Procesul Pfizer contra România: Ce a stabilit instanța din Bruxelles

Brussels, Belgium. 21st December 2020. Exterior view of Pfizer Pharmaceutical company's offices.

Tribunalul de Primă Instanţă francofon din Bruxelles a stabilit marţi un calendar procedural în ceea ce priveşte procesul dintre Pfizer şi România, care va cuprinde mai multe etape pentru depunerea de documente şi ulterior pentru audieri, prima depunere de înscrisuri urmând a avea loc pe 20 iunie 2024, informează Ministerul Finanţelor, printr-un comunicat.

„În contextul în care România a fost notificată să se prezinte în data de 20.02.2024, la ora 09:00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, în cauza înregistrată cu nr. F5331-23, promovată de către reclamanţii Pfizer Inc., BioNTech Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, având ca obiect Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană, precizăm următoarele: În cursul acestei zile a fost stabilit un calendar procedural, care va cuprinde mai multe etape pentru depunerea de documente, fiind urmate ulterior de etapa audierilor. Potrivit acestui calendar, a fost stabilit un termen de aproximativ 4 luni până la prima depunere de înscrisuri, care va avea loc la 20 iunie 2024. Nu este stabilit un termen clar pentru audieri. Calendarul procedural agreat este următorul: RO – 20 iunie 2024, Pfizer – 20 august 2024, RO – 20 noiembrie 2024, Pfizer – 20 ianuarie 2025, RO – 20 martie 2025”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, potrivit sursei citate, România a informat instanţa că au fost reglate chestiunile vizând reprezentarea în litigiu, indicându-se preluarea cazului de către Ministerul Finanţelor.

„Reamintim că reprezentarea juridică în faţa Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles poate fi asigurată doar de către un cabinet/societate de avocatură, pe această speţă câştigătoarea pentru reprezentare fiind asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA”, precizează reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Aceştia subliniază că MF doreşte să asigure transparenţă în progresul şi evoluţia cazului, inclusiv termenele stabilite pentru depunerea de documente şi alte etape importante ale procesului legal. În acelaşi timp, instituţia trebuie să se asigure că prin furnizarea informaţiilor în cauză nu aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces.

Conform informaţiilor furnizate de minister, în data de 8 ianuarie 2024, a fost transmisă şi înregistrată în evidenţele Ministerului Sănătăţii citaţia emisă de Tribunalul de Primă Instanţă francofon din Bruxelles la data de 22 decembrie 2023, în cauza înregistrată cu nr. F5331-23, promovată de reclamanţii Pfizer Inc., BioNTech Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, reprezentată de Ministerul Sănătăţii, având ca obiect contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană.

Prin această citaţie, Ministerul Sănătăţii a fost notificat să se prezinte în data de 20 februarie 2024, la ora 9:00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, solicitându-se: obligarea României la executarea contractului de achiziţie prin plata preţului pentru cele 28.940.613 doze rămase pe care le-a achiziţionat în valoare de aproape 564,342 milioane euro, respectiv plata către Pfizer România a sumei de aproximativ 2,781 miliarde lei, sub rezerva majorării pe parcursul procedurii, plus dobânda la rata de refinanţare a BCE plus 5 puncte; obligarea României la plata tuturor costurilor şi cheltuielilor de judecată aferente procedurii, inclusiv a costurilor aferente procedurii de citare şi a daunelor procedurale stabilite la 22.500 euro (sumă de bază pentru creanţele evaluabile în bani).

Litigiul menţionat a fost iniţiat în contextul în care Comisia Europeană, în numele şi pentru statele membre a încheiat cu contractanţii Pfizer Inc. şi BioNTech Manufacturing GmbH (reclamanţi) acordul de cumpărare în avans pentru opţiunile de dezvoltare, producţie, cumpărare cu prioritate şi furnizarea unui vaccin de succes împotriva Covid-19.

Ulterior, prin Memorandumul aprobat la 1 februarie 2024, Guvernul României a împuternicit Ministerul Finanţelor pentru contractarea de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în cauza menţionată.

În aceste condiţii, Ministerul Finanţelor a realizat o analiză a avocaţilor specializaţi care asigură reprezentarea ministerului în faţa Tribunalelor arbitrale în litigiile derulate după regulile de procedură arbitrală ICSID, dar şi de Regulile de arbitraj ale Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional.

