Povestea unei trădări: un fost agent FBI și oligarhul rus Deripaska

Un fost agent FBI, Charles McGonigal, a pledat vinovat marţi pentru spălare de bani în favoarea oligarhului rus Oleg Deripaska, supus sancţiunilor Departamentului Trezoreriei SUA, transmite EFE, preluată de Agerpres.

McGonigal, în vârstă de 55 de ani, fost şef al contraspionajului în cadrul biroului din New York al FBI şi care s-a pensionat în 2018 după 22 de ani de activitate, fusese însărcinat să investigheze oligarhii ruşi pentru FBI, însă a fost de acord să adune informaţii despre un rival al lui Deripaska în 2021 în schimbul unor plăţi ilicite, folosind companii-fantomă pentru a trimite şi primi bani, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie.

El se confruntă cu o acuzaţie de conspiraţie în vederea încălcării legii SUA privind sancţiunile şi o acuzaţie de conspiraţie pentru a se implica în spălare de bani, ambele infracţiuni fiind pedepsite cu până la cinci ani de închisoare.

„Recunoaşterea de astăzi (marţi – n.r.) demonstrează intenţia Departamentului de Justiţie de a urmări şi de a destructura reţelele ilegale pe care oligarhii ruşi le folosesc pentru a încerca să scape de aplicarea sancţiunilor noastre”, a declarat, potrivit comunicatului, procurorul general adjunct Matthew Olsen de la Divizia de Securitate.

Deripaska a fost sancţionat de Departamentul Trezoreriei în 2018, ca parte a răspunsului SUA la presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, potrivit The Wall Street Journal.

El a fost inclus şi pe lista celor şapte oligarhi care au fost sancţionaţi de Regatul Unit în martie 2022 ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei, alături de nume precum Roman Abramovici sau Andrei Kostin, toţi având legături cu Kremlinul

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.