Predoiu față cu semizeii șoselelor

Ministrul Cătălin Predoiu a moștenit de la predecesorul Bode niște reglementări la Codul rutier cel puțin neconstituționale, dacă nu absurde de-a dreptul. Modificările au fost produse printr-o ordonanță de urgență adoptată la începutul lunii ianuarie 2022. Este primul semn de nelegalitate, neexistând o situație de urgență care să presupună adoptarea unei oug. În general, reglementările Codului Rutier au ocolit dezbaterile parlamentare. Și în prezent, textul de bază în materie rutieră este OUG nr.195/2002.

Circulația rutieră reprezintă interfața cea mai răspândită între cetățeni și această autoritate de forță a statului care este poliția rutieră. Din acest motiv, legislația rutieră este mai mult decât un îndreptar pentru mersul pe șosele. Este un indicator semnificativ al democrației și al raporturilor dintre stat și cetățean.

Într-o apreciere succintă, reglementările din OUG nr.1/ 2022 produc o adâncire a caracterului represiv al statului și o lărgire a posibilităților de abuz din partea polițiștilor. La foarte multe contravenții s-au majorat substanțial și cuantumul amenzilor, și durata suspendării permisului. Totodată, a fost introdusă în premieră absolută contravenția de comportament agresiv la volan, cu sancțiunile aferente.

Garcea e liberul arbitru al legii

Cei care au scris textul ordonanței s-au strofocat să inventeze niște situații care nu fac decât să lărgească posibilitatea de abuz a polițistului. Sunt vreo 10 situații considerate ca fiind comportament agresiv la volan.

Una dintre ele este „circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia”. Întrebarea care se pune este ce înseamnă „distanță foarte redusă” ? Nu se spune de la câți metri distanța de mașina din față devine „foarte redusă”. Conform ordonanței, pentru „distanță foarte redusă” pot fi sancționați toți cei care circulă în coloană, bară la bară, prin oraș sau pe DN1. Sau cei care stau la stop. Cu asemenea prevederi, nu e de mirare că te poți trezi oricând tras pe dreapta și acuzat că l-ai intimidat pe cel din fața ta, pe motiv de „distanță foarte redusă”.

Apoi, ce înseamnă „de natură a intimida” conducătorul celuilalt vehicul? Cum poate măsura agentul de poliție intimidarea șoferului din față, speriat că te-ai apropiat prea mult de mașina lui? Are poliția în dotare „timidometre” cu care să măsoare în trafic starea celor intimidați?

Altă contravenție pentru comportament agresiv trecută în ordonanță este „folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație”. Ce înseamnă „repetată”? De 2 ori? De 9 ori? Cum poate determina polițistul dacă o semnalizare cu faruri este „de natură a obliga nejustificat” pe cel care conduce mașina din față să se mute pe banda din dreapta?

Diavolul este ascuns în detalii. În cazul în care o mașină circulă pe autostradă pe banda a doua, cu 90 km pe oră, într-o zonă cu viteză permisă de 130 km pe oră, claxonarea sau semnalizarea din faruri făcute de cel din spate spre a-i elibera banda de mers sunt sau nu justificate? Dar un scurt claxon când semaforul se schimbă pe verde și cel din fața ta a adormit este de natură a-l „obliga nejustificat” să se pună în mișcare? Dar tradiționala semnalizare cu faruri a existenței unui radar, fără să ai în față vreo mașină pe care s-o „obligi nejustificat” să schimbe banda, este sancționabilă?

La toate aceste întrebări nu există răspunsuri precise în lege. Ele sunt supuse liberului arbitru al agentului de circulație, care le apreciază ex propriis sensibus.

Să dăm un exemplu.

În 11 octombrie anul trecut, un bărbat de 49 de ani din Călărași a fost surprins de poliţişti în timp ce „forța” un șofer să accelereze pe Autostrada Soarelui pentru a-i permite să înainteze. Bărbatul a fost amendat cu 3.480 de lei (!) și i s-a suspendat permisul pentru 120 de zile.

Poliția Română nu s-a mulțumit să-i aplice sancțiunile uriașe și să tacă, dar a mai scris și o aroganță: „Dragă domnule conducător auto/pieton pentru o perioadă, După măsurile luate de către colegul nostru de la Biroul de Poliție Autostrada A2, venim şi noi cu o completare, dacă ne permiteți…Să vă puneţi în postura celui forţat din spate, aşa cum se vede şi în materialul video. Dacă se speria în acel moment, avea o reacţie şi trăgea de volan? Unde se ajungea? Se pare că acest tip de bullying în trafic încă persistă, iar, până nu va dispărea, colegi precum Mihai (agentul constatator din cazul de față) vor fi acolo să ia măsuri! Conduceți regulamentar!„, a postat Poliția Română pe pagina de socializare a instituției. A fost un fel de scuipat pe creștet.

