„Preţul energiei poate fi dublu în 2017-2018”

Tranziţia ţării noastre la piaţa energetică europeană unică va duce, în următoarea perioadă, nu la o scădere a preţurilor, aşa cum speră Uniunea Europeană, ci la o creştere aproape dublă a preţurilor energiei, avertizează specialiştii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi cei ai Academiei Române, într-o analiză lansată ieri, scrie Bursa.

Studiul „Eficienţa energetică – prioritate naţională pentru reducerea sărăciei energetice, creşterea calităţii vieţii şi siguranţa consumatorilor de energie” a prezentat un scenariu posibil pentru orizontul 2017-2018, potrivit căruia preţurile se vor apropia de media europeană probabilă, respectiv 0,227 euro/ KWh la electricitate şi 0,076 euro/ KWh la gaze.

„Într-o perioadă scurtă de timp (2015 – 2017/18) urmează un şoc al creşterii preţurilor energiei, probabil ultima creştere prin decizie politică a preţurilor. Şocul preţurilor va fi suportat de economie, dar şi de bugetele de familie. Impactul asupra segmentului sărac al populaţiei va fi foarte greu de suportat”, arată autorii studiului, menţionând că problema socială gravă cu care ţara noastră se confruntă în momentul de faţă este adâncirea decalajului dintre veniturile populaţiei, care se plasează în 2013 la aproximativ 40% din veniturile medii ale UE, şi preţurile energiei aliniate la nivel european.

În opinia acestora, va fi accelerat procesul de sărăcire a populaţiei româneşti, sub impactul creşterii rapide a preţurilor energetice şi va fi adâncit decalajul dintre standardele de viaţă din România şi cele ale UE.

„Creşterea preţurilor energiei va spori numărul consumatorilor vulnerabili şi întinderea sărăciei energetice în populaţia României. Creşterea eficienţei energetice este principala cale prin care pot fi reduse facturile de energie ale consumatorilor casnici. O mai bună informare a populaţiei cu privire la piaţa energiei şi creşterea puterii de negociere a consumatorilor casnici în raport cu furnizorii de energie ar contribui la limitarea sărăciei energetice”, potrivit aceleiaşi surse.
Sărăcia energetică este definită ca imposibilitatea unei persoane sau a unei gospodării să îşi acopere nevoile energetice minimale: iluminat, încălzirea optimă a locuinţei pe timp de iarnă, susţinerea facilităţilor de gătit şi asigurarea apei calde în locuinţă, dar şi utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun utilizarea de energie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.