Președintele, mesaj de Ziua Culturii prin consilier

Chiar dacă nu pare să aibă vreun program luni, președintele Klaus Iohannis nu și-a rupt câteva minute ca să înregistreze măcar un mesaj de Ziua Culturii Naţionale. A preferat în schimb să trimită câteva vorbe printr-un consilier.

In textul respectiv, se subliniază că „peste generaţii, opera eminesciană reprezintă o moştenire nepreţuită lăsată nouă şi care pune în evidenţă rolul culturii în evoluţia spre modernitate a societăţii noastre”.

Mesajul a fost prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor – Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, în cadrul sesiunii festive organizate de Academia Română.

Prin instituirea Zilei Culturii Naționale pe 15 ianuarie, cinstim opera și contribuția excepțională a lui Mihai Eminescu la identitatea națională și la cultivarea limbii române ca element central al patrimoniului nostru cultural.

Peste generații, opera eminesciană reprezintă o moștenire neprețuită lăsată nouă și care pune în evidență rolul culturii în evoluția spre modernitate a societății noastre, un proces care s-a inspirat din valorile occidentale și care, printr-o fericită îngemănare cu spiritualitatea și tradițiile poporului român, a stat la baza împlinirii idealului unității noastre naționale.

Atunci când de ziua nașterii „omului deplin al culturii românești”, cum îl caracteriza Constantin Noica pe Mihai Eminescu, omagiem însăși Cultura, arătăm cât de important este rolul implicării personalităților din acest domeniu în dezvoltarea societății noastre. Zeci de ani în perioada comunistă, cultura a fost ascunsă sub o pătură urâtă și grea de ideologie și propagandă, limba română a fost pusă cu forța în slujba textelor închinate dictatorilor, tradițiile seculare au fost manipulate ori marginalizate sau chiar interzise. Cu toate acestea, reperele culturale autentice nu au încetat să dea rod și să hrănească speranța în revenirea la libertate, la o societate a promovării valorilor și a cultivării dialogului intercultural. Faptul că românii de pe ambele maluri ale Prutului cinstesc astăzi, împreună, cultura, tradițiile și limba din care ea și-a tras seva puternică reprezintă rodul jertfelor și al luptei pentru democrație, fiind totodată dovada triumfului libertății, al rezistenței și al solidarității prin și pentru cultură.

Fundamentele constituirii și progresului națiunii, de la cucerirea independenței și Marea Unire la parcursul țării noastre spre integrarea europeană și nord-atlantică, nu ar fi fost posibile fără contribuția elitelor și a personalităților culturale. Operele lor au conferit legitimitate prezenței noastre în marea familie a Uniunii Europene, unde astăzi suntem parte a unui spațiu politic guvernat de respectul drepturilor fundamentale ale omului, printre care un loc central îl ocupă libertatea de creație și liberul acces la cultură.

Cultura rămâne de o relevanță deosebită pentru întregul proiect european. Dialogul intercultural, mișcarea liberă a creatorilor, diversitatea expresiilor culturale, recunoașterea internațională a valorii creației contemporane, ca și cea a bogăției patrimoniului nostru cultural sunt consecințe benefice ale apartenenței României la Uniunea Europeană. Activitățile industriilor culturale și creative au înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani, contribuția lor la produsul intern brut rivalizând cu cea a unor ramuri importante ale economiei.

De Ziua Culturii Naționale, îndemn autoritățile să sprijine mediul cultural, public și privat și să acorde importanța cuvenită educației și culturii în formularea strategiilor lor. Implicarea cetățenilor în viața culturală este strâns legată de angajamentul civic și democratic al societății.

Îi felicit pe cei care slujesc Cultura în toate formele sale și le mulțumesc pentru devotamentul lor, adesea neobservat și de multe ori insuficient apreciat. Astăzi, când sărbătorim Cultura, ne amintim că prin artă și creație clădim o societate liberă și inclusivă pentru generațiile viitoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

8 Comentarii

  1. Are mesaj bre.. Ai priceput ?? El de fapt se uită la alt film,.Realitatea e prea tristă pentru el.. Are mesaj ”peste generații”,.. ce pii mei.. Crede că va fi pomenit, Sau cine știe..

  2. O fi venit la muncă?…Sa sperăm că mai e încă președintele româniei!…

  3. La Steaua care a Răsărit este o Cale atat de Lunga încât Ciolacul si cu Ciuca au Uitat de Pensionari ca 500 de lei in Plus la Pensie sa le Ajungă ! Pe Luna !

  4. pai ce mesaj sa trimita (editat) asta ? Este in ” peroada” de refacere de dupa ” vizite de stat” . De stat degeaba.Ar fi deamboulea sa-l auzi vorbind despre cultura . Probabil confunda cultura cu casele ,sau cu ce creste pe un teren agricol. Ce sa astepti de la Hantzi ? Cel cu mintea rudimentara .Pe masura celor ce l-au ales. Aia care strigau ” proasta lui Dragnea” si au votat plavanul eu le spun acum” prostii lui JohAnnuSS” ! ” Cum e turcul si pistolul!”

  5. Cred si eu ca-i obosit, pe unde a umblat,dupa Africa am primit Shanghan aerian, acum trebuie sa se duca la Tuthankamon sa intram de tot in Shanghan.

  6. Martoaga e din alt univers in timp ce tara noastră e in flacări, dar turistul va imtelege ce înseamna cand roata se invarteste

  7. Imbecilul nu are timp, trebuie sa studieze harta unde va merge cu ravasitoarea lui in zilele urmatoare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.