„S-a apreciat că societăţile de avocatură selectate cu respectarea principiilor concurenţei şi transparenţei la nivelul anului 2019 pentru această activitate (şi care au mandat de reprezentare), îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a participa la o procedură de selecţie în urma căreia să fie desemnată o echipă de avocaţi pentru cauza nr. F5331-23 (criteriul de selecţie a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere economic). Pentru reprezentare Ministerul Finanţelor s-a adresat totodată şi societăţilor de avocatură care asigură reprezentarea în faţa aceleiaşi instanţe (Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles) a Republicii Polonia şi a Ungariei. Precizăm că ambele state sunt chemate în judecată de Pfizer Inc. şi BioNTech Manufacturing GmbH, solicitându-se obligarea acestora la plata sumelor reprezentând doze de vaccin contractate şi neachitate. A fost luată această decizie pentru că, din punct de vedere tehnic, şi aceste societăţi îndeplinesc criteriile necesare reprezentării juridice a României în faţa Tribunalului”, se mai precizează în comunicat.

Astfel, au fost transmise un număr de opt invitaţii de participare la procedura de selecţie, fiind primite un număr de şase oferte de reprezentare. Dintre acestea, Comisia de evaluare a ministerului a desemnat câştigătoare asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

34 de Comentarii

  1. Pentru țara cu cei mai superbine plătiți jurişti din Europa, acest proces ar trebui să fie floare la ureche! Pensiile speciale cele mai mari înseamnă şi performanțele cele mai ridicate, nu-i aşa? Nu? Nu?

  2. Au pasat cărămida fierbinte după alegeri…
    Să vedem cine o scoate din foc, măRog…🤮

  3. Citez din articol: “Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană”. Cine este insa contractantul din contractul facut cu Comisia Europeana? Ca din articol nu se intelege. Daca contractantul este Pfizer in calitate de vanzator al “vaccinurilor”, atunci inseamna ca Romania nu e parte la contract, si nu are niciun temei legal ca Pfizer sa se judece cu Romania, ci trebuie sa se judece cu Comisia Europeana. In cazul in care contractantul este Romania, inseamna ca Romania a facut contract cu Comisia Europeana si nu cu Pfizer, adica iarasi Pfizer nu are niciun temei legal sa dea in judecata Romania, pentru ca e un contract la care Pfizer nu este parte. Singura varianta in care Pfizer ar avea temei sa dea Romania in judecata este aceea in care ar fi existat un contract intre Pfizer si Romania. Daca nu exista contract intre cele doua parti, atunci actiunile Pfizer impotriva Romaniei sunt nule, iar acest lucru ar trebui afirmat cat mai curand de catre judecatori.

  4. Așadar, data introducerii cazului ar fi 22.12.2023, în 2024 avem: 4+8=12=3, trebuie multa documentare și argumente plus acte, exclus total minciunile care duc la sentințe sau hotărâri greșite ori neclare. Normal in maximum 8 luni ar trebui sa se finalizeze cu eșec total pentru Romania, sper sa nu fie realitate! De ce? Pentru că finalitatea calculului e 40, 4 e manipularea minciunii celor care cer și Zero e Romania pentru ei, nu interesează dacă se scufunda sau nu mai exista, e sacul din care se poate fura și escrocat orice și oricând! Asta au demonstrat și demonstrează panaramele din politica românească inclusiv acel grup de avocați, posibil, dezinteresați pentru binele țării. O să existe și contestații, nu am date sa pot calcula. Dar în primă instanță, e posibil că Romania să piardă, în funcție de profesionalismul și credibilitatea avocaților, sper sa nu. E incredibil in ce hal a ajuns respectul pentru Romania in străinătate din cauza acestui clan FSN împărțit și împrăștiat în clanuri infractionale care nu respectă tara in care s-au născut!

  5. @ Dacă nu au obținut ”share-uri” și ”likeuri”, cu certificate verzi cu STS, caută intrări prin mentalul de la justiție, în mentalul colectiv, o formă de ”expansiune” a informației pe care încercă să o transfere populației, ?

  6. & Deci o acțiune de ”forță”, de ”impunere”, într-un spațiu unde sunt mai puțin doriți, acceptați, convingători, ca ”importanță”, ?

