Principele regent Nicolae, la Curtea de Argeș

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, şi cele ale soţiei sale, Ioana Doletti, au fost reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.

Câteva sute de persoane, dintre care mulţi localnici, au asistat la ceremonia de pe platoul din faţa noii catedrale.

Sicriele au fost purtate pe umeri de militari şi depuse în catedrală înainte de ora 11,00, în timp ce garda militară a prezentat onorul.
La ceremonia militară şi religioasă, Custodele Coroanei a fost reprezentat de Principele Radu. Au mai fost prezenţi reprezentanţi ai Armatei, ai administraţiei locale şi societăţii civile, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale.

Principele regent Nicolae şi soţia sa au fost înmormântaţi lângă regele Carol al II-lea, în pridvorul noii catedrale. În timp ce sicriul cu osemintele principelui Nicolae era coborât în criptă, garda de onoare a executat trei salve cu cartuşe de manevră şi a prezentat onorul.

Guvernul a aprobat la începutul acestui an, în urma demersurilor Casei Majestăţii Sale, aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale celui de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand Întregitorul şi al Reginei Maria, dar şi ale soţiei sale, Ioana Doletti.

Principele Nicolae al României s-a născut la Castelul Pelişor din Sinaia, la 3 august 1903, fiu al principelui moştenitor Ferdinand şi al principesei moştenitoare Maria. Principele Nicolae a fost botezat de către Împăratul Rusiei, Nicolae al II-lea.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Casei Regale, mama sa, viitoarea regină Maria, îl descria astfel în copilărie: „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (…). Unchiul (Regele Carol I – n.n) îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări. (…) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (…) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos, deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă”.

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. Începând de la vârsta de 16 ani (1919) el a studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Henri Peter Hansell, care se ocupase şi de educaţia Principelui de Wales (viitorul Rege Edward al VIII-lea). A făcut, de asemenea, începând din anul 1923, un stagiu militar în Marina Regală Britanică, devenind ofiţer. A rămas în Marea Britanie până în anul 1926.

A depus jurământul ca prim-regent al României pe 20 iulie 1927, la vârsta de 23 de ani. A fost regent până la 8 iunie 1930, când tronul a fost preluat de fratele său, regele Carol al II-lea. Ulterior, a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii.

S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost însă recunoscută de Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana, relatează Casa Regală.

Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954 Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela.

Principele Nicolae s-a întâlnit în exil cu Regele Mihai şi Regina Ana o singură dată, în Elveţia. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de 74 de ani, şi a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soţie.

sursa foto Foto: ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

6 Comentarii

  1. He he ! Rid si curcile, maimutareala e maxima, de cel mai desavirsit prost gust ! I-au pus pe cruce un „N”, ca lui Napoleon ! Iar chestia aia cu „Principe” ce inseamna, ca asa era numele de familie ? Sau sa ne asteptam sa vedem si la Basila, cind o crapa (Doamne ajuta, dau acatiste si sper in plus si ca groparii sa-i scape cosciugul de pe umeri !) o sa scrie „Traian Betivan” ? (ps1 : inhumat „in pridvor”, ca pe calici ?! ; ps2 : de cind armata romana, vai de ea !, e mobilizata, pe banii mei, ai tai, ai nostri, la inhumarea unui nene care nu a avut nici un rol, cit de mic, in statul roman, decit poate ala de baiat de bani gata ?!)

  2. Partea financiara apartine in totalitate familiei ,,regale”, inclusiv biserica_construita pe banii Margaritei.
    Ca banii acestia sunt proveniti si din renta viagera pe care i-o da statul roman din munca rumanului, asta-i alta poveste.
    Cert este ca ne-am mai pricopsit cu un gunoi. Bine ca macar este regal si nu mai pute……[Rumburak]

  3. Corecta ultima observatie ! E totusi imbucurator ca la articolul asta, numai 5 paraziti au comentat aiurea pana acum, alegand cu dinadinsul sa se faca de cacao, prin etalarea inculturii si a spalarii pe creier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.