Premierul Ciolacu vorbește din nou despre impozitarea progresivă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Baia Mare, întrebat despre impozitarea pensiilor, că trebuie să existe o dezbatere despre reforma fiscală, „trebuie să ne hotărâm odată ce dorim, impozitare unică sau progresivă”.

„Este o discuţie, am rugat-o şi pe doamna ministru al Muncii în perioada următoare să facem, era acea raportare cu coşul zilnic funcţie de venituri, să vedem impactul. Ştiţi foarte bine, mă gândesc foarte bine să ţin un echilibru macroeconomic în România. Mi-am asumat acest lucru ca prim-ministru. Dacă vrem să distrugem tot ce a construit domnul Lazăr (investitor în domeniul agricol, la a cărui fermă premierul a făcut o vizită – n.r.), atunci hotărâm cu toţii că nu mai plătim niciun impozit, dăm numai subvenţii şi am terminat, dar nu mărim cumva impozitarea celor care au venituri excepţionale. Asta înseamnă reformă fiscală cu adevărat. Când facem reforma fiscală, ea trebuie să fie dezbătută public, s-o şi să avem şi cu patronatele, şi cu sindicatele, şi cu sistemul bugetar, cu toată lumea”, a precizat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că trebuie să se ia o decizie privind sistemul de impozitare: impozitare unică sau progresivă.

„Trebuie să ne hotărâm odată ce dorim! Dorim să avem un sistem de impozitare care nu mai există, impozitarea unică, sau poate dorim să revenim la acea impozitare unică, dar care este unică, fără excepţii. Dacă ne hotărâm ca să avem un mediu concurenţial corect pentru toată lumea, cu alte cuvinte, fără excepţii fiscale, cum este în toată Europa, sau dorim să mergem mai departe cu o impozitare progresivă, cum au toate ţările dezvoltate. Trebuie să hotărâm împreună acest lucru. Acest lucru nu trebuie să-l hotărască niciun partid politic, niciun guvern anume, acest lucru trebuie dezbătut frumos, transparent cu mediul de afaceri, cu sistemul bugetar, cu sindicate, cu toată lumea la masă”, a mai spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu şi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, au făcut vineri o vizită la o fermă zootehnică din Baia Mare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

27 de Comentarii

  1. Singura soluție pentru a menține financiar Romania pe linia de plutire este impozitarea progresivă de pana la 50%. Apoi,o măsură de urgență este reducerea cu 30% a aparatului bugetar. De la 1.300.000 de tăietori de frunze la câini( rujate cu ochii cat cepele de prin ministere) trebuie sa rămână doar 800.000 de specialisti adevărați. In rest, e praf in ochii flămânzilor!

  2. Ciolacul ati da Pensie de 1300 de lei si-ti ia 2600 de lei pe Bilet de Tratament pentru Pensionari ! Asta-i Ghisheft !

  3. In/Off-topic : cine o fi câștigat în urma ajustării punctului de pensie, cei cu pensia mininimă sau cei cu pensii nemeritate ?!

  4. Bineeee… Ciolacu a terminat liceul la vârsta de 42 de ani…. Nu cred ca poate înțelege ceva. Nu a avut nici o maserie, nu a lucrat măcar o singura zi. Vai de România!

  5. …analistule, ori dai cu sapa pe minim pe economie, ori ai pensie sociala!…deci tu vrei ca indexarea pensiilor sa fie regresiva, adica cei ca tine, cu sociala, cu doi ani de munca pe minim, adica nexam contributie, sa ai indexare de 100% in fiecare an iar cei care muncesc de se rup-aici excludem bugetarii, vbest de privati-care fac banii in tara asta, care sunt platiti in functie de indeplinirea criteriilor de performanta si sunt platiti pe masura, sa stea pe loc, pe langa faptul ca le mai si impoziteaza pensiile, eventual sa le creasca impozitul in fiecare an!…la salarii, invers, tu sa nu platesti, ca esti necalificat, dai cu sapa iar cel care face ce neam de neamul tau nu ar putea nici in viata asta si nici in urmatoarele o suta, sa plateasca 50%…tu te auzi ce spui?…prietene, nu vreau sa intretin trantorii, intelegi?…nu vreau sa intretin votacii psd,pnl,usr,udmr samd, care freaca menta toata viata, poti pricepe?…poti pricepe faptul ca procentul din sume diferite, in valoare nominala este diferit?…eu platesc in fiecare luna peste 2000 lei impozit pe salariu, tot atat la sanatate, si peste 5000 la pensie…nu crezi ca dau oricum prea multi bani, sa-i flituiasca astia pe bugetari si trantori?…tu cat platesi?…auzi, singura solutie!…mai nea, singura solutie este sa nu mai angajezi toate fufele prin te miri ce agentii care nu au nici macar sediu, dar au salarii de mii de euro pe luna, sa nu mai coste kilometru de autostrada, la ses, de trei ori cat acelasi km in elvetia, prin munti si tot asa!…cum dracului sa se mai faca bine cociocu’cu oameni care gandesc asa?…du-te la munca, nu la intins mana!…