  7. Dupa ce ca am fost salvati de la o moarte sigura, acum romanii mai fac si figuri. Ia uitati in Corea de nord unde nu au avut bani de izolete si unde nu s-a vaccinat nimeni, toti au murit acum.

  8. @ Gheorghe Becali are ”discipoli” la procesele pentru marca ”Steaua”, Phizer cu marca ”Phizer” cu motivații asemănătoare, se spune că CEDO dă și soluții favorabile unora ca Becali și Dănileț, ?

  9. @Miorița: apărarea o fac avocații, nu omul de rand! Ei sunt specialiști și plătiți gras pentru acțiuni. Poate ai uitat cu ce se ocupă avocații.

  10. ‘ Lăsăm de plată viito(rului/arelor) guver(n/ne), ups, corect spus este : populației ‘, calendarul procedurilor de prezentare a punctelor de vedere ale părților se întinde pâna în luna … Martie 2025.

  11. Ideea este ca se poate. Din multiplele procese pierdute (au platit daune miliarde de dolari) de unul imi amintesc, ca 60 si ceva de parinti i-au jumulit pe criminalii de la Pfizer de peste 400 de mil $ pentru atrocitatile comise cu mizeriile pe care ei le numesc tratamente si vaccinuri.

  12. parerea mea, de fapt noi trebuie sa ii dam in judecata pentru o apa de ploaie vanduta pe post de vaccin minune.
    trebuie facute si verificari serioase a celor vaccinati, daca sunt probleme, si cam sunt din ce se aude in piata, ar trebui trasi la raspundere treaba asta. succes!

  13. Până la urmă cu fumigena cu miliardul pierdut e ca la Radio Erevan: nu e un miliard, e 0,56 și nu e pierdut, e posibil să devină pierdut dacă Pfizer câștigă procesele cu Polonia, Ungaria și România. Și nu e vorba de 85 milioane de doze ci de 29. Iar Rafila a mai comandat 40 milioane de doze după, în 2022.

  14. de asta vor sa te oblige la analize – si daca nu faci analizele nu iti mai deconteaza cind te imbolnavesti, dar tu platesti in continuare – sa ramina ei cu banii ca de… vin vremuri grele cind ro va plati.

  15. Contractul este încheiat de CE în numele tărilor membre, cei despre care vorbești au câștigat în procese contra țarilor lor. Un lucru e sigur, România nu a apelat la clauza celor 5 zile.

  16. Aratati un tribunal din Vest, fie el international sau nu, la care Romania a castigat.Romania este condamnata deja la despagubiri, ne fac aia din hartii..

  17. @ Un articol ce este publicat și cu acela despre propuneri de armată obligatorie, fiind implicat și STS în chestiunra vaccinării, ?

  18. CE de Spume la Guri au Unii …
    Daca-i Ordin sa consumam KK, CONSUMAM.
    Cat TIMP, UNDE este Nevoie, CAT se vrea, CUM se vrea de Superiori, PUBLIC, IN Privat sau Shi_Shi …:)
    Sunt curios sa vedEM CE vor face Ieshtia TOTI, cand se va arata ADEVARUL.
    NU merita acest Sarman OM atata Tevatura.
    NU era o Primejdie pentru Putin.
    Pentru Rusia, INCA NU, dar se PLANifica.
    OriCUM s-a „culisat” Logica si Bunul Simt, NU „egzista sa egziste” sa fii Patriot RUS si sa clocesti Intrigi contra tarii TALE in Afara, HRANIT si ADAPOSTIT de ADVERSARUL GeoPolitic.
    Culmea, in PLIN Razboi de contracarare a a Atacului Occidentului Colectiv la Existenta Rusiei.
    Cat de NAROD sa fii, ca sa NU vezi CE i se pregatea Rusiei sub CapelMaistrul Betiv Eltzan si ca Putin a SCAPAT Rusia de SCLAVIE!
    MIE, ca Roman imi ese SIMPATIC Putin – ATAT cat imi poate fi un Rus MARE, care INCA NU ne-a DAT indarat CE ne-a furat Rusia, incepand din 1812, adica BASARABIA Intreaga, cu Bucaovina si Bugeacul.
    DAR Una-i Una si Alta-i Alta!
    PUTIN face CE pentru RUSIA lui, CE ar trebui sa faca SI UNuu’ sau Cativa Politicieni ADEVARATI, IN Romania, Calcata in COPITE de 34 de Ani,
    NU Paratii Ieshtia de SE VAD PePiste TOT, Slugile Jegoase MORAL ale LIFTELOR Interne si EXTERNE.
    Este adevarat ca Romania NU poate face CE poate Rusia, daca este Bine Condusa de Putin, in Interesul Rusiei.
    Dat, SE POATE sa NU SE mai FURE si SE POATE si face ORDINE in Romania!
    ASACA A ADMIRA Tehnica ACTIUNII Patriotice RUSE a lui Putin, NU înseamnă ca te identifici v=cu Interesele Rusiei.
    Din Păcate, Admirația STA blocata pe mai Departe, PANA când Rusia va da Îndărăt CE a furLuat din 1812.

