Premiere teatrale

Burghezul gentilom”, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Astăzi, la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, are loc premiera spectacolului Burghezul gentilom de Molière, în regia lui Mihai Măniuțiu. Următoarele spectacole sunt programate miercuri, 20 iunie și 27 iunie, ora 19.00.

Aflat la cea de a noua colaborare cu trupa Teatrului Maghiar, regizorul Mihai Măniuțiu și-a dorit să monteze o comedie în concordanță cu subtitlul original al piesei scrise de Molière: comedie-balet în proză. Spectacolul este unul de divertisment, menit să binedispună publicul. Atât coregrafia, cât și muzica slujesc ideea de entertainment.

Protagonistul spectacolului, domnul Jourdain, este un burghez putred de bogat care îşi poate permite aproape orice. Totuși, simte că îi lipsește ceva: ar vrea să devină o persoană cultivată și rafinată, așa cum își închipuie că sunt cei din lumea bună, din high life. De această dorință de parvenire se folosesc toți membrii anturajului său, fapt care dă naștere mai multor scene comice.

Echipa spectacolului este formată din colaboratorii constanți ai regizorului: coregrafia este creată de Andrea Gavriliu, decorul este semnat de Adrian Damian, costumele de Luiza Enescu, muzica de Mihai Dobre, membrul trupei Șuie Paparude imaginile video de Cristian Pascariu. Dramaturgia: Kata Demeter, asistent regie: Emőke Veres.

Rolul principal este interpretat de Miklós Bács. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Emőke Kató, Éva Imre, Balázs Bodolai, Loránd Váta, Csilla Albert, Gábor Viola, Lóránd Farkas, Róbert Laczkó Vass, Ferenc Sinkó, Szabolcs Balla, Attila Orbán, Áron Dimény, Andrea Vindis și Réka Csutak.

FotografiiIstván Biró.

Improvizaţie la Alma”, licenţă la UNATC

Miercuri, 13 iunie, la ora 19.00, la Sala Mică a Teatrului Național din Bucureşti, va avea loc prima reprezentație a spectacolului Improvizaţie la Alma de Eugène Ionesco, examen de Licență UNATC 2017 (Premiul pentru cel mai bun spectacol, Gala Absolvenților 2017).

Venind în întâmpinarea tinerilor creatori de teatru, TNB în parteneriat cu UNATC prezintă o serie de spectacole realizate de studenți.

Improvizatie la Alma este o piesă în care încerc să-l imit pe Molière, fiind, de asemenea, o critică a unor critici. Le reproșez criticilor dogmatismul, neînţelegerea artei, refuzul lor de a întelege teatrul. Criticii pe care-i pun în scenă în această piesă sunt niște critici militanți. Dacă răul pe care oamenii și-l fac unii altora își schimbă aparența, natura lui profundă rămâne aceeași. Am scris ca să mă întreb la rândul meu despre această problemă, despre acest mister”, se destăinuie Eugène Ionesco

Departe de a fi o discuție pretențioasă despre filosofie și teatru, este o parabolă încă actuală despre societatea care nu te vrea altfel, ci te vrea spălat pe creier, te vrea să gândești și să trăiești după cum îți dictează ea. Iar de cele mai multe ori, societatea învinge. Ăsta e coșmarul lumii în care trăim și ăsta a fost și coșmarul lui Eugène Ionesco. Spectacolul vrea să fie un semnal de alarmă, tras pentru noi toți (indiferent că suntem artiști sau corporatiști), care trebuie să ne întrebăm dacă am încetat vreodată să mai spunem adevărul nostru și de ce am început să-l propovăduim pe al altora”, afirmă regizoarea Andreea Ciocîrlan.

“— Unde?
— În camera de lucru a lui Ionesco.
— Când?
— Într-un vis de-al lui Ionesco.
— Cine?
— Trei critici în căutarea unui autor, un autor în căutarea libertății de exprimare și o menajeră în căutarea normalității.
— Ce?
— O discuție despre teatru și filosofie care culminează cu manipularea autorului de către critici.
— De ce?
— Ca să devenim conștienți de ce ne paște când vrem să fim ca fluturii… liberi”.

Regia: Andreea Ciocîrlan

Scenografia: Florentina Burcea

În distribuţie: Vlad Nicolici/ Eduard Burghelea (Ionesco), Mircea Băluţă (Bartholomeus I), Adrian Piciorea (Bartholomeus II), Kostas Mincu (Bartholomeus III), Cosmina Olariu (Marie).

Teatrul Metropolis întâmpină 100 de ani pentru România. Sala „Amfiteatru” a devenit Sala „Centenar”

2018 reprezintă un an important pentru istoria României, este anul în care se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire, astfel încât, Teatrul Metropolis se alătură demersurilor iniţiate pe tot cuprinsul ţării pentru omagierea acestui bogat secol.

Începând cu luna mai, Sala „Amfiteatru” poartă numele de Sala „Centenar”.  Cu acest prilej, cele 100 de locuri ale sălii au început deja să primească numele personalităților marcante ale acestui secol, personalităţi din domeniul teatrului românesc. Pe parcursul a 5 luni, fotoliile sălii vor trece prin metamorfoza schimbării numelui. În fiecare lună, fotoliilor li se vor adăuga câte 20 de nume care au contribuit la pagina de istorie teatrală a fiecărei perioade a celor 100 de ani de România: Sonia Cluceru, Aura Buzescu, George Calboreanu, Elvira Godeanu, Alexandru Giugaru, Eugenia Popovici, Miluţă Gheorghiu, Costache Antoniu, Beate Fredanov, Marcel Anghelescu, Ninetta Gusti, Fory Etterle, Cella Dima, George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Niky Atanasiu, Kovács György, Clody Bertola, Marcela Rusu.

Reamintim faptul că primele 20 de nume ale acestor personalităţi au fost:
Agatha Bârsescu, Constantin I. Nottara, Aglae Pruteanu, Ion Livescu, Lucia Sturdza Bulandra, Ion Manolescu, Zaharia Bârsan, Constantin Tănase, Tony Bulandra, V. Maximilian, Maria Filotti, Gheorghe Storin, Gheorghe Timică, Maria Ventura, Marioara Voiculescu, Ion Iancovescu, Nicolae Bălţăţeanu, Elvira Popescu, Marietta Sadova, Mihai Popescu.

100 de ani pentru România, 100 de ani pentru scena de teatru!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.