezului din 56 miscarile religiose violente din orientul mijlociu…terorismul este tactica jidanilor si cia documentata de mult …hagana,irgun,lehi sau gangsterii lui stern sint grupuri teroriste jidanesti ce au activat in palestina intre razboaiele mondiale…meq ,marxistii iranieni din albania sint folositi de mossad si cia de mult timp in iran ….uss liberty in 1967 si 911 in 2001 plus atentatele din tanzania si kenia impotriva ambasadelor sua sint tactica mossad si cia….

  15. „CELOR CARE MAI ÎNDRĂZNESC SĂ ZICĂ CEVA RĂU DESPRE CELE MAI PAȘNICE ENTITĂȚI STATALE DE PE PĂMÂNT-ISRAEL ȘI USA- LE RECOMAND INTENSIV SĂ TACĂ= CĂ DE NU VOR PRIMI -SIGUR -DE LA CINE???- GEAMANTANE CU BIBLII CARE VOR EXPLODA CA ACELEA DIN CIMITIRUL IRANIAN!

  16. Washingtonul si Londra oricum sunt complice la GENOCIDUL din Gaza…

  17. „CELOR CARE MAI ÎNDRĂZNESC SĂ ZICĂ CEVA RĂU DESPRE CELE MAI PAȘNICE ENTITĂȚI STATALE DE PE PĂMÂNT-ISRAEL ȘI USA- LE RECOMAND INTENSIV SĂ TACĂ= CĂ DE NU VOR PRIMI -SIGUR -DE LA CINE???- GEAMANTANE CU BIBLII CARE VOR EXPLODA CA ACELEA DIN CIMITIRUL IRANIAN!-CHIAR AȘA USA ȘI ISRAELUL AU ARĂTAT CĂ NU ELE AU TRIMIS VALIZOAIELE CU BOMBE -CHIAR ÎNAINTE CA ACESTEA SĂ FACĂ PRĂPĂDUL DIN IRAN! NO ! DACĂ LE-O TRIMIS VREUNUL DIN PUTINI CARE AU MURIT ȘI APOI AU REÎNVIAT???

  18. ce javre ordinare… oriunde nu vrea lumea sa se prostitueze pe ideologia LGBTQ si sa-si vanda tarile, resursele si societatea corporatiilor globalistilor, solutia e razboiul si asasinatele

  19. „facocerul spune:
    07 OCT. 2023 LA 19:00
    NU e deac „solutia finala” …odata cu izolarea Israelului
    acum fara …OPEC+ -ul …etc.
    Nu ma mai mir, daca nici MOSSAD-ul 😛 … nu stia ce pregatesc salbaticii aia inculti si non-tehnoligizati !
    atunci ce … e CIA-n CHINA mai okosha ?

    DE CE ACUM ? 😉 [IQ=?]

    facocerul (…continuare !) spune:
    07 OCT. 2023 LA 19:02
    „solutia finala” aplicata palestinienilor … acum in „razboi” MOTIVATA MORALA 😉 !
    DESIGUR ! [o tara atomica stiu si iranienii ca nu de invins !] 😀

    PUNEM PARIU ca orice-ar face evreii (SHALOM!) de acum NU VA FI CONSIDERAT
    GENOCID ?
    AUD ? ! 😀”

    Cine ti-a dat tie PERSONAL voie sa numesti ce fac iudei … GENOCID ?
    Esti cumva … 🙁 … de-al lui MISHTEAUX ? 🙁

    IQ=?
    😉

  20. „PUNEM PARIU ca orice-ar face evreii (SHALOM!) de acum NU VA FI CONSIDERAT
    GENOCID ?”
    _____________
    Doar prostii FUDULI pun PARIU cu un geniu !
    Deja mi-e comic cum pierd „ei”, „multi” … PARIUL cu c-un „fluture brazilian, diafana batand genial econom 😉 din aripi” !

    Dupa ce TU l-ai pus odata POTUS pe TRUMP … 😉 „saptamana hypnotic-mass-sociala a lui COMEY!” …
    daca-l mai pui odata (si e deja evident ca sti prea multe pentru a 3301 nu-l pune!) vei fi sanctificat in sala lojelor !
    ❤️❤️❤️

    [Cati ar fi pariat contra lui MISHTEUX pe tema GENOCID-ului … in (atentie:) EXACT : „7 octombrie ora 19” ?]