  6. Cu 2600 de lei decât sa-i dai pe 1 Bilet de Tratament mai Bine ati cumperi un Laptop HP ! Cu 5200 de lei mai Bine-ti Cumperi un Laptop Mac sau HP de Buna Calitate cu 16 GB si 1 TB !

  7. Ciolacu stie f.bine ca E factura nu ii va duce bani in plus. Din contra sevor inchide miide mici afaceri. Evaziunea este in alte locuri – imobiliare, importuri legume si fructe, jocuri de noroc etc. Pe astea nu le vede ca aduc bani la sefii de partide si primarii care le aduc voturi.

  8. Atata timp cat ai o gramada de scutelnici si la 10% impozit, ai 60% angajati pe salariul minim si restul in mana degeaba bagi impozit progresiv. Scutelnicii vor ramane, evazionistii la fel, vor fi jupuiti doar cei din clasa de miloc.

  9. Marcel Budală bagă p-aia cu * Sunt student sărac la SRI LANKA și n-am un ban în buzănar * Te-ai forțat mult pe treptele alea de impozitere, n-ai alunecat , nu era polei , ți le-au curățat * amărăștenii de la Ajutor social și ți-au zis să le pui o *pilă ? Socialismul a fost o orănduire dreaptă , d-aia Fondul de pensii era excedentar . Aproape toți aveau servici , numai că unii plecau obosiți și veneau odihniți de acolo . Multi aveau mintea *odihnită , toată viața . Fraierii , ca mine se făceau ingineri iar la 25 de ani ,ca stagiari erau subordonați la meșteri / șefi de echipă de vârsta lor care aveau salarii duble , apartament , Dacie , primeau alocație pt. copii în timp ce *injineru plătea PIP ( a stat să *buchisească în loc să se însoare și să se facă membru de Partid) , Dar las^că veni Loviluția . Fraiere , acum nu te mai ținem obligat în uzină în ^șchimburi , bagă 3 rulmenți în traistă și *fuga la turci . Fraieru : * Păi d-aia m-am spetit cu *integralele să fac *integrame prin Bazar,covrigi,*gogoși și minciunele ? Numai că ăia de-au făcut integrame cu ziua și cu ora apoi prin Uie și au cotizat la pensii la Vămi , au viloaie , Bmw și pensie NEIMPOZABILĂ de *amărăstean . Fraierul e drept a schimbat acum 15 ani Dacia cu Loganul pe care-l ține în fața blocului ( n-are nevoie de RCA , cauciucuri etc .) Budală îi zice că dacă mai trage vreo 3 ani după 65, îi mai bagă Bucuria ceva în Pensie În plus el ,Împărțitorul va strânge ceva în *coșu zilnic că *frigideru îl are plin ,ca să nu se dezechilibreze !Cu covrigi , gogoși și minciunele , te-ai făcut BOER , mișele ….

  10. hina sa intre romanica in normalitate..mai trec vreo 2 generatii…
    BURSA la BUCURESTI, FIRME ROMANESTI, ACTIUNI, FONDURI MUTUALE…unde oamenii isi baga banii de pensii…si si-i gestioneaza singuri sau prin intermediul firmelor de investitii
    DACA VRETZI CAPITALISM AUTENTIC
    si nu furaciune NEO BOLSHEVICA PERPETUUA in care neica nimeni fura bani de pensii si banii de taxa intr-o economie MAFIOT dirijata de SERICA

  11. Aprob , fără rest ,ce spune „vânătorul de troli’.Argumentat(…poti pricepe faptul ca procentul din sume diferite, in valoare nominala este diferit?…),a explicat pe limba oricărui cetățean,sărac ori mai bogat,că toți pierdem cu progresivul.Cel care are mult ,prin munca lui,de ce să-l jupoi cu un impozit mai mare?La limita, oamenii harnici vor fi descurajați să câștigea mai mult,iar leneșii încurajați in lenea lor.Ma declar exasperat vizavi de narativele proruse(e,totuși, dreptul dumnealui)și mă înclin cu respect in fata acestei puneri la punct împotriva impozitării progresive.Ca un făcut, socialiștii de pretutindeni,sunt experți în asta și când se golește sacul, vin alții să repare.In asta timp ,socialiștii,pe margine ,incep sa latre și să strige:,,ce bine se trăia pe vremea lor”.Și nu durează mult, și ciolovecul bagă în urna votul cu cei care lau lăsat la sapa de lemn.

