Problemele din economie influențează cursul leului

Moneda naţională va înregistra o uşoară depreciere în primul trimestru al acestui an, pe fondul creşterii slabe a economiei locale, un euro urmând să fie cotat la 4,99 lei, în timp ce dolarul va atinge 4,70 lei, arată o analiză realizată de fintech-ul iBanFirst.

Analiştii preconizează o uşoară tendinţă de depreciere a leului românesc, pe fondul creşterii slabe a economiei locale. Această încetinire este cauzată de provocările din sectorul serviciilor şi industrie, de slăbirea activităţii în zona euro, precum şi de măsurile de consolidare fiscală adoptate recent. Creşterea reală a PIB-ului României în 2023 se situează în jurul a 2%, sub prognoza iniţială.

„Mai mult, măsurile fiscal-bugetare adoptate aduc cu sine incertitudini şi riscuri economice. La începutul acestui an, se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să crească în România, influenţată de majorarea şi introducerea noilor taxe şi impozite. Toţi aceşti factori interni, corelaţi cu situaţia economiei europene şi conflictul din Ucraina, afectează perspectivele de creştere şi moneda românească. Pe de altă parte, Banca Naţională a României se evidenţiază în regiune ca fiind cea mai puţin tolerantă la volatilitatea valutară şi nu a permis o depreciere semnificativă a leului”, se arată în analiza citată.

După perioada de înăsprire a politicilor monetare, analiştii prognozează că economiile dezvoltate vor începe ciclul de reducere a ratelor dobânzilor, potrivit sursei citate. Pe măsură ce băncile centrale vor demara acest proces, iBanFirst anticipează o creştere a volatilităţii pe piaţa valutară.

Potrivit sursei citate, există temeri că Europa ar putea fi în pragul unei recesiuni, declanşată de încetinirea creşterii economiilor sale principale, Germania şi Franţa. În schimb, economia SUA creşte peste aşteptări, lucru care a condus la întărirea dolarului şi la deprecierea euro.

Un semnal pozitiv este faptul că inflaţia în zona euro înregistrează o scădere mai substanţială decât cea prevăzută iniţial. Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a ajustat proiecţia privind inflaţia pentru 2024, reducând-o de la 3,2% la 2,7%.

„În 2024, anticipăm o revenire a volatilităţii pe piaţa valutară, un aspect cu implicaţii semnificative pentru companiile de comerţ, indiferent de mărimea acestora. Chiar şi cele mai mici fluctuaţii ale cursurilor de schimb pot avea un impact considerabil asupra marjei de profit a unei afaceri, afectându-i competitivitatea pe pieţele internaţionale. În faţa acestui scenariu imprevizibil, companiile româneşti de import-export ar trebui să abordeze proactiv fluctuaţiile valutare. Măsurile pe care acestea le pot adopta includ monitorizarea regulată a pieţelor valutare pentru a fi la curent cele mai recente tendinţe şi implementarea unui plan personalizat de acoperire a riscului valutar, cu ajutorul unui specialist în gestionarea riscurilor”, afirmă Alin Latu, country manager iBanFirst România.

Analiştii iBanFirst preconizează un trend descendent pentru cursul de schimb EUR/USD în primul trimestru, la nivelul de 1,05, având în vedere performanţele economiei americane şi fragilitatea economiei europene.

Dificultăţile Europei sunt cauzate de întârzierea redresării economice post-COVID, criza energetică persistentă şi scăderea exporturilor.

De asemenea, la provocările actuale au mai contribuit politica monetară prea restrictivă într-un context de datorie ridicată şi sfârşitul modelului economic german, bazat pe accesul la energie rusă ieftină şi competitivitatea puternică în sectorul auto, care este acum ameninţată de China.

„În timp ce Europa se confruntă cu riscul recesiunii, economia SUA continuă să crească peste aşteptări. Acest lucru se datorează atât consumului intern rezistent, în ciuda inflaţiei, cât şi performanţei bune a pieţei imobiliare. Pauza de politică monetară a Fed a menţinut atractivitatea randamentelor, iar analiştii se aşteaptă ca Fed să reducă dobânzile pentru prima dată în primul trimestru al acestui an. Deteriorarea economiei globale susţine, de asemenea, valoarea dolarului, deoarece acesta este considerat o monedă sigură în perioadele de incertitudine”, se mai arată în anliza citată.

Înfiinţat în anul 2016, fintechul iBanFirst furnizează companiilor de comerţ servicii de plăţi transfrontaliere, schimb valutar şi management al riscului, combinând capacităţile unei platforme de ultimă generaţie cu expertiza specialiştilor în domeniul forex.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Romania nu are moneda națională euro, nu are baza legala pentru folosirea monedei euro! Trăim într-o continuă escrocherie la scara largă pe baza euro dar tara are leul că moneda națională în uz! Cum e posibil(doar in Romania) că țara sa fie pe moneda națională, sa fie expusă la orice jecmănire, la orice importuri de deșeuri pe baza de euro, deși tara are moneda națională de 34 ani?! Vă închipuiți ce sac numit tara jefuiesc începând cu politicienii romani de lux până la strainezia complice cu politicienii romani?!

  2. lol, economia SUA duduie… tipic unui urnalist sa repete ca un papagal presa de propaganda fara sa analizeze sau sa inteleaga macar la nivel conceptual ce se intampla acolo

  3. Leul se devalorizeaza sau este devalorizat doar când cresc salariile și pensiile sclavilor. Atât. In rest nu contează preturi mari, inflația din cauza acestora etc.

  4. Mai parere, LEUL este moneda nationala a Romaniei, de foarte multi ani, nu doar de 34 de ani! Poate tu stii sa numeri doar pana la 34 si de aia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.