    Cu un REAL PROPHET nu pui pariuri … (Oy wey ISRAEL!) 🙁

  21. Cea care se considera nr 1 mondial ,US,este nestiutoare si neputincioasa.Nu stie cine a spart Nord Stream2,nu stie cine a lovit in Iran,nu poate sa-i opreasca pe israelieni,dar stie sa faca revolutii colorate,stie sa decida cand si unde trebuie sa inceapa un nou razboi dar nu spune decat ca totul este in interesul democratiei si interesului american.Si atunci celelelalte state considerate nr 2,3,4…banuiesc si ele cam ce stiu americanii dar nu spun.Si iata cum se stranguleaza calea petrolului si a gazului american catre Europa cea viteaza si dezlantuita, a toate stiutoare si pe deplin solidara cu suferinta ucraineana.Daca ar fi stiut ceva ar fi prevazut cum se poate rostogoli criza gazelor aduse pe apa oceanelor.Ar fi aflat asta si Scholz care abia acum simte lipsa de gaz rusesc,el care s-a dus la Casa Alba sa apere Nord Stream si s-a intors convis ca trebuie gaurit.Ar fi aflat ca Pamantul e rotund si limitat in cai de transport.Geografia nu era un secret.Doar planul american parea un secret.Nu mai este din moment ce din cand in cand Biden se roaga de israelieni sa loveasca „mai tintit”,nu sa se opreasca.

  22. Statele Unite continuă să sprijine Israelul în războiul din Gaza, în timp ce continuă să alimenteze războiul din Ucraina direct și prin NATO. Planul liderilor sionisti presupune deportarea populației din Gaza în deșertul Sinai și anularea Gazei ca teritoriu palestinian, urmând apoi Cisiordania. Strategia SUA, susținută si comandată de Israel, urmărește extinderea războiului în regiunea Orientului Mijlociu, unde SUA își pierd poziția predominantă în fața avansării proiectelor politico-economice ale Chinei și Rusiei, inclusiv viitoarea extindere a BRICS către Iran. Pentru a sprijini această strategie de război, SUA continuă să-și mărească cheltuielile militare, astfel Senatul a aprobat o Lege a Apărării în valoare de 886 de miliarde de dolari, la care se adaugă și alte cheltuieli militare, ducând totalul la aproximativ jumătate din cheltuielile militare globale. Uciderea civililor/copiilor în Gaza este modelată pe numeroasele masacre de civili sponsorizate de SUA (1945-2023), inclusiv atacul absoluit barbar din 2004 de la Fallujah. Marina americana a ucis atât de mulți civili încât stadionul municipal de fotbal a fost transformat într-un cimitir. Un corespondent a scris: „Nu a existat nimic asemănător cu atacul asupra Fallujah de la invazia și ocuparea nazistă a unei mari părți a continentului european – bombardarea și distrugerea Varșoviei în septembrie 1939, bombardamentul de la Rotterdam, mai 1940”. Istoria uciderilor în masă de civili din SUA este lunga iar planul monstruos de a ucide palestinieni este pe deplin susținut de Washington. (Peste 30 de milioane de morți în toata lumea, cei mai mulți civili, provocați de războaiele conduse de SUA în ceea ce se numește eufemistic „era post-război”)

  23. Invadarea Iranului ca „solutie”este la fel ca bombardarea Serbiei,invadarea irakului,a Libiei,interventia mascata din Ukraina cu permisiunea generoasa a regimului neofascist,bombardarea Siriei,acapararea economiei Romaniei cu ajutorul tradatorilor autohtoni,etc.Asta este categoria solutiilor americane

  24. Dupa arhicunoscuta practica musulmaneasca, aia isi pun bombe singuri.
    Este urmarea dusmaniei milenare dintre tot felul de factiuni confesionale si politice existente printre purtatorii de salvari.
    In mod logic, Iranului nu i-ar strica o ciufuleala precum lectia data Irakului, din cauza ca este statul arab care intretine material, politic si spiritual agitatia din Orientul Mijlociu……[Rumburak]

  25. @Cutean Georgica
    Corect….atata ca nu e o natie, ci un conglomerat de natii subjugate de judens (evrei)…
    Acestia nu pot supravietui fara razboi….asta fac judens americani din I RM, al II RM, de-atunci si pana-n prezent…
    Doar prostalaul de ikler le-a tras-o peste bot, numai ca s-a inecat ca boul la mal…
    DECI, CE FAC EI ACUM…..VOR RAZBOI……VOM AVEA RAZBOI….ALTFEL JUDENS VOR SUCOMBA…..