  12. Impozitarea progresiva este discriminatorie, doar ca, nu toata lumea intelege termenul, cred ca nici CCR.

  13. @tomlin pui de bolshevic…
    si imbogatirea dupa revolutzie a fost discriminatorie nu-i asa ?
    doar unii au avut access la banii pe care i-au furat la inceput…
    nu iti e rusine…magarule…ca dora nu or fi fost totzi astia bogatzii din romania un fel de bill gates.
    totzi au furat sau au facut lucruri reprobabile…
    asta include chiar IMPORTURILE masive de bunuri de consum…
    seminte de floarea sorelui de la Bulgari, BoniBon de la Turci, Blugi de la stambul, Camasi de matase din China,
    TV color de la ANA Electronics..Un Pic Mai Bine pentru dumneavoastra de la padure…
    si altzi Benefactori…mai bronetzi sau mai blonzi…
    industria praf…si hoarde de sclavi emigrind pe banii lor in occident…
    ah…sa nu uitam politicienii si securistii care si-au luat spaga milioane la vinzarea resurselor tzarii

  14. Carevasazica, daca muncesti zdravan pe un salariu mic, nu ai dreptul sa te bucuri de nimic, in viata asta, ca, nu-i asa, zice Ghita, cel care are mult are doar prin munca lui, necum altcumva…
    Bugetari adicatelea, ca in tagma lor de specialisti nu exista salariati cu minim pe economie.
    Bai desteptilor, n-o sa mearga asa o vesnicie.
    Cei dispusi sa munceasca din greu o vor face afara, in locul vor veni alte populatii care vor trimite in alte tari rezultatul muncii lor, oricum mult peste ce i se ofera unui indigen, in sfarsit leul se va devaloriza si bugetarii si specialii vor simti si ei cum e sa te uiti ca milogul in traista.
    Asa s-a intamplat si la greci, din cauza saraciei si-au inchis pana si televiziunea nationala!
    Merita si romanii sa experimenteze asemenea senzatii tari!?
    Merita!

  15. O viziune corecta, care se impune ! La polarizarea sociala la care s-a ajuns in Romania …Se aplica in toata Europa civilizata ! S-a tot amanat – justificat – pentru ca societatile romanesti sa se poata capitaliza De-acum se impune !
    Atentie le impozitarea salariilor ! Zero la salariul minim, crestere progresiva moderata pana la depasirea salariului mediu !Si declaratie de venituri dupa model american !

  16. Raportul dintre salariul maxim și minim trebuie sa fie 5,5/1 cum era pe vremea socialismului multilateral dezvoltat, nu ca acum când e 100/1,in capitalismul de cumetrie. Fiecare om mănâncă cu o lingura!

  17. Ce impozitare progresiva viseaza asta?
    Adica sub 2500 lei – 0 impozit, ce depaseste 2500 pana in 5000 15%, ce depaseste 5000-7500 25% si ce depaseste 10000 35%?
    Cine s-ar mai baga in politica daca ar ramane baietii fara bani de furat de la stat?

  18. Astia civilizatii de ce mai stati pe aici, nu gasiti de lucru in vest pe impozite progresive? Care vorbiti de America, macar ati ajuns pe acolo ? Cum sa se uite cineva in gura lui Ciolacu, decat daca e destept de explodeaza de necaz pe capra vecinului ! Dar parca merita Fraiereanu ca sa vada unde merge totul pe urma, doar totul creste datorita impozitarii, iar autostrazile alea de pe hartie o sa fie si mai scumpe, ca nu-i asa creste si pretul hartiei creponate sa soseaua sa fie cat mai curbata ! Progresiv vine de la progresisti ??? Ca astia sunt oricum pe invers decat ar trebui sa fie lumea !