Comentariul e o istorie contra-factuală. Dacă și cu Parcă… dacă se speria, dacă trăgea de volan, dacă se răsturna, dacă făcea infarct etc… Dar nu era mai bine dacă respectivul circula pe banda întâi, lăsând banda a doua liberă pentru depășiri, așa cum scrie la regulament? Nu era mai corect dacă polițistul, în loc să-l sancționeze pe cel din spate, l-ar fi atenționat pe cel din față că trebuia să circule pe banda întâi?

Se pare că în poliție este o molimă de godinită. Tot mai mulți tablagii își descoperă brusc o vocație de comentatori, de analiști, de eseiști, de blogeri… Cineva ar trebui să le explice că ei nu sunt plătiți pentru așa ceva. În locul acestui eseu arogant, polițiștii ar fi trebuit să explice sobru în ce a constat „forțarea” comisă de cel sancționat, spre luare aminte și de către alții. Și să mai fi spus unde se regăsește cuvântul „bullying” în codul rutier. Și pentru care anume contravenții a fost aplicată o sancțiune atât de severă.

Plan de accidente trecut în PNRR!

Nu trebuie să fii specialist în drept pentru a constata că prevederi precum cele de mai sus nu îndeplinesc condiția constituțională de claritate și predictibilitate pe care ar trebui s-o îndeplinească orice text de lege.

Pe de altă parte, prin însuși modul în care sunt definite comportamentele agresive, polițiștii dispun de o larghețe nepermisă în a aprecia „după propriile simțuri” când este vorba despre un astfel de comportament.

Conducerea agresivă este un fenomen real, care, nimic de zis, trebuie combătut. Problema este a etalonului care măsoară agresivitatea. Are polițistul vreun „timidometru” care să măsoare intimidarea pe care i-ar fi produs-o șoferul mașinii din spatele său? Cum anume poate demonstra un conducător auto că a fost agresat în trafic de către un alt șofer? O filmare făcută cu telefonul sau cu o cameră video montată în mașina personală nu este considerată probă, iar agresiunea rămâne o simplă utopie care nu poate fi demonstrată.

Dar dacă onor agentul de circulație scrie că ai comis o agresiune în trafic, atunci fapta există. Pentru că polițistul are dreptate din oficiu.

Fostul ministru de Interne Lucian Bode spunea că avem un „plan de accidente” dat de Bruxelles prin PNRR: până în 2026, numărul de victime ale accidentelor rutiere trebuie să fie mai mic cu 25% față de 2019. „Carnagiul de pe șoselele României trebuie oprit. Acest obiectiv se atinge prin intervenții ferme la nivelul legislației rutiere”, mai afirma el.

Din păcate, „carnagiul” nu poate fi oprit prin „intervenții ferme” în lege.

Represiunea nu rezolvă situația accidentelor de circulație. În cei 2 ani de când există această ordonanță, nu s-a petrecut nimic semnificativ în diminuarea accidentelor. Potrivit unor informații provenite în presă de la Brigada Rutieră București, anul trecut, în Capitală au fost identificate și sancționate vreo 300 de cazuri de comportament agresiv în trafic. În anul anterior, 2022, s-ar fi constat aproape 400 de astfel de evenimente pe străzile din București. Este greu de crezut că aceste cazuri ar fi avut vreo influență asupra diminuării accidentelor de circulație în Capitală.

Carnagiile au continuat să se producă, după cum televiziunile ne arată aproape în fiecare zi. Creșterea represiunii nu face decât să umfle și mai tare mușchii agenților de circulație. Atât.

Accidentele nu se produc pentru că pedepsele sunt mici

Pretextul unor asemenea modificări îl reprezintă situația potrivit căreia, la nivel european, România ar fi fruntașă la accidente rutiere grave. Probabil c-așa o fi. Cifrele vehiculate la tot felul de bilanțuri ale poliției sunt concepute ca justificări ale strângerii șurubului.

Dar ce nu înțeleg căpeteniile poliției este faptul că represiunea fără garanții juridice democratice nu reprezintă soluția diminuării accidentelor. Represiunea, așa cum este concepută în Codul Rutier, nu face altceva decât să amplifice nemulțumirea cetățenilor față de polițiștii aroganți, incompetenți și pătrunși de sentimentul că ei sunt semizeii șoselelor. Mulți dintre ei, când te opresc în trafic, coboară alene din mașină cu ochelari negri de soare și tatuaje până la urechi de parcă ar descăleca John Wayne în fața bandiților care au răpit diligența.

Măsurile represive au rostul lor, desigur, pot fi un adjuvant, dar nu pot înlocui eliminarea cauzelor de fond ale accidentelor rutiere. Accidentele nu se produc pentru că pedepsele sunt prea mici. Ne comparăm cu occidentul la acest capitol doar pentru a motiva creșterea represiunii.