  19. VARSTA este doar un NUMAR la UNii …:)
    NU la TOTI, da’ VIATA din AiaCare SUNT, se vede, daca IE, far’ de Gres!
    Daca NU IE, NU se va vedea!
    Neam!
    DACA mai POATE canta BINE, sa fie primit.
    DACA mai POATE activa BINE, sa fie primit IAR de catre Cele Interesate.
    Numai si numai Dansele pot a avea Pareri Autorizate si Precise.
    Intrebarea GENERALA ca Interes pentru Masculi INCA Pohticioshi este:
    POATE fi posibila o ACTION Buna la 83 de Ani?

    Io crez’ca DA!
    DACA Masculul a avut:

    MINTEA,
    TIMPUL,
    PreOCUPAREA de a COMITE Zilnic,dupa Principiul de Aur :
    „O Zi fara’ de FXXXRE este o Zi Iremediabil PIERDUTA”
    STIINTA Teoretica SI PRACTICA,
    BANII suficienti pentru a se PASTRA Verde, Sport GREU si HRANA.

    Daca si stie si are Nocoul sa gaseasca si Femei INTREGI si DeDate la … 🙂 cu Mare Placere, far’ de Alte Interese care duc la un Fel de Prostitutie SOFT, atunci PRACTICA Zilnica, pastreaza, mentine, amplifica cele Capacitati NATIVE …
    Care este BINE sa fie CAT mai Mari, din Start … 🙂
    Concluzia I_ReFUTABILA:
    Da, To’arashi UN Individ de 83 de Ani care a bifat CeleDeMaiSus POATE FXXE si la 83 de Ani!

    PS IO cunosc o Ruda de aproape 79 de Ani care si-a aranjat astFEL Viata incat sa bifeze catMaiExact Cele de mai Sus … 🙂
    SIiiii … HeCanDaily … 🙂
    SPERA sa o FACA si la 93 de Ani, drept pentru care NU isi permite NICIO Abatere de la Regulile SFINTE enumerate.
    Stiti CE a descoperit Ruda Aia a mea de 78-79 de Ani?
    Ca DE CE …:) SI maiMULT … 🙂
    Adica se mentine Capabilitatea PRIN ACTION!

  20. INCHEIEREA
    La Final trebuie sa mai precizez si un FAPT.
    Multi se intreaba DE CE ma preOcup IO de aceste Cestii!
    Pentru ca:
    – Mi-a placut, imi place si imi va placea Domeniul de „Dansa’n’Transa”, SPER sa „POT: pana la Marele FINAL, fie-va ala CatMaiDepartat … 😊.
    – Consider ca STIINTA Practica intru a obtine PLACERE Benefica Fiziologic si Mental PE ACEASTA Cale SIMPLA si Naturala face Oamenii MaiBuni si Cuplurile MultMai Stabile, Cestie de Baza in STABILITATEA si Educatia unui Neam, FORMATOARE de Baza a Umanoizilor, prin FAMILIE in Primul Rand.
    Omuu’ este o Fiinta SOCIALA si Rebuturile UMANOIDE care ne SPURCA si ameninta Vietile si Viitorul Copiilor Nostri (Puscariasii de Meserie, Interlopii, etc.) sunt in MARE Majoritate, Produse ale unor Familii Destramate prin Aclcoolism, Saracie, Prostie, Abjectie, Boli Sexuale, Promiscuitate, Prostitutie, Manelism …
    Daca ii cauti bine la Trecut, TOTI Indivizii Rai,Turbati, Plezniti, Imposibilii de Suportat, AU in Mod ABSOLUT, ImPlacabil, InContestabil, NeGresit, InVariabil, IneBranlabil si – EVIDENT – I_Re_FUTABIL ..:) Probleme ASCUNSE si CLOCITE pana la Putrefactiune in Suflete, care le MINEAZA Psihicul.
    In Natura exista o Specie de Cimpanzei, mai supli si mai sprinteni decat Specia CUNOSCUTA …
    Spre DeOsebire de Cimpanzeii STIUTI, care sunt Rai, Brutali, Criminali si INTRE EI, Cimpanzeii BONOBOS aplaneaza fieCE Conflict Potential, IN NUCE prin … FXXXRE … 😊

