Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, va fi judecat în stare de arest (Video)

Curtea de Apel Cluj, a decis, la miezul nopţii de joi spre vineri, că edilul pedelist al Clujului, Sorin Lucian Apostu, să fie cercetat în stare de arest preventiv pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată.

Astfel, magistratul Ioana Morar din cadrul instanţei clujene  a admis solicitarea Serviciului Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca primarul municipiului de pe Someş să fie cercetat în stare de arest preventiv.

La aproximativ trei ore după emiterea mandatului de reţinere, în noaptea de miercuri spre joi, procurorii de la DNA Cluj şi-au justificat decizia într-un comunicat de presă afişat pe pagina de Internet a instituţiei:

“În cursul anilor 2009-2011, în schimbul încheierii unor contracte – de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului Local Cluj, respectiv de salubrizare a oraşului – inculpatul Apostu Sorin, în calitatea sa de primar, a pretins şi primit sume de bani totalizând echivalentul în lei a 94.000 de euro”.

Şedinţa de judecată de la Curtea de Apel Cluj s-a încheiat joi noaptea, la orele 23.10, după aproximativ patru ore de deliberări în care avocatul primarului Apostu dar şi cei ai altor co-inclupaţi din dosar s-au confruntat cu procurorii reprezentaţi în sala de judecată de şefa Serviciului Teritorial Cluj al DNA, Elena Botezan.

Primarul Clujului a fost apărat de avocatul Gheorghiţă Mateuţ.

Conform publicaţiei Ora de Cluj, din pledoaria avocatului Gheorghiţă Mateuţ reieşea că omul de afaceri Aspazia Droniuc – de la care a început constituirea dosarului edilului clujean –  a denunţat inclusiv presupusa mită luată de Apostu de la un cultivator de pepeni din Dăbuleni, judeţul Dolj.

Publicaţia Gazeta de Cluj scria la rândul său că „Procurorii DNA au cerut arestul preventiv pe 29 de zilele pe baza articolelor 148 litere c,d şi f din Codul de Procedură Penală.  
Sorin Apostu a susţinut în apărarea sa că nu există nici o legătură dintre contractele de consultanţă a soţiei sale şi contractele din Primărie deoarece câştigătorii licitaţiilor la care s-a făcut referire au fost avizaţi de Curtea de Apel şi de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Contractele au fost contestate de alte societăţi, fără ca respectivele companii sa aibă câştig de cauză. Judecătorii Curţii de Apel au întărit veridicitatea şi legalitatea contractelor semnate de  Primăria Municipiului Cluj-Napoca, susţin apărătorii lui Apostu. Oficialii Consiliului National de Soluţionare a Contestaţiilor au confirmat de asemenea faptul că licitaţiile sunt autentice.”

La începutul şedinţei de judecată, joi, în jurul orelor 15, judecătorul de serviciu căruia i s-a repartizat dosarul a formulat solicitare de abţinere. Curtea de Apel Cluj nu a făcut public motivul pentru care judecătoarea Monica Rodina a formulat cererea de abţinere. Magistratul a fost înlocuit apoi de Ioana Morar, despre care Ziua de Cluj a scris că îşi pregăteşte doctoratul cu avocatul Mateuţ.

Avocatul lui Apostu, profesorul universitar doctor Gheorghiţă Mateuţ este membru al Catedrei de Drept Public de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, predă disciplinele Procedură penală, Proceduri penale europene şi Drept penal şi este conducător de doctorat. Din 2003 este titularul disciplinei Drept Procesual Penal de la Institutul Naţional al Magistraturii. Este denumit şi „avocatul greilor”.

În 2007, după ce preşedintele României, Traian Băsescu ( pe atunci suspendat ca urmare a unei juste decizii a Parlamentului României), i-a sustras telefonul jurnalistei Antena 1, Andreea Pană, avocatul Mateuţ a avut o opinie interesantă despre gestul şefului statului român.

Clubul Român de Presă decisese să depună plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu .
Mateuţ explica atunci, citat de Adevărul, că „CRP nu are şanse de reuşită, în primul rând, pentru că Traian Băsescu beneficiază de imunitate. În al doilea rând, trebuie văzut care sunt elementele constitutive ale unei infracţiuni, iar fapta preşedintelui nu cred că se încadrează într-o lege”.

Avocatul susţinea că „smulgerea telefonului trebuie să aibă loc în scopul însuşirii pe nedrept, or, în acest caz, nu poate fi vorba de un asemenea scop. A fost un simplu inconvenient pe care domnul Băsescu l-a simţit ca urmare a insistenţelor jurnalistei.Este nevoie şi de existenţa unui scop al infracţiunii şi acesta este, potrivit legii, luarea unui bun în scopul însuşirii pe nedrept”.

Între 1984 şi 1992 a Mateuţ fost procuror, conform bizlawyer.

ACTUALIZARE 1:

Avocatul Mateuţ a ieşit din sala de judecată şi a anunţat că primarul Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia sunt arestaţi pentru 29 de zile. El susţine că nu există nici o probă care să susţină verdictul judecătorului. Singura probă invocată de Parchet, a mai spus Mateuţ, este o declaraţie de învinuit care îi aparţine Aspaziei Droniuc, persoana-cheie atât în dosarul Apostu, cât şi în dosarul Radu Bica.

ACTUALIZARE 2:

Ziarele portocalii scriu cu mânie proletară că Apostu ar fi primit şpagă şi de la pepenarii din Dăbuleni. Pepenarii lui Geoană. În circumscripţia electorală din judeţul Dolj aferentă preşedintelui Senatului este cuprinsă şi localitatea Dăbuleni, faimoasă – printre altele – pentru producătorii de pepeni/lubeniţe.
Cultivatorii de pepeni ar fi refuzat, scrie EVZ, să dea declaraţii în faţa procurorilor.

ACTUALIZARE 3:

Întrebat dacă clientul său, primarul Sorin Apostu, se consideră nevinovat, avocatul Gheorghiţă Mateuţ a răspuns: „Categoric”.

ACTUALIZARE 4:

Mateuţ a făcut deja recurs la decizia judecătoarei, recurs care va fi judecat zilele următoare la Înalta Curtea de casaţie şi Justiţie. „Sunt curios cum va motiva judecătoarea decizia luată”, a mai spus avocatul.
 

ACTUALIZARE 5:

Avocatul Mateuţ a apreciat că relaţia sa cu judecătoarea, care îi este doctorandă, nu are nici o legătură cu cazul.

ACTUALIZARE 6:

Gheorghe Mateuţ: „Probe nu există la dosar. Printre licitaţiile care se vehiculează că le-ar fi trucat Sorin Apostu este şi cea cu Rosal, pe care nu a semnat-o dumnealui. Toate acuzaţiile se bazează pe o singură probă, o singură mărturie. Legătura dintre dosarul lui Sorin Apostu şi dosarul lui Radu Bica este mărturia acelei persoane. Eu nu o cunosc pe Aspazia Droniuc, nu am văzut-o niciodată”.

În fimul de mai jos puteţi urmări declaraţiile avocatului Gheorghe Mateuţ (fişier video preluat de la Ora de Cluj):

ACTUALIZARE 7:

Conform Antena 3, motivul pentru care judecătoarea Rodina s-a abţinut ar fi acela că s-a pronunţat anterior în privinţa încuviinţării arestării preventive în cazul vicepreşedintelui PDL al Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica. Şi Bica a fost arestat pentru infracţiunea de corupţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.