Demisia guvernului Franţei a făcut prima pagină a marilor publicaţii europene, cu ziarele germane exultând la aflarea veştii despre căderea în dizgraţie a unui ministru francez ostil Berlinului, însă, înainte de toate, un încurcă-lume al scenei politice franceze.
Pentru La Stampa, citat de Courrier International, demisia guvernului condus de Manuel Valls are ca explicaţie refuzul premierului de a merge pe linia aleasă de ministrul său al Economiei Arnaud Montebourg, care declara că “trebuie să ridicăm tonul împotriva Germaniei…Când spun Germania vorbesc despre dreapta germană care o susţine pe Angela Merkel. Franţa nu intenţionează să se alinieze axiomelor ideologice ale dreptei germane”.
Astfel, premierul Manuel Valls, socotit un socialist “de dreapta” nu a avut decât să aleagă între a ridica tonul impotriva Germaniei şi a renunţa la unul dintre miniştrii cei mai importanţi. A ales a doua variantă şi acum este însărcinat de preşedintele Francois Hollande cu constituirea unui nou guvern.
Frankfurter Allgemeine Zeitung: “Ce-i prea mult e prea mult”
“Ce e prea mult e prea mult”, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Courrier International. “Nu se poate tolera în guvern un ministru al Economiei care pune mereu sub semnul întrebării politica economică, Motebourg a mers din eşec în esec şi n-avea ce face mai bun decât să atace în permanenţă politica lui Francois Hollande şi a guvernului german, care ar fi impus un program nociv de austeritate”.
“Desigur, reformele lui Hollande sunt ezitante, dar după începutul anului 2014 nu se poate nega o anume coerenţă. Pentru aripa stângă a partidului era deja prea mult. (…) Dar sub impulsul lui Valls, Hollande a oferit condiţiile necesare pentru a pune în practică cu determinare un adevărat program de reforme”, scrie FAZ.
El Pais scrie că popularitatea premierului Valls este tot mai redusă şi că acesta va trebui să depăşească acest handicap. Atat El Pais, cât şi cotidianul belgian Le Soir sugerează că Montebourg, clasat al treilea în nominalizarea socialistă pentru următoarele prezidenţiale începe să ţintească către fotoliul de la Elysee şi că va juca pe cartea criticilor aduse aripii drepte a socialiştilor, aflată la guvernare.
Montebourg: Ministrul Economiei care a avut o relaţie tensionată cu… economia
Cine este însă Arnaud Montebourg, ministrul Economiei care a criticat prea mult şi pe cine nu trebuie?
Revista britanică The Economist a realizat în 2012 un portret al politicianului francez care rămâne foarte actual. “Este greu să fii mai teatral decât Arnaud Montebourg. Telegenic, acest socialist de aproape 50 de ani ştie să condamne naţionalele cu aceeaşi uşurinţă cu care farmecă doamnele în vârstă din circumscripţia sa viticolă, aşezat la o masă de picnic plina cu sticle de bourgogne”.
The Economist considera însă că principala problemă a lui Montebourg a avut mereu “o relaţie tensionata cu realitatea economică”, nu tocmai bine pentru un ministru al Economiei. Montebourg s-a remarcat apoi şi ca un ferm promotor al transparenţei democratice, fiind unul dintre cei care a militat pentru judecarea lui Jacques Chirac într-un dosar de corupţie, dar şi pentru excluderea unor aleşi socialişti corupţi.
Mereu contra vântului
Ceea ce l-a îngropat însă pe Montebourg este că a alergat mereu contra vântului, atât în relaţia cu şefii săi (premierii Jean-Marc Ayrault şi Manuel Valls), cât şi cu sindicatele şi patronatele.
Montebourg a militat pentru un “capitalism cooperativ”, împotriva mondializării, a fost pentru exploatarea gazelor de şist, dar împotriva multinaţionalelor, a susţinut sindicatele, dar nu a reuşit să îndeplinească vreo promisiune făcută în faţă lor.
Imediat ce a devenit ministrul al Economiei, Arnaud Montebourg a luat o poziţie dură faţă de patronii Grupului Peugeot Citroen, pe care i-a acuzat de “disimulări” şi “minciună” în momentul în care au anunţat că vor să concedieze 8.000 de angajaţi. Apoi, în august 2012, ministrul şi-a suit în cap ecologiştii, declarând că energia nucleară este o “cale a viitorului”. În decembrie 2012 a ameninţat că va demisiona dacă guvernul nu va naţionaliza oţelăria de la Florange, devenită un simbol al luptei sindicale a la francaise.
În 2013 a avut loc schimbul de replici acide cu patronul american companiei producătoare de anvelope Titan, Maurice Taylor. Montebourg l-a numit “extremist” pe acesta, pentru că i-a numit pe francezi drept “aşa-zişi muncitori” care “lucrează doar trei ore pe zi”.
În iulie 2013, Montebourg reîncepe războiul cu ecologiştii, după ce se pronunţă pentru exploatarea “ecologică” a gazelor de şist de către o companie naţională publica. Atunci, premierul Jean-Marc Ayrault a trebuit să facă o intervenţie în timpul unei vizite în România, de unde a asigurat că “este exclus să se exploateze gaze de şist în Franţa”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.