    M-a amuzat si in acelsasi TIMP m-a cam scarbit PROSTIA Unora de la Cotidianul care au crezut ca ma pun in CUR cu Popa CUTURISTuu’, pe care si IO il cred inclinat INVERS …

    De UNDE pana UNDE as avea IO o Ceva Comun cu Ala?
    Numa’n’ Mintile PUTINE, NeScolite in CESTIA Sexuala, adica „SCOLITE” cu Scoala Strazii, a lu’ „Dupa Bloc”, adica cu VIZIUNEA CockallarNess in Cestie si in general, in VIATA, POT avea Loc asemena Asocieri Grabit-NAROADE …

  21. Bre tzara de gogomani, de cand se judeca un stat suveran cu o firma, si asta la Bruxelles ???? Ati mai auzit asa o cretinitate ? Golanilor astia de la Pfizer nu le ajunge ca au imbolnavit lumea si s-au umplut de bani. Golanul ramane golan. Iar tanti Ursula e ca o floare. De ce nu dau in judecata si Franta, sau UK, sau Germania, sau Italia, sau Franta …….

  22. Confunzi marfa cu ambalajul, amice. Pfizer, Eli Lilly & Co., Bristol-Myers Squibb Co. si alte patru companii farmaceutice au platit un total de 7 miliarde de dolari in amenzi si penalitati. 6 dintre aceste companii au recunoscut in instanta ca au comercializat medicamente pentru utilizari neaprobate. Procesele au fost deschise si castigate impotriva Pfizer si nu a tarilor din care provin reclamantii. Nici nu ai avea cum sa dai un guvern in judecata pentru actiunile unei companii private. Incearca.. CEO-ul Pfizer a spus ca oamenii care imprastie dezinformari despre vaccinul Covid sunt criminali. Alexa, who paid the largest criminal fine in the US history? Pfizer, evident. 2. 300 000 000 $ pentru mituirea doctorilor si suprimarea rezultatelor privind efectele adverse ale studiului. In studiile Pfizer mai multi oameni au murit in grupul vaccinat decat in cel placebo, iar eficienta este de 22 000 de vaccinuri pentru a salva o viata. Adica UCID sute de mii ca sa ,,salveze” cate mii. Ce mai salvare.. Dupa 1 517 211 de daune vaccinale si 9027 de morti in SUA, FDA le-a aprobat posirca genotoxica covid.

  23. Vaccinul nu a fost adus pentru COVID. COVID a fost adus pentru vaccin. Odată ce realizezi asta, totul are sens. Nu are nimic de-a face cu prevenirea bolilor, deoarece vaccinarea este o fraudă imensă, nu are nimic de-a face cu „virușii”, deoarece aceasta este frauda fricii virale, piatra de temelie a vaccinării. Au ales cel mai poluat oraș de pe pământ unde au lansat noul standard 5G, și „în mod convenabil” a fost într-o stat totalitar în care au controlat cu ușurință narațiunea, deoarece nu există presă liberă și pot ucide cât mai mulți după dorință și au, de asemenea, un laborator viral, astfel încât să își poată distraga atenția cu niște boli virale fictive, care a fost și narațiunea poveștii HIV. Faptul că Medicina Nutrițională a vindecat toate bolile virale în urmă cu aproape un secol distruge povestea lor din temelii. Desigur, distrage atenția de la epidemia REALĂ, care este Moartea și Boala prin vaccin, cum ar fi milioanele de autisti induși de vaccinurile alea ,,bune”, de copii și acum milioanele de victime ale vaccinului Covid. Cei care nu studiază istoria cartelurilor medicale sunt ușor de păcălit și supuși fricii, cu Măști pe bot ca sclavii pe plantație cand erau ,,rai”. Acuma cad ca muștele din cauza miocarditelor, cheagurilor și restului de sute de efecte adverse.