  26. Dumnezeu sa fie cu Iran , caci e in linia I-a a luptei pentru supravietuirea Suveranitati pe acest pamant.
    Voi, slugi Sioniste asta ati dori-sa vedeti un Iran distrus; dar, nu mor caii cand vor hienele.

  27. Razboaiele se castiga de catre logistica si cantitate. America si-a pierdut baza industriala cand a mutat-o in China. Israel e prea mic. Nu-i vad bine cu China si Rusia ca opozanti. Totusi americanii au un mare noroc. Au Romania ca aliat 😉. Ii spargem si pe chinezi si pe rusi cu generalii de la TV!

  28. Razboaiele dintre biserici, cruci si semilune se duc de peste 2.000 de ani. Nici olimpiadele nu mai sunt pauze din 2014, dupa mintea scurta a Hilarei Clintona si Vika Nulandovici. Adica s-au bagat la lupta si inventatorii cristosilor inexistenti. Continuati, sunteti pe scurtatura disparitiei, noi va dam bombele !

  29. @cib

    Asta e „explicatia” oficiala (de nivelul 1 = pentru mediocrii!)

    MISHTEAUX iti poate da un exemplu unde „Razboaiele se castiga de catre logistica si cantitate” e contrazis de realitate:

    AFGHANISTANUL ! 🤐🤐🤐 unde USA a lasat LOGISTICA si CANTITATE militara in valoare e 90 de miliarde koko !

    MISHTEAUX spune REAL (explicatie de nivelul 2) de ce se pierd razboiaile (te rog nu-l crede ci verifica fara pre-judecati istoric ce zice:)
    – Razboiale se pierd cand unul din combatanti (fie el oricare, chiar IMPERIUL ROMAN, SPANIOL, BRITANIC SAU AMERICAN)
    incepe sa aiba masive probleme ECONOMIC-CAUZATE din INTERIOR !
    Ca replica …in AFGHANISTAN nu afghanii au castigat ci yankeii au pucegait din interior ! 😉

    Inainte de-al judeca gresit pe straniul MISHTEAUX, judeca impartial pe seama celor zglobiu-ludic spuse de el ! 🙂

    ❤️❤️❤️

    DE CE PIERDE USA(NATO) in Ukraina ? Pentru ca USA e azi cum a fost Imperiul ROMAN inaintea pierderii razboaileor cu BARBARII inculti ! 🙁 😀 !

    SHALOM ! (ISRAEL la fel … multi judei nu inteleg asta ! 🙁 … pierd cu arabii pentru ca-s distrusi din interior …cu toata LOGISTICA lor … a la ARMELE lasate de USA in Afghanistan 😀 😀 😀 )

    IQ=?
    😉

  30. RĂZBOIUL este o fraudă. Este posibil cea mai veche, pe ușorcea mai profitabilă, cu siguranță cea mai vicioasă fraudă cu anvergură internațională. Aici profiturile sunt calculate în dolari și pierderile în vieți. Războaiele nu se duc împotriva răului. Războaiele nu sunt lansate în apărare. Războaiele nu sunt purtate din generozitate. Războaiele nu sunt inevitabile. Războinicii nu sunt eroi. Făuritorii de război nu au motive nobile. Războaiele nu se prelungesc pentru binele soldaților. Războaiele nu se duc pe câmpurile de luptă. Războaiele nu sunt câștigate și nu se încheie prin extinderea lor. Știrile de război nu vin de la observatori dezinteresați. Războiul nu aduce securitate și nu este sustenabil. Războaiele nu sunt legale. Războaiele nu pot fi în același timp planificate, cât și evitate. Razboiul se va opri daca așa vrem. Pentru toți cei care se străduiesc să construiască o civilizație durabilă în care natura, umanitatea și tehnologia manifestă o totalitate contemporană care servește și onorează viața.. Restul poate să se ducă dracului, daca îl iubesc.

