Popasuri pe Drumul mătăsii

Drumul mătăsii. Anticul drum care unea Europa cu Extremul Orient, una dintre căile mitice de-a lungul căreia, traversând deşerturi şi munţi, negustorii conduceau, din China până la Roma, carvanele de cămile încărcate cu mătase şi mirodenii. Pe această cale, ce avea ca pucte de reper minaretele, singurele “faruri” ale meleagurilor deşertice ale Asiei Centrale, se ridicau oraşele Bukhara şi Samarkand, care, alături de Khiva, erau adevărate oaze de frumuseţe în antica regiune Korezm.

De-a lungul întregii sale istorii, teritoriul actual al Uzbekistanului a fost de cele mai mule ori domina de marile iperii din jur: perşii, grecii, arabii, mongolii sau ruşii, devenind stat independent abia în 1991. 

După cucerirea de către Imperiul Rus, în 1867, Taşkentul s-a împărţit în oraşul nou, cel rusesc, şi oraşul vechi, autohton. La graniţa dintre ele, de o parte şi de alta a vechiului canal Ankhor, s-a format centrul modern al oraşului, cu clădiri administrative şi edificii publice.

Madrs Bbarak-Khan din Taskent

Oraşul este celebru şi pentru superbele pieţe acoperite, bazarurile, pitoreşti şi pline de viaţă, cele mai cunoscue fiind Oloy (Alaïski), Chorsu, Farhod (Farkhadski).

Un insolit itinerar, în căutarea feeriei din “O mie şi una de nopţi”, îl poartă pe călătorul modern spre întâlirea cu realitatea contemporană a unei foste republici sovietice, unde timp de 70 de ani, modernizarea s-a suprapus “inimii antice” a unei zone aflate la confluenţa  civilizaţiilor.

Moschea Juma

Muzeul de Arte Decorative din Taskent

Piaţa din Taskent

S-au păstrat în această regiune multe tradiţii care creeză o atmosferă unică. În Uzbekistan, femeile îmbracă şi acum veşmintele lor din mătase “ikat”, cu linii şi culorii vii, iar bărbaţii în vârstă poartă lungile “halate” şi fesurile. Şi tot ca în vremurile vechi, cu figurile parcă sculptate în piatră,  petrec ore întregi bând ceai verde şi stând la taifas în ceainăriile de sub platani.

Vechea capitală Taşkent a fost aproape distrusă de întâmplările istoriei şi de dezastre naturale. Cea mai mare parte din “grandiosul far al socialismului în Orient” s-a înălţat, de fapt, odată cu reconstrucţia ce a urmat cutremurului de pământ din 1966 şi contrastează cu casele tradiţionale din cărămidă sau chirpici între care se înalţă moscheile. O vizită în piaţă sau în extrem de animata stradă centrală relevă spiritul contradictoriu al locului.

Oraşul modern, cu pieţe grandioase, cum sunt Amir Timur şi Piaţa Independenţei, are muzee interesante, cum sunt cel de “Istoria Poporului Uzbek”, cel mai mare din Asia Centrală, adăpostind 250 de mii de obiecte, ce retrasează istoria locului încă din Epoca de Piatră, şi “Muzeul de Artă”, cu covoare şi antichităţi preislamice, al cărui patrimoniu a fost îmbogăţit datorită unor donaţii ale muzeelor din Moscova şi Sankt Petersbug. Muzeul “Alisher Navoi” expune caligrafii, miniaturi şi facsimile ale unor manuscrise antice.

În oraşul vechi, pot fi admirate madrasa “Kukeldash” şi moschea “Tillya Sheikh” din complexul “Khazrati Imam”.

Samarkand, oraşul cu mozaicuri colorate

Trecând prin câmpurile de bumbac, monotonul drum ce duce la Samarkand, pe care se întâlnesc numai câţiva vânzători de fructe, gândul se îndreaptă spre Alexandru cel Mare, cel care a cucerit oraşul în anul 329 d.Ch. şi care mărturisea: „Tot ceea ce se spune depre el e adevărat, este cel mai frumos din tot ceea ce se poate imagina”.

Numele lui înseamnă probabil „loc de întâlnire” şi ilustrează fidel poziţia lui la graniţa dintre lumea turcească şi cea persană.

Bogat în monumente istorice, Samarkand a fost proclamat în 2001 de către UNESCO „punct de întâlnire a culturilor şi sit al Patrimoniului Mondial”.

În pofida construcţiilor realismului socialist, cupolele şi minaretele monumentelor sale continuă să povestească un trecut legendar.

Contemporan cu Roma, după căderi şi renaşteri, oraşul a avut un perioadă de înflorire excepţională în timpul lui Timur cel Şchiop, Tamerlan (1366-1405) care, în 1370, l-a transformat în centrul propriului său imperiu, ce se întindea până în India. „Registan” rămâne locul istoric. Era numit „piaţa de nisip” şi absorbea rapid sângele în timpul execuţiilor.

Mausoleul lui Tamerlan din Samarkand

Sub Ulugh Beg, nepotul învăţat al lui Timur, a apărut „madrasa”, şcoala coranică cu numele lui, în faţa căreia, după două secole, între 1619 şi 1635, a fost construită madrasa „Chir Dor”. Pe faţada ei strălucesc mozaicuri prezentând doi tigri urmărind cerbi albi, subiect neobişnuit în Islam. Arta dinastiei turco-mongole a Timurizilor acoperă cu celesta ei paletă albstru-turcoaz necropola  „Chak-i-Zinda”, poetică înşiruire de cupole emailate, morminte cu arabescuri policrome, şi „Gur-i-Amir”, mausoleul lui Tamerlan. Sub bolta cu caneluri, între pereţii de onix verde, sălbaticul războinic se odihneşte alături de maestrul lui siritual şi de fii săi. Tot aici se ală şi mausoleul lui „Qutham In Abbas”, vărul lui Mahomed şi mausoleul-moschee al lui „Tauman-Aqa”, una dintre soţiile lui Timur.