  24. Pe vremuri, când un sclav era „echipat” cu o mască, aceasta era blocată. Sclavul nu putea să mănânce sau să bea până când stăpânul nu-i lua masca de pe fața. Acest lucru il împiedica pe sclav să fugă, deoarece nu ar fi putut să se hrănească în timpul încercării sale de evadare. Libertatea unei persoane este încălcată de mască. Fauci explică că masca este un „simbol” a ceea ce „ar trebui să faci” în timpul pandemiei de coronavirus. Este posibil de realizat comparația dintre mascarea coercitivă a protestatarilor anti-lockdown și cea a sclavilor revoltați? Clar. Tii minte protestatarul anti-lockdown în Melbourne, Australia, care în 2020 a fost mascat cu forța de poliție și Anastásia din mini-seria braziliană din 1990 intitulată “Escrava Anastásia” ? Nu intru în detalii privind așa zisa protecție asigurată de mască pentru că este un subiect oligofrenic și fictiv pentru talibanii panicați din secta celor cu muci’n cap..

  25. Măștile ne privează de oxigen producand hipoxie, conducându-ne la o stare de slăbiciune fizică și psihică în care suntem mai predispuși la spălarea ideologică a creierului și mai puțin capabili să constatam gradul în care suntem oprimați. Măștile sunt simboluri de supunere iar folosul lor medical este discutabil. Despotismul se stabilește prin respectarea forțată a unor reguli arbitrare. Caligula plănuia să-și facă calul consul doar pentru că putea. Măștile sunt fetișul groaznic al puterii. Având în vedere că măștile faciale sunt proeminente în jocul de rol în bondage și sado-masochism (BDSM), investite în dinamica stăpân-sclav, nu putem vedea puternicul element psihologic de subjugare pe care îl reprezintă pentru cei care sunt forțați să le poarte? Putem lua în considerare încântarea perversă pe care vederea acestor purtători de măști o aduce celor care fac aceste politici? Odată cu blocarea, măștile impun crearea unei culturi corcitive și penintenciare. Terminologia și estetica sunt împrumutate din închisori, mai ales din acelea în care tortura este proeminentă. Amintiți-vă de victimele torturii din Abu Ghraib și de acoperirea gurii celor de la Guantánamo. Mascarea obligatorie duce la ștergerea personalității și la omogenizarea maselor. Măștile sunt teatrale, au fost folosite de milenii pentru investigarea și refacerea personalității. Antropologic, măștile joacă un rol în crearea identităților liminale (trecători de frontiere). Ele sunt o manifestare vizibilă a loialității față de sistemul de control tehnocratic alopat, simbolul aderării politice la noua normalitate, confirmând conformitatea cu „political corectness”, a la Mao Zedung. Imaginați-vă dacă vreți, o societate atât de imbecilizată încât își taie „singură” sursa de oxigen.

  26. Nu stiu , dar banuiesc ca Romania va pierde acest proces , odata ce a comandat vaccinurile , care produse fiind, a renuntat sa le mai ridice ! Chestia este , ca apoi, Romania trebuie sa se indrepte pentru recuperarea pagubei impotriva celor vinovatisi nu impotriva poporului roman( taxe noi, taxe si impozite majorate) , care nu are nicio vina ! Alo , d-lor guvernantii , poporul roman nu are nicio vina , sa plateasca vinovatii! Si un copil cu 8 clase , daca ar fi avut la dispozitie datele necesare , ar fi putut calcula cu usurinata si corect , de cate doze de vaccin are nevoie Romania , dar nu si habarnistii nostrii, „merituosi” membri de pertid, cu creiere de bibilica, ajunsi in fruntea tarii pe salarii uriase , pe spatele nostru! Prostia se plateste ! N.B. Cum stim cu totii , doar, 3 tari din UE, din totalul de 27, au facut aceias gresala pe care a facut-o si Romania, dar nu in halul nostru ( mai sunt prosti si pe la altii!) ! Vinovatii sa plateasca ! Nu aruncati povara vinei in spatele nevinovatului popor roman!