Dacă ne scoatem singuri ochii că am fi fruntași la accidente, ar trebui să extindem comparația și la alte capitole care influențează starea respectivă. E vorba despre sistematizarea căilor rutiere, calitatea drumurilor, nivelul de iluminare al șoselelor, supravegherea la vedere a circulației de către poliție.Despre nivelul de școlarizare al conducătorilor auto, modul de atestare al instructorilor și școlilor auto, integritatea procedurilor de eliberare a permiselor. Sunt cunoscute cazurile în care la Argeș și Suceava, poate și-n alte locuri, au fost depistați și trimiși la pușcărie grupări de ofițeri superiori din poliție care eliberau permise auto pe bani. Despre ce vorbim? Ne mai mirăm că prin republică defilează pe șosele tot felul de cocalari, drogați, beizadele și alte specimene de infractori favorizați de polițiști? Cu șosele proaste, cu semnalizare defectuoasă sau inexistentă și gropi care apar după fiecare ploaie, cu parapeți de poduri nesemnalizate, cu polițiști care stau doar în boscheți, la vânătoare de vitezomani, în loc să-și manifeste preventiv, la vedere, prezența și cu atâtea alte nenorociri existente în infrastructura rutieră, tabloul de cauze ale accidentelor devine ceva mai complet.

O șansă pentru juristul Predoiu

În România agentul de circulație face legea. Fără ghilimele. Agentul rutier este liberul arbitru în aplicarea legii. Ce scrie el în procesul verbal este considerat de instanțe ca fiind adevărat. Este faimoasa prezumție de veridicitate, numită și „prezumția de temeinicie” sau „prezumția de adevăr” de care beneficiază actul emis de polițist.

Prezumțiile acestea nu sunt prevăzute în nicio lege. Ele sunt niște cutume în practica instanțelor. Asta înseamnă că, în orice proces cu Brigada Rutieră, judecătorii dau dreptate din oficiu agentului de circulație. Prezumțiile de care se bucură polițistul devin mai tari decât prezumția de nevinovăție a celui sancționat. Instanța nu cere niciodată poliției să facă dovada faptei sancționate. Procesul verbal de sancționare este prin el însuși „dovada” faptei! Actul este considerat legal și adevărat doar prin simplul motiv că fost completat de un polițist.

Un domeniu cu atât de mare impact social cum este circulația rutieră nu poate fi lăsat la cheremul percepțiilor unor polițiști. Documentele emise de un agent de circulație sunt singurele acte emise de autorități ale statului român – cu excepția decretelor prezidențiale – care nu sunt supuse niciunei examinări critice. Rechizitoriile procurorilor sunt supuse controlului ierarhic. Procesul verbal întocmit în stradă de agenții de circulație – nu.

Nu se poate replica prin dreptul de a contesta în instanță. La judecătorie, cel amendat n-are nicio șansă. Actul emis de polițist este considerat a priori adevărat. Polițistul nu este obligat să prezinte vreo probă. Procesul este o pierdere de timp, de bani și de nervi. Rarisime sunt cazurile în care cei sancționați pot proba neadevărul și netemeinicia celor consemnate în procesul verbal de amendă.

De Ziua Poliției, lunea trecută, ministrul Cătălin Predoiu a avut un mesaj cuprinzător asupra rosturilor acestei instituții. Nimeni nu-l poate bănui că n-ar avea cuvintele la ei. Sau că n-ar ști carte. Are idei și are viziune. I-ar mai trebui ceva: curaj. I-ar trebui, de pildă, curajul de a publica lunar harta crimei organizate – a clanurilor de interlopi din România, cu evoluția stegulețelor care dispar sau apar în diferite locuri.

Apoi, ar trebui să aibă curajul de a interveni chirurgical în profunzimea reglementărilor rutiere. Să facă o revoluție copernicană în legislația rutieră, repunând pe locul lor deciziile în materie ale Curții Constituționale a României și soluțiile CEDO privind sarcina probei în cazul contravențiilor (v. cauza Anghel vs. România).

Problema prezumțiilor de care se bucură procesele verbale întocmite de agenții de circulație a fost morfolită ani în șir de minți luminate ale codului civil. Din varii motive, nu s-a ajuns la niciun rezultat în spiritul preceptelor democratice. Care proces echitabil? Care prezumție de nevinovăție? Care sarcina probei?

Nodul gordian al acestor dezbateri trebuie tăiat în spiritul legislației sec. XXI, nu al „codului lui Cuza”.

Ministrul Cătălin Predoiu are obligația să-și onoreze renumele de jurist de elită și să nu-și bată joc de studiile pe care le are, vindecând această rană de pe obrazul democrației. Și prin asta, va avea șansa de a rămâne în partea luminoasă a istoriei.

Procesul echitabil și prezumția de nevinovăție trebuie să redevină reginele proceselor civile cu poliția rutieră.

Agentul de circulație trebuie să prezinte probe pentru fiecare afirmație făcută în procesul verbal. Punct.