Moschea şi mausoleul „Bibi Khanum” sunt dedicate soţiei chinezoice a lui Tamerlan. La umbra lor se întide piaţa.

„Observatorul lui Ulugh Beg” este tot ce a rămas din construcţia ştiinţifică cea mai imporanntă a lumii medievale (1421) Lângă săpăturile din Afrasiab, se găseşe mormântul Profetului Daniel.

În situl „Afrasiab”, „Muzeul de Istorie păstrează picturi murale şi ceramică.

Piaţa din Samarkand

Cu părere de rău, vizitatorul se desparte de atâta frumuseţe pentru a merge în patria lui Timur, Shakhisabz Acolo se află grandioasele ruine ale „Palatului Alb”, ce a aparţinut suveranului şi în faţa căruia veghează impunătoarea lui statuie. Piaţa localităţii este zgomotoasă şi colorată, plină de mirodenii, smochine, curmale şi produse de artizanat la preţuri convenabile. Din reşedinţa lui Tamerlan se păstrează numai imensele ruine ale portalului din cărămidă, decorat cu plăci de faianţă albastre. Se mai văd mausoleul lui „Dorus Siadad”, moschea „Kok Gumbaz”, datând din 1437, şi mausoleul lui „Jahangir”, un nepot al lui Tamerlan.

În cripta micii moschei „Hazrat-i-Imam” ar fi trebuit să se află mausoleul dinastic al Timurizilor.

Covoarele de Bukhara

Interior de restaurant în Bukhara

De la Samarkand la Bukhara se ajunge traversând deşertul Kîzîlkum. Drumul şerpuieşe printre coline aride şi, dintr-o dată, ca prin minune, călătorul se trezeşte în mijlocul unei miniaturi orientale. „Cea mai misterioasă şi fanatică dintre cetăţile din drumul caravanelor, păzită de deşertul inexpugnabil împotriva timpului şi schimbărilor”, cum o caracteriza scriitorul bianic Colin Thubron, apare ca un miraj. Cetate sfântă a Islamului, are câte o moschee  pentru fiecare zi a anului, respiră frumuseţe şi spiritualitate cu cupolele sale albastre şi minaretele printre care „Kalon”, minaretul din care erau aruncaţi condamnaţii la moarte. Bukhara înseamnă însă şi covoare, cele ţesute în Turkmenistan, pe care le găsim astăzi sub cupola bazarului local.

Covoare de Bukhara, etalate lângă Turnul Kalyan

Bazar în Bukhara

În citadela „Ark”, reşedinţa emirilor, în afara moscheii „Juma”, pot fi vizitate moschea „Bolo Hauz” şi moschea „Kalon”, cu minaretul omonim, un trunchi de con înalt de 47 de metri. În faţa acesteia, se găseşte madrasa Ulugh Beg. De asemenea, bogat decorată, cu o iconografie diferită de cea clasică, formată din vase, flori, păsări cu cap de şarpe şi păsări phoenix inspirate de India Mogulilor, merită să fie văzută madrasa „Abdul-Aziz Khan”. Într-un parc se înlţă mausoleul lui Ismail  Samani, cu o arhitectură cu influenţe indiene.

Cea mai veche moschee este „Magok-i Attari”, datând din secolul al VIII-lea, cu un decor din majolică policromă. În ea se află vestigii ale templelor zoroastrian şi buddhist.

Khiva, capitala vechiului Khorezm

Stradă din Khiva

Din nou prin deşert până la Khiva, protejată de un lung zid şerpuitor din pământ amestecat cu paie. Aici se află spectaculoasa fortăreaţă „Kunya Ark”, un grandios muzeu în aer liber. Oraşul, atât de primitor astăzi cu turiştii încântaţi de perfecta conservare a ţesutului urban, era sinonim cu teroarea din cauza ferocilor lui seniori, Hanii. Vechiul lui nume, Khwarezm sau Khorezm), este şi numele regiunii istorice  cărui capitală a fost. Localitatea se împarte în două: oraşul exerior şi oraşul inerior, separate de zid. În faţa Porţii de Răsărit (Ata Darvaza) se ridică minaretul tronconic Kalta Minor. Între monumente să amintim Forţăreaţa Veche (Kunya Ark), mausoleul lui Sayid Alaouddin, moschea Juma, cu 218 colone, mausoleul poetului Pakhlavan Mahmoud. Cel mai înalt minaret din oraş este Islam Khodja de 45 de metri. Interesante şi madrasele Muhammad Rakhim Khan şi Allah Kuli Khan.

În fiecare oraş se găsesc magazine şi tarabe care vând genţi brodate, „suzani” – pânze decorative din bumbac brodate cu fir de mătase, piese de ceramică, covoare din mătase, cele mai căutate aflâdu-se în piaţa Registan din Samarcand, şi covoare din lână. Cele din urmă fac mândria bazarelor din Bukhara, mai ales a celui vechi „Taqi-Zargaron”.

Oferind o largă paletă de obiecte, este de menţionat, la Taşkent, madrasa „Abdul Kasim”. Iar în Bukhara, merită vizitat „Akbar House and Gallery”.

În afara hotelurilor elegante, cei dornici să surpridă specificul local pot merge la „Caravan”, din Taşkent, o casă cu interioare elaborate de artizanii locali şi cu o bucătărie uzbecă.

În Samarcand, la „Novîi Arbat”, puteţi încerca bucătăria rusească, într-un  interior amintind de celebra vilă moscovită, iar la Registan, este de ales între bucătăria vegetariană şi ce locală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.