  19. …pt investitorul in educatie, in legatura cu narativele proruse…in proportie de 99,99%razboaiele, indiferent ca s-au purtat cu dintii, ghearele, bata, prastia, arcul, sabia,tunul, avionul, racheta samd au avut la baza numai ratiuni economice!…timp de 50 de ani armele au tacut, razboiul a fost dus doar pe doua fronturi:economic si ideologic…la un moment dat cineva a crezut ca poate schimba paradigma inteligentei cu acapararea marsava-pe care a practicat-o cu asupra de masura sute de ani-schimband metodele…crezand ca oponentul de ieri a ajuns o leguma frageda…a dat peste o nuca tare, rusia!…noi am avut relatii amiabile cu rusia, cu republica chineza, cele mai mari piete din lume!…brusc, ascultand cantecul de sirena al „aliatului”,nu numai ca am intors spatele acestor piete, acestor tari, le-am antagonizat!…in tot acest timp, cei care ne felicitau si ne indemnau sa facem aceste lucruri aveau excelentevrelatii economice si politice cu proaspetii nostri dusmani…am avut o industrie invechita, poate produsele nu se ridicau la standardele vestice dar erau super bune si apreciate pe aceste piete…puteam sa continuam schimburile si, cu chibzuinta, ne renovam sandramaua, ne modernizam…asta este narativul meu…presedintii, dictatorii sunt trecatori, tara ramane…relatiile raman sau sunt stricate…in functie de interese, aliante sau prostie…desi pare complicata, ecuatia este extrem de simpla:trebuie sa intelegi ca totul se rezuma la economic…taranul roman are o vorba:dragostea trece prin stomac…

  20. extrem de periculos specimen!…o hiena oportunista si lingusitoare!…face si pe „dracu’ in patru” ca sa gaseasca bani pentru ce-i care-l mai sustin : „specialii” (sub 10% din populatie care ne costa majoritatea resurselor bugetare)…un parazit unsuros IMPUS noua de cei interesati sa ne spolieze in continuare!

  21. Poți să-ți ieși din minți tot șezând și gândind ce-i de făcut, dar din kkao bomboana nu faci..
    Nici îndoială că Ciolacul vrea bine dar cum poți face bine când nu iești stăpân în țara ta..Numai produsul cu venit mare aduce bunăstarea și când majoritate populației lucrează pentru economia țării sale..
    Este împrumutul o grijă pentru guvern?! Numaidecât..! Și cine o să-l întoarcă? Numai un Ceaușescu?! Nici îndoială..Nu știu niciun guvern democrat care sa întors ceva FMI- iului..

  22. @vanatorul de troli,de acord cu prima parte.Si cu a doua parte dar pe sfert.Pana când ați remarcat că ceea ce se producea in piata socialistă era apreciat.Da,până la un punct,dar curând economia dirijată și-a arătat limitele.Nu puteți compara Dacia 1100 sau DACIA 1300 cu vw,Opel, Ford,etc.Desi la baza noi am folosit modele originale franțuzești.Istoria,care nu ne poate înșela,a demonstrat la sfârșitul sec.trecut că vestul a covârșit estul(destrămarea imperiului URSS în principal)Sau dacă vreți : democrația,cu toate defectele,a învins autocrația,cu toate calitățile ce i le-am putea considera .Va salut cu respect.

  23. IMPOZITAREA PROGRESIVA ESTE CEA MAI BUNA SOLUTIE. ESTE CEA MAI ECHITABILA SI EXISTA IN APROAPE INTREAGA EUROPA. NUMAI NOI VREM SA PERSISTAM INCONTINUARE CU HOTIA . BAI VRETI O TARA CA AFARA? INTRODUCETI IMPOZITUL PROGRESIV NU CUM ESTE ACUMA CA LA RUSI. DOAR NOI SI EI MAI AVEM ASTA. SI NU VRETI SA FIE CA LA RUSI NU-I ASA? iAR CEL MAI MARE SALARIU BUGETAR SA FIE AL PRESEDINTELUI ROMANIEI, APOI LA PM, SEFI CAMERELOR,SEFUL CCR, MINISTRI SI RESTUL ASTA-I IERARHIA BUGETARA. ASA ESTE CORECT NU ISI TRAGE CINE VREA SALARIUL CARE IL VREA CA ASTA-I ANARHIE BUGETARA SI ASTA AVEM NOI ACUMA.FURAT BANI PUBLICI CU ACTE IN REGULA.

  24. Impozitul progresiv e greu de aplicat si de calculat. La acelasi salariu daca un om munceste jumatate de an va avea la final de an impozit mai mic datorat decat daca lucreaza un an intreg. Asta inseamna ca pornesti cu taxe pentru salariu intreg dar daca la jumatatea anului iti pierzi jobul taxele trebuiesc recalculate si statul trebuie sa dea inapoi o parte din taxe. Va imaginati ce inseamna asta? Romania nu e o tara care sa poata implementa asa ceva cum e America. Si am dat un exemplu simplu urneaza veniturile multiple din surse diferite si multe alte cazuri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.