Bucureşti, 1844. Guvernul domnitorului Gheorghe Bibescu aprobă solicitarea inginerului rus Trandafiloff de a i se da în exploatare minele din ţară. Vodă Bibescu avizează decizia guvernului, luată peste capul Adunării Obşteşti şi în dezacord cu proaspătul Regulament Organic.
Boierii deputaţi se revoltă, pentru că Trandafiloff a împins un contract extrem de păgubos pentru ţară, adică pentru ei: dacă proprietarii moşiilor pe care erau mine nu se hotărau să le exploateze singuri în curs de 18 luni, atunci el, Trandafiloff, avea dreptul de a le exploata cu compania sa rusească, vreme de 12 ani, dând o redevenţă de 10% statului şi una de 10% proprietarilor. Restul urma să ia calea Petersburgului. Altfel, vechea lege prevedea că proprietarii de mine reţin 90% din profit şi doar 10% din produsul curat se va duce către stat. Mai mult, Trandafiloff voia să ofere şi locuri de muncă, însă nu românilor, ci ruşilor, având de gând să vină cu 5.000 de mineri din ţara lui.
Dacă este de înţeles furia Adunării Obşteşti, este de înţeles şi decizia lui Vodă Bibescu. Căci el, singurul domn ales în virtutea primei constituţii a ţării, nu ar fi putut ajunge atât de sus dacă nu existau un tată-socru şi un consul general rus. Căsătoria cu Zoe Brâncoveanu i-a adus o parte din bogăţiile vechii familii. Iar apropierea de Rusia şi de consulul Daşkof a fost esenţială, căci diplomatul s-a îngrijit ca mai toţi competitorii săi să iasă din cursă. [”Căci pentru a scoate din urna electorală pe candidatul său de predilecţie (consulul rus – n.red.) fusese silit să născocească fel de fel de procedări (…); dar printr-un ocus pocus a ieşit ca prin minune din urna electorală”, scrie Bălcescu despre Vodă Bibescu al timpului său]. La o zi după alegerea lui Bibescu la domnie, Daşkof spunea că noaptea soţia a născut o fată, iar el, a doua zi, un domn. Şi cum putea mulţumi mai bine Vodă Bibescu Rusiei protectoare decât acordând acest monopol al minelor?
N-a fost cu cale însă, căci Adunarea Obştească a protestat într-atât încât concesiunea Trandafiloff a rămas anulată. Totuşi, domnul a hotărât să dizolve Adunarea, cu acordul puterilor protectoare de la Stanbul şi Petersburg.
Un secol şi jumătate mai târziu, lucrurile nu stau cu mult diferit. Tot minele, aurul, cuprul, gazele, metalele rare sunt cele pe care se construiesc relaţiile cu marile puteri, cele cu care îşi plăteşte Bucureştiul securitatea. Tot concesiunile şi drepturile de expropriere abuzive date peste capul parlamentului sunt la ordinea zilei. Şi tot câte un tată-socru şi câte un cuscru sunt cei care dau bogăţie şi influenţă boierilor Bibescu ai vremii. Cât despre ambasadori şi consuli ai ”făcătoarelor de bine înalte puteri”, care nasc preşedinţi şi majorităţi peste noapte, printr-un ”ocus-pocus” demn de tehnica secolului XXI, Bucureştiul nu duce lipsă nici azi.
Şi aşa va fi pe mai departe, căci, după afacerea minelor din 1844 a urmat, în anii 1860-1880, construirea prin concesiune a primelor căi ferate şi apoi a portului Constanţa, exemple de corupţie, coţcării şi presiuni politice şi financiare externe teribile, cu deputaţi cumpăraţi de bancherii austrieci, cu un Bismarck făcând presiuni la Istanbul şi cu sume uriaşe plătite de stat pentru a răscumpăra drumurile de fier. Suficient pentru ca, atunci, avocatul şi viitorul preşedinte francez Raymond Poincaré să concluzioneze: ”Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère”. Suficient, acum, pentru a spune că afacerea Bechtel are o ascendenţă pe măsură şi că nu va fi ultima.
Cât despre Vodă Bibescu, se pare că totuşi i-a fost mai greu în malversaţiunile sale decât potentaţilor actuali. Cu un Mare Agă duplicitar şi apropiat de unii boieri juraţi Frăţiei, Bibescu refuza să doarmă la palat, unde ţinea totuşi câteva sute de soldaţi care să-i apere doamna. A abdicat în toiul revoluţiei. Azi, la un secol şi jumătate, aga, cu tot cu comunitatea lui de informaţii, cu cyber security-ul, scutul, PRISM-ul, SIGINT-ul şi cu bugetul lor majorat cu tot, nu prea mai e nevoit să-şi petreacă nopţile pe sub geamurile ”eco-anarhiştilor”, căci există Facebook. Şi apoi, tinerii exaltaţi nu mai trăiesc, romantic, din rente, ci de pe urma unor slujbe ce le instituţionalizează prea drastic timpul cât să mai gândească la revoluţie.
Pentru că linişte mai mare au, măcar de-ar face şi liderii de azi ce a făcut domnul regulamentar, terminând cu robia ţiganilor, făcând Şoseaua Kiseleff, începând a lucra la grădina Cişmigiu şi având grijă ca imperiile să nu-şi dea mâna peste ţară. Dar ai noştri contemporani nu par decât să se certe pe ciubucuri şi să stea ca boier Bibescu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.