  31. „Iranul are hidrocarburi din abundență (iar vânzarea lor în Rusia a redus mult din eficacitatea sancțiunilor americane)” Citesc si nu-mi vine sa cred. Rusia, mare producator de hidrocarburi cumpara din Iran?? Poate cineva sa-mi explice chestia asta?? 🙂

  32. ISIS a declarat ca atacul din Iran este opera lor. Si cum ISIS este creatie americana, nu mai este nimic de comentat! Iranul inarmeaza irachienii, Hamas, Hezbollah si pe houthi iar americanii in fiuecare zi trimit un cargou cu arme in Israel.
    Daca ne uitam pe harta, vom observa ca M. Rosie si canalul de Suez sunt, de la 1 ianuarie, in mana BRICS!Americanii au inebunit si vor sa-i bage pe iranieni in razboi si astfel, vor fi multumiti si evreii.Toate atacurile din ultimile zile si toate declaraiile lui Netanyahu sunt, evident, provocari.
    Noi europenii, vom suferi cel mai mult caci vom fi tarati si in acest conflict.

  33. Intrebare = Ce dreaq este ” societatea demokratica de tip occidental ” ?

    Raspuns Unic = Un circ in care , la Puterea Politica se rotesc mafii aservite Marilo Interese .
    Un JAF INSITUTIONALIZAT intangibil Justitiei .

  34. Nu au nevoie Israelul sau USA sa declanseze un razboi cu Iranul. Trebuie doar sa le faca praf capacitatile nucleare cand se vor apropia de fabricarea primei bombe nucleare. Isralul a mai facut o chestie ca asta in Irak pe vremea lui Sadam.Iranul cu conducerea religioasa pe care o au sunt in stare sa lanseze o racheta nucleara daca asa le sopteste Alah ayatolahilor. Ei reprezinta un pericol de distrugere a lumii, nu Rusia sau China. Sunt si acolo nebuni dar nu cred sa mearga pana acolo…

  35. Iranul cred ca e o nuca cam tare. Daca prin Irak au alergat o luna sa-l prinda pe Sadam si au avut noroc ca l-au dat rusii pe tava prin Iran s-ar putea sa se invarta cam mult. Cam asa se intampla cand o tara formata din betivii si saracii emigrati din Europa nu stie altceva devat sa distruga civilizatii. Ma uitam la vestigiile romane si grecesti din orientul mijlociu care sunt mai bine pastrate si cu toate ca vorbim de civilizatii diferite arabii nu le-au distrus. Si mai este o cheie foarte importanta. Erdogan. Nu cred ca docherii din perfidul Albion si vacarii din Texas pot face fata unei aliante Turcia Iran avand antrenori pe Putin si Xi. Asa ca mai usor cu bautura baieti. Sa ziceti merci daca Israelul va ramane in granitele actuale si nu mai visati ca va culcati cu Monica Belluci pt ca nu aveti cu ce!

  36. @tibi 1 – chiar nu intelegi ?

    hai sa incercam sa te facem sa pricepi :

    daca Rusia cumpara activele altor tari componente ale OPEC atunci Rusia are cu siguranta cel putin doua componente :
    – 1 – Putere Financiara
    – 2- Inteligenta si putere economica
    deoarece BURSA Mondiala ia in calcul valori CIT MAI APROAPRE DE REALITATE si nu prostii gasite prin presa manipulativa.

  37. tibi1 Planul de război al lui Netanyahu a fost divulgat în august 2012 lui Tikun Olam. In timp ce nivelul de specificitate al acestui document este, în anumite sensuri, impresionant, într-un aspect critic este deficitar. Muhammad Sahimi subliniază că actualul șef al Gărzilor Revoluționare, când și-a asumat funcția în 2007, a abordat în mod deliberat problema supracentralizării comenzii și controlului, prin împărțirea națiunii în 31 de districte. Fiecare dintre acestea are propriile sale facilități și mecanisme independente de comandă și control. Așadar, Israelul nu ar putea să elimine o singură zona și să paralizeze Iranul. Ar trebui să elimine 31 de seturi separate de facilități – o sarcină mult mai grea. Există, de asemenea, o presupunere că liderii și specialiștii nucleari iranieni duc o viață drăguță și că informațiile israeliene știu unde locuiesc toți și îi pot viza cu ușurință. De fapt, cele mai înalte personalități militare și științifice iraniene duc vieți clandestine și este greu să credem că până și Mossad-ul știe unde sunt și cum să-i elimine. Se pare că Netanyahu crede că se luptă cu Saddam în jurul anului 2003. În timpul acelui război, Gărzile Revoluționare irakiene au fost centralizate și eliminarea doar unui centru de comanda a decapitat întregul aparat militar. Dar Iranul a învățat din greșelile lui Saddam. Iranul are aproape 90 de milioane de oameni, din care foarte mulți sunt tineri și sunt crescuți sub spectrul razboiului. Iranul e o nucă prea tare pentru armata condusă de transexuali ai SUA.

