Primar şi viceprimar, reţinuţi într-un dosar de incendiere

Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore într-un dosar privind îngroparea, incendierea deşeurilor şi evacuarea de ape uzate în apele de suprafaţă sau subterane, concomitent cu executarea de instalaţii de ape fără punerea în funcţiune a instalaţiilor de canalizare, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Potrivit unor surse din Poliţie, cele trei persoane reţinute ar fi fost primarul şi viceprimarul comunei Cochirleanca, alături de un alt angajat din cadrul administraţiei locale.

„În urma materialului probator administrat, faţă de 3 persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, a transmis IPJ.

Joi, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Buzău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, au pus în executare şapte mandate de percheziţie. Activităţile au fost derulate într-o cauză penală privind eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, îngroparea deşeurilor, incendierea deşeurilor, evacuarea de ape uzate în apele de suprafaţă sau subterane şi executarea de instalaţii de ape fără punerea în funcţiune concomitentă a instalaţiilor de canalizare.

„Din cercetări a reieşit că, din ianuarie 2023 până în prezent, reprezentanţii unei unităţi administrativ-teritoriale, din judeţul Buzău, ar fi eliminat şi păstrat deşeurile provenite din colectarea de la gospodării, agenţi economici sau rezultate din activitatea proprie, în afara spaţiilor autorizate.

Pe acest fond şi în condiţiile neluării măsurilor de prevenire şi de combatere, ar fi rezultat cantităţi considerabile de deşeuri. Pentru eliminarea acestora, reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale ar fi procedat la incendierea şi îngroparea deşeurilor. De asemenea, în exercitarea serviciului public de canalizare, reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale ar fi dat în funcţiune şi ar fi exploatat, direct şi prin atribuirea gestiunii, reţeaua de canalizare şi staţia de epurare, fără a deţine autorizaţie de mediu. Astfel, ar fi rezultat deversări, atât accidentale, cât şi controlate, de ape uzate şi substanţe poluante din staţiile de pompare/epurare şi direct din reţeaua de canalizare, fapt ce ar fi dus la contaminarea apelor de suprafaţă.

Totodată, în urma cercetărilor, s-a stabilit că instalaţia de canalizare ar fi fost pusă în funcţiune şi s-ar fi făcut intervenţii asupra sa, fără a exista avizele prevăzute de lege”, a mai informat IPJ Buzău.

Reprezentanţii Primăriei Cochirleanca nu au putut oferii informaţii cu privire la caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.