Au căzut primii fulgi de zăpadă în Capitală în această dimineaţă. Vremea este rece în întreaga ţară, valorile nocturne urmând să se situeze sub normalul perioadei.
„În Capitală în această dimineață și în prima parte a zilei de marți ne așteptăm să mai ningă slab, așa cum s-a întâmplat în ultimele ore, dar vorbim de o ninsoare slabă care nu va crea probleme, urmând ca maxima zilei să nu depășească 5-6 grade” a declarat meteorologul Mihai Timu, potrivit b1.ro.
Cele mai mici temperaturi vor fi înregistrate în depresiuni, iar pe spaţii mici, în special în zonele joase din nordul şi centrul ţării, va fi ceaţă.
„După o zi foarte rece astăzi așteptăm maxime între -1 și cel mult 8 grade în vestul Olteniei. Va urma o noapte deosebit de rece, am putea spune poate chiar cea mai rece noapte din acest nou sezon de iarna care este foarte aproape de început pentru că așteptăm minime undeva de la minus 12 grade în estul Transilvaniei, până spre -1 – 0 grade în zona litoralului, cu minus 4 grade și la periferia Capitalei”, a precizat Mihai Timu.