  38. razboi cu Iran. Am vazut eu interviuri cu specialisti (militari,nu altceva) americani. Pornind de la relief (trebuie boots on the ground, iar daca multi soldati se-ntorc morti, atunci e posibil ca partidul care a dat presedintele sa piarda alegerile) si pana la cum arata flota lor. Iranul n-are portavioane, dar are mii de ambarcatiuni rapide care daca ataca simultan pot distruge un portavion, ar fi rusine mare. Poate se ofera israelienii pe post de proxy 🙂 inclusiv evreii internationali 18-60 de ani pot sa se bata. Gaseste Natanyahu citate motivationale din Isaiah.

  39. Pe nesimtite sunnitilor retroluminați le-a fost completat Coranul cu Talmud si Noul Testament. Ca-n Razboiul stelelor, Vader află ca are tată după ce fiul lui are copii în trilogia care circulă politic dar n-a apărut încă corect tehnic. Și ce le mai place asta la turci, să afle pruncii lor la meditații lor că Ataturk e de fapt Abu Bakr iar nepoții le sunt CEO în Silicon Valley. Rămâne ca șiiții să cumpere bilete-family la filmul cu palestinieni vînați de Predator în Congo, sau grupați pe apartamente, să frunzărească Charlie Hebdo, de unde Henri Lammens proferează: „în loc să demolam întreaga construcție a istoriei pioase musulmane, trebuie să ne mulțumim a o demonta piatră cu piatră, pentru a examina mai apoi calitatea materialelor folosite”.

  40. Din păcate pentru toți antiamericanii de pe aici ISIS a făcut trebusoara respectivă.

  41. @intox: pana una alta transexualii le-au deranjat sedinta Hamas din Beirut cu 6 castane si i-au aruncat bucati in strada. Si au facut asta si cu vreo doi specialisti iranieni…oricum mai devreme sau mai tarziu asta se va intampla si cu ceilalti daca nu se potolesc…

  42. @MISEBY: buna afacere, cumpara cu 75 de la Iran si vand cu 37 in Primorie chinezilor… 🙂 reteta asta inteligenta a folosit-o si URSSul pana s-a dus de rapa.

  43. Un razboi cu Iranul poate reduce importanta politica si militara a SUA pana la nivelul Canadei.

  44. DICTATURA COMUNIST DIGITALA ,PENTRU A FI IMPLELENTATA LA NIVEL GLOBAL ,,CA SI IN TIMPUL instaurării Dictaturilor Blocului Comunist,are nevoie de MULTE CRIZE SI MULTE RAZBOAIE IMPOTRIVA OPOZITIRILOR,PENTRU AI ALINIA PE TOTI!!!Istoria se repeta ,mă 8nteeb și mă mir cum de cetățenii acestei lumi au uitat așa repede istoria și nu.i strivesc pe acești paraziți tiranici

  45. Nu uitati romani buni: toate popoarele sunt bune!!! Ca suntem condusi de avortoni impotenti este alta poveste!!! Sa ne respectampopoare cu popoare!!! Doresc pace pentru cinci ani, timp in care istoria adevarata se va scrie! Cati romani au murit in gulagul comunist?? Stie cineva numarul? Cine i-a omorat? Pana cand nu punem numele pe calai si pe urmasii lor, pana nu ne cinstim martirii si nu-i canonizam, nu va fi dreptate!!!

  46. Eu vorbesc de Iran si tu delirezi despre Hamas si Liban. Esti beat? Eu sunt contra razboiului iar tu pari vreun entuziast tacanit al armelor, care n-a tras in viata lui cu o arma. Asa este sau ba?

  47. Nici nu cred ca americanii ar avea chef sa porneasca un razboi cu Iranul. Asta e doar prosteala putinoida! Ca sa scada din vina evidenta a lui Putin, ei mereu incearca sa inventeze vini si motivatzii pentru razboi la americani. Cind armata lui Putin comite cite un atac ucigator, se si activeaza putinoizii si amintesc de diverse greseli istorice comise de americani, ca sa faca sa para ca de fapt… americanii sint vinovatzi ca Putin ataca si omoara! HA! HA! HA! HA! HA!
    Mai avetzi fratzi si surori pe-acasa?

  48. @ rominule 21.04

    ai drptate , foarte mare dreptae , insa patosul te-a indepartat de coerenta,

    Revino asadar.

