Povestea legendarului ceas al Regelui Mihai

Există nenumărate motive istorice pentru care Mihai I reprezintă o personalitate marcantă a vremurilor contemporane, printre care faptul că a jucat un rol extrem de important în cel de-al Doilea Război Mondial.

O fotografie din tinereţe a Regelui Mihai I, în care monarhul apare purtând la mână un ceas Patek Philippe, i-a făcut pe experţii mondiali să creadă că ar putea fi vorba despre cel mai râvnit aparat de măsurat timpul produs vreodată.

Ceasul produs în atelierele Patek Philippe din Elveția, 1518, un ceas cu totul special

Este primul model produs în serie, iar odată cu apariția acestuia, a devenit unul dintre modelele standard ale producătorului Patek Philippe.

Primele informații despre existența acestui ceas au apărut în 1941, fiind realizat timp de 13 ani, în intervalul 1941-1954, cu aproximativ 281 de piese ale mecanismului.

Cele mai multe au fost realizate cu aur galben sau aur roz. În plus, experții au mai semnalat și existența a patru exemplare cu carcase din oțel inoxidabil. Valoarea modelului 1518 este dată de faptul că a fost primul ceas produs în serie care a avut simultan funcțiile de calendar perpetuu și cronograf.

Astfel, conform experților, munca ceasornicarilor Patek Philippe pentru acest model este văzută drept o capodoperă de artă, ce a nu a mai putut fi egalată niciodată.

Cu toate acestea, potrivit cărții lui Nicholas Foulkes Patek Philippe: „Biografia Autorizată“, ceasul a fost produs atât din platină, cât și în combinație de două sau mai multe metale. Nu este ceva ce Foulkes discută în detaliu în cartea sa . Referințele metalice „P” și „M” sunt enumerate pur și simplu printre configurațiile pentru 1518 din indexul din spatele cărții.

Pentru o lungă perioadă de timp, singura dovadă a existenței ceasului 1518 a fost o fotografie a tânărului monarh în uniforma Sa militară, care purta cu mândrie ceasul pe încheietura mâinii. Deoarece fotografia este alb-negru, este imposibil de spus din ce metal a fost realizat ceasul.

Timp de zeci de ani, acest lucru era considerat a fi adevărat și veritabil în comunitatea colecționarilor. Regele Mihai a continuat să poarte ceasul și nu a manifestat niciun interes să vorbească despre cea public sau să-l vândă.

În mod paradoxal, cele patru exemplare din oțel sunt mult mai valoroase decât cele din aur deoarece marii colecționari consideră că „nimic nu este mai rar decât un ceas complicat realizat dintr-un metal banal”.

 

Cel mai scump ceas din lume

În 2016, Alfredo Paramico a povestit, într-un interviu acordat Bloomberg, despre studiile sale referitoare la acest ceas. După cum spunea, în 1942 Patek Philippe a făcut trei 1518 într-o combinație de aur și oțel, iar unul dintre acestea ar fi fost împachetat frumos și trimis direct către Regele Mihai. Deși anii se potrivesc, expertul mărturisea că nu are nici o certitudine că ceasul de pe mâna Regelui Mihai este într-adevăr 1518: „Nu am nici o dovadă a existenței ceasului.”Așa că am început să visez la un ceas care probabil nici nu există”.

În noiembrie 2016, primul model Patek Philippe cu carcarsă de oțel, produs în 1943, a fost cumpărat cu 11.136.642 dolari și astfel a devenit în mod oficial cel mai scump cea de mână vândut vreodată în cadrul unei licitații.

 

În 2014, asistentul Regelui Mihai a confirmat pentru unul dintre specialiștii Casei de licitație Christie’s din New York, că Majestatea Sa deține un astfel de model și că este unul dintre obiectele sale de suflet.

Misterul a fost lămurit parțial în 2017, atunci când a apărut o poză a Regelui Mihai purtând la mâna modelul Patek Philippe. Astfel, analizând această imagine, specialiștii au ajuns la concluzia că ar fi vorba despre un model realizat din aur galben și aur roz.

Ceasurile din seria 1518, cele din aur, se vând la preţuri cuprinse între 500.000 şi 1.500.000 de dolari. Cel deţinut de fostul șef de stat al României ar putea fi, însă, mult mai valoros dacă ar ajunge vreodată să fie scos la vânzare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Am inteles ca, Regele Mihai I a fost o persoana emblematica in secolul trecut si a avut un rol covarsitor in scurtarea razboilui II mondial ( si crutarea a cel putin un milion de vieti de la moarte), dar nu inteleg de ce toate televiziunile ne invata istoria acum pe care trebuia sa o predea din 1990 pana in prezent. Despre morti numai de bine. Toate televiziunile nu fac un proces al capitalismului de cumetrie din Romania din 1990 si pana in prezent unde sentimente umane nu mai exista si totul se rezuma la bani. Huuo deontologilor!

    • CTP ii spune Casei Regale sa se intretina din activitati proprii. Dar lui Iliescu de ce nu-i spune astfel ?
      De lasi ce sunt toti ! Peste 50 de ani vom avea 10 Presedinti cu renta viajera, casa si birou de protocol,
      paza SPP, masina si sofer. Ce-au facut ei pentru Romania -mai nimic. Dar ce-a facut Casa Regala pentru Romania, prin comparatie ? Daca nu era aceasta Casa Regala, noi nu am fi existat ca NATIE ! Regele Ferdinand si Regina Maria au murit inca de tineri, ca urmare a stresului si abnegatiei pe frontul Razboiului de Intregire. Regele Mihai este Regele Inimilor noastre !! Iar Casa Regala este mostenitoarea lui !

    • @Sanda Popescu: Au trait amindoi 62 de ani. Ai ideie cit era speranta de viata in Romania acelor timpuri? Dar despre cei morti pe front ai ceva de spus? Singurul merit al lui Ferdinand a fost acela ca s-a lasat condus de energica sa sotie. Ea este singura persoana din dinastia Hohenzolern care merita tot respectul. Ai ideie si cit a primit familia regala de la Romania? Si inca mai cere …

  2. Scurtarea razboiului este doar un scenariu de istorie probabila bazat pe ipoteza falsa ca Romania ar fi continuat razboiul alaturi de Germania. Or, Antonescu era pe punctul de a incheia el insusi armistitiul. A fost insa impiedicat miseleste de cei ce se ascundeau dupa perdea si in umbra firava a regelui, firava precum i-a fost si personalitatea.

    • E bine ca ai ramas anonim. Totusi, intreb si eu: ce grad ai in securitate, sau ce inaintasi din potentatii regimului comunisto-securist? Nici in aceste zile triste nu te poti abtine sa nu versi venin?

    • Celebrei Bubulina, printesa de Ferentari: Ideia cu reducerea razboiului cu 6 luni apartine exact istoricilor comunisti de sub conducerea lui Ilie Ceausescu. Regele a complotat si coabitat bine merci cu comunistii iar pina la urma le-a si ciugulit din palma peste jumatate de secol. Se pare ca vor continua si descendentii. Deh, naravul din fire …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.