  27. @parere…:
    N-am stiut ca daca iti iau banii sunt si isteti. Destepti, da, am stiut ca sunt ca isi iau plata inainte. Dar de rezolvat nu am incredere sa rezolve nici unul. Nu cred sa aiba un bec atat de mare chiar impreuna luati pe cat ar trebui.
    Daca asta e intuitia mea, va trebui sa ma multumesc cu ce nu-i ca nu-i de unde.
    Undeva tot e un sfarsit al vietii. Ca e acum sau mai tarziu, tot va veni. Diferenta este in amagirea ca am trait si in libertate si pe placul inimii.

  28. @Justinianus:
    Pai aia e si ideea! Ca trebuie avocati buni in hartii. Nu va fi procesul in altceva decat in hartii.
    Cat pot grupul de avocati sa raspunda si sa impinga indarat vina pe Pfizer?
    Pentru ca asta e miza. Pfizer aduc hartii sa ameteasca judecatorul ca sunt solizi.
    Cat pot romanii sa ii respinga si sa le trimita hartiile indarat? Undeva nu sunt pregatiti, dar unde?
    Asta e toata schema! In si din hartii se rezolva. Dar trebuie sa te pricepi, sa ai fler, sa ai curaj sa vezi in toate hartiile acelea.

  29. Comisia Europeană, în numele şi pentru statele membre a încheiat cu contractanţii Pfizer Inc. şi BioNTech Manufacturing GmbH (reclamanţi) acordul de cumpărare în avans pentru opţiunile de dezvoltare, producţie, cumpărare cu prioritate şi furnizarea unui vaccin de succes împotriva Covid-19.
    In baza acestui „acord de cumparare in avans”-o apa comerciala bagat de Comisia europeana pe gitul tarilor membre „prostite”,inteleg ca s-a incheiat un contract de „achizitie”a ceva ce nu exista si in care -apare aceasta „actiunea a promovată de reclamanţii Pfizer Inc., BioNTech Manufacturing GmbH” DE CARE ESTE AGATAT Pfizer România SRL,-STIATI CA EXISTA ASA CEVA? „reprezentată de Ministerul Sănătăţii” deci Min Sanatatii respectiv Vlad Voiculescu semneaza asa ceva!
    Pt.ca prin ac.proces Pfizer Inc., Biontech Man.GmbH colosii excroci ai medicamentelor sar in a-si apara excrocheriile si pionii pusi la Minist.de Sanatate ai tarilor cum este Vlad Voiculescu!

  30. Ca este asa, rezulta din faptul ca Pfizer,Biontech cer banii pt.PFIZER ROMANIA -inca odata cine sunt astia?decit filialele lor aduse de cine?De Voiculescu?Cer executarea „contractului de achiziţie” prin plata preţului pentru cele 28.940.613 doze rămase pe care le-a achiziţionat în valoare de aproape 564,342 milioane euro, respectiv plata către Pfizer România a sumei de aproximativ 2,781 miliarde lei, sub rezerva majorării pe parcursul procedurii, plus dobânda la rata de refinanţare a BCE plus 5 puncte; obligarea României la plata tuturor costurilor,inclusiv a costurilor aferente procedurii de citare şi a daunelor procedurale stabilite la 22.500 euro ”
    Deci sopirlele de a fi bagat Romania la asa ceva-plati in avans pe NIMic,indatorare la BCE- romanii inca nu stiu pe ce s-a facut indatorarea tarii-le avem aici Pfizer Romania -intreb inca odata cine sunt astia si de ce ?Min Sanatatii cu nenea Vlad Voiculescu falsificator de studii si gasca neglijenta a Min Sanat -in care Voiculescu a facut ce-a vrut cu Manila si alti useristi!
    Urez succes echipei de avocati desemnata de MF!
    @Nicu20 FEB. 2024 LA 21:55,ai mare dreptate ,felicitari !

  31. Cine este avocata Pfizer?
    Ursula von de Pfizer?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.