  49. Acum daca stau bine să mă gândesc sioniștii evrei premeditasera de mult timp capitala Israelului ,IERUSALIM și eliminarea fizica a palestinienilor cât și a moscheii de pe Munte și acapararea puterii mondiale prin implementarea DICTATURII COMUNISTE DIGITALE.Capcana a fost următoarea a infiltrat creat și finanțat cu ajutorul CIA SI MOSSAD o serie de războaie și crize ,prin grupări teroriste,în Orientul Mijlociu cât și Europa,pentru ai ține ocupați pe musulmani cu mana creștinilor ,in acest timp ei sa.si pota purta planul nestingheriți sau fara sa existe o coaliție eficientă împotriva planurilor lor evident criminale în tot acest timp sa.i țină sub control pe toți de frica teroriștilor implementând pas cu pas DICTATURA COMUNISTĂ DIGITALA.

  50. Exact cu spuneai tu @mishteaux …atunci pre-intamplarii 😉
    cu „FASE FLAG” interzis de numit asa si … „NU MUSCATI MOMEALA!”
    procedeaza inteligent IRAN-ul ca nu musca momeala atentatului „”ISIS”” 🙂 !

    Poti da lectii de strategie THINK THANK-urilor de care esti INFORMATIV(!) responsabil … maestre !
    Pasivitatea controlata , razbunarea rece-rational amanata a IRAN-ului 🙁 nu face 🙁 bine
    ferestrei de oportunitae care i de inchide 😀 PARNAIASH in fata lui

    BYBY NETANYAHU ! 😐

    (multi de citesc , insa doar „unii” care-ti stiu cheile , te si inteleg MEREU PUNCTUAL la timp … celor cu „mintea de pe urma” le explici tu ca sa le fie si lor, macar post-factual … PALPITANT ! Asta e straniu , si-nsemana ca COTIDIANUL e citit INTERNATIONAL ! 😐 )

    SHALOM !

    PS: Chiar si ayatolahul Iranului urmeaza straniu neasteptat calculelor „unora” … STRATEGIA ne-muscarii-inca-a-MOMELII !
    Incep sa cred ca Xi ti-e dator pentru c-a fost salvat de la un puci-de-catifea !

    „DIAFANE” esti SPECIAL ! [I❤️your thoughts!]

  51. In toamna lu ’78 vedeam la TELEJURNAL cum dadea Ayatolahul Komeini interviuri saptaminale la Paris … mai tineti minte? Interviurile erau multilicate pe casete audio care erau intoduse apoi clandestin in Iran …. deh….nu exista Radio „Europa Libera” si pentru Iran … De ce? Pai Shahul Reza Pahlavi Aryamer nationalizase in 1974 si celelalte 50% din veniturile I.O.C. (Iranian Oil Company) lasate dupa Nationalizarea facuta de Mohammed Mosadeq in 1958 … Eheiiii….si ce s-a intimplat? Pai dupa ce Ayatolahul le promisese occidentalilor marea cu sarea, dupa ce a ajuns la Tehran cu avion occidental, le-a transmis ca urmeaza sa le indese dintzii pe git ceea ce a si facut…

  52. Este o vorba la noi in popor ,nu poti duce doi pepeni intr-o mana ,cam asa au procedat acum americanii cu Ukraina si Israelul.In foarte putin timp America va fi KO din toate punctele de vedere ,iar la cotitura ii asteapta China inpreuna cu alte tari puternice si foarte bine pregatite militar ,care ii iubesc pe americani la fel ca pe Draganescu si sa le-o traga ca sa ii linisteasca din euforia asta mare in care au intrat ei.

  53. Americanii nu au fost în stare să-i dovedească pe afgani şi vor război cu Iranul?

  54. Rumburak, usurel cu pianul pe scari ca ti se vede prostia funciara. Iranul NU este o tara araba, iddi! Iranienii sunt indo-europeni si nu semiti, nu vorbesc araba ci Liba Pharsi, ce se trage din vechea Limba Persna . Asta dupa ce ai dat cu mucii in sarmale, ca sa ne arati cata carte ai facut la Academia Baneasa ! Romania educata ???

  55. Ayatolha iranieni chinuiesc si chiar omoara femei. Ayatolha evrei omoara femei si copii palestinieni, asta e singura deosebire intre ei. Amindoi sint o ciuma si identici de deliranti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.